Prin cererea inregistrata la aceasta instanta, reclamanta B.M. a chemat in judecata civila, pe cale de ordonanta presedintiala, pe piritul B. F., solicitind incredintarea minorei B.A.E. nascuta la 09.05.2004, rezultata din casatoria partilor si obligarea piritului la plata unei obligatii lunare de intretinere, in favoarea acesteia, pina la solutionarea definitiva a cauzei avind ca obiect desfacerea casatoriei prin divort si incredintare minor.
In motivare arata ca s-a casatorit cu piritul la 22.09.2002, locuind impreuna la parintii acestuia in sat Busmeni, comuna Farcasa, judetul Neamt iar din casatorie a rezultat minora B.A.E, in virsta de 4 ani; sustine ca, in timpul convietuirii, intre soti au aparut neintelegeri pe fondul consumului de alcool in exces al piritului, violentelor exercitate de acesta, chiar in prezenta minorei, refuzului de a contribui la cheltuielile comune ale casniciei, comportament datorita caruia reclamanta, in mai multe rinduri, a fost nevoita sa se refugieze cu minora la locuinta parintilor sai. Mai mult, sustine reclamanta, piritul a devenit dependent de alcool si foarte violent, proferind amenintari cu moartea la adresa sa, a parintilor acesteia si a minorei, facind obiectul si a unor cercetari in cauze penale si fiind si condamnat definitiv pentru savirsirea de fapte penale, motiv pentru care a formulat o actiune civila de divort inregistrata pe rolul judecatoriei competente.
Totodata, reclamanta sustine ca in data de 23.07.2008, in jurul orelor 1400 aflindu-se in stare de ebrietate, piritul a venit la domiciliul parintilor sai unde mama se refugiase cu minora si sub pretextul vizitarii acesteia, adoptind un comportament violent a patruns in curte prin spatele grajdului a distrus poarta de la intrare in locuinta, proferind amenintari si injurii si revenind apoi, in data de 11.08.2008 cind, prin folosirea amenintarilor, a luat cu forta minora, ducind-o la domiciliul parintilor sai, fapte ce fac si obiectul unor plingeri penale adresate organelor de urmarire penala.
Reclamanta invedereaza ca piritul sufera de afectiuni cronice pe fondul consumului excesiv de alcool, prezentind tulburari de comportament ce au necesitat spitalizari in cadrul Spitalului Judetean Neamt, cu diagnosticul "intoxicatie etanolica acuta cu tulburari de comportament, etilism cronic", prezentind astfel un pericol iminent pentru minora.
In dovedire, a depus la dosarul cauzei mai multe inscrisuri.
In drept, si-a intemeiat cererea pe disp. art. 581 C.pr.civ. motivind urgenta acesteia prin faptul ca minora se afla in pericol evident pentru dezvoltarea sa ulterioara datiorita comportamentului violent, agresiv si afectat de consumul de alcool al piritului, bolnav cronic de etilism, dar si vremelnicia cererii datorita inregistrarii pe rolul Judecatoriei Bicaz a cauzei civile de divort avind ca petit accesoriu incredintarea copilului spre crestere si educare.
Prin avocatul ales, piritul a formulat intimpinare in care a solicitat respingerea cererii de ordonanta presedintiala, ca nefondata, invederind ca sustinerile reclamantei cu privire la comportamentul sau agresiv sunt nefondate, ca aceasta avea o relatie extraconjugala de notorietate cu un var al ei, motiv pentru care a parasit in mai multe rinduri domiciliul comun, ca neglijeaza ingrijirea copilului din aceasta cauza, precum si obligatiile casniciei, considerent pentru care este de acord cu actiunea de desfacere a casatoriei prin divort, in cadrul caruia partile urmeaza sa ajunga la o intelegere privind incredintarea minorei si programul de vizita al acestuia.
Analizind cererea de ordonanta presedintiala formulata, sub aspectul motivelor de fapt si de drept invocate, instanta constata ca aceasta este intemeiata, urmind a o admite.
