Admisibilitatea invocarii in calea de atac a partii adverse a unei exceptii analizate si respinse de prima instanta, de catre partea care nu a declarat cale de atac. Puterea de lucru judecat si caracterul de ordine publica al exceptiei.
Cod Proc.Civ., art.293, art.295;
Atunci cand exceptia a fost ridicata in fata primei instante si respinsa, daca partea interesata (in speta parata) nu a declarat apel, aceasta nu mai poate fi analizata de instanta de apel, chiar daca este vorba despre o chestiune de ordine publica, opunandu-se puterea de lucru judecat a hotararii primei instante ce a dezlegat chestiunea respectiva.
Din acest punct de vedere este nefondat argumentul intimatei parate in sensul ca, de vreme ce judecatoria a respins actiunea, aceasta a fost impiedicata a declara apel; dimpotriva, intimata parata avea posibilitatea de a declara apel impotriva solutiei date de instanta unei exceptii respinse. Mai mult, odata declarat apelul de catre reclamante, intimata-parata avea la dispozitie corectivul procedural instituit prin art.293 Cod Proc.Civ., in sensul de a adera la apel si de a investi astfel instanta de apel cu verificarea legalitatii si temeiniciei respingerii exceptiei.
In speta, aceste consideratii teoretice nu sunt insa aplicabile deoarece, dupa cum s-a aratat mai sus, prima instanta nu a solutionat exceptia lipsei calitatii procesuale active invocate de parata prin dispozitivul sentintei si nici nu a examinat in vreun fel prin considerente apararea. (decizia civila nr. 66R din data de 17.02.2011, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a Civila si pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuala)
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti la data de 15.12.2006, reclamantele C.F.A.V. si N.I. au chemat in judecata pe parata S.S., solicitand obligarea paratei sa lase in deplina proprietate si linistita posesie apartamentul nr.1 situat in imobilul din Bucuresti, str. Nicolae Iorga nr...., parter, sector 1 compus din hol, doua camere, baie, debara, vestibul si hol comune in suprafata de 80,72 mp impreuna cu cota indiviza de 17,55 % aferenta din partile de folosinta comune si terenul situat sub constructie in suprafata de 46,28 mp (asa cum este identificat prin contractul de vanzare cumparare nr.1641/29415/22.01.1997), cu obligarea paratelor la cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii, reclamantele au aratat, in esenta, ca imobilul situat in Bucuresti, str.Nicolae Iorga nr.... (fosta Benitto Musolini nr....), sectorul 1, a apartinut autoarei lor, A.P., fiind preluat de stat fara titlu valabil, in baza Decretului nr.92/1950, astfel ca nu putea fi instrainat in temeiul Legii nr.112/1995 si, in consecinta titlul lor este preferabil celui viciat opus de parata S.S., deoarece provine de la adevaratul proprietar, parata dobandind de la un non dominus.
Cererea a fost intemeiata in drept pe art.44 din Constitutia Romaniei, art.480 si urmatoarele Cod Civil, Legea nr.213/1998, Legea nr.146/1997, Legea nr.112/1995, Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr.112/1995, art.112 si urmatoarele Cod Proc.Civ.
Prin intampinare, parata S.S. a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata.
Parata a invocat inadmisibilitatea cererii de chemare in judecata, motivat de sustinerea ca, dupa intrarea in vigoare a Legii nr.10/2001, in raport de dispozitiile art.6 alin.2 al Legii nr.213/1998, dispozitiile dreptului comun, respectiv art.480 si art.481 Cod Civil, au ramas fara aplicare, iar instanta suprema a retinut ca actiunea in revendicare in varianta compararii titlurilor a devenit inadmisibila.
A invocat parata lipsa calitatii procesuale active a reclamantelor, aratand in privinta reclamantei N.I., ca aceasta este legatar universal al defunctului M.R.G., fiul E.D., si a mostenit, conform notificarii adresate Primariei Generale, lotul II, compus din etajul corpului A, de la strada, detinut exclusiv de chiriasi si care nu are nicio legatura cu apartamentul revendicat in cauza, situat la parterul corpului A de la strada.
In privinta reclamantei C.F.V.A., parata a sustinut ca titlul autoarei sale, M.P., s-a stins prin efectul art.VI din Decretul nr.92/1950, potrivit caruia statul s-a substituit in dreptul fostului proprietar, iar reclamanta nu a redobandit acest drept, astfel incat parata este posesor proprietar, titular al unui contract incheiat in conditii de deplina legalitate, neavand nici calitate procesuala pasiva.
Cu privire la titlul de proprietate al reclamantelor, parata a sustinut ca acesta nu este dovedit, din inscrisurile depuse la dosar rezultand ca a fost autorizata supraetajarea corpului A de cladire, de la strada si edificarea corpului B, din fundul curtii, lipsind autorizatia de construire a parterului corpului A si actele de proprietate asupra terenului.
A mai dezvoltat parata prin intampinare si sustineri in sensul valabilitatii titlului statului, constand in Decretul nr.92/1950.
La termenul de judecata din 16.03.2007, judecatoria a respins exceptia inadmisibilitatii cererii, apreciind ca admiterea unei astfel de exceptii ar echivala cu ingradirea dreptului de liber acces la justitie al reclamantelor si a unit cu fondul exceptia lipsei calitatii procesuale active, in temeiul art.137 alin.2 Cod Proc.Civ.
