Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Privatizare. Intreprinderi mici si mijlocii. Vanzarea activelor din turism. Sentinta civila nr. 3142 COM din data de 04.05.2002
pronunțată de Tribunalul Constanta

Privatizare. Intreprinderi mici si mijlocii. Vanzarea activelor din turism.

In materia vanzarii activelor turistice sunt aplicabile prevederile speciale ale O.U.G. nr. 52/2001, care au caracter derogator de la cele prevazute prin Legea nr. 133/1999.
In consecinta, cererea formulata de intreprinderile mici si mijlocii, privind vanzarea activelor utilizate de acestea in temeiul contractului de asociere in participatiune sau a celui de locatie de gestiune, pe baza unui pret negociat, nu va avea regimul prevazut prin legea mentionata, in situatia in care activul apartine societatilor comerciale din turism.

Prin actiunea adresata instantei la 17.10.2001, reclamanta S.C. Z S.R.L a chemat in judecata S.C. Biroul de Turism pentru Tineret S.A., solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa dispuna obligarea paratei de a vinde reclamantei vilele B5 si B6 Belvedere, din statiunea Costinesti.
In considerente s-a aratat ca la 16.01.1994 a fost incheiat intre cele doua societati un contract de asociere in participatiune, cu valabilitate de cinci ani, avand ca obiect exploatarea in comun a celor doua vile.
Reclamanta a mentionat ca pe perioada de derulare a asocierii a adus spatiilor turistice o serie de imbunatatiri, a caror contravaloare s-a ridicat la 39.014 dolari SUA, suma fiind recunoscuta si de catre asociatul parat.
Dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 133/1999 privind stimularea intreprinzatorilor privati pentru infiintarea si dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii, societatea reclamanta - organizata in forma prevazuta de lege - a solicitat paratei sa ii vanda cele doua active; aceasta cerere a ramas fara raspuns.
In drept au fost invocate prevederile art. 12 alin.1 lit. a din Legea nr. 133/1999.
Instanta a respins actiunea reclamantei, pentru urmatoarele considerente :
Privatizarea societatilor comerciale din domeniul turismului se supune dispozitiilor O.U.G. nr. 52/2001 si ale H.G. nr. 441/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a ordonantei amintite.
Potrivit art. 10 din O.U.G. nr. 52/2001, dispozitiile prezentei ordonante de urgenta se completeaza, in limitele compatibilitatii, cu cele ale O.U.G nr. 88/1997 cu modificarile si completarile ulterioare.
Textul pct.5 din Norma metodologica de aplicare a O.U.G. nr. 52/2001, aprobata prin H.G. nr. 441/2001, in referire la art. 3 din ordonanta, prevede ca vanzarea oricarui activ din cadrul unei societati comerciale din turism se face numai cu aprobarea adunarii generale a actionarilor, indiferent de ponderea acelui activ in totalul activelor societatii.
Prin urmare, norma dedusa din dispozitiile art. 3 din O.U.G. nr. 52/2001 se raporteaza sub aspectul compatibilitatii, la cea cuprinsa in art 27 din O.U.G. nr. 88/1997 modificata si completata, in sensul ca vanzarea spatiilor comerciale din turism este supusa intotdeauna aprobarii adunarii generale a actionarilor societatii cu capital de stat.
Ori, in speta, reclamanta nu a dovedit aprobarea paratei prin hotarare A.G.A. a incheierii contractului de vanzare.
Dispozitiile art. 12 alin.1 lit. a din Legea nr. 133/1999, referitoare la obligativitatea vanzarii activelor detinute legal de aceste intreprinderi mici si mijlocii, la simpla cerere si pe baza unui raport de evaluare, nu pot avea aplicabilitate doar pe considerentul intrunirii de catre reclamanta a calitatii de intreprindere mica.
(sentinta civila nr. 3142 COM/14.05.2002, irevocabila conform deciziei civile nr. 1157/2002 a Curtii de Apel Constanta - sectia comerciala)
Nota: Dispozitiile O.U.G. nr. 52/2001(aprobata prin Legea nr. 80/2002) au prevalenta fata de cele ale Legii nr. 133/1999 doar pe considerentul aplicarii in timp a legii civile si pe trimiterea expresa la reglementarea data de O.U.G. nr. 88/1997, iar nu pe principiul specialia generalibus derogant.

Sursa: Portal.just.ro