Actiune in revendicare intemeiata pe dispozitiile art.480 Cod civil. Preferabilitatea titlului detinut de cumparatori in temeiul Legii nr.112/1995 prin raportare la dispozitiile legii speciale.
Lipsa unui bun in patrimoniul reclamantului care nu s-au prevalat de dispozitiile legii speciale si nici nu detin o hotarare judecatoreasca prin care sa beneficieze de o reconstituire actuala a dreptului lor de proprietate
Domeniu - revendicare
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE - DOSAR NR.13143/3/2009 - DECIZIA CIVILA NR.40 A/02.02.2012)
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti sub nr. 20163/299/2007, la data de 22.10.2007, reclamantele N.Y.E. - C. si O.C.P. au solicitat in contradictoriu cu paratii D.D. si D.D., I.M., O‘D.V.F., ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea paratilor sa le lase in deplina proprietate si posesie apartamentul nr. 10, compus din 2 camere, bucatarie, baie camara, balcon, vestibul, oficiu (ocupat de paratii D.); apartamentul nr. 45, compus din 2 camere la mansarda (ocupat de parata I.M.); garajul nr. 1, in suprafata de 14,42 m.p. (ocupat de parata O‘D.).
In motivarea cererii, reclamantele au aratat ca sunt singurele succesoare legale ale autoarei lor, M.J.A., fiica cunoscutului om politic C.A., ministru si prim-ministru al Guvernului Romaniei in perioada interbelica.
S-a mai aratat ca autoarea reclamantelor, M.J.A. a avut in proprietate apartamentul 5 B - 6 B din imobilul situat in Bucuresti, B-dul. L.C. (fost A.I.) nr. 24 - 26, sc. B, sectorul 1. Acest imobil a fost nationalizat in baza Decretului nr. 92/1950, desi autoarea reclamantelor era exceptata de la aplicarea acestui act normativ, facand parte din categoriile de persoane prevazute la art II. Imobilul a fost preluat de stat fara titlu valabil, neexistand identitate intre proprietarul apartamentului si persoanele trecute la pozitia 411 din lista anexa la Decretul 92/1950.
Au mai aratat reclamantele ca prin constructie, apartamentul 5B - 6B a avut in compunerea sa 6 camere, bucatarie, 2 bai, 2 camere pentru servitori la mansarda, pivnita la subsol, garaj. Dupa nationalizare apartamentul proprietatea mamei reclamantelor a fost impartit in apartamentele nr. 10 si 11 (etaj 3) apartamentul nr. 45 (cuprinzand cele 2 camere de la mansarda) si garaje.
Desi imobilele au fost preluate fara titlu valabil si nu puteau face obiectul Legii nr. 112/1995, apartamentul nr.10, garajul nr. 1 si cele doua camarute de la mansarda au fost vandute sotilor D.D. si R., numitei O‘D.V.F. si respectiv numitei I.M. cu contractele nr. 4327/30604 din 22.04.1997, N 2641/12.10.1998 si respectiv, 2812/23.504 din 13.01.1997.
S-a mai aratat ca prin actul de vanzare autentificat de Tribunalul Ilfov - Sectia Notariat sub nr. 35.817 din 07.10.1937, autoarea reclamantelor, M.-J.A. a dobandit dreptul de proprietate asupra apartamentului 5B - 6B situat in B-dul L.C. nr. 24 - 26, et. 3 de la vanzatorii G.B., M.D., E.B. si I.B.. Prin procesul-verbal nr. 1995 emis de Comisia pentru Infiintarea Cartilor Funciare in Bucuresti la 28.02,1940 a fost inscris in C.F. dreptul de proprietate al mamei reclamantelor asupra apartamentului si garajului.
S-a invederat ca atat reclamantele cat si paratii prezenta titluri scrise de proprietate care provin insa de la autori diferiti. In aceste conditii, urmeaza ca instanta sa verifice titlurile autorilor lor si sa dea eficienta titlului care provine de la autorul al carui drept este preferabil. In opinia reclamantelor, dreptul autoarei acestora este evident preferabil dreptului statului, care a instrainat cu rea credinta si cu incalcarea legii bunuri ce nu-i apartineau.
In drept, au fost invocare dispozitiile art. 480 C.civ.
Paratii D.D. si D.R. au formulat intampinare, prin care au invocat exceptia autoritatii de lucru judecat, au solicitat, in principal, respingerea actiunii ca inadmisibila; in subsidiar, respingerea actiunii ca neintemeiata.
Cu privire la exceptia inadmisibilitatii actiunii, au aratat ca actiunea, fundamentata pe dispozitiile dreptului comun, este inadmisibila, fiind introdusa dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001.
Astfel, in practica Inaltei Curti de Casatie si Justitie, aceasta opinie s-a fundamentat, intr-o speta similara, pe aplicabilitatea principiului specialia generalibus derogant, avand in vedere ca Legea nr. 10/2001, ca lege speciala, deroga de la dispozitiile art.480 C.civ.
Intr-o alta speta, fiind invocat principiul aplicarii imediate a legii civile noi, consacrat de art.5 alin.2 din Constitutia Romaniei coroborat cu art. 1 C.civ., Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis ca, odata cu intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001, dispozitiile dreptului comun referitoare la imobilele ce formeaza obiectul acestei legi, raman fara aplicare.
In consecinta, actiunile in revendicare fondate pe dispozitiile art.480 C.civ., introduse incepand cu data de 14 februarie 2001, sunt privite ca inadmisibile.
Paratii considera ca solutia inadmisibilitatii unor asemenea actiuni este anticipata, de altfel, prin art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998 care prevede ca: "bunurile preluate de stat fara un titlu valabil, inclusiv cele obtinute prin vicierea consimtamantului, pot fi revendicate de fostii proprietari sau succesorii acestora, daca nu fac obiectul unor legi speciale de reparatie".
Or, Legea nr. 10/2001 suprima actiunea dreptului comun al revendicarii, dar nu si accesul la un proces echitabil. Dimpotriva, ca lege noua, perfectioneaza sistemul reparator (restitutio in integrum) si, procedural, controlul judecatoresc asupra reparatiilor, prin accesul, in conditii de publicitate, la trei grade de jurisdictie, impartiale si independente. in concluzie, solutia comentata nu este antinomica dreptului comunitar".
Prin urmare, reclamantele nu se pot adresa instantei judecatoresti pentru revendicarea imobilului in litigiu, decat in conditiile legii speciale nr. 10/2001 si numai dupa parcurgerea si finalizarea procedurii administrative, prealabile si obligatorii prevazute de acest act normativ.
Cu privire la exceptia autoritatii de lucru judecat in raport de dispozitiile art. 163 alin. 1 si 2 C.proc.civ., cu referire la art.1201 C.civ. fata de solutionarea anterioara a aceluiasi litigiu prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila in sustinerea acestei exceptii (subsidiara ca ordine de solutionare fata de cea a inadmisibilitatii actiunii), paratii au aratat ca prin cererea formulata de aceleasi reclamante in anul 1999, impotriva paratilor M.B., prin P.G., D.D., D.D. si I.M. s-a solicitat se constata nulitatea absoluta a contractelor de vanzare-cumparare nr. 4327/30604/22.04.1997 si nr.2812/23504/13.01.1997 incheiate potrivit Legii nr. 112/1995 si totodata obligarea paratilor sa restituie in deplina proprietate si posesie imobilul revendicat catre reclamante.
Prin sentinta civila nr. 1045/27.10.2000, Tribunalul Bucuresti, Sectia a IV-a Civila a admis in parte actiunea principala constatand ca reclamantele sunt proprietarele imobilului in litigiu cu exceptia garajului; a obligat pe parati sa lase reclamantelor in deplina proprietate si posesie imobilul revendicat, a respins ca neintemeiat capatul de cerere privind constatarea nulitatii absolute a contractelor de vanzare cumparare incheiate de parati. Apelul declarat de reclamante impotriva - sentintei mentionate a fost respins ca nefondat prin decizia civila nr. 153/28.02.2001, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a IV-a Civila. Impotriva acestei decizii s-a formulat recurs iar prin decizia civila nr.2002/22.05.2002, Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia Civila a casat cele doua hotarari pronuntate in cauza si a trimis cauza pentru solutionare in prima instanta la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.
Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a rejudecat cauza si a pronuntat sentinta civila nr. 1425/28.02.2003 prin care a respins ca neintemeiata actiunea reclamantelor.
Impotriva acestei sentinte, reclamantele au declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civila nr.2379/11.12.2003 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila.
Impotriva acestei decizii, reclamantele-apelante au formulat recurs care a fost respins ca nefondat prin decizia civila nr. 1676/28.11.2005 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a IV-a Civila.
Impotriva acestei decizii, reclamantele au formulat contestatie in anulare care a fost respinsa ca neintemeiata prin decizia civila nr. 1142/17.05.2006 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a IV-a Civila.
In cauza dedusa judecatii in prezentul dosar, aceleasi reclamante formuleaza impotriva acelorasi parati actiune in revendicare, solicitand instantei sa dispuna obligarea paratilor la lasarea in deplina proprietate si posesie a imobilului situat in B., B-dul L.C. nr. 24 - 26. apartamentele nr. 10 si respectiv nr. 45, sector 1, in baza art.480 C.civ., urmand ca instanta sa determine titlul preferabil prin compararea titlului reclamantelor si cu cele apartinand paratilor.
Au aratat paratii ca intre cele doua pricini se constata ca se verifica tripla identitate de parti, obiect si cauza.
Astfel, in ceea ce priveste partile, s-a aratat ca identitatea de parti este evidenta atat reclamantele, cat si paratii, figurand in aceeasi calitate in cele doua dosare.
Obiectul celor doua procese de asemenea este identic, respectiv, pretentia concreta dedusa judecatii de reclamante este aceeasi in ambele dosare: revendicarea apartamentelor cumparate de parati prin contractele de vanzare-cumparare nr. 4327/30604/22.04.1997 si nr.2812/23504/13.01.1997 incheiate in baza Legii nr. 112/1995.
In sfarsit, cauza celor doua cereri de chemare in judecata este identica, respectiv, temeiul juridic al celor doua cereri fiind acelasi - art.480 si urm. C.civ.
Si in ciclul procesual anterior, tot urmare a compararii titlurilor instantele l-au determinat pe cel preferabil, respectiv, titlurile paratilor de proprietate constand in contractele de vanzare-cumparare nr. 4327/30604/22.04.1997 si nr. 2812/23504/13.01.1997, pe baza criteriilor specifice reglementate de legislatia in domeniu.
Imprejurarea ca instantele judecatoresti anterioare au determinat titlul mai bine caracterizat si pe baza criteriilor de preferinta derivand din Legea nr. 10/2001 impune concluzia incontestabila ca si in actiunile pornite anterior Legii nr. 10/2001, dispozitiile acestui act normativ nu pot fi inlaturate.
Considera paratii ca instanta investita sa solutioneze prezenta actiune in revendicare nu poate proceda la reexaminarea fondului cauzei, cu consecinta infirmarii sau confirmarii solutiei pronuntate de instantele anterioare. A primi un asemenea argument, inseamna a proceda la incalcarea art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului cu privire la dreptul la un proces echitabil.
Pozitia Curtii Europene a Drepturilor Omului in acest sens a fost exprimata in nenumarate deicizii, a se vedea: Brumarescu C. Romania nr. 28342/1995, Riabykk C. Rusia nr.52854/1999, Raicu C. Romania nr. 28104/2003 ("Principiul securitatii raporturilor juridice presupune respectarea principiului autoritatii lucrului judecat").
Pe fondul cauzei, paratii au solicitat ca in situatia in care se va aprecia ca actiunea reclamantelor este admisibila, sa se dispuna respingerea acesteia ca neintemeiata.
Astfel, paratii sunt proprietari ai apartamentelor nr.10 si respectiv nr.45 din imobilul situat in B., str. L.C. nr. 24 - 26, sector 1. Titlurile lor de proprietate le reprezinta contractele de vanzare-cumparare nr. 4327/30604/22.04.1997 si nr. 2812/23504/13.01.1997 incheiate intre SC Herastrau Nord SA si paratii, potrivit Legii nr. 112/1995.
Chiar daca prezenta actiunea in revendicare este intemeiata pe dispozitiile dreptului comun, considera ca solutionarea prezentei cauze nu se poate realiza cu ignorarea dispozitiilor speciale. In aceasta materie exista, prin urmare, Legea nr. 10/2001 - o lege organica ce reglementeaza raporturile juridice nascute urmare a preluarilor abuzive efectuate de stat in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, potrivit calificarii astfel realizate prin acest act normativ si domeniului lui de aplicare.
In acest context, este de remarcat ca prin Legea nr. 10/2001 s-a instituit un criteriu legal de preferabilitate in favoarea cumparatorului chirias de buna-credinta.
Rezulta ca art. 45 (fost 46) alin. 2 teza II din Legea nr. 10/2001 a consacrat in terminis, pe cale legala, principiul ocrotirii bunei-credinte intr-un domeniu particular dar de interes social major, conferind bunei credinte o eficienta juridica similara celei din dreptul comun.
Insasi practica judiciara majoritara a Inaltei Curti de Casatie si Justitie recunoaste aplicabilitatea clara a criteriilor legale de preferinta instituite prin Legea nr. 10/2001 sustinuta ca solutie prin nenumarate Decizii ale Curtii Constitutionale, care sunt obligatorii pentru instante si nu pot fi ignorate.
Daca se accepta recunoasterea legiuitorului, prin Legea nr. 10/2001, a ideii de preluare abuziva a imobilului de la stat, conform Decretului nr.92/1950, ar trebui sa se accepte si aplicabilitatea criteriilor de preferinta stabilite in mod expres prin acest act normativ.
Prin operatiunea juridica a compararii titlurilor pe criteriile clasice, reclamantii urmaresc eludarea dispozitiilor Legii nr. 10/2001, incalcandu-se astfel principiul specialia generalibus derogant, ceea ce echivaleaza, in opinia paratilor, cu o incalcare a ordinii de drept si anularea scopului urmarit de legiuitor prin legea speciala, in lumina unei interpretari teleologice.
In contextul legislativ dat, considera paratii ca reclamantii nu mai aveau decat vocatia de a obtine despagubiri pentru apartamentele detinute de parat, potrivit dispozitiilor Legii nr. 10/2001.
Prin urmare, s-a solicitat a se observa ca actul lor de vanzare-cumparare nr. 475/17759/08.10.1996 este mai bine caracterizat decat contractul de vanzare-cumparare invocat de reclamanti, iar dreptul paratilor dobandit cu buna-credinta este dreptul actual si deci preferabil in speta, aceasta fiind insasi ratiunea edictarii art.45 alin.2 din Legea nr. 10/2001, respectiv, de preocupare pentru asigurarea securitatii circuitului civil si a stabilitatii raporturilor juridice.
In toate etapele procesuale parcurse pana in prezent, instantele au retinut imprejurarile din care rezulta dincolo de orice indoiala buna credinta a paratilor la incheierea actului juridic cu titlu oneros, respectiv: la data cumpararii apartamentelor nu exista pe rolul vreunei instante judecatoresti o cerere de revendicare a acestuia, iar conform art.9 alin.1 din HG nr. 11/1997 "Chiriasii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie in natura fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora pot opta, dupa expirarea termenului prevazut la art. 14 pentru cumpararea acestor apartamente cu plata integrala sau in rate a pretului"; la data incheierii contractelor de vanzare-cumparare paratii nu aveau cunostinta de existenta vreunei actiuni in revendicare formulata de catre reclamante; contractele de vanzare-cumparare au fost incheiate la data de 13.01.1997 si respectiv 22.04.1997, iar actiunea in revendicare a fost inregistrata la Tribunalul Bucuresti in anul 1999, astfel incat nu poate fi vorba de vanzarea unui imobil aflat in litigiu conform art.3 din Legea nr. 112/1995; reclamantele nu au incunostintat paratii in niciun fel despre calitatea lor de mostenitori ai fostului proprietar si nici despre intentia lor de a revendica sau de a invoca vreo pretentie cu privire la imobilul in litigiu, in modalitatile prevazute de lege.