Prin sentinta civila nr.3402/27.02.2009, pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, s-a respins exceptia uzucapiunii si s-a respins cererea formulata de reclamantele C.F.A.V. si N.I. in contradictoriu cu parata S.S.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, analizand probele dosarului, judecatoria a retinut ca imobilul din Bucuresti, str. N.Iorga nr...., sector 1, format din constructii si teren in suprafata de 562,45 mp, a fost edificat in anul 1921 (corpul 1) si in 1929 (corpul 2) de catre A.P. in baza autorizatiei emisa de Primaria Municipiului Bucuresti cu nr.183R/30.11.1921 si autorizatiei emise de Primaria Municipiului Bucuresti cu nr.49/25.06.1929, reclamantele fiind mostenitorii legali ai lui A.P. La data de 22.01.1997 intre Primaria Municipiului Bucuresti, reprezentata de SC Herastrau Nord SA, si parata s-a incheiat contractul de vanzare cumparare nr. 1641/29415, prin care apartamentul 1 din imobil a fost cumparat de parata.
In ceea ce priveste prescriptia achizitiva invocata de parata, instanta a retinut ca practic aceasta nu poate fi analizata in procedura de solutionare a exceptiilor art.137 si urmatoarele C.pr.civila, nefiind o veritabila exceptie procesuala, ci o aparare prin care parata tinde sa paralizeze actiunea in revendicare a reclamantilor.
Verificand indeplinirea conditiilor prevazute de lege privind dobandirea de catre parata a dreptului de proprietate asupra imobilului, instanta a retinut ca in literatura de specialitate s-au conturat urmatoarele conditii pentru a interveni prescriptia achizitiva de 10 pana la 20 de ani, conditii ce trebuie intrunite cumulativ: bunul sa nu fi fost declarat imprescriptibil, posesia sa se intemeieze pe un just titlu, sa fie utila si sa fie de buna credinta; sa existe o posesie a bunului pe o perioada cuprinsa intre 10 si 20 de ani.
In cauza nu sunt indeplinite aceste conditii, deoarece imobilul a fost declarat imprescriptibil din punct de vedere achizitiv (art.9 al.8 din Legea nr.112/1995), nefiind in circuitul civil.
Pe fondul cererii instanta a retinut ca, asa cum s-a constatat si prin Decizia 1726/19.10.2007, parata a fost de buna credinta la incheierea contractului. Legea aplicabila in cauza (Legea nr.10/2001 astfel cum a fost modificata prin Legea nr.1/2009) dispune la art.20 alin.2 ca in cazul in care imobilul a fost vandut cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, persoana indreptatita poate solicita numai masuri reparatorii prin echivalent. In sistemul consacrat de legea speciala asa cum a fost modificata prin Legea nr.1/2009, imobilele vandute in baza Legii nr.112/1995, daca au fost cumparate cu buna credinta, nu mai pot fi retrocedate in natura.
Avand in vedere si Decizia nr.33/2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, instanta a apreciat ca legea aplicabila este Legea nr.10/2001 - care inlatura aplicarea dreptului comun si Conventia Europeana a Drepturilor Omului, practic neexistand o incalcare a Protocolului nr. 1 la Conventie.
Impotriva acestei sentinte au declarat apel reclamantele C.F.A.V. si N.I., solicitand admiterea apelului si modificarea partiala a sentintei atacate in sensul admiterii actiunii in revendicare.
Apelul a fost inregistrat pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a V-a Civila la data de 26.06.2009.
In motivare apelantele reclamante au aratat, in esenta, ca in mod gresit a dispus instanta respingerea ca neintemeiata a actiunii in revendicare formulata de reclamante, in conditiile in care N.I., in calitate de succesor al persoanei al carei imobil a fost preluat in mod abuziv, este indreptatita la restituirea in natura a imobilului si se impunea obligarea intimatei-parate sa ii lase in deplina proprietate si linistita posesie apartamentul revendicat.
Un prim motiv de apel a vizat nemotivarea hotararii apelate in ceea ce priveste cererea principala, fiind astfel incalcata cerinta impusa sub sanctiunea nulitatii de art. 261 pct.5 Cod Proc.Civ.
Astfel, pe langa necercetarea capatului de cerere principal privind revendicarea si neanalizarea motivelor invocate de apelante si nepronuntarea asupra acestora, prima instanta a nesocotit cerinta imperativa a motivarii obligatorii a hotararii judecatoresti. Prin hotararea apelata nu a fost analizat capatul de cerere privind revendicarea, intemeiat pe dispozitiile art.480 si urmatoarele Cod Civil, acesta fiind respinsa de plano de catre prima instanta, fara a fi analizate si inlaturate sustinerile reclamantelor exprimate in cererea introductiva si dezvoltate prin concluziile scrise depuse in fata Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.
Asa-zisa motivare a instantei se refera exclusiv la imposibilitatea restituirii in natura, in procedura administrativa prevazuta de legea speciala - Legea nr. 10/2001, a imobilelor vandute in baza Legii nr.112/1995.
Au mai aratat apelantele reclamante ca, desi instanta a respins cererea de chemare in judecata, apreciind ca este neintemeiata actiunea in revendicare, argumentele avute in vedere in hotararea pronuntata se refera cel mult la o posibila inadmisibilitate a actiunii in revendicare, actiunea in revendicare nefiind analizata de judecatorie pe fond pentru a se putea dispune respingerea sa ca neintemeiata.
Cu referire la argumentul dedus din Decizia instantei supreme nr.33/2008, apelantele au solicitat instantei de apel sa analizeze acest aspect prin raportare la actele normative in vigoare la momentul pronuntarii hotararii recurate, conform principiului tempus regit actum, deoarece la momentul pronuntarii hotararii (27.02.2009) nu era redactata si publicata in Monitorul Oficial Decizia pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in dosarul nr.60/2007, invocata in considerentele deciziei recurate ca temei pentru respingerea actiunii.
