Competenta de solutionare a actiunii de divort cand ambele parti locuiesc in fapt in strainatate Sentinta civila nr. 44 din data de 11.01.2010
pronunțată de Judecatoria Adjud

Domeniu: Competenta teritoriala
Tip: sentinta
Nr. 44/11.01.2010
Autor: Judecatoria Adjud
Competenta de solutionare a actiunii de divort cand ambele parti locuiesc in fapt in strainatate Reclamanta R.M. , prin mandatar avocat ales, a chemat in judecata pe paratul R.V., pentru divort, solicitand desfacerea casatoriei din vina paratului, sa revina la numele avut anterior casatoriei si sa ii fie incredintati spre crestere si educare minorii, cu obligarea paratului la plata pensiei de intretinere.
Paratul, prin mandatar avocat ales, a formulat intampinare si cerere reconventionala, solicitand desfacerea casatoriei din vina reclamantei, sa ii fie lui incredintati spre crestere si educare minorii, urmand ca reclamanta-parata sa revina la numele purtat anterior.
Prin sent.civ. nr. 44/11.01.2010 a fost declinata competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.
Pentru a hotari astfel, instanta a avut in vedere ca potrivit actelor depuse de parti la dosar, precum si depozitiei martorei audiata la cererea reclamantei, partile locuiesc in Italia cel putin de doi ani, existand insa elemente ca au locuinta efectiva in Italia de mai mult timp, chiar din 1999 cand s-a nascut primul minor, ambii copii fiind nascuti in Italia, dupa cum rezulta din actele de stare civila de la dosar, copiii fiind inscrisi la scoala in Italia.
Tot din actele depuse de parti rezulta ca acestea au inchiriat in Italia de mai multi ani locuinta si tot acolo isi au si locul de munca partile, rezultand astfel ca in prezent nici una dintre parti nu mai locuieste efectiv pe raza teritoriala a Judecatoriei Adjud.
In conformitate cu disp.art. 607 C.p.civ, “cererea de divort este de competenta judecatoriei in circumscriptia careia se afla cel din urma domiciliu comun al sotilor. Daca sotii nu au avut domiciliu comun sau daca nici unul din soti nu mai locuieste in circumscriptia judecatoriei in care se afla cel din urma domiciliu comun, judecatoria competenta este aceea in circumscriptia careia isi are domiciliul paratul, iar cand paratul nu are domiciliu in tara, este competenta judecatoriei in circumscriptia careia isi are domiciliul reclamantul".
In conformitate cu dispozitiile art. 155 din Legea 105/1992 “in cazul in care instantele romane sunt competente, potrivit dispozitiilor prezentului capitol si nu se poate stabili care anume dintre ele este indreptatita sa solutioneze procesul, cererea va fi indreptata, potrivit regulilor de competenta materiala, la Judecatoria sectorului 1 al municipiului Bucuresti sau la Tribunalul municipiului Bucuresti.
In speta, instanta a constatat ca, potrivit art.150 pct.1 din Legea 105/1992, dar si potrivit dispozitiilor Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului, care a intrat in vigoare la 1 martie 2005 si care se aplica hotararilor de divort pronuntate dupa acea data, instantele romane sunt competente sa solutioneze cauza deoarece partile sunt cetateni romani.
Potrivit dispozitiilor din Legea nr.105/1992 care reglementeaza in materia raporturilor de drept international privat, si care este in concordanta cu normele de drept international si drept comunitar, stabilite in materie de divort potrivit Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului, in cazul in care in raporturile dintre parti exista un element de extraneitate (in speta resedinta partilor si domiciliul actual al acestora), instantele competente in materie de divort sunt oricare dintre urmatoarele (cu mentiunea ca daca o actiune este intentata in instantele mai multor state membre (ceea ce nu e cazul in speta), se considera ca au competenta judiciara instantele in care a fost intentata actiunea pentru prima data): in statele membre in care sotii au domiciliul in mod obisnuit; in statele membre in care paratul are domiciliul in mod obisnuit; daca sotii nu mai locuiesc in acelasi stat membru, in statul membru in care au avut in mod obisnuit ultimul domiciliu, cu conditia ca unul dintre ei sa locuiasca inca acolo; in cazul unei cereri comune, in statul membru in care are domiciliul unul dintre soti; in unele situatii, in statul membru in care solicitantul are domiciliul in mod obisnuit; in statul membru in care sotii detin cetatenia.
Astfel, aceasta conventie are scopul de a determina care state membre au competenta de a judeca cererile de divort.
Rezulta fara dubiu, fata de cetatenia romana a celor doua parti, potrivit ultimei teze mentionate anterior, ca instantele romane sunt competente sa solutioneze cererea de divort a partilor si capetele accesorii acesteia. Insa Regulamentul CE nu reglementeaza nimic mai mult in afara de aceasta competenta generala, stabilirea competentei teritoriale in favoarea uneia dintre instantele din cadrul statului roman de cetatenie a partilor, fiind reglementata de dispozitiile art. 607 C.pr civ., iar in cazul in care potrivit art. 155 din Legea nr. 105/1992 nu se poate stabili care anume dintre ele este indreptatita sa solutioneze procesul, cererea va fi indreptata, potrivit regulilor de competenta materiala, la Judecatoria sectorului 1 al municipiului Bucuresti sau la Tribunalul municipiului Bucuresti.
In cauza, nu se poate stabili competenta teritoriala a unei anumite instante in conformitate cu criteriile stabilite de art. 607 C.pr.civ. pentru ca in prezent partile locuiesc in Italia.
Chiar daca art. 607 C.pr.civ. stabileste competenta in favoarea judecatoriei in circumscriptia careia isi are domiciliul paratul sau daca paratul nu are domiciliu in tara, in favoarea judecatoriei in circumscriptia careia isi are domiciliul reclamantul, instanta retine ca in aceasta situatie, notiunea de domiciliu trebuie interpretata in sens de loc in care locuiesc efectiv partile in chip statornic, in cauza locul in care locuiesc efectiv partile este Italia.
Deoarece din coroborarea dispozitiilor art. 159 pct.3 cu art. 19 C. pr. civ, rezulta ca in materia divortului competenta teritoriala este reglementata de norme de ordine publica, instanta retine ca in cauza nu s-a facut dovada ca domiciliul actual comun al partilor sau locuinta efectiva a reclamantului sau a paratei se afla in circumscriptia teritoriala a Judecatoriei Adjud, astfel ca, in temeiul art.158 C.pr.civ. rap la art. 155 din Legea nr. 105/1992 s-a decvlinat competenta asa cum s-a aratat mai sus.