Distinct de aceste precizari, paratii au invocat si Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat ca trebuie sa se mentina un echilibru just intre exigentele interesului general al comunitatii si imperativele de aparare a drepturilor fundamentale ale omului.
Astfel, in respectarea spiritului art.1 din Protocolul nr.1, Curtea a statuat ca legislatia ar trebui sa permita sa se tina cont de circumstantele particulare din fiecare cauza pentru ca persoanele care si-au dobandit bunurile cu buna credinta sa nu fie aduse sa suporte greutatea responsabilitatii statului care candva a confiscat aceste bunuri. (mutatis mutandis Pincova si Pine nr.36548/1997, Raicu vs Romania nr.28104/03 solutionata prin Decizia din 19.10.2006.)
In drept, au fost invocate dispozitiile art.480 C.civ., art. 45 din Legea nr. 10/2001, art.1 din Protocolul nr.1, art. 118 si urm. C.proc.civ.
Parata O‘D.V.F. a depus la dosar concluzii scrise, prin care a invederat ca in temeiul 242 alin. 2 C.proc.civ., solicita judecarea cauzei si in lipsa, precum si respingerea actiunii formulate de reclamante ca inadmisibila si neintemeiata, iar in sustinere a invocat exceptia autoritatii de lucru judecat, conform art. 166 C.proc.civ. si art. 1022 C.civ.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata, motivat de faptul ca reclamantele solicita ca prin hotararea ce se va pronunta sa le fie lasate in deplina proprietate si posesie garajul nr. 1, in suprafata de 14,42 mp pe care parata ii detine in baza contractului de vanzare-cumparare nr. 2641/12.10.1998. In sustinerea actiunii lor, reclamantele propun confruntarea titlurilor de proprietate pe care le detine cu cele in baza carora a devenit proprietara garajului in discutie.
Astfel, referitor la titlurile de proprietate, reclamantele au prezentat in cei 7 ani de proces ca titlu de proprietate "actul de vanzare nr.35817/1937" care are ca obiect 3,3% din terenul de 1400 mp obtinuti de la M.D., E.B. si I.B.. In acest titlu nu se precizeaza nimic despre garaj. La conditiile vanzarii se specifica la punctul 2 lit. c a actului de vanzare o clauza expresa: "se stipuleaza in mod expres ca nimeni nu poate sa ramana proprietar pe teren in indiviziune fara sa construiasca si sa indeplineasca conditiile din contractul de constructie".
Actiunea in revendicare prin caracterul sau real petitoriu, presupune confruntarea a doua titluri de proprietate, astfel cum pretind si reclamantele in actiunea introductive si cum au pretins si in cererea solutionata printr-o hotarare irevocabila. Pana in prezent nu au nici un document care sa ateste detinerea garajului in litigiu cu titlu de proprietate.
In contractul nr. 40919/1937 se prevedea o obligatie suspensiva pentru cumparatoare de a construi garajul nr. 5 in conditiile contractului de constructiune nr. 18774/1937.
In contractul de constructiune nr. 18774/1937 nu se prevede construirea unui garaj ci numai a unor camere de servitori, cam. 1 si 2 si pivnita nr. 25 ca accesorii pentru ap. nr. 5 - 6 B, et. III. Contractul de vanzare-cumparare nr. 40919/1937 avand ca obiect o suprafata de teren de 0,75% din 1.400 mp era supus unei conditii suspensive asa cum a precizat, iar neexecutarea acesteia are ca efect desfiintarea retroactiva a contractului. La punctual 2 lit. c a contractului se prevede ca nimeni nu poate sa ramana proprietar de teren in indiviziune fara sa construiasca si sa indeplineasca conditiile si clauzele din contractul de constructie nr. 18774/1937. Neindeplinirea conditiilor impuse de societatea de constructii atrage mutatis mutandis desfiintarea retroactiva a contractului de vanzare-cumparare nr.40919/1937.
In adresa emisa de S.C. Herastrau Nord S.A. cu nr.1952/18.03.1999 s-a specificat faptul ca "din verificarea actelor existente in arhiva s-a constatat ca ap. 10, et.3, garajul si 2 camere la mansarda" au fost nationalizate, fara sa se precizeze care garaj, fara nici o identificare a acestuia, un garaj oarecare.
In baza acestei adrese, reclamantele au declansat o actiune de revendicare fara nicio justificare si fara a detine un titlu legal al pretinsului garaj. Exista neconcordante evidente privind dimensiunile si situarea garajului in curtea interioara. Garajul revendicat de reclamante are conform actelor 0,75% cota indiviza, in timp ce garajul detinut de parata are 0,26% cota indiviza. Aceste inadvertente au facut necesara efectuarea unei expertize care initial a inlaturat fara putinta de tagada sustinerile reclamantelor. Ulterior s-a solicitat un supliment de expertiza care precizeaza ca actul emis de S.C. Herastrau Nord S.A. cu nr.1952/18.03.1999 "daca va fi luat ca baza de revendicare" ar inlatura contradictiile intre continutul si concluziile raportului de expertiza initial.
Or, o adresa emisa de S.C. Herastrau Nord S.A. nu poate constitui o "baza de revendicare", ci numai existenta unui titlu de proprietate care ar stabili indubitabil un drept de proprietate asupra garajului. Reclamantele nu au prezentat timp de 7 ani niciun titlu de proprietate care sa probeze sustinerile lor.
In fapt, garajul din litigiu este situat intr-o curte interioara in forma de potcoava cu posibil acces atat din dreapta, Bd. L.C. (fost A.I.) cat si din stanga, str. P. (sau str. V.). In aceasta curte interioara exista 7 garaje si intrucat garajul in litigiu este situat la unul din capete, el a fost numerotat uneori cu nr. 1 si alteori cu nr. 7, dupa cum se face accesul din dreapta sau din stanga curtii. Aceasta situatie de fapt a provocat desele confuzii in actele emise de autoritati.
Garajul revendicat a fost initial proprietatea lui C.S. (fostul proprietar si al apartamentului in care locuieste parata in prezent).
Se poate stabili cu certitudine ca pretinsul garaj nu a fost niciodata in posesia sau in proprietatea revendicatoarelor asa cum reiese din sentinta civila nr. 786/12.02.1966 in dosarul nr.7760/1965 pronuntata de Tribunalul Popular al Raionului 30 Decembrie - Bucuresti si in decizia civila ramasa definitiva nr. 1319/03.05.1966 pronuntata de Tribunalul Capitalei Colegiul III Civil.
Au mai aratat ca in contractul nr. 40919/1937 se prevedea o obligatie suspensiva pentru cumparatoare de a construi garajul nr. 5 in conditiile contractului de constructiune nr. 18774/1937. Astfel, garajul nr. 5 ar trebui sa se situeze in mod logic intre cele sapte garaje existente in curtea interioara a imobilului si nu ar putea fi niciunul din cele situate in capetele curtii, nici cel numerotat cu nr. 1 ci nici cel numerotat cu nr. 7, indiferent din ce parte a drumului public s-ar face accesul in curte.
Referitor la buna-credinta s-a aratat ca inainte de perfectarea contractului de vanzare-cumparare a garajului, parata a facut toate demersurile necesare pentru a cunoaste situatia lui juridica si pentru a sti daca formeaza obiectul unei actiuni in revendicare, respectand in totalitate conditiile validitatii aparentei de drept.
