DOMENIU Pensii.
Asigurari sociale. Esalonarea platii indemnizatiei reparatorii prevazuta de Legea 341/2004 prin act normativ cu caracter special
Intrucat drepturile in favoarea recurentului-reclamant au fost stabilite potrivit dispozitiilor Legii nr.341/2004, esalonarea drepturilor restante pentru perioada 01.12.2004 - iunie 2010 a avut loc in temeiul OUG nr.53/2010.
Prin urmare, OUG nr.53/2010 este norma speciala care deroga de la dispozitiile legale de drept comun.
Aplicand norma de drept la starea de fapt, prin interpretarea dispozitiilor art. 2 al OUG nr.53/2010, luna in care s-a solicitat efectuarea platii acestor indemnizatii este luna august, luna in care OUG nr.53/2010 era deja in vigoare si stabilise esalonarea platilor restante in conformitate cu prevederile art. 3 din acelasi act normativ.
Legiuitorul a stabilit si pentru alte tipuri de creante si alti creditori acelasi mecanism al esalonarii platilor pe care statul, prin diverse institutii si autoritati publice le datoreaza, un interval de timp mai mare decat cel prevazut de OUG nr.53/2010, iar Curtea Constitutionala a statuat ca un astfel de act normativ (OUG nr.71/2009) este conform cu Constitutia Romaniei. ( Curtea de Apel Bucuresti Sectia a VII-a Civila si pentru cauze privind Conflicte de Munca si Asigurari Sociale - Decizia civila nr.4195/ 21 iunie 2012)
-art.2 din OUG nr.53/2010
Constata ca prin sentinta civila nr.2350 din data de 12 martie 2012, Tribunalul Bucuresti Sectia a VIII a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale a dispus urmatoarele:
Respinge ac?iunea formulata de PT in contradictoriu cu paratele Casa de Pensii a Municipiului Bucuresti si Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale, ca neintemeiata.
Pentru a se pronunta astfel, instanta de fond a retinut urmatoarea situatie de fapt si de drept:
Potrivit certificatului de revolutionar seria _ nr. _.. din 18.02.2010 reclamantul este detinator al titlului de luptator pentru victoria revolutiei romane din decembrie 1989 - luptator remarcat prin fapte deosebite.
In baza prevederilor art.4 alin.4 din Lega 341/2004, reclamantul a solicitat prin cererea si dosarul depuse la data de 04.05.2010 acordarea unei indemnizatii lunare reparatorii conform legii.
In urma examinarii cererii si a documentelor aflate la dosar a fost admisa cererea si prin Decizia nr. 2.... din 24.06.2010, emisa de Casa de Pensii a Municipiului Bucuresti, i-au fost stabilite drepturile lunare incepand cu data de 01.12.2004 pana in luna 06. 2010. Acestei decizii ii este atasata o anexa care face parte integranta din decizie, anexa care prezinta evolutia cuantumurilor drepturilor stabilite in baza Legii 341/2004 in functie de salariul mediu brut, pentru a se putea face actualizarea acestor sume din oficiu de catre Casa teritoriala de pensii.
Pana in prezent aceste drepturi nu au fost platite, parata invocand aplicarea OUG 53/2010.
Analizand acest act normativ, instanta de fond a constatat ca el dispune esalonarea platii indemnizatiilor restante pe o perioada de 3 ani.
Potrivit art.2 din OUG nr.53/2010, indemnizatiile restante sunt cele aferente intervalului luna urmatoare depunerii cererii de preschimbare a certificatului de revolutionar (adica decembrie 2004 in cazul reclamantului) - data depunerii cererii de plata.
Rezulta deci ca la stabilirea caracterului restant al unei indemnizatii conteaza perioada pentru care se platesc indemnizatiile si nu perioada in care se platesc.
Cum indemnizatiile pretinse de reclamant sunt aferente perioadei 01.12.2004-30.06.2010, rezulta ca ele sunt restante in intelesul art.2 din OUG nr.53/2010, neputand fi platite decat potrivit esalonarii stabilite de legiuitor.
Singurele indemnizatii a caror plata nu a fost esalonata sunt cele curente, adica cele aferente lunii iulie 2010, august 2010, etc.
In termen legal, impotriva acestei sentinte a declarat recurs motivat recurentul PT, criticand sentinta civila recurata pentru urmatoarele motive de nelegalitate si netemeinicie:
Prin sentinta nr. 2350/12.03.2012, Tribunalul Bucuresti a respins ca neintemeiata cererea prin care s-a solicitat obligarea paratei la indeplinirea obligatiei de plata ce i-a fost stabilita in temeiul Legii 341/2004, prin Decizia nr. 2_ din 24.06.2010.
