Prin cererea inregistrata la instanta sub nr. 4562/114/2010 la data de 7 octombrie 2010, creditoarea SC S. A. R. SRL a solicitat in contradictoriu cu debitoarea SC A. SA pronuntarea unei hotarari prin care sa se dispuna deschiderea procedurii de insolventa impotriva societatii debitoare.
In motivarea cererii se arata ca intre creditoare si debitoare s-au desfasurat relatii comerciale in baza contractului de vanzare prin credit incheiat la data de 04.12.2008. In baza contractului incheiat intre parti creditoarea s-a obligat sa vanda , iar debitoarea sa cumpere un echipament - sistem de ambalare BDF piese de pui si consumabile aferente.
Precizeaza creditoarea ca si-a indeplinit in totalitate obligatiile, motiv pentru care in mod legal in baza contractului incheiat intre parti a emis facturile fiscale nr.5965401/23.02.2009 in cuantum de 506.717, 32 lei reprezentand contravaloare " SISTEM AMBALARE BDF AV BUZAU " respectiv factura fiscala nr. 5966008/28.07.2009 in cuantum de 16.035.23 lei reprezentand "CRYOVAC BDF FILM 8050 FSW". Arata ca soldul actualizat este in cuantum de 496.240,84 lei , ambele facturi fiscale fiind achitate partial de catre debitoare , fiind inregistrate in contabilitatea acesteia , soldul in cuantum de 506.038,04 lei fiind confirmat de catre debitoare prin extras la data de 31.12.2009.
De asemenea creditoarea arata ca in conformitate cu dispozitiile retinute in cuprinsul anexei B la contractul incheiat intre parti solicita penalitati de intarziere in cuantum de 257376,33 lei intrucat debitoarea s-a obligat sa achite penalitati de 0,1% pentru fiecare zi de intarziere la plata sistemului de ambalare BDF pentru piese pui.
In dovedirea cererii au fost depuse la dosar: copie facturi fiscale; copie contract vanzare prin credit incheiat la data de 21.12.2009; confirmare de sold emisa de catre debitoare in data de 31.12.2009.
La cererea de deschidere a procedurii insolventei debitoarea SC A. SA a formulat contestatie aratand ca la data de 04.12.2008 intre parti s-a incheiat contractul de vanzare prin care creditoarea i-a vandut debitoarei un echipament in valoare de 99.160 euro, plata urmand sa se efectueze intr-un termen de 60 de luni.
Precizeaza debitoarea ca imediat dupa livrarea echipamentului a incercat implementarea lui in activitatea de productie, iar dupa livrarea echipamentului a fost livrata o cantitate de film necesara functionarii acestuia, , produs furnizat in baza facturii nr.5966008/28.07.2009.
Ca urmare a furnizarii de catre a acestor produse, debitoarea a inceput productia de ambalare , dar dupa 2 luni de zile a fost nevoita sa inceteze activitatea cu acest echipament datorita reclamatiilor provenite din piata de desfacere, motiv pentru care s-a solicitat creditoarei inlocuirea echipamentului care face obiectul contractului conform clauzei B din anexa C cu echipament de ambalare a carnii de pasare , care sa aiba caracteristicile specificate.
De asemenea debitoarea arata ca factura nr. 5965402/23.02.2009 in valoare de 506.717,32 lei emisa de creditoare este scadenta in anul 2013 , iar o parte din cantitatea de film livrata in baza facturii 5966009/28.07.2009 i-a fost returnata, iar cealalta parte i-a fost pusa la dispozitie.
Mentioneaza debitoarea ca deruleaza afaceri cu marile companii nationale, are investitii semnificative, , are circa 1000 de angajati si este angrenata in relatii comerciale cu companii precum M. C. & C. Romania, K, C Romania, K. F. C.- KFC Romania, B. Romania si alte companii nationale si multinationale.