Astfel, pe baza actelor si lucrarilor dosarului, se retine ca partile au pe rolul Judecatoriei Bicaz cauza civila de divort cu nr. 1322/188/2008, cu termen de judecata la 15.10.2008, in care, ca petit accesoriu desfacerii casatoriei, reclamanta B.M. solicita si incredintarea minorei in virsta de 4 ani, rezultata din casatorie , faptul ca sotii sunt despartiti in fapt avind locuinte separate, fata de actele medicale depuse de acesta la dosar, care atesta ca piritul sufera de tulburari de comportament pe fondul etilismului cronic generat de consumul excesiv de alcool, afectiuni ce au necesitat chiar si internare in unitati medicale si tratament de specialitate pe o perioada de timp in care minora, daca s-ar afla in ingrijirea sa exclusiva ar fi lipsita de supraveghere si ocrotire parinteasca, dar si fata de faptul ca reclamanta a facut dovada ca piritul a suferit o condamnare penala si face obiectul unor cercetari penale si in prezent si avindu-se in vedere, in primul rind virsta copilului minor - aproximativ 4 ani, virsta la care afectiunea si ingrijirea materna sunt primordiale pentru dezvoltarea prezenta si ulterioara a minorului, iar piritul nu face nici o dovada indubitabila ca mama ar avea un comportament neadecvat in raport cu minora, instanta apreciaza ca interesul superior al acesteia, interes ce primeaza in toate cauzele privitoare la copii, poate fi respectat doar prin luarea masurii incredintarii mamei reclamante, pina la solutionarea definitiva a procesului de divort.
Instanta constata ca sunt intemeiate in aceste conditii toate temeiurile legale prevazute de art. 581 C.p.c. pentru admisibilitatea cererii de ordonanta presedintiala formulate - vremelnicia, urgenta si neprejudecarea fondului, asa cum a motivat si reclamanta in cauza.
In cadrul concluziilor scrise depuse la dosarul cauzei, piritul, prin avocat ales, a invederat ca la data pronuntarii prezentei hotariri, se afla internat intr-o clinica de specialitate pentru a urma tratament de dezintoxicare, minora fiind luata de mama din data de 18.09.2008, in timp ce interesul real al copilului ca sa se afle in ingrijirea parintilor sai - bunicii paterni, sustineri ce nu pot fi avute in vedere de instanta atit timp cit piritul nu a putut proba, in nici un mod, comportamentul neadecvat al mamei reclamante in raport cu minora, iar ingrijirea si supravegherea copilului sunt exercitate, in primul rind, de catre parinte, ca drept si obligatie primordiala a acestora si doar in cazul incapacitatii ori incapabilitatii parintesti, motivat pot exercita drepturile parintilor, in locul acestora, conform legislatiei in materie in vigoare.
Pentru considerentele mai sus expuse si fata de disp. art. 581 C.p.c. si art. 6132 C.pr.civ., disp. Codului Familiei si ale Legii nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, instanta admitind cererea, va incredinta minora provizoriu, spre crestere si educare, reclamantei, pina la solutionarea definitiva a cauzei de divort nr. 1322/188/2008 a Judecatoriei Bicaz.
Totodata, pe acelasi temei - art. 6132 C.pr.civ., coroborat cu disp. art. 86 si urmat. Codul Familiei va obliga pe pirit la plata unei contributii deintretinere in favoarea copilului minor, stabilita in cota procentuala, conform textelor legale mai sus invocate, rezultind din consemnarile autoritatii tutelare in ancheta sociala efectuata ca acesta ar obtine venituri salariale cu caracter stabil ce pot face obiectul popririi in procedura prev. de art. 452 si urm. C.pr.civ..
Incredintarea minorului pe timpul solutionarii actiunii de divort
Sentinta civila nr. 1119 din data de 19.09.2008
pronunțată de Judecatoria Bicaz
Sursa: Portal.just.ro