Asociatie familiala. Calitate procesuala pasiva a reprezentantului asociatiei.
Imprejurarea ca asociatia familiala nu se bucura de personalitate juridica nu constituie un impediment la chemarea ei in judecata, pentru obligatiile asumate. Calitate procesuala pasiva are, in acest caz, forma de asociere colectiva, iar nu reprezentantul legal al acesteia.
Reclamanta S.C. A S.R.L. Constanta a solicitat obligarea paratului MI la plata sumei de 73.350.000 lei, reprezentand contravaloarea samantei de porumb si a pesticidelor livrate catre Asociatia familiala MI, in cursul anului 1999.
Fiind solicitate precizari asupra titularului obligatiei asumate, reclamanta a sustinut ca prestatiile au fost efectuate si facturate catre asociatia familiala, dar in proces a fost chemat sa raspunda reprezentantul acesteia, pentru a evita imposibilitatea executarii titlului, in absenta unui patrimoniu distinct al entitatii juridice.
Instanta a constatat ca in mod incontestabil raporturile juridice s-au incheiat, in acord cu dispozitiile art. 969 cod civil, cu Asociatia familiala MI, chiar daca angajarea acestei entitati s-a realizat de catre reprezentantul acesteia, MI.
Potrivit art.23 din Decretul-Lege nr. 54/1990, asociatiile familiale se constituie intre membrii unei familii cu gospodarie comuna.
Imprejurarea ca o asemenea forma de asociere nu se bucura de personalitate juridica nu constituie un impediment pentru chemarea ei in judecata, in acord cu dispozitiile art. 7 alin.3, art.41 alin.2 si art. 87 pct.3 cod proc.civila.
Lipsa personalitatii juridice nu reprezinta un aspect determinant nici pentru valorificarea unui eventual titlu obtinut fata de aceasta entitate, avand in vedere modalitatea de constituire a asociatiei familiale.
Pentru aceste considerente, actiunea urmeaza a fi respinsa pentru lipsa calitatii procesuale a persoanei chemate in judecata.
(sentinta civila nr. 244 COM/ 09.02.2001, definitiva prin neapelare)
Nota: Dupa abrogarea expresa a dispozitiilor Decretului-Lege nr.54/1990, calitatea de reprezentant a celui care angajeaza asociatia familiala in relatiile cu tertii este explicit afirmata prin art. 2 alin.2 din Legea nr. 507/2002 privind organizarea si desfasurarea unor activitati economice de catre persoane fizice.