Recurs. Vatamarea corporala din culpa (art. 184 Cod penal) Decizie nr. 2232 din data de 14.11.2011
pronunțată de Curtea de Apel Bucuresti

Recurs. Vatamarea corporala din culpa (art. 184 Cod penal) (CURTEA DE APEL BUCURESTI, SECTIA I PENALA,DECIZIA NR.2232 DIN 14 NOIEMBRIE 2011) Prin sentinta penala nr. 1023/15.06.2011 a Judecatoriei Giurgiu, in baza art. 11 pct. 2 lit.e Cod procedura penala rap. la art.10 alin.1 lit.e Cod procedura penala si art.47 Cod penala achitat pe inculpatul P.A.I., fiul lui Vasile si Maria, nascut la data de 04.01.1980, pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa prev. de art. 184 alin. 2 si 4 Cod penal
In baza art. 346 si art.14 Cod procedura penala rap. la art. 998, 999, 1000 alin.3 Cod civil si Legea nr.136/1995, a admis actiunea civila formulata de partea civila L.F.
A obligat inculpatul, in solidar cu partea responsabila civilmente SC S.P.G.SRL si cu asiguratorul SC G.A.SA, la plata catre partea civila a urmatoarelor sume: 10.000 lei daune materiale si 400.000 lei daune morale.
A dispus prelungirea dreptului inculpatului de a conduce autovehicule pe drumurile publice incepand cu data de 15.06.2011 pana la ramanerea definitiva a prezentei hotarari, dar nu mai mult de 30 de zile, respectiv cel mult pana la data de 14.07.2011.
Masura s-a comunicat IPJ Giurgiu.
In baza art. 193 alin. 6 Cod procedura penala a obligat inculpatul P.A.I. in solidar cu partea responsabila civilmente SC S.P.G.SRL la plata catre partea civila L.F. a sumei de 12.400 lei reprezentand cheltuieli judiciare facute de aceasta.
In baza art. 192 alin.1 pct.1 lit. c Cod procedura penala a obligat inculpatul P.A.I. in solidar cu partea responsabila civilmente SC S.P.G.SRL la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat in cuantum de 2000 lei.
Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut ca, in actul de inculpare, se arata ca, in dimineata zilei de 02.07.2008, in jurul orelor 6:00, inculpatul conducea autobuzul marca I. cu numarul de inmatriculare CT-10-CSD, proprietatea SC S.P.G. al carei angajat era, pe DN 41 pe raza comunei Baneasa, jud. Giurgiu si efectua o cursa de transport in beneficiul acestei societati cu angajatii sai, pe care urma sa-i transporte la punctele de lucru din mun.Bucuresti.
Inculpatul se deplasa dinspre localitatea pietrele de unde luase cativa angajati (agenti de paza) catre mun. Giurgiu, iar la intrarea in comuna Baneasa, avand viteza de 60 km/h, s-a angajat in depasirea autoturismului marca Daica 1300 cu numarul de inmatriculare G. condus de martorul O.I., in timp ce din sens opus venea microbuzul marca M.V. cu numarul de inmatriculare B. condus de martorul B.F. Inculpatul a sesizat ca nu mai are timpul necesar pentru efectuarea manevrei de depasire, iar in momentul in care a revenit pe sensul sau de mers a lovit partea din spate a autoturismului Dacia 1300, a parasit carosabilul in partea dreapta a sensului sau de deplasare si a lovit-o pe partea vatamata L.F., care era angajata aceleiasi societati si astepta sa se urce in autobuz impreuna cu martorul C.I.A. Autobuzul s-a oprit cu fata intr-un stalp electric situat in afara carosabilului.
Partea vatamata L.F. a suferit vatamari corporale care au necesitat un numar de 120 zile de ingrijiri medicale ducand si la pierderea unui organ (splina).
S-a constatat ca existau defectiuni la sistemul de franare de serviciu: camera franare stanga spate nu actioneaza. Nu s-a putut stabili daca defectiunea a survenit din cauza accidentului sau era anterioara acestuia, insa prin raportul de expertiza tehnica s-a aratat ca nu se poate stabili o legatura de cauzalitate intre producerea accidentului si defectiunea constatata.
Totodata, s-a stabilit ca inspectia tehnica periodica era expirata.