Sustinerile paratei au fost confirmate si de adresa nr. 21832/1999 emisa de PMB - D.G.A.F.I. catre Tribunalul Municipiului Bucuresti, la data cumpararii garajului de catre parata nu existau revendicari cu privire la imobilul din str. L.C. nr. 24 - 26, sector 1.
Astfel buna credinta in momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare nr. 2641/12.10.1998 protejeaza dreptul real dobandit in conditiile art.1899 C.civ., asupra garajului, asupra caruia nu s-a produs niciodata un alt titlu de proprietate.
Prin incheierea de sedinta din data de 09.06.2008, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a respins ca neintemeiate exceptia inadmisibilitatii si exceptia autoritatii de lucru judecat.
Judecatoria a incuviintat pentru parti probele cu inscrisuri si expertiza constructii pentru identificarea imobilului si stabilirea valorii de circulatie a imobilului.
La dosar a fost depus raportul de expertiza intocmit de expert Acris Vaier care a stabilit o valoare de circulatie a imobilului de 765.515 lei.
La termenul din 19.01.2008, din oficiu instanta a invocat exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti avand in vedere valoarea imobilului indicata de expert, respectiv 765.515 ron.
Prin sentinta civila nr. 725/19.01.2009, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a admis exceptia necompetentei materiale si a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Bucuresti - Sectia Civila.
Pentru a hotari astfel, instanta a retinut ca in temeiul art. 2 pct.1 lit. b C.proc.civ., tribunalele judeca in prima instanta procesele si cererile in materie civila al caror obiect are o valoare de peste 500.000 lei, motiv pentru care fata de valoarea imobilului revendicat de reclamanti depaseste suma de 500.000 lei, instanta a facut aplicarea dispozitiile art. 159 pct.2 cu referire la art.2 pct.1 lit. b C.pr.civ., si art. 158 alin.1 si 3 C.proc.civ.
Cauza a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a IV-a Civila sub nr. 13143/3/2009, la data de 30.03.2009.
La data de 15.06.2010, paratii D.D. si I.M., au depus la dosar note de sedinta referitoare la exceptia inadmisibilitatii actiunii in revendicare si exceptia autoritatii de lucru judecat.
Prin incheierea de sedinta din data de 22.06.2010, tribunalul a respins exceptia inadmisibilitatii actiunii in revendicare si exceptia autoritatii de lucru judecat.
Pentru a dispune astfel, cu privire la exceptia inadmisibilitatii actiunii in revendicare intemeiate pe dispozitiile dreptului comun (art. 480 C.civ.) in raport de prevederile speciale ale Legii nr. 10/2001, tribunalul a constatat ca procedura administrativa de restituire a imobilelor preluate abuziv, reglementata de Legea nr. 10/2001, nu este obligatorie decat in cazul in care actiunea in revendicare este formulata in contradictoriu cu unitatea detinatoare. Astfel, formularea notificarii si obligatia de a se pronunta asupra notificarii prin decizie sau, dupa caz, dispozitie motivata (conform art. 22 si urmatoarele din Legea nr. 10/2001 republicata) se aplica numai in raporturile dintre persoanele indreptatite si persoanele juridice detinatoare (entitatile investite cu solutionarea notificarilor), nu si fata de tertii cumparatori ai imobilelor preluate abuziv.
In cazul de fata, reclamantele N.Y.E.-C. si O.C.P. au solicitat in contradictoriu cu paratii persoane fizice D.D., D.R., I.M. si O‘D.V.F. obligarea paratilor sa le lase in deplina proprietate si posesie apartamentele cumparate de parati in baza Legii nr. 112/1995, in calitate de fosti chiriasi. Prin urmare, actiunea in revendicare intemeiata pe dispozitiile art. 480 C.civ. este admisibila, procedura administrativa prealabila reglementata de Legea nr. 10/2001 nefiind aplicabila in cazurile in care imobilele au fost instrainate de unitatile detinatoare catre chiriasii cumparatori, urmand a se proceda la compararea titlurilor de proprietate ale partilor.
Referitor la exceptia autoritatii de lucru judecat, tribunalul a constatat ca in cauza nu este intrunita tripla identitate de parti, obiect si cauza, reglementata de prevederile art. 1201 C.civ., intre litigiul de fata si sentinta civila nr. 1425/28.02.2003 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, ramasa irevocabila, prin care s-a respins ca nefondata actiunea reclamantelor N.Y.E.-C. si O.C.P. impotriva paratilor D.D., D.R., I.M. si O‘D.V.F., actiune avand ca obiect revendicarea apartamentelor cumparate de parati in baza Legii nr.112/1995.
Astfel, tribunalul a constatat ca, desi exista identitate de parti si obiect intre cele doua litigii, nu exista identitate de cauza, avand in vedere considerentele sentintei civile nr. 1425/28.02.2003 (filele 29 - 31 dosar fond), referitoare la respingerea actiunii in revendicare. Astfel, in litigiul anterior, solutionat irevocabil, nici instanta de fond (Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti) nici instantele de control judiciar (filele 33 - 42 dosar fond) nu au procedat la compararea titlurilor partilor, actiunea in revendicare fiind respinsa ca o consecinta a respingerii capatului de cerere privind constatarea nulitatii absolute a contractelor de vanzare-cumparare prin care paratii au dobandit dreptul de proprietate asupra apartamentelor pe care le ocupau in calitate de chiriasi.
Or, in cauza de fata, reclamantele solicita instantei sa dispuna obligarea paratilor sa le lase in deplina proprietate si posesie apartamentele cumparate in baza Legii nr. 112/1995, actiunea fiind intemeiata pe dispozitiile art. 480 C.civ., revendicarea urmand a se solutiona prin compararea titlurilor de proprietate ale partilor si constatarea preferabilitatii unuia dintre acestea.
In cuprinsul sentintei civile nr. 1425/28.02.2003 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti a fost examinata numai buna-credinta a paratilor D.D., D.R., I.M. si O‘D.V.F., iar in apel si recurs s-au facut, de asemenea, aprecieri numai cu privire la acest aspect (filele 33 - 42 dosar fond). In acest sens, in considerentele deciziei civile nr. 1676/28.11.2005 a Curtii de Apel Bucuresti Sectia a IV-a Civila (fila 38 verso), se mentioneaza in mod expres ca, neexistand niciun motiv care ar putea justifica nulitatea titlului de proprietate al paratilor "actiunea in revendicare nu poate fi decat respinsa ca neintemeiata".
Prin urmare, tribunalul a constatat ca, pana in prezent, instantele judecatoresti nu au comparat titlurile de proprietate ale partilor din cauza de fata, pentru a stabili care dintre acestea este preferabil, in litigiul derulat anterior intre aceleiasi parti actiunea in revendicare fiind respinsa numai ca urmare a respingerii cererii de constatare a nulitatii absolute a contractelor de vanzare-cumparare ale paratilor.
Prin incheierea de sedinta din data de 11.10.2010, tribunalul a incuviintat ambelor parti proba cu inscrisuri, iar pentru paratii D.D. si I.M. si proba cu expertiza in specialitatea constructii privind identificarea garajului in litigiu.
La data de 03.12.2010 s-a depus la dosar raportul de expertiza specialitatea constructii intocmit de expertul Acris Valer (filele 97 - 160).
La solicitarea paratilor, tribunalul a pus in vedere reclamantilor sa prezinte originalele urmatoarelor inscrisuri: certificatul de mostenitor nr. 130/1958, actul de vanzare-cumparare nr. 3220/1937, contractul de constructiune nr. 35818/1937, procesul-verbal nr. 01995/1940.
La termenul de judecata din 07.02.2011 tribunalul a procedat la compararea originalelor inscrisurilor mai sus mentionate cu fotocopiile existente la dosar.
Prin sentinta civila 360 din 28.02.2011 Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a civila a admis actiunea formulata de reclamantele N.Y.E. - C. si O.C.P., in contradictoriu cu paratii D.D., D.R., I.M. si O‘D.V.F..