Prin raspunsul la contestatie formulat de creditoarea SC S. A. Romania SRL s-a invocat exceptia tardivitatii formularii acesteia de catre debitoarea SC A. SA aratand ca au primit in data de 03.11.2010 contestatia, in conditiile in care cererea de deschidere a procedurii insolventei a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Buzau in data de 07.10.2010 , iar primul termen de judecata a fost stabilit pentru data de 16.11.2010, invocand dispozitiiile art. 33 alin.1 si 2 din Legea 85/2006.
Pe fondul cauzei creditoarea a solicitat respingerea contestatiei formulata de debitoare ca neintemeiata.
In ceea ce priveste exceptia tardivitatii formularii contestatiei de catre debitoarea SC A. SA, instanta considera ca este neintemeiata si in consecinta urmeaza a fi respinsa.
Potrivit art. 33 alin. 1 si 2 din Legea 85/2006 republicata, " In termen de 48 de ore de la inregistrarea cererii, creditorului indreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolventei, judecatorul sindic va comunica cererea in copie debitorului.
In termen de 10 zile de la primirea copiei, debitorul trebuie fie sa conteste, fie sa recunoasca existenta starii de insolventa."
In urma verificarii inscrisurilor depuse la dosar, rezulta ca debitoarea SC A. SA a primit copia cererii de deschidere a procedurii insolventei formulata de catre creditoare la data de 20.10.2010, iar contestatia a fost inregistrata la Tribunalul Buzau la data de 29.10.2010, in termenul prevazut de art.33 alin.2 din Legea 85/2006, la care s-a facut referire maia sus.
Fata de cele retinute, instanta constata ca sunt neintemeiate sustinerile creditoarei referitoare la tardivitatea formularii contestatiei.
Analizand contestatia formulata de debitoarea SC A. SA la cererea de deschidere a procedurii a insolventei formulata de catre creditoarea SC S. A. Romania SRL , prin prisma inscrisurilor depuse la dosar, a dispozitiilor legale invocate, tribunalul constata ca aceasta este intemeiata , iar cererea formulata de creditoare este neintemeiata.
Intre societatea creditoare si debitoare s-au desfasurat relatii comerciale in baza contractului de vanzare prin credit incheiat intre parti la data de 04.12.2008.
In baza contractului incheiat intre parti, creditoarea se obliga sa vanda, iar debitoarea SC A. SA sa cumpere un echipament sistem ambalare BDF piese de pui si consumabile aferente.
Creditoarea sustine ca si-a indeplinit toate obligatiile, sens pentru care in mod legal in baza contractului incheiat intre parti a emis facturile fiscale nr.5965401/23.02.2009, in cuantum de 506.717,32 lei reprezentand contravaloarea "SISTEM AMBALARE BDF AV Buzau " si respectiv factura fiscala nr.5966008/28.07.2009 , in cuantum de 16.035,23 lei reprezentand "CRYOVAC BDF FILM 8050FSW".
De asemenea a aratat ca soldul actualizat este in cuantum de 496.240,84 lei ambele facturi fiscale fiind achitate partial de catre debitoare , fiind inregistrate in contabilitatea acesteia din urma cu soldul in suma de 506.038,04 lei confirmat de catre aceasta din urma prin extras la data de 31.12.2008. In conformitate cu dispozitiile retinute in cuprinsul anexei B la contractul incheiat intre parti, creditoarea solicita penalitati de intarziere in cuantum de 257.376,33 lei, intrucat debitoarea s-a obligat sa achite penalitati de 0,1% pentru fiecare zi de intarziere la plata sistemului de ambalare BDF pentru piese pui.
Instanta considera ca cererea formulata de catre creditoarea SC S.A. Romania SRL este neintemeiata deoarece in cauza nu sunt indeplinite dispozitiile art. 3 din Legea 85/2006 potrivit carora " In intelesul prezentei legi, termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii : 1.insolventa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile: a) insolventa este prezumata ca fiind vadita atunci cand debitorul dupa 90 de zile de la scadenta nu a primit datoria sa fata de creditor ; prezumtia este relativa ; b) insolventa este iminenta atunci cand se dovedeste ca debitorul nu va putea plati la scadenta datoriile exigibile angajate cu fondurile banesti disponibile la data scadentei ."
