In situatia vanzarii dupa greutate se impune cantarirea marfii pentru producerea efectelor specifice contractului de vanzare-cumparare. Altfel spus, dreptul de proprietate si riscurile se transmit la momentul cantaririi marfii vandute. Astfel, cata vreme marfa nu a fost cantarita de ambele parti la momentul incarcarii acesteia, nu se poate retine ca a existat un acord de vointa la acel moment al cantaririi. Cum de aceasta operatiune depinde insasi transmiterea dreptului de proprietate, instanta apreciaza ca o clauza prin care este permisa cantarirea marfii de o singura parte este nula, intrucat ar fi afectat un element esential al contractului de vanzare-cumparare, si anume pretul contratului ce nu este stabilit decat la momentul cantaririi. In concluzie, nu se poate admite ca stabilirea pretului contractului sa depinda exclusiv de vointa si de conduita unei singure parti, intrucat aceasta ar echivala cu lipsa acordului de vointa in acest sens.
Judecatoria Bistrita - Sectia civila, Sentinta civila nr. 1076/2011
Prin cererea inregistrata reclamanta S a chemat in judecata pe parata M, solicitand instantei sa o oblige pe parata la plata sumei de 31.512,95 lei reprezentand rest de plata factura achitata partial, cu cheltuieli de judecata.
In motivare, s-a aratat ca in urma unui contract comercial, reclamanta a livrat paratei bunuri ce au fot facturate prin factura nr. 3152/25.04.2008. Ulterior, analizand avizele de insotire a marfurilor si bonurile de cantar in care se evidentiaza potrivit art. 4.1 din Contract cantitatea marfurilor livrate, s-a constat o diferenta care a fost stornata din factura initiala (prin factura storno nr. 3406 din 20.05.2008 - atasata). Ambele facturi au fost comunicate prin fax.
Reclamanta sustine ca debitul a fost achitat partial, ramanand de achitat suma de 31.512,95 pe care parata refuza sa o achite, in ciuda demersurilor facute de reclamanta conform disp. art. 7201 C.pr.civ.
Se mai arata ca sustinerile paratei cu ocazia concilierii nu pot fi primite intrucat calculul "matematic" ce se invoca nu are nici o legatura cu cauza, fiind efectuat raportat la niste sortimente de metal ce nu formeaza obiectul contractului dintre parti.
In drept, s-a invocat disp. art. 969, 970 si urm. art. 1073, art. 1074 si urm., art. 1084 si urm. Cod civil, art. 7203 si urm. C.pr.civ.
Legal citata, parata M a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.
In motivare, s-a aratat ca reclamanta a emis factura nr. 3152 la data de 25.04.2008 pentru cantitatea de 240.000 kg tabla desi la data respectiva nu incepuse livrarea efectiva a produselor comandate, deci marfa nu fusese cantarita, iar parata nu avea cum sa cunoasca greutatea efectiva a marfii livrate.
La sosirea marfii s-a constatat de catre Comisia de receptie a paratei M ca existau diferente intre greutatea inscrisa pe avizele de insotire a marfii si cea inscrisa pe bonurile de cantarire aferente, iar unele dintre notele de cantar nu purtau semnatura si stampila persoanelor autorizate, ceea ce a creat dubii legate de cantitatea efectiv livrata.
Avand in vere cele mai sus aratate, comisia de receptie a intocmit cate o nota de receptie pentru fiecare transport efectuat unde a fost inscrisa greutatea reala a produselor receptionate pe baza calcului greutatii fiecarei coli de tabla in functie de dimensiuni, cu ajutorul indicelui de greutate specifica a materialului.
La data primirii marfii (intre 30.04.2008 si 07.05.2008), parata a comunicat reprezentantilor reclamantei faptul ca nu corespund cantitatile inscrise in avize cu cele faptice si nici specificatiile transmise. Ulterior acestor discutii, a fost recunoscuta o lipsa de 4127 kg stornata cu factura nr. 3406/20.05.2008, ramanand o diferenta de 9.808 kg care a fost facturata insa nu a fost livrata.
