Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Raspunderea administratorului pentru datoriile societatii. Sentinta comerciala nr. 1353/2011 din data de 14.05.2012
pronunțată de Tribunalul Bistrita-Nasaud

faliment
Sentinta

Raspunderea administratorului pentru datoriile societatii.

Lichidatorul judiciar nu a reusit sa identifice in fapt bunurile proprietatea debitoarei pe care sa le preia in vederea valorificarii pentru achitarea datoriilor acesteia, desi aceste bunuri sunt mentionate in evidenta contabila a societatii si l-a notificat in mai multe randuri pe parat in acest scop.

Trib. Bistrita-Nasaud, s. a II-a civ., de cont. adm. si fisc., sent. nr. 1353/11 octombrie 2011

Prin cererea inregistrata lichidatorul judiciar in contradictoriu cu paratul MID - administratorul statutar al debitoarei SC IT SRL a solicitat obligarea paratului sa suporte din averea proprie o parte din pasivul debitoarei, in cuantum de 101083,14 lei.
Analizand actele si lucrarile dosarului instanta a retinut ca prin sentinta comerciala nr. 149/2009 s-a dispus deschiderea procedurii insolventei, iar prin sentinta comerciala nr. 253/2010 s-a dispus intrarea in faliment a debitoarei SC IT SRL, ambele sentinte devenite irevocabile.
Potrivit tabelului definitiv consolidat al creantelor declarate impotriva debitoarei intocmit de lichidatorul judiciar societatea datoreaza creditoarei suma totala de 120.960,14 lei.
Paratul administratorul statutar al debitoarei nu a contestat declaratiile de creanta inscrise in tabel.
Din evidentele contabile predate lichidatorul judiciar aferente anilor 2005, 2006, 2007, evidenta contabila primara pana in luna iunie 2008 si bilantul contabil la 31 decembrie 2008 rezulta ca debitoarea detinea la sfarsitul anului 2008 active in cuantum de 101.368 lei din care active imobilizate in suma de 5818 lei si active circulante in suma de 95550 lei din care lichiditati in casierie si in conturi de 26346 lei si creante de incasat in valoare de 69204 lei.
In patrimoniul sau debitoarea figureaza cu un autotractor, un camion o semiremorca, doua remorci si un ferastrau mecanic.
Cu toate acestea lichidatorul judiciar nu a reusit sa identifice in fapt bunurile proprietatea debitoarei pe care sa le preia in vederea valorificarii pentru achitarea datoriilor acesteia, desi aceste bunuri sunt mentionate in evidenta contabila a societatii si l-a notificat in mai multe randuri pe parat in acest scop.
In baza prevederilor art. 218 Cod procedura civila, lichidatorul judiciar a solicitat interogatoriul paratului iar instanta l-a citat cu aceasta mentiune. Deoarece paratul nu s-a prezentat la interogatoriu, instanta in baza prev. art. 225 Cod procedura civila a apreciat aceasta imprejurarea ca o marturisire deplina.
Din starea de fapt expusa instanta concluzioneaza ca paratul se face vinovat de savarsirea faptei prevazuta de art. 138 alin. 1 lit. a din legea nr. 85/2006, deoarece nu a facut demersuri pentru incasarea creantelor in suma de 69204 lei, de savarsirea faptei prevazuta de art. 138 alin. 1 lit. d, deoarece nu a predat actele contabile pentru perioada iunie-decembrie 2008 desi a depus bilantul la 31 decembrie 2008, iar de la sfarsitul anului 2008 nu a mai condus nici o evidenta contabila si de savarsirea faptei prevazuta de art. 138 alin. 1 lit. e deoarece nu a predat un ferastrau, 5 mijloace de transport si suma de 26346 lei reprezentand lichiditati detinute in casierie si in conturi la data de 31 decembrie 2008.

Sursa: Portal.just.ro