O alta critica s-a referit la caracterul admisibil al actiunii in revendicare, intrucat prin incheiere interlocutorie, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti respinsese exceptia inadmisibilitatii formulata de catre intimata-parata, argumentata pe baza Legii nr. 10/2001, astfel incat, din punct de vedere procedural, aceasta problema nu mai putea fi reluata de prima instanta, ce era tinuta sa respecte solutia pronuntata anterior.
Actiunea in revendicare este acea actiune reala pornita de proprietarul neposesor impotriva posesorului neproprietar, constituind cel mai energic mijloc de aparare a dreptului de proprietate. In ceea ce priveste Legea nr. 10/2001, aceasta nu acorda nicaieri preferinta cumparatorului de la stat in fata adevaratului proprietar, iar in interpretarea acestei legi trebuie sa fie acordata preferinta principiului fundamental al respectarii dreptului de proprietate.
Drept urmare, prezenta actiune nu este conditionata de existenta unei legi speciale de reparatie (cum ar fi Legea nr.10/2001), iar principiul bunei-credinte instituit de art.46 din aceasta lege nu duce la paralizarea, respectiv respingerea actiunii in revendicare, deoarece aceste prevederi nu deroga de la prevederile dreptului comun. Aceasta concluzie se impune cu atat mai mult daca se are in vedere faptul ca Legea nr.10/2001 nu reglementeaza raporturile juridice intre persoanele indreptatite si persoanele care au dobandit imobilele preluate de stat fara titlu valabil, ci reglementeaza doar raporturile juridice intre persoanele indreptatite si unitatea detinatoare a imobilelor, in masura in care aceste imobile se afla in patrimoniul acestora.
In plus, au aratat apelantele, considerarea actiunii in revendicare ca fiind inadmisibila ar fi nelegala si netemeinica deoarece ar insemna incalcarea principiului constitutional al liberului acces la justitie, in continuare fiind dezvoltat pe larg punctul de vedere cu privire la admisibilitate sustinut prin prisma dispozitiilor constitutionale incidente.
Pe fondul cauzei, apelantele reclamante au aratat ca intregul imobil situat in Bucuresti. Str. Nicolae Iorga nr... sector 1, a fost preluat de stat fara titlu, astfel cum este definit de art.6 alin.1 din Legea nr.213/1998. acest aspect retinut in mod corect inclusiv de Judecatoria Sector 1 Bucuresti in considerentele hotararii, intrand oricum in autoritate de lucru judecat ca urmare a neapelarii de catre parata.
Apelantele au procedat totodata la dezvoltarea sustinerilor lor in sensul ca titlul statului asupra bunului imobil in litigiu nu este valabil, cu referire la art.6 din Legea nr.213/1998, aratand ca pe de o parte nu au fost respectate insesi dispozitiile actului normativ de preluare, iar pe de alta parte, acesta la randul sau nesocotea prevederile constitutionale in vigoare la acel moment si ale tratatelor internationale la care Romania era parte, concluzionand ca bunul nu a iesit din patrimoniul autoarei apelantelor.
Au mai criticat apelantele sentinta judecatoriei in raport de gresita interpretare data dispozitiilor legale ce guverneaza actiunea in revendicare, in conditiile in care titlul lor este preferabil celui viciat al intimatei-parate.
Avand in vedere faptul ca atat apelantele, cat si intimata-parata au titluri scrise privind dreptul de proprietate asupra imobilului, iar titlurile provin de la autori diferiti, ca o aplicatie a principiului nemo plus iuris ad alium transferre potest, quam ipse habet, prima instanta era tinuta a compara intre ele drepturile autorilor de la care provin cele doua titluri si a da castig de cauza partii care a dobandit de la autorul al carui drept este preferabil, respectiv partii care are titlul mai caracterizat.
Prin urmare, chiar daca titlul intimatei-parate este valabil (contractul de vanzare-cumparare incheiat in baza Legii nr.112/1995), acesta trebuia sa fie comparat cu titlul apelantelor C.F.A.V. si N.I.
Desi in speta a fost respinsa cererea privind constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare incheiat in baza Legii nr.112/1995, acest aspect nu poate produce vreo consecinta juridica ceea ce priveste revendicarea imobiliara. De altfel, aceasta a fost si ratiunea pentru care, prin Decizia nr.145/2004, Curtea Constitutionala a decis ca art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 este constitutional in raport cu art. 44 din Constitutia Romaniei.
S-a mai sustinut prin cererea de apel ca hotararea apelata este nelegala inclusiv prin raportare la dispozitiile Conventiei Europene a Drepturilor Omului si la jurisprudenta CEDO in aceasta materie, instanta aplicand in mod gresit normele europene ce, potrivit dispozitiilor constitutionale, fac parte din dreptul intern.
Se refera astfel apelantele la principiile Curtii EDO de interpretare a art.1 din Primul Protocol Aditional la Conventie, ce sunt aplicate in cauzele romanesti, mentionand Cauzele Paduraru, Strain, respectiv Porteanu contra Romaniei si toate cauzele repetitive subsecvente, in care s-a constatat incalcarea dreptului de proprietate de catre stat.
In aplicarea rationamentului conceput de Curtea Europeana, instanta nationala nu poate decat sa constate inaplicabilitatea art.45 alin.2 din Legea nr. 10/2001 in actiunea in revendicare, ca efect al dispozitiilor art.1 din Protocolul nr. 1 la Conventia Europeana, ce se aplica prioritar legii nationale, in temeiul art. 11 alin. 2 si art. 20 alin. 2 din Constitutia Romaniei.
Cererea de apel a fost intemeiata in drept pe dispozitiile art. 282 si urmatoarele Cod Proc.Civ., art.480 si urmatoarele Cod Civil, art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, precum si toate celelalte dispozitii legale invocate.