La solutionarea cererii, instanta de fond nu se pronunta cu privire la aplicarea principiului neretroactivitatii legii, desi a constat ca aceste drepturi banesti nu au fost achitate, la dosar nefiind depuse dovezi care sa ateste efectuarea platii, parata invocand aplicarea OUG 53/2010, ordonanta care am aratat noi, nu este aplicabila in speta, conform principiului neretroactivitatii legii, ca urmare a faptului ca a intrat in vigoare dupa emiterea Deciziei.
In fapt, prin Decizi mentionata i-au fost stabilite drepturi lunare incepand cu data de 01.12.2004 pana in 12.06.2010. Neplata acestor drepturi stabilite prin lege a fost constatata si de instanta de fond.
Ca temei de drept, a invocat recurentul prevederile art. 1073 C.civ. si art. 1088-1090 C. civ.
Avand in vedere ca aceste drepturi banesti sunt stabilite in baza Legii, ca a fost emisa Decizia din 24.06.2010 si ca obligatia de plata nu a fost indeplinita, considera ca principiul enuntat in art. 1073 C.civ care prevede ca, "creditorul poate solicita indeplinirea exacta a obligatiei, si in caz contrar are dreptul la dezdaunare", este incident in cazul neexecutarii oricarei obligatii, indiferent de izvorul acesteia, deci si in speta de fata.
Suma de 98.596,28 lei reprezinta suma totala a indemnizatiilor reparatorii lunare, fara dobanzi si penalitati stabilite potrivit legii, incepand cu luna decembrie 2004 pana in luna iunie 2010, asa cum se regasesc in Anexa ce face parte integranta din decizie, anexa atasata la dosar.
Aceasta suma urmeaza a fi actualizata cu rata inflatiei si dobanda aferenta de la data de 24.06.2010, data emiterii deciziei si a nasterii obligatiei pecuniare neexecutate, pana la efectuarea platii conform art. 1088-1090 C. civ..(_)
OUG 53/25.06.2010, a carei aplicare se invoca, nu prevede ca se aplica Deciziilor caselor teritoriale de pensii anterioare intrarii in vigoare a legii, in acest sens neexistand nici un Ordin de aplicare al Ministrului muncii, familiei si protectiei sociale sau vreo Hotarare de Guvern.
Art.5 din OUG prevede aplicarea asupra cererilor de preschimbare a ea certificatelor de revolutionar nesolutionate pana pe 25.06.2010 de
Secretariatul de Stat pentru Problemele Revolutionarilor, nicidecum, la Deciziile caselor locale de pensii deja emise.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de neaplicare in speta a OUG nr.53/ 2010 invocat de recurent, referitor la incidenta principiului neretroactivitatii legii in speta, instanta de fond a omis sa se pronunte desi acesta l-a invocat in repetate randuri, prin cererea de chemare in judecata, prin precizarile scrise, depuse si reluat apoi in notele scrise depuse dupa acordarea cuvantului pe fond.
Instanta nu a pus in discutie acest motiv de neaplicare a legii, invocat de recurent in toata perioada desfasurarii procesului, asa cum a facut instanta cu privire la celelalte aspecte aratate de acesta, pentru lamurirea carora a solicitat precizari scrise de fiecare data cand au fost necesare lamuriri.
Un aspect deosebit de important pe care recurentul il solicita a fi avut in vedere la judecarea recursului il reprezinta faptul ca nici pana in prezent nu a fost facuta plata drepturilor banesti solicitate, desi este anul 2012, an in care asa cum se mentioneaza in Ordonanta Guvernului 53/2010 trebuia sa se faca plata primei transe din aceste drepturi conform esalonarilor stabilite prin aceasta lege.
Acest aspect poate crea impresia ca prin aceasta esalonare se urmareste lasarea fara efect a dispozitiilor Legii 341/2004 a recunostintei fata de eroii-martiri si luptatorii care au contribuit la victoria Revolutiei romane din decembrie 1989, prin care sunt stabilite unele drepturi revolutionarilor.
Examinand sentinta recurata prin prisma motivelor de recurs formulate cat si sub toate aspectele conform art. 3041 C. proc. civ., Curtea pentru considerentele ce se vor arata, in temeiul art. 312 C. proc. civ., urmeaza sa dispuna respingerea recursului ca nefondat.
Curtea constata si retine ca instanta de fond a pronuntat o sentinta temeinica si legala cu interpretarea si aplicarea dispozitiilor legale aplicabile cauzei dedusa judecatii.
