Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Cheltuieli de scolaritate. Caz in care restituirea lor nu este datorata Sentinta civila nr. 393 din data de 26.04.2007
pronunțată de Tribunalul Braila

Tip doc: sentinta civila
Nr.doc: 393
Data: 26.04.2007
Titlu: Cheltuieli de scolarizare. Caz in care restituirea lor nu este datorata.
Dom.asoc.: Contracte de munca (27)

Rezumat
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Tribunalului Braila sub nr.3916/196/10.01.2007 reclamanta SC A.T. SA Braila a chemat in judecata pe parata T.C.E. pentru a fi obligata la restituirea sumei de 1800 lei RON reprezentand 1200 lei RON taxe scolare si 600 lei RON ajutor banesc, precum si la plata cheltuielilor de judecata.
Ca temei de drept al cererii reclamanta a invocat prevederile art.194 alin.2 si art.195 alin.1-3 Codul muncii, Prin sentinta nr.6629/20.12.2006 Judecatoria Braila a calificat cauza ca fiind un conflict de munca, motiv pentru care a declinat competenta de solutionare in favoarea Tribunalului Braila.
Prin sentinta civila 393/26.04.2007, ramasa irevocabila prin respingerea recursului, Tribunalul Braila a respins actiunea ca nefondata pentru urmatoarele considerente:
Parata T.C.E. a fost angajata la societatea reclamanta SC A.T. SA Braila incepand cu data de 19.05.1997, in calitate de vanzatoare. Intre parti s-a incheiat un act aditional la contractul individual de munca, avand ca obiect sustinerea financiara a studentei parate in scopul scolarizarii acesteia si o durata de 5 ani de zile de la dat semnarii lui.
Prin acest act reclamanta se obliga sa plateasca filialei Braila a Universitatii C.B. taxa anuala de scolarizare a paratei pentru anii universitari 2003/2004 si 2004/2005 si sa asigure studentei, absolvente a Facultatii de Management si Marketing in afaceri economice, un loc de munca corespunzator pregatirii sale.
La randul sau, parata se obliga sa frecventeze cu regularitate cursurile si sa promoveze anul universitar, in caz contrar urmand sa restituie integral cheltuielile de scolarizare suportate de reclamanta.
De asemenea, se obliga ca dupa absolvirea universitatii sa presteze munca in favoarea reclamantei timp de 3 ani, iar in cazul in care contractul sau de munca se incheia, din motive ce ii erau imputabile, inainte de incetarea actului aditional, urma sa restituie reclamantei contravaloarea actualizata a cheltuielilor de scolarizare de care a beneficiat.
Reclamanta a platit Universitatii C.B. suma totala de 1200 lei RON reprezentand de taxa de scolarizare aferenta anului 2003/2004.
Ca urmare a imbolnavirii de TBC, la data de 1.11.2004 parata a fost pensionata pentru gradul II de invaliditate, dar a continuat sa frecventeze cursurile de zi si in anul universitar 2004-2005.
Parata a sustinut ca dupa absolvirea facultatii s-a prezentat la societatea reclamanta si a solicitat verbal reangajarea sa, dar reclamanta a refuzat motivand ca nu este nici un post disponibil.
Prin raspunsul la interogatoriu reclamanta a contestat cele afirmate de parata si totodata a precizat ca actul aditional nu prevedea o anumita functie pentru parata dupa terminarea studiilor.
Aceasta precizare este infirmata de continutul actului, conform caruia reclamanta era obligata sa asigure paratei, dupa absolvirea facultatii, un loc de munca corespunzator pregatirii sale.
Avand in vedere clauzele stipulate in actul aditional instanta constata insa ca, indiferent de atitudinea pe care partile au avut-o ulterior absolvirii facultatii de catre parata, pretentiile reclamantei sunt neintemeiate.
Astfel, desi conform sectiunii D pct.5 din actul aditional la contractul individual de munca parata era obligata sa presteze munca in favoarea reclamantei timp de 3 ani, se retine ca potrivit pct.6 din acelasi act restituirea cheltuielilor de scolarizare este datorata numai in cazul in care contractul de munca al paratei se incheia inainte de incetarea actului aditional, din motive ce ii erau imputabile.
Aceste clauze sunt in concordanta cu dispozitiile art.195 alin.1-3 Codul muncii, invocate de catre reclamanta in sustinerea actiunii.
Ori, asa cum s-a constatat mai sus, contractul de munca al paratei a incetat la data de 1.11.2004 ca urmare a pensionarii pentru gradul II de invaliditate, deci din motive neimputabile.
In aceasta situatie s-a constatat ca nu exista temei juridic pentru obligarea paratei la restituirea cheltuielilor de scolarizare.

Sursa: Portal.just.ro