Tribunalul considera ca suma de bani solicitata de catre creditoare nu reprezinta o creanta certa, lichida si exigibila din urmatoarele considerente: prin contractul de vanzare incheiat la data de 04.12.2008 partile au convenit ca in situatia in care echipamentul livrat nu este satisfacator cerintelor, s-a stipulat in mod expres in anexa C pct. b ( parte integranta a contractului ca ) " in cazul in care compania A. SA va decide ca in intervalul de 60 de luni de la cumpararea echipamentului sa il inlocuiasca cu unul sau mai multe echipamente ce vor face obiectul unui nou contract de vanzare cumparare intre SC S. A. Romania SRL si A SA, atunci ambele parti accepta ca platile deja efectuate de catre A. SA pana la data inlocuirii echipamentului sa se constituie ca avans la noul contract echipament. Aceasta clauza poate fi posibila cu conditia ca in momentul inlocuirii echipamentul folosit sa fie in stare perfecta de functionare, fara uzuri sau deteriorari cauzate de catre SC A. SA , cu exceptia uzurii normale de functionare. In cazul uzurii normale de functionare, echipamentul va fi evaluat la o valoare egala cu valoarea prezentului contract, din care se vor deduce 10% pentru fiecare 12 luni de functionare, in conformitate cu tabelul de mai jos."
Asa cum rezulta din sustinerile debitoarei si din inscrisurile depuse la dosar, dupa doua luni de zile de la inceperea activitatii, aceasta a fost nevoita sa inceteze activitatea cu echipamentul achizitionat de la creditoare, urmare a reclamatiilor provenite din piata de desfacere, motiv pentru care s-a solicitat creditoarei inlocuirea echipamentului care face obiectul contractului conform clauzei B din anexa C cu echipament de ambalare a carnii de pasare , care sa aiba caracteristicile specificate.
Din cele retinute mai sus rezulta ca intre parti exista neintelegeri referitoare la executarea contractului incheiat intre parti, iar la momentul introducerii actiunii formulate de creditoare se purtau discutii intre reprezentantii partilor.
In acelasi timp, instanta considera ca cererea creditoarei nu este exigibila deoarece in data de 4.12.2008 s-a incheiat intre parti contractul de vanzare prin care creditoarea a vandut debitoarei un echipament de 99.160 euro, plata urmand sa se faca in termen de 60 de luni , scadenta ultimei rate fiind in anul 2013.
De asemenea, instanta retine ca neplata sumei solicitate de catre creditoare nu este consecinta starii de insolventa a debitoarei , ci a situatiei litigioase create ca urmare a refuzului creditoarei de a-si executa obligatiile asumate prin contractul incheiat intre parti la data de 31.12.2008, situatie in care considera ca pentru clarificarea litigiului dintre parti este necesara administrarea unor probatorii in cadrul unei actiuni introduse potrivit procedurii de drept comun.
Totodata, din inscrisurile depuse la dosar, rezulta ca debitoarea nu se afla in stare de insolventa, respectiv efectueaza plati si incaseaza sume considerabile avand circa 1000 de angajati si contracte comerciale cu diferite companii nationale si multinationale, respectiv M. C. & C. Romania, K., C. Romania, C. - KFC Romania, B. Romania si altele, astfel incat nu se afla intr-o stare de insolventa asa cum prevad dispozitiile Legii 85/2006.
In raport de considerentele expuse, prin sentinta nr. 1273 din 29.11.2010, instanta a admis contestatia formulata de debitoare, dispunand respingerea actiunii creditoarei de deschidere a procedurii de insolventa a SC A. SA.
COMERCIAL:Contestatie formulata de debitoare la cererea creditorului de deschidere a procedurii generale de insolventa. Respingerea exceptiei de tardivitate. Respingerea cererii principale
Sentinta comerciala nr. 4562 din data de 20.12.2010
pronunțată de Tribunalul Buzau
Sursa: Portal.just.ro