Transe suplimentare de vechime prevazute de art. 50 din Legea nr.128/1997. Conditii de admisibilitate in cazul persoanelor cu functii de conducere.

Sentinta civila nr. 895 din data de 19.11.2009 pronunțată de Tribunalul Braila


Prin cererea inregistrata la aceasta instanta sub nr.1906/113/2009 reclamanta C.E., reprezentata de Sindicatul Invatamant Braila a chemat in judecata pe paratii Scoala cu clasele I-VIII S, C.L.S. si U.A.T. S, solicitand obligarea acestora la plata drepturilor salariale neacordate- reprezentand contravaloarea transelor suplimentare care se acorda la 30, 35 si peste 40 de ani de activitate in invatamant - pe o perioada incepand cu 3 ani anterior introducerii actiunii, respectiv de la data implinirii criteriilor de acordare, pana la data pronuntarii sentintei, actualizata in functie de coeficientul de inflatie, defalcat pe fiecare luna, pana la data efectiva a platii, in concordanta cu prevederile art.50 alin.1 si 2 din Legea nr.128/1997 cu modificarile si completarile ulterioare. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea paratelor unitati de invatamant sa asigure plata acestor drepturi.
In motivarea cererii reclamanta a aratat ca salarizarea personalului didactic este reglementata prin Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic cu modificarile si completarile ulterioare, care in art.48 si 49 stabileste criteriile de salarizare,iar la art.50 al.1 si 2 prevede ca"Personalul didactic din invatamantul preuniversitar beneficiaza de transele de vechime la salarizare stabilite de lege si de trei transe suplimentare care se acorda la 30,35 si la peste 40 de ani de activitate in invatamant. Pentru fiecare din transele suplimentare de vechime se acorda o crestere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzator transei anterioare de vechime".S-a aratat ca atat din aceste dispozitii, cat si din O.U.G. nr.68/2004,18/2005,4/2006 si 11/2007 privind cresterile salariale si din Ordinele ministrului educatiei si cercetarii nr. 4848bis/2004,3541/2006 si 1350/2007 pentru aprobarea metodologiei de calcul a drepturilor salariale, reiese ca trebuia sa se acorde drepturile pretinse prin actiune. Reclamanta a precizat ca desi indeplinea conditiile de vechime prevazute de lege, nu a beneficiat de salarizarea corespunzatoare celor trei transe de vechime, iar dispozitiile art.50 al.1 si 2 din Legea nr.128/1997 nu au fost modificate sau abrogate. In consecinta, a fost prejudiciata in drepturile salariale cuvenite si s-au efectuat inscrieri eronate in carnetul de munca, ceea ce va conduce la calcularea gresita a pensiilor.
Ulterior s-a precizat actiunea, aratandu-se ca reclamanta C.E., care detine functia de director, beneficiaza de prevederile art.51 din Legea nr.128/1997 conform carora nivelul salariului de baza al personalului de conducere se stabileste la nivelul maxim al salariului de baza al functiei didactice - educator, invatator, profesor gradul I cu vechime de peste 40 de ani, la care se adauga o indemnizatie de conducere, indiferent de vechimea efectiva a persoanei. In aceste conditii si acestor persoane li se aplica, pe perioada cat exercita functia de conducere, prevederile art.50 alin.1 si 2 din Legea nr.128/1997.
Analizand actele si lucrarile dosarului instanta a retinut ca reclamanta C.E. a avut calitatea de cadru didactic in cadrul Scolii cu clasele I-VIII S., de la data de 1.09.1991 si pana la data de 31.08.2009 cand s-a pensionat, avand o vechime in invatamant de 18 ani si 4 luni si a fost directorul scolii in perioada 1.09.1997-31.08.2009. In aceasta calitate a solicitat sa i se plateasca drepturile ce decurg din aplicarea prevederilor art.50 alin.1 si 2 din Legea nr.128/1997.
In drept, s-a retinut ca art.50 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic cu modificarile si completarile ulterioare prevede ca "Personalul didactic din invatamantul preuniversitar beneficiaza de transele de vechime la salarizare stabilite de lege si de trei transe suplimentare care se acorda la 30, 35 si la peste 40 de ani de activitate in invatamant. Pentru fiecare din transele suplimentare de vechime se acorda o crestere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzator transei anterioare de vechime".
Tribunalul a constatat ca prin Legea nr.128/1997 personalului didactic din invatamantul preuniversitar i s-au acordat doua categorii distincte de transe de vechime si anume: transe de vechime la salarizare (in raport de care s-au stabilit coeficientii de ierarhizare a salarizarii) si transe suplimentare de vechime.
Art. 51 (1) din Legea nr.128/1997 prevede ca nivelul salariului de baza al personalului de conducere, indrumare si control din inspectoratele scolare judetene, respectiv al municipiului Bucuresti, si din Ministerul Educatiei si Cercetarii se stabileste la nivelul maxim al salariului de baza al functiei didactice - educator, invatator, profesor gradul I cu vechime de peste 40 ani, la care se adauga o indemnizatie de conducere, iar conform al.11 remunerarea directorului unitatii de invatamant este asigurata printr-un salariu de baza, al carui cuantum se stabileste in conditiile alin. (1), la care se adauga o indemnizatie de conducere de pana la 50%.
Tribunalul a retinut ca potrivit adeverintei depuse la dosar reclamanta C.E. are o vechime efectiva in invatamant de 18 ani si 4 luni. Transele suplimentare solicitate prin cerere conform art.50 din lege se acorda pentru vechimea in invatamant care trebuie sa fie efectiva. Faptul ca reclamanta a fost salarizata, in considerarea functiei de director cu un salariu la nivelul maxim al salariului de baza al functiei didactice cu vechime de peste 40 de ani nu modifica vechimea acesteia in invatamant intrucat art.51 din lege are efecte doar asupra modului in care se stabileste salariul pentru persoanele cu functii de conducere, nu modifica si vechimea lor in invatamant. De altfel, art.51 se refera la nivelul salariului de baza (care se stabileste in functie de nivelul maxim al salariului de baza al functiei didactice cu vechime de peste 40 de ani) iar transele suplimentare de vechime prevazute de art.50 din Legea nr.128/1997 nu sunt incluse in salariul de baza pentru a putea fi avute in vedere la stabilirea salariului persoanelor cu functii de conducere.
Pentru considerentele mai sus retinute, tribunalul a apreciat ca reclamanta C.E. nu este indreptatita sa primeasca drepturile ce decurg din aplicarea prevederilor art.50 alin.1 si 2 din Legea nr.128/1997, astfel ca tribunalul a respins ca nefondata actiunea prin sentinta civila nr.895/19.11.2009, ramasa irevocabila prin nerecurare.

Sursa: Portal.just.ro