A obligat paratii D.D. si D.R. sa lase reclamantelor, in deplina proprietate si posesie, apartamentul nr. 10, compus din 2 camere, bucatarie, baie, camara, balcon, vestibul si oficiu, situat in B., B-dul L.C., nr. 24 - 26, et. 3, sector 1, identificat prin raportul de expertiza tehnica specialitatea constructii, intocmit de expertul tehnic judiciar Acris Valer.
A obligat parata I.M. sa lase reclamantelor, in deplina proprietate si posesie, apartamentul nr. 45, compus din 2 camere, situat in B., B-dul L.C., nr. 24 - 26, mansarda, sector 1, identificat prin raportul de expertiza tehnica specialitatea constructii, intocmit de expertul tehnic judiciar Acris Valer.
A obligat parata O‘D.V.F. sa lase reclamantelor, in deplina proprietate si posesie, garajul nr. 1, situat in B., B-dul L.C., nr. 24 - 26, sector 1, identificat prin raportul de expertiza tehnica specialitatea constructii, intocmit de expertul tehnic judiciar Acris Valer.
A luat act ca reclamantele nu solicita cheltuieli de judecata.
Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut ca:
Imobilul situat in B., B-dul L.C. (fost A.I.) nr. 24 - 26, sector 1 a fost dobandit de autoarea reclamantelor, M.J.A., prin actul de vanzare cumparare autentificat de Tribunalul Ilfov, Sectia Notariat, transcris sub nr. 22166/1937 (filele 83 - 84 dosar nr. 20163/299/2007 al Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti), reclamantele N.Y.E.-C. si O.C.P. fiind mostenitoarele defunctei M.J.A., decedata la 27.11.1997, potrivit Certificatului suplimentar de mostenitor nr. 65/28.11.2000 (fila 82 dosar nr.20163/299/2007 al Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti).
Potrivit contractului de constructiune autentificat sub nr. 35818/07.10.1937 de Tribunalul Ilfov Sectia Notariat (filele 85 - 88 dosar nr. 20163/299/2007 al Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti) si astfel cum a rezultat din procesul-verbal nr. 1995/1940 intocmit de Comisia pentru Infiintarea Cartilor Funciare Bucuresti (filele 89 - 91 dosar nr.20163/299/2007 al Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti), M.J.A. a dobandit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 5B - 6B de la etajul 3 al imobilului situat in B., B-dul L.C. (fost A.I.) nr. 24 - 26, sector 1, compus din 5 camere si dependinte, 2 camere de servitori la mansarda avand cota de 3,30% precum si un garaj cu cota de 0,75%.
Potrivit situatiei juridice depuse la dosar, imobilul din B., B-dul L.C., nr. 24 - 26, sector 1 a fost nationalizat in baza Decretului nr. 92/1950, in a carui anexa la pozitia 411 sunt inscrisi C.A. si M.I.A. - filele 92 - 93 dosar nr. 20163/299/2007 al Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.
Paratii D.D. si D.R. au dobandit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 10 situat in B., B-dul L.C. (fost A.I.) nr. 24 - 26, et.3, sector 1 prin cumpararea apartamentului detinut in calitate de chiriasi, in baza Legii nr. 112/1995, potrivit contractului de vanzare-cumparare cu plata in rate nr. 4327/30604/22.04.1997 (fila 23 dosar nr. 20163/299/2007 al Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti).
Parata I.M. a dobandit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.45, situat in B., B-dul L.C. (fost A.I.) nr. 24 - 26, mansarda, sector 1 prin cumparare in baza Legii nr.112/1995 potrivit contractului de vanzare-cumparare cu plata in rate nr. 2812/23504/13.01.1997 (fila 24 dosar nr.20163/299/2007 al Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti).
Parata O‘D.V.F. a dobandit dreptul de proprietate asupra garajului situat in B., B-dul L.C. (fost A.I.) nr. 24 - 26, sector 1 prin cumparare conform contractului de vanzare-cumparare nr. N 2641/12.10.1998, incheiat cu PMB prin SC Herastrau Nord SA, potrivit Legii nr. 112/1995, in baza contractului de inchiriere nr. 36832/16.07.1997 (astfel cum a rezultat din adresele emise de D.G.A.F.I. si SC Herastrau Nord SA filele 67, 69, 92 si 93 dosar nr. 20163/299/2007 al Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti).
Identitatea dintre apartamentele nr. 10 si nr. 45 detinute de paratii D.D., D.R. si I.M. si apartamentele proprietatea autoarei reclamantelor (nr. 5B si 6B) a fost stabilita si prin expertiza tehnica specialitatea constructii intocmita de expertul Acris Valer (filele 241-267 dosar nr.20163/299/2007 al Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti).
In ceea ce priveste garajul detinut de parata O‘D.V.F., tribunalul a constatat ca, prin decizia nr. 2002/22.05.2002 a Curtii Supreme de Justitie Sectia Civila (filele 25 - 27 dosar nr. 20163/299/2007 al Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti), s-a retinut, cu putere de lucru judecat, faptul ca odata cu apartamentul din B., str.L.C., nr. 24 - 26 a fost preluat in proprietatea statului si un garaj in cota de 0,75% din imobil, aflat anterior in proprietatea vanzatorului G.B., despre care institutia locativa care a exploatat imobilul a sustinut in mod constant faptul ca, dupa ce a fost ocupat succesiv de alti chiriasi, a fost vandut paratei O‘D.V.F. prin contractul de vanzare-cumparare nr. 2631/12.10.1998 (fila 26 verso dosar nr. 20163/299/2007 al Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti).
Tribunalul a apreciat ca in cauza s-a facut dovada identitatii intre garajul detinut de parata O‘D.V.F., in suprafata de 14,42 mp si garajul proprietatea autoarei reclamantelor (a carui existenta in patrimoniul acesteia este confirmata de cele doua procese verbale nr. 1995 din data de 28.02.1940 intocmite de Comisiunea pentru Infiintarea Cartilor Funciare in Bucuresti), cu toate ca, prin raportul de expertiza constructii intocmit de expertul Acris Valer (filele 97 - 160), se arata ca terenul cumparat de M.J.A., respectiv cota de 0,75% din suprafata de teren de 1.400 mp, era destinat realizarii garajului nr. 5 de la adresa respectiva.
Concluzia se impune, deoarece nu poate fi avuta in vedere numerotarea de la nivelul anului 1937, pentru a se sustine ca garajul nr.1 ce face obiectul prezentei actiuni in revendicare nu ar fi unul si acelasi cu garajul nr.5 pe care s-a obligat sa-l construiasca cumparatoarea M.J.A.. Pe de alta parte, tribunalul a apreciat ca adresele existente la dosar privind situatia juridica a imobilului, emise de D.G.A.F.I. si SC Herastrau Nord SA, confirma faptul ca garajul vandut paratei O‘D.V.F. este cel ce s-a aflat in proprietatea autorilor reclamantelor, A.C. si A.M.I., nationalizat in baza Decretului nr.92/1950.
Pe fondul actiunii in revendicare, comparand titlurile de proprietate ale partilor, tribunalul a constatat preferabilitatea titlului de proprietate al autoarei reclamantelor fata de cele ale paratilor.
La compararea titlurilor de proprietate ale partilor, trebuia sa se aiba in vedere atat indicatiile Inaltei Curti de Casatie si Justitie, conform Deciziei nr.33/2008 cat si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, fara a fi ignorate dispozitiile speciale ale Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificata.
In primul rand, a constatat ca, potrivit dreptului intern, titlul autoarei reclamantelor este preferabil, intrucat acesta este mai vechi si mai bine caracterizat, in timp ce paratii au dobandit imobilul de la un neproprietar, respectiv de la Statul Roman, care a preluat imobilul in mod abuziv, prin Decretul nr. 92/1950, neavand un titlu valabil. Astfel, prevederile Decretului nr.92/1950, actul normativ in baza caruia s-a efectuat preluarea imobilului, contravin dispozitiilor Constitutiei din 1948, art.8, art. 10 si art. 16, potrivit carora proprietatea particulara se bucura de o protectie speciala, cetatenii Republici Populare Romane fiind egali in fata legii, iar exproprierile pentru cauza de utilitate publica se faceau pe baza unei legi si cu o dreapta despagubire stabilita prin justitie.