Inculpatul in apararea sa, a recunoscut derularea evenimentelor, asa cum au fost retinute, chiar daca, in cursul urmaririi penale a invocat imprejurari neconfirmate de nici o proba, respectiv, faptul ca un autocamion ar fi circulat din sens opus si l-a fortat sa iasa de pe carosabil.
Recunoscand derularea evenimentelor, inculpatul a solicitat achitarea sa, datorita incidentei unui caz fortuit, in sensul ca defectiunea la sistemul de franare a aparut in timpul deplasarii, aratand ca nu era in masura sa solicite efectuarea reviziei tehnice, nefiind atributia sa.
Apararea inculpatului a fost sustinuta de concluziile celei de-a doua expertiza tehnica, din care rezulta ca impactul cu persoana vatamata ar fi putut fi evitat daca sistemul de franare functiona corespunzator.
Instanta de fond a apreciat ca este fara indoiala ca derularea faptelor la nivelul vizibil al perceptiei este cea mentionata in rechizitoriu.
Cu ocazia cercetarilor la fata locului s-a constatat ca existau defectiuni la sistemul de franare, in sensul ca nu a functionat camera de franare stanga spate, fara a se putea stabili daca defectiunea era sau nu anterioara accidentului.
Prin raportul de expertiza tehnica intocmit in faza de urmarire penala s-a aratat ca nu se poate stabili o legatura de cauzalitate intre producerea accidentului si defectiunea constatata, intrucat nu se putea evita acrosarea pietonului nici in cazul in care camera de franare nu ar fi fost defecta.
Instanta a aratat ca exista serioase indoieli cu privire la exactitatea concluziilor acestei expertiza cel putin pentru urmatoarele argumente:
Expertul a pornit de la o prezumtie - rezonabila pana la un punct - ca numai una dintre camerele de franare nu a functionat, dar ca celelalte au actionat corespunzator. Astfel, calculul sau cu privire la distanta de franare este valabil numai daca celelalte camere au functionat exact. Or, expertul nu a facut niciun fel de determinari in ipoteza expusa de inculpatul ca nu a functionat deloc sistemul de franare.
Prin expertiza intocmita in cursul cercetarii judecatoresti s-au facut mai multe simulari pornind de la pozitia initiala si cea finala a autovehiculelor implicate: franare pe trei roti (ipoteza din dosar), franare cu toate rotile, franare numai punte fata, fara franare.
S-a putut observa cu usurinta din aceste simulari ca nu exista aproape nicio diferenta intre franarea cu trei roti si cea cu patru roti, pozitia finala a autovehiculelor fiind aproape identica.
Situatia a fost diferita in situatia rularii libere a autobuzului, adica fara niciun fel de franare; in acest caz, pozitia finala a autovehiculelor este aproape identica cu cea de la fata locului.
Mai mult, in fotografiile judiciare se observa ca in zona cu noroi au ramas imprimate clar profilurile benzilor de rulare ale anvelopelor autobuzului, iar iarba din zona urmei de rulare nu era inglobata in sol, ceea ce demonstreaza ca nu au fost identificate urme de franare in timpul rularii autobuzului pe acostamentul drumului. Nu au fost identificate urme de franare nici pe suprafata carosabila.
In plus, inculpatul a sustinut ca sistemul de franare nu a functionat deloc. Martorii care au fost prezenti in autobuz au declarat ca inculpatul le-a strigat, in momentele imediat premergatoare impactului, ca a ramas fara frane (martorul Constantin Anghel, fila 82), ceea ce nu s-ar fi intamplat daca era un eveniment real.
In concluzie, apreciem ca s-a facut dovada ca aparitiei unei defectiuni catastrofale la sistemul de franare, in momentele imediat premergatoare accidentului.
A doua expertiza arata foarte clar ca si la 60 km/h, daca sistemul de franare ar fi functionat corespunzator s-ar fi putut evita impactul cu persoana vatamata (fila 111).
Asadar, cauza determinanta a vatamarilor suferite de partea vatamata a reprezentat-o defectiunea majora ce a determinat nefunctionarea sistemului de franare.
Potrivit art.47 Cod penal nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala al carei rezultat este consecinta unei imprejurari care nu putea fi prevazuta.