Prin intampinare, intimata parata S.S. a solicitat respingerea apelului ca nefondat, reiterand totodata exceptia prescriptiei achizitive, iar odata cu dezbaterile asupra fondului, a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active a apelantei N.I., exceptie care a fost respinsa de tribunal la termenul din 8.03.2010.
Prin decizia civila nr.315A/15.03.2010, Tribunalul Bucuresti - Sectia a V-a Civila a respins ca nefondat apelul declarat.
Pentru a pronunta aceasta decizie, tribunalul a retinut, referitor la exceptia lipsei calitatii procesuale active, invocata de intimata parata care nu a declarat apel, ca nu se poate pronunta asupra acestei exceptii ridicate si la fond in lipsa criticarii solutiei date exceptiei printr-o cale legala de atac.
In ceea ce priveste exceptia prescriptiei achizitive, care a fost respinsa de prima instanta, tribunalul a retinut, de asemenea, ca nu s-a criticat aceasta solutie in apelul declarat de reclamante, iar parata interesata nu a apelat hotararea pe aceste aspect.
In ceea ce priveste prima critica adusa de apelanta hotararii, pe motiv ca aceasta nu este motivata in ceea ce priveste cererea principala, instanta de apel a apreciat ca aceasta sustinere nu este intemeiata, avand in vedere ca hotararea este motivata succint, atat in fapt, cat si in drept, conform art.261 Cod Proc.Civ., instanta raspunzand implicit prin rationamentul sau sustinerilor lipsite de temei ale reclamantelor.
Nu se poate retine ca intemeiata nici sustinerea apelantelor in sensul ca instanta nu a analizat pe fond actiunea in revendicare, motivarea referindu-se mai mult la inadmisibilitatea actiunii, in raport cu existenta legii speciale, desi de esenta actiunii in revendicare este compararea titlurilor exhibate de parti.
Astfel, din examinarea hotararii, tribunalul a constatat ca instanta nu a retinut inadmisibilitatea actiunii, ci dimpotriva, s-a pronuntat pe fondul acesteia, in compararea titlurilor partilor dand prevalenta dreptului de proprietate consolidat al paratei.
In ceea ce priveste sustinerea de la punctul 4 al motivelor de apel, in sensul ca trebuia avuta in vedere preluarea fara titlu de catre stat a imobilului si deci faptul ca acesta nu facea obiectul Legii nr.112/1995 pentru a putea fi legal instrainat, tribunalul a retinut ca aspectul privind legalitatea instrainarii, inclusiv in considerarea imprejurarii mentionata de apelante, a fost transat irevocabil prin decizia civila nr.1726/19.10.2007 a Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IV-a Civila prin care s-a respins actiunea in constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare, nemaiputand fi repus in discutie.
Referitor la motivele 5 si 6 de apel, tribunalul a constatat ca, asa cum in mod temeinic si legal a retinut prima instanta, dreptul reclamantelor asupra imobilului in litigiu, lipsit de eficienta la momentul preluarii abuzive de catre stat si in conditiile neefectuarii nici unui demers de catre reclamante anterior instrainarii catre parata, nu poate fi considerat preferabil fata de aspectul ca, atat prin legea speciala, cat si prin art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, este protejat dreptul chiriasului cumparator de buna credinta caruia i s-a confirmat dreptul de proprietate prin hotarare irevocabila, acesta avand un bun in sensul actului european, in timp ce reclamantele pastreaza dreptul la reparatii prin echivalent pentru imobilul pierdut.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta apelanta N.I., solicitand admiterea recursului si, in principal, casarea deciziei recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare in fata instantei de apel, in vederea analizarii pe fond a actiunii in revendicare formulata de recurenta, iar in subsidiar modificarea hotararii recurate in sensul admiterii apelului formulat de recurenta apelanta si in consecinta admiterea actiunii in revendicare si obligarea intimate-parate sa ii lase in deplina proprietate si linistita posesie apartamentul nr.1 din imobilul situat in Bucuresti, str. Nicolae Iorga nr. ..., Corp A, parter, sector 1, compus din hol, doua camere, baie, debara, vestibul si hol comune in suprafata de 80, 72 mp impreuna cu cota indiviza de 17,55% aferenta (astfel cum este identificat prin contractul de vanzare-cumparare nr. 1641/29415/22.01.1997 si prin raportul de expertiza efectuat in cauza), precum si obligarea intimatei-parate la plata cheltuielilor de judecata.
Cauza a fost inregistrata pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a Civila si pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuala la data de 29.11.2010.
In dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta reclamanta N.I. a aratat, intr-un prim motiv, ca in mod gresit a respins instanta de apel critica sa privind nemotivarea hotararii instantei de fond in ceea ce priveste cererea principala. Instanta de apel s-a limitat sa considere ca fiind motivata atat in fapt cat si in drept cererea principala, cu toate ca acesta incalca dispozitiile imperative ale art. 261 pct. 5 Cod Proc.Civ.
In speta, prima instanta a nesocotit cerinta motivarii obligatorii a hotararii judecatoresti, ce este prevazuta in mod imperativ de art.261 pct.5 Cod Proc.Civ. ca element esential al continutului oricarei hotarari judecatoresti, indiferent ca este pronuntata in prima instanta sau in caile de atac. Mai mult decat atat prima instanta nu a cercetat pe fond capatul de cerere principal privind revendicarea si nu a analizat nici motivele invocate de recurenta, nepronuntandu-se asupra acestora
Dupa cum a aratat, recurenta-reclamanta a solicitat obligarea intimatei-parate sa ii lase in deplina proprietate si linistita posesie imobilul, constructie si teren, preluat abuziv si instrainat in baza Legii nr.112/1995 catre fostul chirias, urmand ca, prin compararea titlurilor de proprietate, sa se dea castig de cauza titlului reclamantei-recurente fata de titlul viciat al intimate-parate.