Se mai arata ca parata a depus eforturi pentru a rezolva pe cale amiabila situatia creata si s-a prezentat la conciliere directa, insa reclamanta si-a mentinut pozitia cu rea credinta, astfel ca nu s-a ajuns la un acord.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele :
Astfel, intre parti s-au derulat raporturi comerciale in baza contractului de vanzare-cumparare nr. 161 din 31.20.2007. Obiectul contractului il constituia vanzarea unei cantitati de aproximativ tabla overrolling.
Sustinerile reclamantei sunt in sensul ca a livrat cantitatea de 235.873 kg tabla overrolling diferite dimensiuni catre parata, in vreme ce parata sustine ca a receptionat o cantitate de 226.065 kg tabla. Prin urmare, in litigiu se afla contravaloarea unei cantitati de 9808 kg. pe care parata sustine ca nu le-a primit de la reclamanta. Intr-adevar, parata probeaza faptul ca a comunicat reclamantei faptul ca nu a receptionat decat o cantitate de 226.065 kg tabla (vezi filele 106-114).
In speta, instanta constata ca marfa a fost cantarita la sediul reclamantei vanzatoare, in lipsa oricarui reprezentant al paratei cumparatoare, bonurile de cantarire fiind emise de reprezentantii reclamantei vanzatoare. Reclamanta invoca faptul ca aceasta procedura a fost agreata prin conventia partilor (vezi pct. 4.1 din contract - fila 18). Parata cumparatoare sustine ca la receptia marfii de catre reprezentantul sau, verificarile acestuia bazate pe aplicarea unei metode de calcul a fiecarei foi de tabla au relevat faptul ca tabla livrata avea cu 9.808 kg mai putin decat pretinde reclamanta vanzatoare.
Instanta constata ca in cauza avem de-a face cu o varietate aparte de vanzare, respectiv vanzarea dupa greutate, situatie in care se impune cantarirea marfii pentru producerea efectelor specifice contractului de vanzare-cumparare. Altfel spus, dreptul de proprietate si riscurile se transmit la momentul cantaririi marfii vandute. Insa, asa cum s-a aratat anterior, marfa nu a fost cantarita de ambele parti la momentul incarcarii marfii, astfel ca nu se poate retine ca a existat un acord de vointa la cantarire. Cum de aceasta operatiune depinde insasi transmiterea dreptului de proprietate, instanta apreciaza ca o clauza prin care este permisa cantarirea marfii de o singura parte este nula, intrucat ar fi afectat un element esential al contractului de vanzare-cumparare, si anume pretul contratului ce nu este stabilit decat la momentul cantaririi. In concluzie, nu se poate admite ca stabilirea pretului contractului sa depinda exclusiv de vointa si de conduita unei singure parti, intrucat aceasta ar echivala cu lipsa acordului de vointa in acest sens.
In acest context se pune intrebarea : Care este in mod real cantitatea de tabla livrata paratei (235.873 kg sau 226.065 kg.)? In acest sens, instanta va inlatura bonurile de cantarire intocmite de reclamanta vanzatoare, intrucat acestea puteau fi inscrisuri intocmite pro causa, dar nici declaratia martorului de la fila 161 nu poate fi apreciata ca decisiva, cata vreme martorul este anagajat al paratei cumparatoare. Insa, din lucrarea de specialitate depusa in probatiune (fila 103), instanta retine ca utilizarea in calcularea cantitatii livrate a unei densitati de 7,85 g/cm3 este corecta, astfel ca va deduce pe cale de prezumtie simpla ca a fost livrata o cantitate de 226.065 kg.
Fata de cele expuse, va fi respinsa cererea reclamantei ca nefondata, fiind respins in consecinta si capatul de cerere privind obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.