Din datele cauzei a rezultat ca autobuzul fusese cumparat de partea responsabila civilmente de la Constanta cu cateva zile mai inainte, iar inculpatul a condus de la Constanta la Bucuresti si apoi la Pietrele (com.Baneasa) si se afla la a doua cursa pe relatia Baneasa-Bucuresti.
Atat inculpatul cat si martorii audiati au sustinut ca nu au existat probleme cu franele in cursele anterioare (fila 82).
Asadar, conducand de foarte putin timp autobuzul, este rezonabil sa credem ca inculpatul nu a mai experimentat o defectiune de natura celei ce a provocat accidentul. Mai mult, nici nu putea banui ca s-ar produce o astfel de defectiune atat timp cat nu a depistat probleme cu franarea.
Se pune intrebarea daca expirarea inspectiei tehnice periodice schimba cu ceva datele cauzei.
Inculpatul s-a ferit sa recunoasca faptul ca a cunoscut aceasta imprejurare, insa sunt suficiente elemente de dovada in sensul contrar.
Inculpatul a aratat ca el, ca simplu angajat, nu era in masura sa solicite efectuarea reviziei tehnice, nefiind atributia sa. Martorul M.I.(fila 83), fost angajat al firmei, arata ca soferii erau obligati sa circule cu autobuzele in orice conditii, chiar daca erau amendati.
Potrivit art.9 alin.4 din OUG nr.195/2002, pentru a fi mentinute in circulatie, vehiculele inmatriculate se supun inspectiei tehnice periodice, iar potrivit art.10 alin.1, este interzisa circulatia pe drumurile publice a vehiculelor al caror termen de valabilitate a inspectiei tehnice periodice a expirat.
Nerespectarea acestei obligatii constituie contraventia prev. de art. 102 alin. 1 pct. 1 din OUG nr. 195/2002.
Obligatia efectuarii inspectiilor tehnice periodice, precum si a respectarii periodicitatii acestora, in functie de categoria de vehicul, revine detinatorului legal al autovehiculului, potrivit art. 2 alin. 2 din OG nr. 81/2000 privind certificarea incadrarii vehiculelor rutiere inmatriculate in normele tehnice privind siguranta circulatiei rutiere, protectia mediului si in categoria de folosinta conform destinatiei, prin inspectia tehnica periodica.
Potrivit art.3 din acelasi act normativ, in intervalul dintre doua inspectii tehnice periodice, detinatorul vehiculului rutier are obligatia de a asigura mentinerea acestuia intr-o stare tehnica corespunzatoare, in vederea incadrarii in normele tehnice privind siguranta circulatiei rutiere.
Observam din aceste texte legale ca obligatia efectuarii inspectiei tehnice periodice apartinea detinatorului autobuzului, care este SC S.P.G.SRL, iar nu inculpatului.
Prin Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 1002/2008 s-a aprobat Reglementarea privind certificarea incadrarii vehiculelor rutiere inmatriculate in normele tehnice privind siguranta circulatiei rutiere, protectia mediului si in categoria de folosinta conform destinatiei, prin inspectia tehnica periodica - RNTR 1.
In cuprinsul acestei Reglementari, dar si in Anexa 2, se arata ca verificarea sistemului de franare se face fara demontare, prin inspectie vizuala, functionala si eventual auditiva si prin verificarea eficacitatii.
Or, atata timp cat cu ocazia accidentului nu s-au descoperit alte probleme cu exceptia camerei de franare stanga-spate, este greu de acceptat ca ele ar fi fost descoperite cu ocazia unei inspectii tehnice oarecum sumare si axata mai mult pe eficacitate.
In concluzie, efectuarea inspectiei tehnice periodice era o formalitate in obligatia partii responsabile civilmente, iar expirarea acesteia nu poate sa conduca in mod rezonabil la prevederea aparitiei unei defectiuni catastrofale a sistemului de franare.
In raport de cele aratate, instanta a apreciat ca fapta este rezultatul unei imprejurari care nu putea fi prevazuta.
Au ramas de analizat celelalte doua pretinse incalcari ale legislatiei si in ce masura acestea exista si schimba concluzia anterioara.
S-a sustinut din partea acuzarii ca una dintre cauzele accidentului o reprezinta depasirea vitezei legale.