Totodata, prevederile Decretului nr.92/1950 contravin dispozitiilor legale in vigoare la acea data, privitoare la proprietate, respectiv art. 481 C.civ., potrivit caruia "nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara numai pentru cauza de utilitate publica, primind o dreapta si prealabila despagubire", precum si dispozitiilor tratatelor internationale la care Romania era parte, privitoare la proprietate, si anume Declaratia Universala a Drepturilor Omului.
In al doilea rand, examinand cuprinsul Deciziei nr.33/2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, pronuntata intr-un recurs in interesul legii si obligatorie pentru instante conform dispozitiilor art. 329 alin. 3 C.pr.civ., s-a constatat ca au fost mentionate anumite criterii care trebuie avute in vedere de instantele judecatoresti investite cu solutionarea actiunilor in revendicare intemeiate pe dreptul comun.
Instanta suprema a evocat principiul conform caruia legea speciala are prioritate fata de norma de drept cu caracter general (in cazul revendicarii fiind obligatorie initierea procedurii speciale prevazute de Legea nr. 10/2001, respectiv formularea unei notificari, in privinta imobilelor ce intra sub incidenta acestei legi), iar in cazul in care exista conflict intre norma speciala si Conventia Europeana a Drepturilor Omului, s-a aratat ca se acorda preferinta acesteia din urma.
Comparand titlurile de proprietate ale partilor si avand in vedere preluarea imobilului de catre stat fara titlu valabil, s-a retinut ca atat reclamantele cat si paratii invoca titluri de proprietate cu privire la acelasi bun, dar care provin de la autori diferiti, autorul paratilor - statul roman - fiind un neproprietar.
Tribunalul a apreciat ca atat reclamantele cat si paratii au un bun in sensul art.1 din Protocolul Aditional nr. 1 la CEDO si nu se poate sustine ca actiunea in revendicare intemeiata pe dreptul comun trebuie respinsa, intrucat Legea nr. 10/2001 reglementeaza modalitatea de acordare a reparatiilor persoanelor deposedate in mod abuziv, prevazand posibilitatea acordarii de despagubiri in situatia in care bunul a fost instrainat. Astfel, s-a retinut ca insasi Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat ca Fondul Proprietatea nu functioneaza, asadar despagubirile reglementate de Legea nr. 10/2001 si care ar putea fi acordate prin urmarea procedurii speciale reglementate de acest act normativ nu sunt efective, ci iluzorii. Aceasta se datoreaza si caracterului neclar, greoi si ineficient al procedurii de acordare a despagubirilor in baza Legii nr. 10/2001 - legea speciala de reparatie - neputand determina o reparare rapida, eficienta si efectiva a prejudiciului cauzat fostilor proprietari prin preluarea abuziva a bunului.
A constatat, de asemenea, faptul ca in Cauza Katz contra Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut ca statul roman ar trebui sa ia masurile legislative necesare pentru a preveni aparitia unor situatii in care doua titluri de proprietate asupra aceluiasi bun coexista. Astfel, statul ar trebui sa vegheze la inlaturarea obstacolelor juridice impiedicand vechii proprietari de a obtine restituirea bunului lor - daca e vorba de restituirea in natura - sau acordarea de despagubiri rapide si adecvate pentru prejudiciul suportat, mai ales prin adoptarea de masuri legislative, administrative si bugetare adecvate. S-a mai aratat ca, in special, statul trebuie sa adapteze procedura stabilita de legile de reparatie (Legea nr. 10/2001 si Legea nr. 247/2005), astfel incat aceasta sa devina coerenta, accesibila, rapida si previzibila, iar sistemul astfel remediat ar trebui sa permita partilor sa beneficieze de compensare si/sau de a primi actiuni la Fondul Proprietatea - in functie de actiunea lor - intr-un termen rezonabil. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat in acest caz incalcarea art. 1 din Protocolul Aditional nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului prin vanzarea de catre stat a bunului reclamantului unui tert de buna-credinta inainte de confirmarea definitiva in justitie a dreptului de proprietate al acestuia, ca si prin lipsa totala de compensare.
In acelasi sens, in Cauza Faimblat contra Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut ca Fondul Proprietatea nu functioneaza in prezent intr-un mod care ar putea fi considerat ca fiind echivalent cu atribuirea efectiva a unei compensatii, facand trimitere la considerentele altor hotarari similare (Cauza Ruxanda Ionescu contra Romaniei, Cauza Matache si altii contra Romaniei). S-a mai aratat ca nici Legea nr. 10/2001 nici Legea nr. 247/2005 nu iau in considerare daunele rezultate din lipsa de compensare prelungita. Concluzia Curtii este ca, chiar si in cazul in care Legea nr. 10/2001 deschide accesul la o procedura administrativa si apoi, daca e necesar, la o procedura contencioasa, acest acces ramane teoretic si iluzoriu, nefiind in prezent in masura sa ajunga intr-un termen rezonabil la plata unor despagubiri in favoarea persoanelor pentru care restituirea in natura nu mai este posibila.
S-a retinut, de asemenea, existenta unui decalaj semnificativ intre termenele prevazute de lege pentru luarea unei decizii in procedura administrativa reglementata de Legea nr. 10/2001 si termenele din realitate, iar prin propunerea unei compensari (care va fi calculata de Comisia centrala pentru plata despagubirilor) nu se ofera nici o garantie partilor in legatura cu durata si rezultatul acestei etape a procedurii (Cauza Tudor contra Romaniei). De asemenea, Curtea a apreciat ca nu reprezinta o cale de atac efectiva contestarea deciziei administrative in instanta de judecata, pentru ca, in cele din urma, punerea in executare a deciziei finale a instantei se face tot in conformitate cu procedura prevazuta de Legea nr. 247/2005.
In consecinta, numai prin restituirea in natura a imobilului se poate realiza o reparare efectiva a prejudiciului, fostul proprietar sau mostenitorii acestuia neavand la dispozitie o alta modalitate eficienta pentru a fi despagubiti.
Tribunalul a constatat, de asemenea, ca in Cauza Raicu contra Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului retine ca diminuarea vechilor atingeri nu trebuie sa creeze noi prejudicii disproportionate si ca legislatia ar trebui sa permita sa se ia in considerare circumstantele speciale ale fiecarei spete, astfel incat persoanele care si-au dobandit bunurile de buna credinta sa nu fie aduse in situatia de a suporta ponderea responsabilitatii Statului, care a confiscat in trecut aceste bunuri. Insa, in acest caz, statul roman a fost condamnat avandu-se in vedere lipsa acordarii unei compensatii efective pentru pierderea bunului de catre chiriasul cumparator. S-a retinut in decizia respectiva faptul ca nu i s-a acordat nici o compensatie chiriasului cumparator pentru apartamentul de care a fost privat, ca urmare a admiterii recursului in anulare de catre Curtea Suprema de Justitie.
Trebuie subliniat faptul ca, la momentul respectiv, chiar daca reclamanta ar fi formulat o actiune avand ca obiect restituirea pretului platit de chirias la cumpararea apartamentului si a cheltuielilor necesare si utile efectuate, prejudiciul suferit de acesta nu ar fi fost acoperit in integralitate, intrucat valoarea de piata a imobilului la momentul deposedarii era superioara sumei pe care ar fi obtinut-o chiriasul cumparator ca urmare a admiterii actiunii in pretentii.
