Rezolutiune antecontract de vanzare-cumparare. Natura comerciala a litigiului. Competenta materiala.
Insa enumerarea prevazuta in art. 3 Cod comercial nu este una limitativa, ea are doar un caracter enuntiativ exemplificativ. Art. 4 din acelasi cod instituie prezumtia de comercialitate pentru toate obligatiile comerciantilor cu exceptia celor de natura civila ori a caror necomercialitate rezulta chiar din actul savarsit de comerciant.
(Trib. Bistrita-Nasaud, sect. civ., dec. nr. 41/A/19 mai 2010)
Prin sentinta civila nr. 6145/2009 pronuntata de Judecatoria Bistrita s-a respins ca neintemeiata actiunea civila precizata formulata de reclamantul MF impotriva paratei SC C8T I SRL.
S-a luat act de renuntarea reclamantului la judecata petitelor din actiunea principala referitoare la obligarea paratei la predarea posesiei si la incheierea contractului autentic pentru apartamentul obiect al antecontractului nr.137/22 iunie 2007 si fata de parata A.B Romania.
S-a admis petitul subsidiar din actiunea reconventionala si dispune rezolutiunea antecontractului de vanzare-cumparare incheiat intre parti cu nr. 137/22.06.2007 pentru neplata pretului de catre reclamant si respinge petitul principal referitor la nulitatea absoluta a antecontractului pentru pret neserios, ca neintemeiat.
A fost obligat reclamantul sa achite paratei suma de 5950 lei cu titlu de cheltuieli de judecata .
Impotriva sentintei expuse, in termen, a declarat recurs reclamantul.
In sedinta publica din 19 mai 2010 tribunalul a dispus recalificarea caii de atac din recurs in apel retinand ca valoarea obiectului actiunii principale, asa cum a fost modificata, este mai mare de 100.000 lei.
Pentru a concluziona astfel, tribunalul a avut in vedere faptul ca, in speta, nu sunt incidente disp.art.181 Cod procedura civila intrucat in timpul procesului nu s-a realizat doar o precizare a cuantumului valorii obiectului litigiului.
Prin cererea intitulata de reclamant "precizare de actiune" depusa pentru termenul din 9 februarie 2009, reclamantul si-a modificat actiunea si nu a precizat valoarea obiectului actiunii initiale.
Astfel, in timp ce prin actiunea initiala reclamantul a investit instanta cu o actiune avand obligatie de a face prin "precizare", acesta solicita obligarea paratei la plata de despagubiri, ca urmare a imposibilitatii executarii in natura a conventiei, actiuni total diferite si care se exclud una pe cealalta.
Potrivit art.1021 Cod civil partea, in privinta careia nu s-a executat angajamentul asumat printr-un contract sinalagmatic are alegerea sau sa sileasca pe cealalta a executa conventia, cand este posibil, sau sa-i ceara desfiintarea, cu daune interese.
Daca prin actiunea introductiva reclamantul a ales sa ceara executarea contractului, ulterior, a abandonat aceasta optiune, alegand cealalta varianta, respectiv obligarea paratei la plata de daune interese.
Cum daunele interese nu reprezinta doar eventualul pret achitat de reclamant la incheierea contractului ci, conform art.1084 Cod civil, reprezinta pierderea pe care a suferit-o reclamantul si beneficiul de care acesta a fost lipsit si cum reclamantul a apreciat cuantumul daunelor interese la 60.000 Euro, aceasta este valoarea obiectului litigiului.
Calificarea actiunii este atributul instantei, conform art.129 Cod civil, astfel ca instanta nu este tinuta de modul in care partea si-a intitulat cererea, in speta, "precizare" cat timp, prin continutul sau, aceasta reprezinta o modificare a actiunii initiale.
Dispozitiile art.132 Cod procedura civila fac distinctie intre modificarea de actiune si precizarea catimii obiectului cererii, astfel ca dispozitiile art.181 sunt incidente doar in situatia in care reclamantul si-a micsorat sau majorat catimea obiectului cererii si nu in cazul modificarii actiunii.
Cum echivalentul in lei a sumei de 60.000 Euro, la data investirii instantei cu cererea modificatoare de actiune (19 februarie 2010), este mai mare de 100.000 lei (curs lei/Euro = 4,2637 lei/1 Euro = 255.822 lei), sentinta pronuntata de prima instanta este supusa atat apelului cat si recursului, potrivit art.282 coroborat cu art.2821 Cod procedura civila.