Viteza este confirmata tehnic prin diagrama tahograf, care a inregistrat viteza de 60 km/h, intr-o zona in care limita era de 50 km/h.
Totusi, depasirea nu este nici macar in limita contraventiei, iar concluzia raportului de expertiza intocmit de expert C.S. A. este clara: chiar si la 60 km/h putea fi evitat impactul cu victima daca sistemul de franare ar fi functionat in mod corespunzator.
In egala masura, nu s-a putut reprosa inculpatului ca a incercat efectuarea unei depasiri, de vreme ce in zona respectiva manevra este permisa. Este adevarat ca, renuntand la manevra de depasire, nu mai putea evita in nicio conditie Dacia 1300, dar manevra in sine nu deceleaza o culpa de natura penala.
Fata de toate cele de mai sus, instanta a considerat ca raspunderea penala a inculpatului este inlaturata prin interventia cazului fortuit, urmand sa pronunte achitarea inculpatului in baza art. 11 pct. 2 lit. e Cod procedura penala rap. la art. 10 alin. 1 lit. e Cod procedura penala si art. 47 Cod penal
Pe latura civila, instanta de fond a retinut ca, in ce priveste existenta ilicite, inculpatul avea o obligatie proprie sa nu plece in cursa cu un autovehicul ce avea inspectia tehnica periodica expirata si nu ar fi trebui sa incerce o depasire in viteza a autoturismului Dacia 1300. Daca ar fi incercat sa franeze, pentru a opri, in loc sa accelereze pentru a depasi, poate ca defectiunea nu s-ar mai fi produs la acel moment, sau ar fi fost observata la o viteza mai redusa, care ar fi permis evitarea impactului cu persoana vatamata chiar in lipsa franarii.
Prin aceasta fapta a produs in mod direct atat un prejudiciu moral (suferinte psihice), cat si unul material (cheltuieli cu spitalizarea si recuperarea) partii civile, existand legatura de cauzalitate intre fapta si prejudiciu.
Partea civila nu a prezentat dovezi cu privire la daunele materiale. Nu incape insa indoiala ca au existat astfel de cheltuieli, in cuantum foarte ridicat, avand in vedere amploarea deosebita a traumatismelor, medicatia si alte tratamente, insotitor etc. Partea a solicitat cu acest titlu suma de 20.000 euro, insa, in lipsa dovezilor, aceasta suma apare ca fiind exagerata. Tinand cont si de marturiile persoanelor aduse chiar de catre partea vatamata, din care a rezultat ca inculpatul a contribuit prin intermediul unor rude la unele cheltuieli, dar si de faptul ca partea civila beneficiaza de o pensie pe caz de boala, instanta, in echitate, a acordat cu acest titlu suma de 10.000 lei.
Stabilirea intinderii despagubirii pentru prejudiciului moral este un dificila, intrucat nu exista niciun criteriu legal de cuantificare a acestuia.
Partea civila a solicitat cu acest titlu suma de 400.000 euro.
Partea civila a suferit fizic peste limitele normale ale rezistentei. Ea a fost in coma cateva zile si s-a crezut ca va muri. Din raportul medico-legal au rezultat ample si grave traumatisme la nivelul abdomenului si bazinului: hemoperitoneu masiv, ruptura traumatica de ficat, ruptura traumatica de splina (ulterior excizata), traumatism cranio-cerebral, traumatism abdominal, contuzie colon transvers, hematom retroperitoneal, fractura cu deplasare femur stang si drept, soc traumatic, soc hemoragic, plaga prin intepare coapsa dreapta.
In primele luni a avut nevoie de asistenta permanenta si chiar si in prezent nu a finalizat interventiile medicale, neavand inca scoase tijele metalice de la picioare.
In familie a avut de asemenea de suferit, din declaratiile martorilor rezultand ca relatia cu sotul (nelegitim) s-a intrerupt pentru o perioada din cauza ca partea civila nu a mai fost considerata apta de munca.
Fata de cele aratate, instanta a apreciat ca se impune acoperirea prejudiciului moral evident al partii civile, insa nu in cuantumul solicitat. O suma excesiv de mare ar putea schimba perceptia negativa asupra evenimentului de o maniera de neacceptat, motiv pentru care vom acorda partii civile cu titlu de daune morale suma de 400.000 lei.
