Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Contract de arenda. Act de natura civila. Sentinta civila nr. 8568 COM din data de 10.12.2002
pronunțată de Tribunalul Constanta

Contract de arenda. Act de natura civila.

Contractul de arenda nu are natura comerciala, iar raportarea obligatiilor partilor la legislatia comerciala, din perspectiva calitatii de comerciant a arendasului, nu se poate realiza fata de dispozitiile exprese ale art. 11 din Legea nr.16/1994.

Obiectul actiunii prin care a fost sesizat Tribunalul Constanta-sectia comerciala l-a constituit obligarea societatilor parate de a plati reclamantei-persoana fizica sumele cuvenite pentru anii agricoli 1999 si 2000, in temeiul contractului de arenda incheiat pentru suprafata de teren arabil de 9,5 ha.
Reclamanta a solicitat, astfel, ca parata gasita in culpa sa achite sumele datorate sau sa fie obligata la predarea cantitatii de grau in echivalent, precum si la plata valorii cupoanelor agricole primite pe perioada celor doi ani.
Actiunea nu este de competenta materiala a instantei sesizate, motiv pentru care cauza a fost trimisa spre solutionare Judecatoriei Mangalia.
Potrivit art. 11 din Legea nr. 16/1994 - text nemodificat prin acte normative ulterioare - arendasul (indiferent daca acesta calitate este indeplinita de o persoana fizica sau juridica) este considerat agricultor sau producator agricol.
Art. 26 din Legea nr.16/1994 prevede, totodata, ca dispozitiile acestei legi se completeaza cu cele ale legii civile.
In consecinta, contractul de arendare, astfel cum este definit prin art. 2 din lege, are natura civila, iar nu comerciala.
In acest caz, raportarea obligatiilor partilor la legislatia comerciala din perspectiva calitatii de comerciant a arendasului nu este posibila, litigiul urmand a fi dedus judecatii instantei de drept comun in materie civila.
(sentinta civila nr. 8568 COM/ 10.12.2002, irevocabila prin nerecurare)

Sursa: Portal.just.ro