Prin hotararea apelata nu a fost analizat capatul de cerere privind revendicarea intemeiat pe dispozitiile art. 480 si urmatoarele Cod Civil, ce fusese respins de plano de catre prima instanta, fara ca solutia sa fie motivata si fara a fi analizate si inlaturate sustinerile reclamantei-apelante exprimate in cererea introductiva si dezvoltate prin motivele de apel.
Asa-zisa motivare a instantei de fond se refera exclusiv la imposibilitatea restituirii in natura, in procedura administrativa prevazuta de legea speciala - Legea nr. 10/2001, a imobilelor vandute in baza Legii nr. 112/1995.
Cu toate acestea instanta de apel a respins aceasta critica adusa hotararii apelate, considerand-o neintemeiata, fara insa a motiva decizia pronuntata.
Avand in vedere neanalizarea atat in apel, cat si in fond, a capatului principal al cererii reprezentat de actiunea in revendicare si nemotivarea solutiilor pronuntate, in temeiul art.304 pct.7 Cod Proc. Civ., coroborat cu art.312 alin. 3 Cod Proc. Civ., se impune casarea hotararii recurate si trimiterea catre instanta de apel in vederea analizarii pe fond a actiunii in revendicare.
A mai criticat recurenta decizia instantei de apel in sensul ca in mod eronat a apreciat tribunalul faptul ca prima instanta ar fi analizat pe fond actiunea in revendicare, prin compararea titlului recurentei-reclamante cu cel exhibat de intimata-parata.
Argumentele avute in vedere in hotararea pronuntata de catre instanta de fond se refereau cel mult la o posibila inadmisibilitate a actiunii in revendicare, actiunea in revendicare nefiind analizata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti pe fond pentru a se putea dispune respingerea sa ca neintemeiata. Din analiza considerentelor hotararii recurate rezulta ca aceasta a preluat in totalitate "rationamentul" primei instante, incercand sa dezvolte asa-zisa motivare a hotararii judecatoriei si reluand in realitate toate argumentele avute in vedere in sentinta ce se refereau la inadmisibilitatea actiunii in revendicare, prin prisma Legii nr.10/2001 si la consecintele juridice ale hotararii pronuntata pe cererea de constatare a nulitatii absolute (neprocedandu-se la compararea titlurilor si analizarea eventualei preferabilitati a titlului intimatei-parate prin prisma jurisprudentei CEDO).
A sustinut recurenta ca actiunea sa in revendicare este admisibila, reluand pe larg argumentele expuse si in cererea de apel, aratand in plus ca, in opinia sa, actiunea in revendicare este admisibila inclusiv prin raportare la dispozitiile din Decizia nr.33/2008 a instantei supreme, in conditiile in care prin aceasta nu se consacra decat aplicabilitatea de principiu a regulii "specialia generalibus derogant", aratandu-se pe de alta parte ca: "in cazul in care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala, respectiv Legea nr.10/2001 si Conventia europeana a drepturilor omului, aceasta din urma are prioritate, iar aceasta prioritate poate fi data in cadrul unei actiuni in revendicare, intemeiata pe dreptul comun".
In sprijinul admisibilitatii actiunii in revendicare sunt chiar considerentele Deciziei pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectiile Unite, potrivit carora: "Prin urmare, in procedura de aplicare a Legii nr. 10/2001, in absenta unor prevederi de natura a asigura aplicarea efectiva si concreta a masurilor reparatorii, poate aparea conflictul cu dispozitiile art.1 alin.1 din Primul Protocol Aditional la Conventie, ceea ce impune, conform art.20 alin.2 din Constitutia Romaniei, prioritatea normei din Conventie, care fiind ratificata prin Legea nr.30/1994, face parte din dreptul intern, asa cum se stabileste prin art.11 alin.2 din Legea fundamentala".
Astfel, in realitate, prin Decizia nr.33/2008, pronuntata in recursul in interesul legii nu a fost consacrata inadmisibilitatea de plano a actiunii in revendicare, ci doar s-a stabilit ca urmeaza ca aceasta sa fie stabilita concret, in functie de circumstantele speciale ale fiecarei spete in parte si prin raportare la existenta unui "bun", a unei "valori sau interes patrimonial" sau a unei "sperante legitime" in sensul Conventiei europene si a practicii Curtii Europene a Drepturilor Omului.
In ceea ce priveste cauza de fata, recurenta detine un "bun" (in realitate "interes patrimonial" cu aceeasi valoare insa ca si "bun actual") in sensul Conventiei, in conditiile in care s-a recunoscut de instanta nevalabilitatea titlului statului de preluare a imobilului in litigiu si, deci, existenta dreptului de proprietate in patrimoniul sau.
Intr-o alta critica recurenta a reprosat instantei de apel gresita interpretare a dispozitiilor legale ce guverneaza actiunea in revendicare, aratand in esenta ca intregul imobil a fost preluat de stat de la autoarea sa fara titlu, pentru considerentele aratate pe larg si in cererea de apel, ca titlul sau provine de la adevaratul proprietar AP, recurenta facand dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat.
Relativ la problema titlului ca proba a proprietatii in cadrul actiunii in revendicare, recurenta reclamanta a aratat ca actul de partaj voluntar reprezinta un act autentic, incheiat ca urmare a prezentarii de catre autoarele sale in fata Notarului Public din cadrul Tribunalului Ilfov a unei serii de acte autentice si creeaza o prezumtie de proprietate ce nu a fost si nu poate fi rasturnata de catre intimata-parata.