In ce priveste raspunderea partii responsabile civilmente SC S.P.G.SRL, aceasta intervine in temeiul art. 1000 alin. 3 Cod civil care instituie raspunderea comitentului pentru fapta prepusului, avand in vedere ca fapta s-a savarsit in timpul serviciului si in legatura cu exercitarea atributiilor de serviciu ale inculpatului. La randul sau, partea responsabila civilmente avea obligatia, in calitate de proprietar, sa efectueze inspectia tehnica periodica, obligatie nerespectata in cauza.
Potrivit art. 1003 Cod civil inculpatul si partea responsabila civilmente vor raspunde in solidar pentru acoperirea prejudiciului.
Raspunderea asiguratorului SC G.A.SA pentru aceleasi sume intervine in temeiul Legii nr. 136/1995 si al politei de asigurare obligatorie incheiate pentru autobuzul in cauza.
In calitate de asigurator si a raspunderii civile contractuale, societatea de asigurare, raspunde in solidar cu partea responsabila civilmente (si cu inculpatul) pentru pagubele provocate tertilor, in limitele stabilite prin contractul de asigurare.
Faptul ca participa in procesul penal ca asigurator, iar nu ca parte responsabila civilmente nu inlatura raspunderea sa solidara, intrucat solidaritatea nu este exclusiva in materia raspunderii civile delictuale, ea putand fi si contractuala sau legala.
Prin aceeasi sentinta penala, instanta de fond a dispus prelungirea dreptului de a conduce al inculpatului, avand in vedere ca inculpatul a fost trimis in judecata pentru savarsirea unei fapte din culpa din care nu au rezultat victime omenesti, precum si motive de ordin penal, inculpatul avand 2 copii minori in intretinere.
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs Parchetul de pe langa Judecatoria Giurgiu, partea civila L.F., asiguratorul SC G. SA si partea responsabile civilmente SC S.P.G.SRL.
Parchetul a criticat solutia sub aspectul gresitei achitari a inculpatului, intrucat nu sunt incidente dispozitiile art. 47 Cod penal privind cazul fortuit, fiind vorba de culpa exclusiva a inculpatului, avand in vedere raportul de expertiza tehnica auto intocmit in faza de urmarire penala, din care rezulta ca inculpatul a avut o viteza de aproximativ 60 Km/h si incalcand dispozitiile art. 49 alin. 1 si art. 35 alin. 1 din OUG 195/2002.
Se considera ca, in mod gresit, instanta de fond, a inlaturat concluziile acestui raport de expertiza si le-a avut in vedere pe cele ale raportului de expertiza din faza de cercetare judecatoreasca, stabilite in urma unor simulari, care reprezinta probabilitati.
Partea civila a solicitat pe latura penala condamnarea inculpatului cu retinerea culpei exclusive, avand in vedere concluziile primului raport de expertiza.
Pe latura civila, solicita majorarea cuantumului daunelor morale, si materiale, avand in vedere leziunile suferite si interventiile chirurgicale ulterioare.
De asemenea, mai solicita acordarea unei pensii de intretinere, constand in diferenta dintre venitul pe care il realiza si pensia de handicap, asupra careia instanta de fond nu s-a pronuntat.
Partea responsabila civilmente a criticat solutia pentru gresita admitere a actiunii civile, in conditiile in care s-a retinut culpa inculpatului.
Arata ca partea civila trebuia despagubita numai de asigurator, intrucat exista numai o raspundere contractuala.
Asiguratorul a motivat recursul in sensul ca nu este parte in procesul penal, ci doar preia despagubirile la care a fost obligat inculpatul, in baza contractului de asigurare.
Mai arata ca, instanta a apreciat in mod gresit cuantumul daunelor morale, care trebuie diminuate, iar daunele materiale nu au fost dovedite de partea civila.
Verificand sentinta atacata, pe baza lucrarilor si materialului din dosarul cauzei, Curtea constata urmatoarele:
Recursul declarat de parchet este intemeiat.
Instanta de fond a concluzionat ca efectuarea inspectiei tehnice periodice era doar o formalitate in obligatia partii responsabile civilmente, iar expirarea acesteia nu poate sa conduca in mod rezonabil la prevederea aparitiei unei defectiuni catastrofale a sistemului de franare.
