Prin sentinta penala nr. 83 pronuntata la data de 24.02.2009 in dosarul nr. 6975/315/2008, s-a dispus in baza art. 178 alin. 2, 3 cod penal condamnarea inculpatului PGU la 3 ani inchisoare.
In baza art. 184 alin. 2, 4 si 41 cod penal s-a dispus condamnarea aceluiasi inculpat la 9 luni, iar in baza art. 86 alin. 1 si 89 alin. 1 din OUG 195/2002 republicata, la pedepsele inchisorii de 9 luni, respectiv 1 an si 5 luni, pedepse contopite in conformitate cu prev. art. 34 cod penal, stabilindu-se ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea, cu aplic. art. 81-82 cod penal.
Sub aspectul laturii civile prima instanta a dispus obligarea inculpatului in solidar cu SC BT Asigurare Transilvania SA la plata despagubirilor civile, retinind ca situatie de fapt ca la data de 02.10.2008, dupa ce in prealabil consumase bauturi alcoolice, inculpatul a condus pe drumurile publice autoturismul W Pasat care a intrat in coliziune cu vehiculul de tractiune animala condus de partea vatamata SC in care se afla minorul SN si victima CMD, determinind vatamarea corporala a minorului, carutasului si decesul victimei.
Impotriva solutiei a declarat apel sub aspectul laturii civile societatea de asigurare, sustinind ca citarea acesteia la instanta de fond trebuia dispusa doar pentru opozabilitatea hotaririi, astfel ca nu putea fi obligata la plata despagubirilor civile.
Tribunalul, examinind cauza sub toate aspectele de fapt si de drept, prin prisma disp.art. 371 si 378 cod pr.penala, a constatat fondat apelul declarat de catre societatea de asigurare, insa pentru considerentele ce urmeaza:
Citarea in cauza a respectivei societati s-a facut in calitate de asigurator de raspundere civila, asa cum s-a stabilit si prin decizia nr. 1/28.03.2005 pronuntata de ICCJ in aplicarea disp. art. 54 alin. 1 si 57 din Legea nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania, cu modificarile ulterioare, raspunderea angajindu-se in baza contractului de asigurare obligatorie de raspundere civila.
Conform prev. art. 50 din actul normativ enuntat, societatea de asigurare este obligata sa suporte prejudiciul cauzat in limita sumei asigurate la momentul producerii accidentului si numai pentru ce depaseste aceasta suma se obliga inculpatul.
Ucidere din culpa. Citarea in procesul penal a societatii de asigurare. Calitate. Limite - despagubiri. Modalitate.
Decizie nr. 144 din data de 02.11.2009
pronunțată de Tribunalul Dambovita
Sursa: Portal.just.ro