De asemenea, pentru imobilul situat in spatele curtii imobilului din str. Nicolae Iorga nr... a fost deschis rol fiscal pe numele doamnei E.D., autoarea recurentei N.I., iar in cartea funciara a fost inscrise dreptul de proprietate al autoarei sale asupra imobilului din str.Benitto Musolini nr..., actuala Nicolae Iorga nr...
Ceea ce s-a inscris in cartea funciara este dreptul de proprietate al autoarelor sale, iar nu doar o simpla posesie cum a incercat sa induca intimata-parata.
A aratat recurenta ca titlul intimatei-parate provine de la un neproprietar. Desi a fost respinsa cererea privind constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare incheiat in baza Legii nr.112/1995, acest aspect nu poate produce vreo consecinta juridica in prezenta cauza, ce are ca obiect revendicare imobiliara si unde ceea ce prezinta relevanta sunt viciile titlului de proprietate al intimatei, ce a cumparat apartamentul revendicat de la un non dominus.
Faptul ca s-a retinut ca nu este lovit de nulitate contractul de vanzare-cumparare prin raportare la dispozitiile speciale ale Legii nr.10/2001 nu echivaleaza cu lipsa viciilor acestui contract, ce trebuie analizate in cadrul prezentei actiuni in revendicare. Astfel, Primaria Municipiului Bucuresti, reprezentata prin mandatar SC Herastrau Nord SA, nu avea calitatea de proprietar la momentul vanzarii deoarece imobilul a fost preluat fara titlu de catre stat.
Sustinand din nou, pe larg, teza existentei, in patrimoniul sau, a unui bun in sensul Conventiei EDO, recurenta arata ca in concursul dintre cele doua parti, ea se afla in posesia titlului originar de proprietate asupra imobilului revendicat, titlu ce i-a fost reconfirmat, cu efect retroactiv si in mod definitiv, prin recunoasterea nevalabilitatii preluarii imobilului de catre stat, si, implicit, se impune recunoasterea existentei valabile si neintrerupte a dreptului de proprietate asupra bunului in patrimoniul sau.
Totodata, demersurile sale actuale de recuperare a bunului in materialitatea sa sunt consecinta directa a incalcarii dreptului de proprietate, prin preluarea abuziva realizata de stat, si, in acelasi timp, a lipsei oricarei reparari concrete a prejudiciului suferit de recurenta si autorii sai, care sa puna capat acestei incalcari.
In acelasi timp, desi intimata-parata este detinatoare a unui titlu asupra imobilului in litigiu, necontestat fiind viciul care afecteaza titlul autorului sau - statul - acesta radiaza implicit si in privinta propriului titlu, fapt de natura sa impiedice recunoasterea preferabilitatii titlului sau, in concurs cu cel al recurentei, mai bine caracterizat.
Astfel, intrucat atat recurenta, cat si intimata au un "bun", in sensul art. 1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in conflictul dintre acestea, se impune recunoasterea preferabilitatii titlului infatisat de recurenta, ca fiind cel originar si mai bine caracterizat, provenind de la proprietarul initial, care obtinuse bunul in conditii de perfecta legalitate, necontestat si anterior nationalizarii sale.
Buna-credinta a chiriasilor cumparatori, la momentul contractarii cu autoritatea administrativa locala, nu are nicio relevanta in aprecierea privarii de proprietate a adevaratului titular si implicit a incalcarii art. 1 din Protocolul nr.1 a Conventiei Europene, in absenta oricarei posibilitati reale de despagubire a proprietarului, conferita prin legea nationala.
In acelasi sens, subliniaza ca instanta de contencios european a analizat constant dispozitiile Legii nr.10/2001, inclusiv in forma modificata prin Legea nr. 247/2005, apreciind ca aceasta lege nu functioneaza, in prezent, intr-un mod care ar putea conduce la acordarea efectiva a unei despagubiri vechilor proprietari deposedati de imobilele lor nationalizate, si ca aceasta lege nu ia in calcul prejudiciul suferit de persoanele private astfel de bunurile lor, inainte de intrarea sa in vigoare, datorita unei absente prelungite a despagubirii (Cauza Porteanu), proportionalitatea referindu-se nu doar la cuantumul despagubirii, ci si la momentul acordarii acesteia.
In concluzie, nu se poate sustine, ca un contraargument valid, ca recurentei nu trebuie sa i se restituie imobilul in natura, intrucat i s-ar fi recunoscut dreptul la despagubiri. Astfel, dreptul la despagubiri, fiind un drept distinct de dreptul de proprietate, drept real ce se exercita direct asupra bunului, substituirea dreptului de proprietate cu un drept de creanta avand ca obiect o suma de bani sau cu masuri reparatorii, echivaleaza cu o expropriere de fapt, in sensul constitutional al acestei masuri.
In aceste conditii, restituirea in natura prin admiterea prezentei actiuni in revendicare se impune drept unica masura reparatorie posibila pentru privarea de proprietate suferita prin vanzarea imobilului catre chiriasi.
Cererea de recurs, scutita de plata taxei judiciare de timbru, a fost intemeiata in drept pe dispozitiile art. 299 si urmatoarele Cod Proc.Civ., art.302, art.304 pct.7 si 9 Cod Proc. Civ., art. 480 si urmatoarele Cod Civil, art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Prin intampinarea formulata la data de 01.02.2011, intimata parata S.S. a solicitat respingerea recursului ca nefondat si declarat de o persoana lipsita de calitate, sa se constate ca fata de intimata apelanta C.F.A.V. decizia tribunalului a devenit irevocabila prin nerecurare, precum si modificarea in parte a sentintei primei instante in sensul respingerii cererii reclamantei N.I. pentru lipsa de calitate.