Aceeasi instanta, cand analizeaza latura civila, arata ca inculpatul avea o obligatie proprie sa nu plece in cursa cu un autovehicul cu inspectia tehnica expirata, ca nu ar fi trebuit sa incerce o depasire in viteza si ca a accelerat pentru a depasi , in loc sa franeze pentru a opri, astfel ca defectiunea nu s-ar mai fi produs sau ar fi fost observata la o viteza mai redusa.
Aceste contradictii exista pentru ca instanta a considerat ca exista o culpa, dar este insuficienta pentru a atrage raspunderea penala.
In acelasi timp, instanta a dat o solutie de achitare a inculpatului, pentru existenta cazului fortuit, respectiv o imprejurare care nu putea fi prevazuta, adica defectiunea la sistemul de franare.
Concluzia care se desprinde din acest rationament este ca inculpatul a avut o culpa, dar nu prea mica pentru a atrage raspunderea penala (deci lipseste un element al infractiunii), insa a intervenit si o imprejurare care nu putea fi prevazuta, respectiv defectiunea la sistemul de franare.
Rationamentul este gresit, intrucat nu tine seama de situatia de fapt retinuta si necontestata de parti.
Inculpatul a condus, mai intai, cu o viteza peste limita legala, apoi a efectuat o manevra de depasire imprudenta, dupa care, conducand un autoturism fara inspectia tehnica periodica si cu defectiuni, nu a mai putut opri, apasand sau nu pedala de frana, fapt ce nu mai are relevanta asupra existentei culpei, atata timp cat exista incalcari ale legislatiei rutiere (art. 49 alin. 1, art. 35 alin. 1, art. 45 alin. 3 si art. 10 alin. 1 din OUG 195/2002).
Aparitia unei defectiuni la un autoturism cu inspectia tehnica periodica expirata nu poate constitui o imprejurare care nu poate fi prevazuta, aceasta fiind chiar o consecinta a neefectuarii inspectiei tehnice.
Motivarea instantei in sensul ca nu inculpatul avea obligatia de a efectua inspectia nu are relevanta, intrucat inculpatul este cel care a condus, pe drumurile publice, iar art. 10 din OUG 195/2002 se refera la acest fapt si nu la obligatiile proprietarului, altul decat conducatorul auto.
Expertiza tehnica efectuata in cursul urmaririi penale raspunde tuturor obiectivelor, este completa si este insusita de instanta de recurs, iar cea de-a doua expertiza, bazata pe simulari, raspunde unor intrebari bazate pe presupuneri, in timp ce realitatea a fost una singura si reiese si din celelalte probe administrate in cauza.
Constatand ca inculpatul are o culpa exclusiva in producerea accidentului, cu consecinta vatamarii partii civile, va dispune condamnarea inculpatului in baza art. 184 alin. 2 si 4 Cod penal la o pedeapsa corespunzatoare, conform art. 72 Cod penal, apreciind ca scopul acesteia poate fi atins chiar fara executare, urmand sa aplice art. 81-82 Cod penal si art. 359 Cod procedura penala.
Cu aceeasi motivare, recursul pe latura penala declarat de partea civila L.F., urmeaza a fi admis.
Pe latura civila, se constata, in primul rand, ca instanta a acordat in mod gresit daunele materiale, fara a se baza pe probe in acest sens si numai pe o presupuneri (ca este neindoielnic) ca partea civila a efectuat cheltuieli cu tratamentul medical.
Pentru aceasta, va inlatura obligarea inculpatului la plata despagubirilor materiale de 10.000 lei, fiind motivul admiterii recursurilor declarate de partea responsabila civilmente si asigurator.
In ceea ce priveste recursul asiguratorului se constata ca, in mod gresit a obligat pe acesta in solidar cu inculpatul la plata despagubirilor, asiguratorul neavand calitate de parte responsabila civilmente, raspunderea fiind una contractuala, urmand ca hotararea judecatoreasca sa ii fie opozabila si in ceea ce priveste plata cheltuielilor de judecata, catre partea civila.
Avand in vedere casarea partiala a sentintei si condamnarea inculpatului in urma rejudecarii in fond, va obliga pe inculpat la cheltuieli judiciare catre stat, la judecata in fond.
Va mentine celelalte dispozitii ale sentintei.