Rezumatul spetei:
Prin plangerea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 1515/196/2011 petenta AA a formulat in contradictoriu cu intimata Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei Munca Braila plangere impotriva procesului verbal de contraventie prin care, in temeiul art. 113 alin. 1 lit. a din Legea nr. 76/ 2002 a fost sanctionata cu amenda in cuantum de 3000 lei, intrucat nu a comunicat intimatei situatia locurilor de munca in termen de 5 zile de la vacantarea acestora, conform art.10 din lege, solicitand inlocuirea amenzii aplicate cu avertisment, in baza art.7 al.2 din OG nr.2/2001.
In motivarea plangerii, petenta a invocat ca procesul verbal este nelegal deoarece agentii constatatori nu au emis o instiintare de control prin care sa-i fie adus la cunostinta motivul sanctionarii contraventionale, potrivit Ordinului 279/2004 neavand posibilitatea de a prezenta situatia de fapt. Arata ca au fost trimise catre intimata situatii privind incetarea raporturilor de munca a unor salariati astfel ca in baza acestor comunicari personalul intimatei putea verifica situatia acestor posturi, deci viciu privind nedeclararea vacanta a posturilor este acoperit.
A solicitat inlocuirea amenzii contraventionale cu avertisment, sustinand ca fapta este de o gravitate redusa. A solicitat in aparare proba cu inscrisuri.
In dovedirea plangerii petenta a depus la dosar procesul verbal de contraventie contestat.
Intimata nu a formulat intampinare.
Analizand probele administrate in cauza, instanta retine urmatoarele:
Prin procesul verbal contestat petenta a fost sanctionata cu amenda in cuantum de 3000 lei, intrucat nu a comunicat intimatei situatia locurilor de munca in termen de 5 zile de la vacantarea acestora, conform art.10 din lege.
Conform art. 113 lit. a din Legea nr. 76/ 2002 constituie contraventie necomunicarea lunara a locurilor de munca vacante prevazute la art. 10 si potrivit art.114 lit.a se sanctioneaza cu amenda de la 3000 lei la 5000 lei.
Conform art. 10 , angajatorii au obligatia sa comunice agentiilor pentru ocuparea fortei de munca judetene in caror raza isi au sediul, respectiv domiciliul, toate locurile de munca vacante, in termen de 5 zile lucratoare de la vacantarea acestora. (2) Furnizorii de servicii de ocupare acreditati au obligatia de a comunica lunar agentiilor pentru ocuparea fortei de munca in a caror raza isi au sediul date privind numarul somerilor mediati si incadrati in munca.
Analizand cuprinsul procesului-verbal, sub aspectul legalitatii sale, instanta apreciaza ca acesta a fost intocmit cu respectarea dispozitiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mentiunile obligatorii ce trebuie prevazute sub sanctiunea nulitatii.
Sub aspectul temeiniciei, instanta constata ca din probele administrate in cauza, nu a rezultat o alta situatie de fapt decat cea retinuta in cuprinsul procesului verbal mentionat, de natura a inlatura prezumtia de temeinicie a acestuia.
Din plangere rezulta ca petenta solicita doar inlocuirea amenzii cu avertisment.
Din inscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv procesul verbal de control rezulta ca in perioada controlata petenta nu a comunicat la AJOFM Braila un numar de 59 de posturi de munca vacante. Petenta nu a contestat conform legii contenciosului administrativ procesul verbal de control intocmit de intimata, iar in baza actului de control, la aceeasi data, intimata a intocmit procesul verbal de sanctionare ce face obiectul prezentei cauze.
La termenul de judecata din data de 03.10.2011, petenta a depus prin adresa un numar de 5 anexe cu posturi vacante comunicate intimate, din care 4 sunt aferente perioadei verificate, acestea privind doar 20 posturi vacante din cele 59 identificate .
Fata de acestea, instanta apreciaza ca cele consemnate in procesul verbal de contraventie sunt reale. Textul de lege in baza caruia s-a aplicat sanctiunea nu prevedere o conditie numerica pentru aplicarea sanctiunii. Pentru aceste motive, va aprecia ca neintemeiate sustinerile petentei din plangere, petenta nedovedind o alta situatie de fapt.
Avand in vedere probele administrate si cele expuse mai sus, instanta constata ca sanctionarea petentei a fost intemeiata.
Avand in vedere dispozitiile art. 5 alin. 5 si art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/ 2001, conform carora sanctiunea contraventionala trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, tinandu-se seama de imprejurarile in care a fost savarsita fapta, de modul si mijloacele de savarsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa si de circumstantele personale ale contravenientului, instanta apreciaza ca agentul constatator a facut o individualizare corecta a sanctiunii aplicate, respectiv amenda contraventionala in cuantumul minim prevazut de lege, de vreme ce petenta nu a comunicat toate locurile de munca vacante, starea de pericol social pe care a generat-o aceasta fiind evidenta, in conditiile in care intimata, in virtutea rolului sau institutional, nu a avut cunostinta de acestea pentru realizare politicilor de stimulare si incadrare in munca a somerilor .
Pentru aceste considerente, in temeiul art. 34 din OG 2/ 2001 instanta va respinge ca neintemeiata plangerea si va mentine ca legal si temeinic procesul verbal contestat.