In schimb, in prezent, avand in vedere modificarile aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 1/2009, chiriasii cumparatori de buna-credinta pot fi despagubiti prin formularea unei cereri de chemare in judecata a Ministerului Finantelor Publice, in baza dispozitiilor art. 501 alin. 1 C.pr.civ., avand ca obiect restituirea pretului de piata al imobilelor. Asadar, la momentul actual, mijloacele puse la dispozitie de lege chiriasilor cumparatori sunt mult mai eficiente si apte pentru obtinerea unei compensatii efective decat cele reglementate de Legea nr. 10/2001 cu privire la fostii proprietari, acestia din urma neavand posibilitatea de a fi despagubiti intr-un interval de timp rezonabil, avand in vedere ca Fondul Proprietatea nu functioneaza nici in prezent in mod eficient.
In aceasta situatie, asteptarea obtinerii masurilor reparatorii conform procedurii reglementate de Legea nr. 247/2005, in urma emiterii dispozitiei prin care s-a propus acordarea de despagubiri pentru apartamentul vandut paratului ar constitui, pentru reclamante, o amanare sine die a momentului acordarii unei compensatii efective pentru pierderea bunului preluat abuziv de stat, asa cum in mod constant a retinut si Curtea Europeana a Drepturilor Omului.
Prin urmare, tribunalul a apreciat ca se impune admiterea actiunii in revendicare si obligarea paratilor D.D. si D.R. sa lase reclamantelor, in deplina proprietate si posesie, apartamentul nr. 10, compus din 2 camere, bucatarie, baie, camara, balcon, vestibul si oficiu, situat in B., B-dul L.C., nr. 24 - 26, et. 3, sector 1, identificat prin raportul de expertiza tehnica specialitatea constructii, intocmit de expertul tehnic judiciar Acris Valer, obligarea paratei I.M. sa lase reclamantelor, in deplina proprietate si posesie, apartamentul nr. 45, compus din 2 camere, situat in B., B-dul L.C., nr. 24 - 26, mansarda, sector 1, identificat prin raportul de expertiza tehnica specialitatea constructii, intocmit de expertul tehnic judiciar Acris Valer precum si obligarea paratei O‘D.V.F. sa lase reclamantelor, in deplina proprietate si posesie, garajul nr. 1, situat in B., B-dul L.C., nr. 24 - 26, sector 1, identificat prin raportul de expertiza tehnica specialitatea constructii, intocmit de expertul tehnic judiciar Acris Valer.
Vazand dispozitiile art. 274 alin.1 C.pr.civ. si facand aplicarea principiului disponibilitatii, tribunalul a luat act ca reclamantele nu solicita cheltuieli de judecata.
Impotriva acestei sentinte, au formulat apel paratii D.D. si D.R., I.M. si O‘D.V.F., care au fost inregistrate pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a III-a Civila si pentru cauze cu minori si de familie, la data de 5.09.2011.
Prin motivele de apel formulate de apelanta parata O‘D.V.F., solicita admiterea apelului, modificarea in tot a hotararii atacate in sensul respingerii actiunii formulate de reclamantele N.Y.E.-C. si O.C.P. ca inadmisibila si neintemeiata. SoIicita judecarea in Iipsa,conform art. 242 (2) C.pr.civ.
Arata apelanta parata ca, prin hotararea pe care o critica a fost admisa actiunea reclamantelor impotriva sa. Hotararea este nelegala si netemeinica pentru motivele pe care le expune in continuare:
In mod gresit instanta de judecata a apreciat actiunea reclamantelor ca admisibila in pofida autoritatii de lucru judecat, evidenta in acest caz. Aprecierea instantei ca in cauza desi exista identitate de parti si obiect intre cele doua litigii, nu exista identitate de cauza intre litigiul de fata si sentinta civila nr. 1425/28.02.2003 a Judecatoriei Sectorului 1 ramasa irevocabila, prin care s-a respins ca nefondata actiunea reclamantelor, constituie implicit o acceptare cu nepermisa usurinta a acestui artificiu al reclamantelor, de a solicita de aceasta data compararea titlurilor de proprietate in loc de constatarea nulitatii absolute a contractelor de vanzare-cumparare, asa cum au facut-o pe parcursul ciclului procesual din perioada 1999 - 2006, si a aparea astfel ca exista identitate intre parti si obiect, dar nu exista identitate de cauza. Astfel, instanta a admis actiunea reclamantelor, cu toate ca aceasta este funciarmente identica cu cea a carei pricina s-a judecat anterior, pe parcursul a 7 ani, fiind epuizate toate gradele de jurisdictie prevazute de lege, culminand cu respingerea contestatiei in anulare formulate de catre reclamante, prin decizia civila nr.1142/17.05.2006, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti.
In continuare arata apelanta parata ca, a fost astfel eludat un principiu fundamental de drept si anume cel al autoritatii de lucru judecat, principiu fara de care infaptuirea justitiei nu ar mai fi posibila.
Referitor la capatul de cerere cu privire la garaj, se impun urmatoarele precizari:
Hotararea pe care o critica, omite sa argumenteze afirmati a pe care o face, si anume ca: "Tribunalul apreciaza ca s-a facut dovada identitatii intre garajul detinut de parata O‘D.V.F. in suprafata de 14.42 mp. si garajul proprietatea autoarei reclamantelor", dar nu a precizat in nici un fel cum s-a facut dovada, procesul verbal nr. 1995 din 28.02.1940 la care se face referire neputand sa constituie o dovada peremptorie ca respectivul document se refera la garajul proprietatea paratei O‘D.V.F., in acest document nefiind nici un indiciu care sa permita o corelare a suprafetelor si datelor privind amplasarea garajului care sa poata duce la aceasta concluzie.
Aminteste ca initial, in anul 1999, reclamantele au revendicat un garaj din cele sapte existente in imobil, care avea o cu totul alta suprafata, schita, etc. fata de suprafata si schita garajului paratei. Dimensiunile si schita pe care le avea garajul pe care reclamantele pretindeau ca sunt in drept sa-l revendice corespundeau probabil cu acel garaj nr. 5, pentru ca ulterior, pe parcursul ciclului procesual, sa modifice brusc suprafata garajului pretins, afirmand ca garajul pe care il revendica avea exact suprafata si schita garajului paratei, dimensiuni si detalii pe care le-au preluat pur si simplu din contractul de vanzare-cumparare incheiat intre parata si S.C. ICRAL Herastrau S.A, pentru garajul sau, punandu-si astfel in concordanta pretentiile cu datele si suprafetele din acest contract.
In continuare, hotararea criticata perpetueaza confuzia creata si intretinuta de reclamante cu privire la numerotarea garajelor din imobil, cu toate ca expertul desemnat Acris Valer tocmai inlaturase aceasta confuzie prin precizarea clara pe care o facea in raportul de expertiza din 3.12.2010, raport la care face referire si instanta: "cu toate ca, prin raportul de expertiza constructii intocmit de expertul Acris Valer, filele 97 - 160, se arata ca terenul cumparat de M.J.A., respectiv cota de 0.75% din suprafata de teren 1.400 mp. era destinat realizarii garajului nr. 5 de la adresa respectiva"
Mai arata apelanta parata ca, legat de confuzia asupra numerotarii garajelor, revine si arata din nou ca indiferent pe care intrare s-ar face accesul in curtea interioara in forma de potcoava a imobilului, atat din partea dreapta, din B-dul L.C. (fost A.I.) cat si din partea stanga, din str. P. (sau str.V.), garajul nr. 5 trebuia sa se situeze in mod logic intre cele sapte garaje existente in curtea interioara a imobilului si nu poate fi niciunul din cele situate in capetele curtii, nici cel numerotat cu 1 nici cel numerotat cu 7, deci este exclusa orice legatura intre garajul nr. 5, revendicat de catre reclamante,ti garajul nr. 1 proprietatea acesteia.
Mergand mai departe in eroare, instanta a afirmat referitor la dovada identitatii intre garajul detinut de parata O‘D.V.F.si garajul revendicat de reclamante ca: "Concluzia se impune, deoarece nu poate fi avuta in vedere numerotarea de la nivelul anului 1937, pentru a se sustine ca garajul nr. 1 ce face obiectul prezentei actiuni in revendicare nu ar fi unul si acelasi cu garajul nr. 5 pe care s-a obligat sa-l construiasca cumparatoarea M.J.A.."
