somatie de plata

Sentinta comerciala nr. 31 din data de 28.01.2010 pronunțată de Judecatoria Campulung

R O M A N I A

JUDECATORIA CAMPULUNG
Dosar nr. _./205/2009 (Numar in format vechi _./2009)
SENTINTA COMERCIALA Nr. 31
Sedinta publica de la 12 ianuarie 2010
Completul compus din:
PRESEDINTE: _..
GREFIER: __
Pe rol judecarea cauzei comerciale, privind creditoarea COMPANIA NATIONALA DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA S.A. si debitoarea S.C. P. C. S. S.R.L., avand ca obiect
somatie de plata.
La apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns debitoarea, prin reprezentant S. D., lipsind creditoarea.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier, dupa care reprezentantul debitoarei, avand cuvantul, mentioneaza ca, desi contractul nr. 760 a fost incheiat inca din 20.03.2006, de citit - a facut-o abia dupa chemarea sa in judecata. In ceea ce priveste rovinieta - TURDN, arata ca aceasta se elibereaza trimestrial, si implicit - dupa achitare este si eliberata, astfel ca pe trimestrul IV - cum nu a fost achitata rata, nici nu a beneficiat de rovinieta.
Fata de actele si lucrarile dosarului, instanta ia act ca nu mai sunt cereri ori inscrisuri de depus la dosar, astfel ca acorda cuvantul pentru dezbateri.
Reprezentantul debitoarei, dl. D. S., pe fond, avand cuvantul, puncteaza faptul ca nu a beneficiat de rovinieta - TURDN, deoarece nu a fost achitata rata pentru trimestrul IV, astfel ca nu i-a fost nici eliberata, iar cat privesc penalitatile, acestea sunt absolut aberante, si, totodata, este ridicol faptul ca se actioneaza in judecata cu putin timp ca plata sa fie prescrisa, creditoarea, lasand la modul intentionat curgerea penalitatilor. Fata de toate acestea, solicita respingerea cererii demarate de creditoare, neexistand motive temeinice in dovedirea acesteia.


