DOMENIU Pensii.
Refuz nejustificat al Casei de pensii de a raspunde cererilor persoanei asigurate. Procedura in fata instantei.
Legea nr. 263/2010 reglementeaza procedura administrativa prealabila, obligatorie, fara caracter jurisdictional, de examinare a deciziilor de pensii, in solutionarea contestatiilor formulate impotriva acestora, data in competenta Comisiei Centrala de Contestatii, respectiv posibilitatea atacarii hotararilor Comisiei Centrale de Contestatii privind deciziile de pensie la instanta judecatoreasca competenta.
In conditiile in care casa de pensii nu a solutionat cererea de recalculare a pensiei adresata institutiei de catre reclamant, desi de la data inregistrarii acesteia trecuse un interval de aproape trei luni, termenul legal prevazut in acest sens fiind in mod evident depasit (art.106 din Legea nr.263/2010), intimatul-reclamant, corect s-a adresat instantei de fond cu cerere vizand obligarea casei de pensii la recalcularea pensiei sale (art.153 lit.f din Legea nr.263/2010 stipuland in sensul ca tribunalul solutioneaza in prima instanta si refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurari sociale).
Cat priveste procedura prealabila obligatorie prevazuta de Legea nr.263/2010, aceasta are in vedere situatia in care, in solutionarea unei cereri privind drepturile de pensie formulata de persoana interesata, a fost emisa o decizie de pensie. Neparcurgerea acestei proceduri administrative prevazute de lege nu poate fi insa invocata pentru a paraliza un demers judiciar al persoanei careia nu i s-a raspuns de catre organul de pensii la o cerere privind drepturile de pensie (desi termenul legal expirase) caci o atare interpretare nu este conforma prevederilor Legii nr.263/2010 si ar conduce la incalcarea accesului liber la justitie.
- art. 153 din Legea nr.263/2010
Decizia Civila nr.5260/ 5.10.2012 Curtea de Apel Bucuresti Sectia a VII a Civila si pentru Cauze privind Conflicte de Munca si Asigurari Sociale
Prin sentinta civila civile nr.1298 din data de 10.02.2012, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, a fost admisa actiunea formulata de reclamantul BL, in contradictoriu cu parata CPMB si a fost obligata parata sa recalculeze pensia reclamantului cu luarea in considerare, la stabilirea punctajului mediu anual, a veniturilor atestate de adeverinta nr.3xxx din 26.10.2011 emisa de SC ACM SA si sa plateasca diferentele de drepturi incepand cu data de 01.11.2011.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut ca, prin decizia nr.1xxxxx din 19.12.2008, parata a recalculat drepturile de pensie cuvenite reclamantului, conform dispozitiilor Legea nr.19/2000, drepturile initiale fiind stabilite incepand cu data de 01.09.1999.
Desi a solicitat paratei, prin cererea de recalculare a pensiei, ca la stabilirea drepturilor de pensie sa fie luate in considerare si veniturile suplimentare atestate de adeverinta nr.3200 din 26.10.2011, emisa de SC ACM SA, parata nu a luat in considerare veniturile suplimentare la retributia tarifara, si pentru care au fost retinute si achitate contributiile de asigurari sociale.
Impotriva modului de calcul utilizat de parata, reclamanta a formulat prezenta contestatie prin care a solicitat instantei obligarea paratei la efectuarea respectivelor recalculari.
Instanta de fond a retinut, in continuare, ca veniturile realizate in sistem de acord global, primele, si celelalte castiguri suplimentare trebuiau luate in considerare la calcularea drepturilor de pensie.
Legea nr.27/1966 prevedea ca plata contributiei de asigurari sociale era datorata de angajator si se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat. Prin art.1 Decretul nr.389/1972 cu privire la contributia pentru asigurarile sociale de stat se dispunea ca angajatorii sa verse la bugetul asigurarilor sociale de stat o contributie de 15% asupra castigului brut realizat de personalul lor salariat. Asadar, pentru toate aceste sume angajatorii calculau si virau contributii de asigurari sociale, aspect confirmat si de catre angajatorul emitent al adeverintei din cauza de fata.
Au fost avute in vedere de catre prima instanta dispozitiile art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, precum si prevederile art.78 din aceeasi lege, retinandu-se, de asemenea, ca prin art.4 al.2 si 3 din OUG nr.4/2005 legiuitorul se abate de la principiul contributivitatii pe care il afirmase categoric in Legea nr.19/2000 si precizeaza ca sporurile, indemnizatiile si majorarile de retributii tarifare care potrivit legislatiei anterioarei datei de 1.04.2001 au facut parte din baza de calcul a pensiilor si care se utilizeaza la determinarea punctajelor sunt enumerate in anexele ordonantei si ca acestea pot fi dovedite prin inscrisurile din carnetele de munca sau prin adeverinte intocmite conform legii de catre fostii angajatori.