Dar, instanta de asemenea omite sa argumenteze de ce nu mai poate fi avuta in vedere numerotarea existenta la nivelul anului 1937, in conditiile in care nu exista nici un document sau dovada care sa o infirme. Instanta, considerand ca nu poate fi avuta in vedere numerotarea garajelor de la nivelul anului 1937, nu a avut insa o alta opinie privind numerotarea, marginindu-se sa afirme doar ca numerotarea existenta la nivelul anului 1937 nu poate fi avuta in vedere dar omitand sa spuna care alta numerotare trebuie avuta in vedere.
De asemenea, instanta a apreciat in mod pur subiectiv, invocand faptul ca C.E.D.O. a apreciat ca Fondul Proprietatea nu functioneaza, si deci s-ar impune admiterea actiunii in revendicare si obligarea paratei O‘D.V.F. sa lase in deplina proprietate reclamantelor garajul nr. 1, situat in B., bdul L.C. 24 - 26, sector 1.
Instanta a mai considerat ca trebuie sa formuleze o cerere de chemare in judecata a M.F. avand ca obiect restituirea pretului de piata al imobilului (garajului) "intrucat mijloacele puse la dispozitie de lege chiriasilor cumparatori sunt mult mai eficiente si mai apte pentru obtinerea unei compensatii efective decat cele reglementate de Legea nr.10/2001"
Apelanta parata arata in continuare ca, aceasta sustinere reprezinta fara indoiala doar o simpla asertiune a instantei, neputand fi luata in considerare ca baza juridica pentru pronuntarea unei hotarari judecatoresti echitabile. O hotarare judecatoreasca nu poate fi pronuntata pe baza unei impresii subiective personale cu privire la care anume din institutiile statului functioneaza mai bine sau mai putin bine, sau care lege se aplica mai mult sau mai putin riguros,ci dupa materialul probator existent la dosar. O abordare de felul celei pe care instanta o apreciaza ca utila in acest caz ar duce la compromiterea ideii de justitie, intrucat nu trebuie pusa problema la care institutie este mai facil accesul la masuri compensatorii, ci anume cine si de la ce institutie este in drept sa le solicite.
O alta teza fundamental gresita pe care o sustine instanta referitor la garaj este si cea potrivit careia "Tribunalul apreciaza ca atat reclamantele cat si paratii au un bun, in sensul art. 1 din Protocolul Aditional nr. 1 la C.E.D.O.". In realitate, referirea la respectivul protocol C.E.D.O. nu are relevanta in ce priveste capatul de cerere cu privire la garaj, avand in vedere faptul ca in momentul pronuntarii sentintei civile parata avea un bun in patrimoniu, pe cand partea adversa avea doar o speranta, si nici aceasta legitima.
In drept, s-au invocat dispozitiile art. 166 C.pr.civ si art. 1201 C.pr.civ.
Prin motivele de apel formulate de paratii D.D. si D.R. si I.M., se solicita admiterea apelului astfel cum a fost formulat; schimbarea in totalitate a sentintei civile nr. 360/28.02.2011 ca fiind netemeinica si nelegala; si pe fond, respingerea actiunii ca neintemeiata, pentru urmatoarele considerente:
1. Instanta de fond a solutionat in mod gresit exceptia autoritatii de lucru judecat, retinand ca in cauza nu este intrunita tripla identitate de parti, obiect si cauza, reglementata de prevederile art. 1201c.civ.
Au invederat instantei de fond ca prin cererea formulata de aceleasi reclamante in anul 1999, impotriva paratilor M.B., prin P.G., D.D., D.R. si I.M. s-a solicitat a se constata nulitatea absoluta a contractelor de vanzare cumparare nr. 4327/30604/22.04.1997 si nr. 2812/23504/13.01.1997 incheiate intre SC Herastrau Nord SA si subsemnatii, potrivit Legii nr.112/1995 si totodata obligarea paratilor sa restituie in deplina proprietate si posesie imobilul revendicat catre reclamante. Litigiul s-a transat in mod irevocabil prin decizia civila nr.1676/28.11.2005 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a IV-a Civila, in favoarea paratilor - chiriasi cumparatori de buna credinta.
In cauza dedusa judecatii in prezentul dosar, aceleasi intimate reclamante au formulat impotriva acelorasi apelanti parati actiune in revendicare, solicitand instantei sa dispuna obligarea acestora la lasarea in deplina proprietate si posesie a imobilului situat in B., Bd. L., nr. 24 - 26, apartamentele nr. 10 si respectiv nr. 45, sector 1, in baza art.480 C.Civ., prin compararea titlurilor.
Desi instanta de fond a retinut ca exista identitate de parti si obiect intre cele doua litigii, nu ar exista si identitate de cauza.
Dupa cum au invederat si in fata instantei de fond, cauza celor doua cereri de chemare in judecata este identica, respectiv, temeiul juridic al celor doua cereri fiind acelasi - art.480 si urm.C.Civ.
Cauza dreptului (causa debendi) este cea care constituie cauza cererii de chemare in judecata si intereseaza din perspectiva autoritatii de lucru judecat, si nu cauza actiunii (causa petendi) respectiv scopul urmarit de reclamant prin promovarea cererii.
Or, atat in prima cerere din 1999 cat si cea cu care este investita in prezentul dosar, temeiul lor juridic a fost acelasi: art.480 si urm.C.Civ.
Si in ciclul procesual anterior, tot urmare a compararii titlurilor paratilor instantele l-au determinat pe cel preferabil, respectiv, titlurile acestora de proprietate constand in contractele de vanzare cumparare nr. 4327/30604/22.04.1997 si nr. 2812/23504/13.01.1997, pe baza criteriilor specifice reglementate de legislatia in domeniu.
Imprejurarea ca, instantele judecatoresti anterioare au determinat titlul mai bine caracterizat si pe baza criteriilor de preferinta derivand din Legea nr. 10/2001 impune concluzia incontestabila ca si in actiunile pornite anterior Legii nr. 10/2001, dispozitiile acestui act normativ nu pot fi inlaturate.
Arata apelantii - parati D.D., D.R. si I.M. ca, dispozitiile de drept material cuprinse de Legea nr.10/2001, lege organica adoptata intr-un domeniu de interes public, sunt de imediata aplicare, caz in care, nu se poate sustine o retroactivitate a legii deoarece raporturile juridice nascute anterior emiterii acestui act normativ isi deruleaza efectele si dupa intrarea sa in vigoare.
Ca atare, si in dosarul de fata rationamentul este cu atat mai valabil, deoarece actiunea in revendicare fiind introdusa dupa intrarea in vigoare a Legii nr.10/2001 chiar daca intimatele reclamante fac trimitere doar la dispozitiile dreptului comun, acestea nu pot inlatura caracterul particular al legii speciale, derogator - in baza principiului speciatia generalibus derogant .
Pe de alta parte, reeditarea unei judecati intre aceleasi parti, avand acelasi obiect si intemeiata pe aceeasi cauza juridica, ar reprezenta o incalcare a principiului stabilitatii raporturilor juridice, principiu afirmat in mod constant si repetat in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.
Considera ca instanta investita sa solutioneze prezenta actiune in revendicare nu poate proceda la reexaminarea fondului cauzei, cu consecinta infirmarii sau confirmarii solutiei pronuntate de instantele anterioare. A primi un asemenea argument, inseamna a proceda la incalcarea art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului cu privire la dreptul la un proces echitabil.
In nenumarate decizii, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca dreptul la un proces echitabil in fata unei instante, garantat prin art. 6&1 din Conventie trebuie interpretat in lumina preambulului Conventiei unde se vorbeste despre superioritatea dreptului ca element de patrimoniu comun al statelor membre.