INSTANTA

Asupra cauzei de fata, deliberand, constata urmatoarele :
La data de 17 decembrie 2009, creditoarea COMPANIA NATIONALA DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA S.A. - DIRECTIA REGIONALA DE DRUMURI SI PODURI BUCURESTI, a solicitat instantei emiterea somatiei de plata impotriva debitoarei SC P. C. S. SRL - Campulung, judetul Arges si obligarea acesteia la plata sumei totale de 363,48 EURO, platibila la cursul de schimb al BNR valabil in ultima zi a lunii anterioare datei la care se va achita rovinieta / TURDN reprezentand contravaloare rate restante rovinieta - TURDN si penalitati conform contractului nr.760 din 20.03.2006, calculate pana la data mentionata in tabelul de calcul precum si cele datorate pana la data platii efective a ratelor scadente, debit ce se compune din suma de 144 EURO reprezentand contravaloare rate TURDN/rovinieta si 219,46 EURO penalitati de intarziere aferente ratei a patra din contract.
De asemenea creditoarea solicita si obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii creditoarea arata ca potrivit contractului nr. 760 din 20.03.2006, debitoarea S.C. P. C. S. SRL - Campulung, judetul Arges, intelegand sa beneficieze de facilitatea de achitare a TURDN / rovinieta in rate trimestriale, s-a obligat sa achite esalonat contravaloarea rovinietei (TURDN). Debitoarea a achitat prima, a doua si a treia rata, neindeplinindu-si obligatia de plata pentru rata a patra.
Conform prevederilor contractului debitoarea avea obligatia achitarii ratelor in cuantumul si la data scadenta prevazuta in anexa nr. C la contract, in caz contrar urmand sa suporte penalitati in cuantum de 0,15% pe zi intarziere, aferente ratelor scadente si neachitate.
In subsidiar, creditoare arata ca daca se considera ca penalitatile sunt limitate de dispozitiile art. 4 alin. 3 din Legea 469/2002 privind disciplina contractuala in sensul ca valoarea penalitatilor nu poate depasi contravaloarea ratei neachitate solicita obligarea debitoarei la plata sumei de 363,46 EUR, platibila la cursul de schimb al BNR valabil in ultima zi a lunii anterioare datei la care se va achita rovinieta / TURDN.
In drept creditoarea isi intemeiaza cererea pe dispozitiile OG 5/2001 si O.G. nr. 15/2002.
La dosarul cauzei creditoarea a depus, in copie: tabelul calcul restante si penalitati la contractul nr. 760 din 20.03.2006, contractul nr. 760 din 20.03.2006 cu anexele A si B.
Analizand actele dosarului instanta constata caracterul sinalagmatic al contractului nr. 760 din 20.03.2006 cu anexele A si B, invocat de creditoare, obiectul acestuia fiind prevazut in prevederile art.1 din contract, care reglementeaza obligatiile concomitente si reciproce aflate in stransa interdependenta asumata in egala masura de ambele parti.
In acest sens, obiectul contractului il reprezinta pe de o parte "incasarea", potrivit prevederilor O.G. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a retelei de drumuri nationale, in patru rate trimestriale, conform anexei 2 B, la prezentul contract, a sumelor datorate cu tarif de utilizare", iar pe de alta parte "eliberarea rovinietelor concomitent cu plata de catre beneficiar, in patru rate a tarifelor de utilizare pentru vehicule".
Obiectul contractului este circumscris astfel, obligatiilor stabilite in sarcina partilor si anume: obligatia debitorului de achitare a contravalorii sumelor datorate cu titlu de tarif de utilizare si obligatia creditorului de a presta serviciul de eliberare a rovinietei, pentru fiecare perioada aferenta ratelor stabilite in contract, concomitent cu efectuarea platii.
In aceasta situatie, la termenul scadent pentru plata ratelor, fiecare dintre parti, are, concomitent, fata de cealalta parte, atat calitatea de debitor cat si pe cea de creditor.
Situatia de fapt dedusa judecatii reprezinta o situatie speciala, in care se afirma efectele specifice contractelor sinalagmatice si anume, creditorul este gata sa-si execute propria obligatie (sa elibereze rovinieta), insa debitorul refuza culpabil sa si-o execute pe a sa si anume sa achite sumele reprezentand tarifele de utilizare.
In aceasta situatie, creditorul poate sa pretinda executarea silita a contractului, cu despagubiri, insa cercetarea cauzei impune un probatoriu complex, administrat procedurii de drept comun, iar nu cercetarea pe calea procedurii speciale a somatiei de plata.
Fata de considerentele anterior expus si avand in vedere si imprejurarea ca din analiza inscrisurilor anexate cererii de chemare in judecata nu rezulta ca pentru perioada aferenta ratelor restante, creditoarea a prestat in favoarea debitorului serviciu de a elibera rovinieta, instanta apreciaza ca nu sunt indeplinite conditiile legale pentru admiterea cererii, creanta fiind incerta.
Pentru clarificarea raporturilor obligationale dintre parti, este necesara administrarea de probe, insa procedura somatiei de plata nu se poate substituii procedurii de drept comun, avand aplicabilitatea doar atunci cand creanta este certa, lichida si exigibila, respectiv clara si necontestata.
Sustinerile creditoarei in sensul ca existenta creantei pretinse rezulta din semnarea de catre debitor a contractului incheiat de parti, nu pot fi primite cata vreme in cauza nu s-a facut dovada executarii de catre creditoare a propriilor obligatii contractuale.
Semnarea de catre debitoare a contractului invocat in sustinerea cererii, atesta existenta unor raporturi contractuale intre parti si obligarea debitoarei de a achita costul serviciilor de care a beneficiat, dar nu poate avea semnificatia insusirii de catre debitoare, prin semnatura, a sumelor de bani pretinse de creditoare.
Avand in vedere cele retinute, instanta urmeaza sa admita cererea si sa anuleze ordonanta nr. 216 pronuntata la 18 iunie 2009 de Judecatoria Campulung.
Avand in vedere cele retinute instanta urmeaza ca in temeiul dispozitiilor O.G. nr. 5/2001 sa respinge cererea formulata de Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania SA, in contradictoriu cu SC P. C. S. SRL - Campulung, ca neintemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

Respinge cererea formulata de Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania SA, prin reprezentantii sai legali, cu sediul __., Bucuresti, , in contradictoriu cu SC P. C. S. SRL Campulung, cu sediul social in C., str. __., judetul A. ca neintemeiata.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 12 ianuarie 2010.

PRESEDINTE,
_____
GREFIER,
______
.../_.
Ex. 2/28.01.2010

Sursa: Portal.just.ro