In privinta formelor de retribuire in acord in anexa 1 a OUG nr.4/2005 se mentioneaza ca nu vor fi luate in calcul la stabilirea punctajului mediu anual pentru ca nu au facut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislatiei anterioare. Aceeasi solutie este mentionata pentru "alte sporuri care nu au avut caracter permanent".
In aceeasi Anexa a OUG nr.4/2005, la pct.IV, legiuitorul opteaza pentru luarea in calcul a oricaror sporuri acordate de catre ministerele de resort, conform actelor normative in vigoare in diverse perioade, evidentiate impreuna cu salariile aferente in statele de plata si pentru care s-a datorat si s-a virat contributia de asigurari sociale.
S-a apreciat ca, in speta, au prioritate dispozitiile legale cu valoare de principiu, adica cele de la art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, fata de cele care decurg din acesta dar nu-l respecta, pentru ca solutia contrara ar presupune incalcarea principiului contributivitatii, cu consecinta nerealizarii scopului avut in vedere de legiuitor la edictarea acestuia.
Formele de retribuire mentionate in adeverinta in cauza nu au facut parte din baza de calcul a pensiilor, care conform art.10 din Legea nr.3/1977 era constituita din retributii tarifare, insa conform reglementarilor aceluiasi act normativ dreptul la pensie era recunoscut pentru cei care platisera asigurari sociale, iar acestea se stabileau in raport de castigul brut realizat, nu de cel tarifar.
Noua reglementare privind calculul drepturilor de pensie, instituita prin Legea nr.19/2000, este construita in jurul principiului fundamental, si anume ca orice element salarial efectiv incasat pe parcursul intregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul si/sau angajatorul (in functie de reglementarea in vigoare) au achitat statului contributii de asigurari sociale, trebuie sa se reflecte in cuantumul pensiei.
Pentru stagiile de cotizare realizate ulterior datei de 01.04.2001, data intrarii in vigoare a Legii nr.19/2000, acest principiu este respectat, iar pentru stagiile de cotizare realizate sub imperiul reglementarilor anterioare, solutia trebuie sa fie aceeasi, conform principiului "ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet".
Prima instanta a apreciat ca ceea ce intereseaza nu este caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri, ci faptul ca statul si-a incasat drepturile la momentul cuvenit, iar cand vine randul asiguratilor sa primeasca o contraprestatie din partea statului, aceasta trebuie sa fie corespunzatoare, pentru a nu se rupe echilibrul raportului juridic dintre parti.
Prin urmare, s-a considerat ca revine instantei judecatoresti sarcina de a hotari ca principiul contributivitatii afirmat in art.2 din Legea nr.19/2000 si dezvoltat in art.78 alin.1 din acelasi act normativ primeaza si ca, independent de caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri si de faptul ca au facut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor conform legislatiei anterioare, acestea trebuie luate in considerare la stabilirea drepturilor de pensie.
Avand in vedere ca reclamantul a solicitat la data de 27.10.2011 recalcularea pensiei cu luarea in considerare a veniturilor suplimentare atestate de adeverinta in cauza, instanta de fond, in raport de prevederile art.107 din Legea nr.263/2010 care stabilesc ca pensia recalculata se acorda incepand cu luna urmatoare celei in care s-a depus cererea de recalculare, a obligat parata sa recalculeze pensia reclamantului cu luarea in considerare a adeverintei nr.3xxxx/26.10.2011 emisa de SC ACM SA si sa plateasca diferentele de drepturi astfel rezultate incepand cu data de 01.11.2011.
Impotriva acestei hotarari, a declarat recurs in termen legal si motivat, parata Casa de Pensii a Municipiului Bucuresti.
In motivarea recursului, intemeiat in drept pe dispozitiile art.304 pct.9 si art.3041 C.pr.civ., recurenta a aratat ca, hotararea pronuntata a fost data cu aplicarea gresita a legii, intrucat instanta de fond a nesocotit dispozitiile art.149 alin.2, art.150 alin.3, art.151 alin.2, art.153 lit.d din Legea nr.263/2010
Considera recurenta ca in mod eronat instanta de fond a obligat-o la valorificarea adeverintei nr.3xxxx/26.10.2011 depusa la Casa Locala de Pensii Sector 5 in data de 27.10.2011, intrucat prin aceasta obligatie nu s-a dat posibilitatea Casei de pensii de a raspunde reclamantului in termenul prevazut de lege si totodata s-au incalcat prevederile legale privind procedura prealabila obligatorie prevazuta de Legea nr.263/2010.