A invocat intimata parata exceptia lipsei calitatii procesuale active a recurentei apelante N.I., calificand aceasta exceptie ca fiind de ordine publica, raportat la dispozitiile art.306 alin.2 Cod Proc.Civ. si art.162 Cod Proc.Civ., si aratand ca a invocat exceptia si in fata instantei de fond si a reiterat-o in apel, in conditiile in care prima instanta, respingand actiunea, nu s-a pronuntat asupra acestei aparari si a retinut o situatie de fapt contrara probatiunii administrate, respectiv ca ambele reclamante au mostenit imobilul de la AP.
In realitate, sustine intimata parata, E.D., autoarea I.N., i-a revenit in urma partajului incheiat cu M.P. etajul cladirii de la strada, in timp ce apartamentul revendicat se afla la parter.
Intimata parata a sustinut si netemeinicia recursului, reiterand apararile exprimate in fata instantelor de fond cu privire la necesitatea respingerii cererii de chemare in judecata.
Recursul este fondat.
Astfel, prima critica a recurentei, intemeiata pe dispozitiile art.304 pct.7 Cod Proc.Civ., se gaseste intemeiata.
Din verificarea lucrarilor dosarului, dar si din expunerea de mai sus, rezulta ca prin cererea de apel apelantele reclamante au investit tribunalul cu mai multe critici, prima referindu-se la omisiunea primei instante de a motiva hotararea apelata sub aspectul privitor la cererea de revendicare prin comparare de titluri formulata de cele doua reclamante, iar strans legat de acest repros se situeaza si cel de-al doilea motiv de apel in sensul ca, desi cererea a fost respinsa ca neintemeiata de judecatorie, motivarea instantei viza mai mult inadmisibilitatea actiunii, in ciuda respingerii acestei exceptii anterior prin incheiere interlocutorie.
Cu privire la aceste sustineri, instanta de apel a retinut ca hotararea apelata respecta exigentele art.261 Cod Proc.Civ., intrucat s-a raspuns prin rationamentul instantei sustinerilor lipsite de temei ale reclamantilor, precum si ca judecatoria a analizat pe fond actiunea in revendicare a reclamantelor, dand prevalenta titlului de proprietate consolidat al paratei.
Desi tribunalul a respins argumentul apelantelor in sensul ca motivarea sentintei atacate cu apel tinde la a retine inadmisibilitatea cererii, nu a adus in considerentele deciziei pronuntate vreun argument concret care a stat la baza acestei constatari a instantei de apel, in conditiile in care apelantele reclamante au sustinut ca motivarea judecatoriei (in sensul ca reclamantele nu pot primi decat reparatia prin echivalent prevazuta de legea speciala, nr.10/2001) reprezinta in fapt un fine de neprimire pentru o cerere in revendicare imobiliara.
Mai mult decat atat, odata inlaturate aceste critici (de ordin procedural), art.295 Cod Proc.Civ. obliga instanta de apel la examinarea celorlalte motive invocate prin memoriul cuprinzand motivele de apel, critici ce se refereau pe larg la natura juridica a actiunii promovate de reclamante, la chestiunea preluarii de stat a bunului imobil revendicat fara titlu, la dovada si preferabilitatea titlului de proprietate al reclamantelor apelante si, nu in ultimul rand, la necesitatea respectarii jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului referitoare la protectia dreptului de proprietate.
Or, tribunalul a retinut ca problema privind legalitatea instrainarii, inclusiv in considerarea preluarii fara titlu a bunului, a fost transata cu caracter irevocabil prin decizia nr.1726/2007 a Curtii de Apel Bucuresti si nu mai poate fi pusa in discutie.
Este evident ca ceea ce s-a transat irevocabil prin acea decizie nu mai poate fi repus in discutie, insa argumentul adus in sprijinul cererii lor de reclamantele apelante a decurs din sustinerea preluarii fara titlu a bunului, preluare care a fost retinuta prin sentinta civila nr.2360/2005 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti (filele 106-107 in dosarul judecatoriei, mentinuta prin decizia nr.1726/2007 a Curtii de Apel Bucuresti), iar apelantele invocau anumite efecte juridice in cauza de fata ale acestei constatari.
Nici o observatie nu face instanta de apel in hotararea recurata cu privire la invocarea de catre apelante a lipsei titlului statului, lipsind si analiza apararilor in sensul existentei unui "bun" astfel cum a fost aceasta notiune conturata in jurisprudenta instantei de contencios european, in cauzele pe care apelantele le-au invocat in cererea lor de apel.
Astfel, la momentul examinarii drepturilor partilor prin prisma art.1 din primul Protocol aditional la Conventia EDO, tribunalul a retinut ca parata intimata de bucura de un bun in sensul conventiei, fara insa a expune considerentele pentru care apreciaza nefondate sustinerile apelantei sub acest aspect, dupa cum nu a examinat nici una dintre criticile acesteia legate de existenta dreptului sau de proprietate si de preferabilitatea dreptului sau, respectiv a titlului exhibat de aceasta.
In aceste conditii, curtea retine ca fondata critica recurentei in sensul ca decizia recurata nu cuprinde motivele pe care se sprijina, cu mentiunea ca din cele expuse mai sus rezulta cu claritate omisiunea analizarii unei parti importante a motivelor de critica formulate prin apel.
Or, toate aceste aspecte, ce constituie fundamentul pretentiilor reclamantelor si care, in mare masura, au fost invocate si in fata primei instante, fara a fi analizate de judecatorie, facand apoi si obiectul apelului si omise de la analiza de instanta de apel, nu pot fi examinate pentru prima data in faza procesuala a recursului fara a incalca regulile procedurale specifice procesului civil si fara incalcarea garantiilor prevazute de lege in scopul asigurarii unui proces echitabil, mai ales in conditiile in care calea de atac a recursului are caracter extraordinar si este destinata exclusiv cenzurarii aspectelor de legalitate deduse judecatii, dupa parcurgerea completa a etapei de judecata in fond.