In consecinta, tribunalul a dispus recalificarea caii de atac din recurs in apel si va fi solutionata ca apel.
Examinand sentinta atacata, cu prioritate, prin prisma motivului de apel de ordine publica, invocat de apelant, respectiv necompetenta materiala a Judecatoriei Bistrita de a solutiona actiunea tribunalul retine urmatoarele:
Prima instanta a solutionat cauza ca un litigiu civil.
Este adevarat ca in art.3 din Codul comercial roman se face o enumerare a faptelor de comert, care nu include si vanzarea-cumpararea de bunuri imobile, ceea ce ar putea duce la concluzia ca actele juridice avand ca obiect imobile nu intra in sfera raporturilor comerciale.
Insa enumerarea prevazuta in art. 3 Cod comercial nu este una limitativa, ea are doar un caracter enuntiativ exemplificativ. Art. 4 din acelasi cod instituie prezumtia de comercialitate pentru toate obligatiile comerciantilor cu exceptia celor de natura civila ori a caror necomercialitate rezulta chiar din actul savarsit de comerciant.
Prin acte civile se inteleg actele de drept privat care, prin structura si functia lor esentiala, nu se pot referi la activitatea comerciala si care raman civile, indiferent de persoana care le savarseste cum ar fi: testamentul, acceptarea ori renuntarea la mostenire, adoptia, recunoasterea unui copil din afara casatoriei, etc.
Parata promitenta vanzatoare are calitatea de comerciant, deci actele juridice incheiate de aceasta sunt considerate fapte de comert si deci supuse legilor comerciale. Ratiunea instituirii prezumtiei de comercialitate, prin art. 4 Cod comercial, este ideea ca ele sunt accesorii exercitarii acelei activitati, ca au fost efectuate pentru facilitarea activitatii comerciantului. De aceea prezumtia de comercialitate poate fi inlaturata numai daca din insusi continutul actului rezulta ca acesta nu are legatura cu activitatea comerciala a partii.
Activitatea comerciantului este subordonata unui act de speculatie, care are drept scop realizarea profitului ca o cerinta a succesului activitatii sale, acesta fiind si scopul urmarit in cauza de parata prin incheierea antecontractului de vanzare-cumparare. In aprecierea naturii juridice a unui act incheiat de un comerciant nu se poate face abstractie de cauza acestuia care, in speta, este una comerciala. Cauza fiind speculativa, deci comerciala, confera acest caracter si actului respectiv.
Din cuprinsul antecontractului de vanzare-cumparare rezulta ca parata vanzatoare are ca activitate specifica construirea de imobile in scopul vanzarii lor.
Intreprinderea de constructii este un fapt de comert, conform art. 3 din Codul comercial si daca s-ar considera vanzarea imobilelor ca avand caracter civil s-ar limita posibilitatea comerciantului de a-si dezvolta propria activitate, atata timp cat nu ar putea vinde sau inchiria imobilele pe care le realizeaza prin mijloace proprii.
Nu poate fi retinuta opinia consacrata in doctrina interbelica potrivit careia actele privitoare la imobile nu sunt comerciale, intrucat in lumina art.4 din Codul comercial, pentru actele juridice ale unui comerciant comercialitatea este regula iar civilitatea este exceptia care trebuie dovedita. De altfel jurisprudenta contemporana a abandonat vechea teza conform careia operatiunile imobiliare sunt esentialmente civile, interpretand just art.4 din Codul comercial.
In concluzie, cauza ce face obiectul prezentului dosar are caracter comercial si cum obiectul ei are valoare mai mare de 100.000 lei, competenta de solutionare in fond revine, potrivit dispozitiilor art.2 alin.1 lit.a Cod procedura civila, Tribunalului BN Sectia Comerciala, chiar daca reclamantul nu are calitatea de comerciant, intrucat parata vanzatoare este comerciant iar conventia incheiata, ce constituie temeiul solicitarii despagubirilor, avand natura comerciala, devin incidente dispozitiile art.56 din Codul comercial, potrivit carora "daca un act este comercial numai pentru una din parti, toti contractantii sunt supusi, incat priveste acest act, legii comerciale.
Prin urmare, Judecatoria Bistrita a solutionat in fond cauza fara sa fie competenta material astfel ca, apelul este fondat si, in temeiul art.297 alin.2 C.pr.civ., va fi admis sentinta va fi anulata si cauza va fi trimisa spre competenta solutionare in fond Tribunalului BN - Sectia Comerciala de Contencios Administrativ si Fiscal.