Recurenta a solicitat ca in cazul in care se considera neintemeiate motivele de recurs si va fi respins, avand in vedere dispozitiile art.274 alin.3 C.pr.civ., sa se procedeze la cenzurarea cheltuielilor de judecata solicitate de contestator, in functie de complexitatea dosarului, de munca indeplinita de avocat, cat si de termenele acordate in cauza, tinand cont de faptul ca judecatorii au dreptul sa micsoreze onorariile avocatilor, ori de cate ori vor constata motivat ca sunt nepotrivit de mari, fata de valoarea pricinii.
Prin intampinarea formulata, intimatul a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Analizand recursul declarat, prin prisma motivelor de recurs formulate si in raport de actele si lucrarile dosarului, Curtea retine urmatoarele:
Nu poate fi primita critica recurentei potrivit careia hotararea recurata ar fi fost pronuntata cu aplicarea gresita a legii, in sensul ca instanta de fond ar fi nesocotit prevederile art.149 alin.2, art.150 alin.3, art.151 alin.2 , respectiv art.153 lit.d din Legea nr.263/2010.
Se retine, mai intai, faptul ca aceste dispozitii legale reglementeaza procedura administrativa prealabila, obligatorie, fara caracter jurisdictional, de examinare a deciziilor de pensii, in solutionarea contestatiilor formulate impotriva acestora, data in competenta Comisiei Centrala de Contestatii, respectiv posibilitatea atacarii hotararilor Comisiei Centrale de Contestatii privind deciziile de pensie la instanta judecatoreasca competenta.
In speta insa, prin actiunea dedusa judecatii primei instante, astfel cum a fost modificata la data de 24.01.2012, reclamantul a solicitat obligarea paratei Casa de Pensii a Municipiului Bucuresti la revizuirea deciziei de recalculare a pensiei pentru limita de varsta prin valorificarea veniturilor atestate de adeverinta nr.3xxxx/26.10.2011 emisa de SC ACM SA si la plata diferentelor de drepturi de pensie astfel rezultate, incepand cu data de 01.11.2011.
Anterior, intimatul-reclamant solicitase Casei de Pensii sector 5 Bucuresti, prin cererea inregistrata sub nr.1xxxxx/27.10.2011, recalcularea pensiei si emiterea unei noi decizii de pensie cu valorificarea adeverintei nr.3xxxx/26.10.2011 emisa de SC ACM SA. In conditiile in care casa de pensii nu a solutionat aceasta cerere, desi de la data inregistrarii acesteia trecuse un interval de aproape trei luni, termenul legal prevazut in acest sens fiind in mod evident depasit (art.106 din Legea nr.263/2010), intimatul-reclamant, la data de 24.01.2012, s-a adresat instantei de fond cu cerere vizand obligarea recurentei-parate la recalcularea pensiei sale prin valorificarea veniturilor din adeverinta mentionata (art.153 lit.f din Legea nr.263/2010 stipuland in sensul ca tribunalul solutioneaza in prima instanta si refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurari sociale).
Fata de cele deja retinute, nu pot fi primite sustinerile recurentei ca prin obligarea sa la valorificarea adeverintei in discutie, astfel cum s-a dispus prin sentinta pronuntata de instanta de fond, nu i s-a dat posibilitatea de a raspunde reclamantului in termenul prevazut de lege, acest termen fiind, asa cum aratam, depasit, inca de la formularea cererii modificatoare de catre reclamant in fata primei instante.
Cat priveste procedura prealabila obligatorie prevazuta de Legea nr.263/2010, aceasta are in vedere situatia in care, in solutionarea unei cereri privind drepturile de pensie formulata de persoana interesata, a fost emisa o decizie de pensie. Neparcurgerea acestei proceduri administrative prevazute de lege nu poate fi insa invocata pentru a paraliza un demers judiciar al persoanei careia nu i s-a raspuns de catre organul de pensii la o cerere privind drepturile de pensie (desi termenul legal expirase) caci o atare interpretare nu este conforma prevederilor Legii nr.263/2010 si ar conduce la incalcarea accesului liber la justitie.
Referitor la critica recurentei privind cheltuielile de judecata, aceasta nu poate fi primita, in conditiile in care prin sentinta civila nr.1298/10.02.2012 pronuntata de Tribunalul Bucuresti-sectia a VIII-a, atacata prin recursul de fata, parata Casa de Pensii a Municipiului Bucuresti nu a fost obligata la plata cheltuielilor de judecata, instanta de fond acordand cheltuieli de judecata reclamantului, ca urmare a cererii acestuia de completare dispozitiv, prin sentinta civila nr.4143/04.05.2012 pronuntata de Tribunalul Bucuresti-sectia a VIII-a, care insa nu formeaza obiectul recursului dedus judecatii in prezenta cauza.
Pentru toate considerentele aratate, Curtea, in baza art.312 Cod procedura civila, va respinge, ca nefondat, recursul.