Recurentul-reclamant mentioneaza in cererea de recurs ca a invocat dispozitiile art. 1073 si 1088-1090 din Codul civil.
Curtea retine ca aceste dispozitii legale nu au aplicabilitate in cauza de fata, deoarece, in fapt drepturile banesti in favoarea recurentului-reclamant au fost stabilite prin decizia din 24.06.2010 emisa de Casa Nationala de Pensii a Municipiului Bucuresti, care la randul sau s-a intemeiat pe dispozitiile Legii nr.341/2004 iar esalonarea drepturilor restante pentru perioada 01.12.2004 - iunie 2010 a avut loc in temeiul OUG nr.53/2010.
Prin urmare, OUG nr.53/2010 este norma speciala care deroga de la dispozitiile legale de drept comun precitate.
Cu privire la neaplicarea principiului neretroactivitatii legii asupra caruia instanta de fond ar fi omis sa se pronunte, desi arata recurentul-reclamant l-ar fi invocat in repetate randuri, Curtea, pentru motivele ce se vor arata considera ca in cauza nu este aplicabil un astfel de principiu.
Mai arata recurentul-reclamant ca OUG nr.53/25.06.2010 a carui aplicare se invoca, nu prevede ca se aplica deciziilor caselor de pensii teritoriale anterior intrarii in vigoare a legii, in acest sens neexistand nici un Ordin de aplicare al Ministrului muncii, familiei si protectiei sociale sau vreo Hotarare de Guvern.
Curtea retine ca recurentul-reclamant a solicitat initial prin cererea depusa la data 04.05.2010 acordarea unei indemnizatii in baza art. 4 alin. (4) din Legea nr.341/2004.
In acest sens, acest text de lege statueaza urmatoarele:
"De o indemnizatie lunara reparatorie, calculata prin aplicarea coeficientului de 1,10 la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat si aprobat prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, beneficiaza si persoanele care au obtinut titlurile prevazute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3, numai daca au un venit mai mic decat salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat si aprobat prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat".
Deci, legea confera in principiu doar vocatia la o astfel de indemnizatie, iar Casa de Pensii este cea care verifica si stabileste pe calea unei decizii, daca sunt indeplinite conditiile cerute de lege si de Normele Metodologice din 2 septembrie 2004 de aplicare a Legii recunostintei fata de eroii-martiri si luptatorii care au contribuit la victoria Revolutiei romane din decembrie 1989 nr. 341/2004, Norme care in art. 28 alin. (3) - (5) statueaza urmatoarele:
"(3)Pentru a beneficia de indemnizatia lunara reparatorie, persoana care solicita aplicarea prevederilor art. 4 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 341/2004 va prezenta casei teritoriale de pensii, o data la 6 luni, o declaratie pe propria raspundere din care rezulta faptul ca se afla in una dintre situatiile prevazute la alin. (2).
(4)Beneficiarii drepturilor prevazute la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 sunt obligati sa comunice in scris orice modificare a conditiilor in care acestea au fost acordate.
(5)Beneficiarii drepturilor prevazute la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 au obligatia de a efectua lunar demersurile necesare in vederea obtinerii unui loc de munca corespunzator capacitatii si pregatirii profesionale".
Prin urmare, cererea din 04.05.2010 nu avea ca obiect plata unei sume de bani, ci mai intai trebuia sa se stabileasca daca recurentul indeplinea conditiile cerute de lege si de normele metodologice precitate mai sus, pentru a beneficia de o astfel de indemnizatie.
Abia prin decizia nr.2_. din 24.06.2010 intimata Casa de Pensii a Municipiului Bucuresti a stabilit ca acestuia i se cuvine o indemnizatie reparatorie incepand cu data de 01.12.2004., iar prin anexa la aceasta decizie au fost stabilite drepturile restante cuprinse intre data de 01.12.2004 si luna iunie 2010.