De altfel, cata vreme instantele de fond nu au examinat la randul lor aspectele cu privire la care sunt deduse judecatii criticile din recurs, nici controlul judiciar nu este posibil.
Acestea sunt considerentele pentru care curtea retine ca, in urma constatarii necercetarii motivelor de apel si a necuprinderii in decizia atacata a tuturor motivelor pe care aceasta se sprijina, se impune a admite recursul, a casa decizia recurata si a trimite cauza spre rejudecarea apelului la tribunal.
Retinand ca intimata parata a invocat in recurs exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei N.I., curtea constata urmatoarele:
Prin intampinarea formulata in fata judecatoriei (fila 44), parata S.S. a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active sub doua aspecte: pe de o parte a sustinut ca N.I. nu justifica legitimarea procesuala activa motivat de imprejurarea ca E.D., autoarea I.N., i-a revenit in urma partajului incheiat cu M.P. o parte a imobilului distincta de apartamentul revendicat, iar pe de alta parte a sustinut ca insasi autoarea comuna a celor doua reclamante, A.P., nu a dovedit existenta in patrimoniul sau a dreptului de proprietate cu privire la acea parte a cladirii in care este situat apartamentul dobandit de parata in temeiul Legii nr.112/1995 si ce face obiectul prezentului litigiu.
Judecatoria a dispus la termenul din 16.03.2007 unirea cu fondul a acestei exceptii in temeiul art.137 alin.2 Cod Proc.Civ., (fila 94), iar prin sentinta pronuntata nu a solutionat aceasta exceptie, nefacand totodata nicio trimitere la aceasta aparare in considerentele sentintei.
Fara a declara apel, parata S.S. a reiterat prin intampinarea depusa in dosarul de apel toate sustinerile referitoare la lipsa dovezilor privind proprietatea autoarei comune a reclamantelor asupra imobilului, iar la termenul din 08.03.2010 (fila 87) a invocat in sedinta publica in fata tribunalului exceptia lipsei calitatii procesuale active a apelantei N.I., depunand in aceeasi sedinta si concluzii scrise prin care a invocat aceasta exceptie (fila 82), sustinand ca este vorba despre o chestiune de ordine publica pentru care nu a putut declara apel (deoarece actiunea fusese respinsa de prima instanta) si ca este indreptatita a o invoca in apelul partii adverse.
Tribunalul a respins in sedinta publica exceptia cu motivarea ca apelanta N.I. justifica legitimare pentru formularea apelului intrucat a avut calitatea de reclamanta in fata primei instante, iar prin considerentele deciziei recurate a retinut ca exceptia este neintemeiata deoarece partea care o sustine nu a declarat apel si, in lipsa unor critici continute intr-o cerere de apel, solutia data acestei exceptii nu poate fi cenzurata.
De plano, rationamentul instantei de apel este corect, in sensul ca, atunci cand exceptia a fost ridicata in fata primei instante si respinsa, daca partea interesata (in speta parata) nu a declarat apel, aceasta nu mai poate fi analizata de instanta de apel, chiar daca este vorba despre o chestiune de ordine publica, opunandu-se puterea de lucru judecat a hotararii primei instante ce a dezlegat chestiunea respectiva.
Din acest punct de vedere este nefondat argumentul intimatei parate in sensul ca, de vreme ce judecatoria a respins actiunea, aceasta a fost impiedicata a declara apel; dimpotriva, intimata parata avea posibilitatea de a declara apel impotriva solutiei date de instanta unei exceptii respinse. Mai mult, odata declarat apelul de catre reclamante, intimata-parata avea la dispozitie corectivul procedural instituit prin art.293 Cod Proc.Civ., in sensul de a adera la apel si de a investi astfel instanta de apel cu verificarea legalitatii si temeiniciei respingerii exceptiei.
In speta, aceste consideratii teoretice nu sunt insa aplicabile deoarece, dupa cum s-a aratat mai sus, prima instanta nu a solutionat exceptia lipsei calitatii procesuale active invocate de parata prin dispozitivul sentintei si nici nu a examinat in vreun fel prin considerente apararea.
Nu aceeasi este situatia in privinta exceptiei prescriptiei achizitive, pe care judecatoria a examinat-o, astfel incat lipsa unei cai de atac atragea regimul juridic mai sus expus si interzicea instantei de apel examinarea exceptiei.
In aceste conditii, tribunalul nu era indrituit a inlatura exceptia lipsei calitatii procesuale active, invocata de intimata-parata, cu argumentul ce a fost mai sus expus, deoarece prima instanta nu devoluase acest aspect si el nu intrase in puterea de lucru judecat.
Prin urmare, la rejudecarea apelului tribunalul va examina atat criticile din apel ce au fost omise in primul ciclu procesual, cat si exceptia invocata de intimata in fond, apel si recurs, urmand a stabili care dintre aceste chestiuni se impune a fi examinata cu prioritate.
Totodata, in masura in care rigorile procedurale decurgand din solutia ce va fi considerata legala de instanta de apel cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei apelante N.I. vor conduce la examinarea in fond a criticilor apelantei-reclamante privind admisibilitatea cererii si fondul cauzei, instanta va avea in vedere si dezvoltarea acestora suplimentata in recurs, admiterea recursului in raport de dispozitiile art.304 pct.7 Cod Proc.Civ. facand inutila cercetarea de catre instanta de control judiciar a motivelor intemeiate pe art.304 pct. 9 Cod Proc.Civ.
Vazand si dispozitiile art.377 alin.2 pct. 4 Cod Proc.Civ.,