Insa, a doua zi dupa emiterea acestei decizii, decizie care de altfel se putea ataca in termen de 45 de zile de la comunicare, a fost emisa Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.53/2010 care a stabilit potrivit art. 3 alin. (1) urmatoarele:
"Plata indemnizatiilor restante prevazute de prezenta ordonanta de urgenta se face esalonat, incepand cu anul 2012, de casele judetene de pensii, respectiv de Casa de Pensii a Municipiului Bucuresti, de casele de pensii din subordinea Ministerului Apararii Nationale, Ministerului Administratiei si Internelor si Serviciului Roman de Informatii, dupa cum urmeaza:
a)in situatia indemnizatiilor restante al caror cuantum depaseste valoarea a 20 de salarii medii brute:
- in anul 2012 se plateste 34% din valoarea sumei restante;
- in anul 2013 se plateste 33% din valoarea sumei restante;
- in anul 2014 se plateste 33% din valoarea sumei restante;
b)in situatia indemnizatiilor restante al caror cuantum se situeaza intre valoarea a 10 salarii medii brute si cea a 20 de salarii medii brute:
- in anul 2012 se plateste 50% din valoarea sumei restante;
- in anul 2013 se plateste 50% din valoarea sumei restante;
c)in situatia indemnizatiilor restante al caror cuantum se situeaza sub valoarea a 10 salarii medii brute, plata sumei restante se efectueaza integral in anul 2012".
Cu privire la notiunea de indemnizatii OUG nr.53/2010 a statuat prin art. 2, urmatoarele:
"Indemnizatii restante, in intelesul prezentei ordonante de urgenta, inseamna indemnizatiile aferente perioadei cuprinse intre luna urmatoare celei in care a fost depusa la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revolutionarilor din Decembrie 1989 documentatia care a stat la baza preschimbarii certificatului doveditor prevazut de Legea nr. 341/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, si luna in care se solicita efectuarea platii acestora la institutiile competente, conform legii.
Prin urmare, la data de 04.05.2010, recurentul-reclamant nu avea stabilita o indemnizatie restanta, ci abia atunci a formulat o cerere prin care a solicitat sa i se stabileasca atat o indemnizatie lunara cat si contravaloarea indemnizatiilor restante incepand cu data depunerii cererii de preschimbare a certificatului de revolutionar.
Or, abia la data de 24.06.2010 prin decizia nr.2_., intimata Casa de Pensii a Municipiului Bucuresti a stabilit dreptul reclamantului la o indemnizatie in temeiul art. 4 alin. (4) din Legea nr.341/2004, precum si contravaloarea sumei de 98596, 28 de lei potrivit reclamantului, ca suma restanta cuprinsa intre data de 01.12.2004 si luna iunie 2010.
Cu alte cuvinte, nu exista posibilitatea ca plata sumelor restante sa se faca concomitent cu emiterea deciziei de stabilire a acestor sume, si mai mult decat atat, decizia in cauza devenea definitiva doar dupa implinirea termenului de contestatie de 45 de zile.
Potrivit art. 88 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii si asigurari sociale, in vigoare la data emiterii deciziei catre recurentul-reclamant, prevedea urmatoarele:
"Decizia casei teritoriale de pensii, necontestata in termen, este definitiva".
Prin urmare, dispozitiile art. 3 din OUG nr.53/2010, nu au retroactivat.
De asemenea, in sprijinul neretroactivitatii sunt si dispozitiile art. 2 din OUG 53/2010 care asa cum am men?ionat mai sus, prevad ca indemnizatii restante, in intelesul prezentei ordonante de urgenta, inseamna indemnizatiile aferente perioadei cuprinse intre luna urmatoare celei in care a fost depusa la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revolutionarilor din Decembrie 1989 documentatia care a stat la baza preschimbarii certificatului doveditor prevazut de Legea nr. 341/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, si luna in care se solicita efectuarea platii acestora la institutiile competente, conform legii.
Or, o astfel de cerere (Notificare) a fost formulata de catre recurentul-reclamant catre Casa locala de Pensii la data de 10.08.2010 prin intermediul careia arata urmatoarele:
"va solicit sa dispuneti a se face demersuri in vederea achitarii sumelor stabilite prin decizia mentionata".
Deci, aplicand norma de drept la starea de fapt, prin interpretarea dispozitiilor art. 2 al OUG nr.53/2010, luna in care s-a solicitat efectuarea platii acestor indemnizatii este luna august, luna in care OUG nr.53/2010 era deja in vigoare si stabilise esalonarea platilor restante in conformitate cu prevederile art. 3 din acelasi act normativ.
De altfel, legiuitorul a stabilit si pentru alte tipuri de creante si alti creditori acelasi mecanism al esalonarii platilor pe care statul, prin diverse institutii si autoritati publice le datoreaza, un interval de timp mai mare decat cel prevazut de OUG nr.53/2010, iar Curtea Constitutionala a statuat ca un astfel de act normativ (OUG nr.71/2009) este conform cu Constitutia Romaniei.
Pentru aceste considerente, Curtea in temeiul art. 312 C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
Asigurari sociale.
Decizie nr. 4195 din data de 21.06.2012
pronunțată de Curtea de Apel Bucuresti
Sursa: Portal.just.ro