Situatia vizata de textul art. 142 din Codul familiei este cea in care persoana "nu are" discernamant, respectiv discernamantul acesteia este abolit, fiind o stare permanenta care sa conduca la imposibilitatea pentru persoana in cauza de a se ingriji de interesele sale, din cauza alienatiei mintale ori debilitatii mintale.
(Trib. Bistrita-Nasaud, s. civ., sent. nr. 9/A/11 februarie 2010)
Prin sentinta civila nr. 4857 din 20.08.2009, pronuntata de Judecatoria Bistrita s-a respins ca neintemeiata cererea formulata de catre reclamanta PI de punere sub interdictie a paratului CI si s-a respins ca nedovedita cererea paratului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecata.
Impotriva sentintei expuse a declarat apel (care din eroare a fost intitulat ca fiind recurs, asa cum s-a aratat la ultimul termen de judecata) reclamanta.
Apelul declarat in cauza este nefondat si urmeaza a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare.
Potrivit prevederilor art. 142 din Codul familiei cel care nu are discernamant pentru a se ingriji de interesele sale, din cauza alienatiei mintale, ori debilitatii mintale, va fi pus sub interdictie.
Prin urmare, situatia vizata de textul legal enuntat este cea in care persoana "nu are" discernamant, respectiv discernamantul acesteia este abolit, fiind o stare permanenta care sa conduca la imposibilitatea pentru persoana in cauza de a se ingriji de interesele sale, din cauza alienatiei mintale ori debilitatii mintale.
Prin raportul de expertiza medico-legala psihiatrica depus la dosarul de fond medicii specialisti care l-au examinat pe parat, au conchis ca diagnosticul bolii de care acesta sufera este de "schizofrenie paranoida" si ca discernamantul acestuia este diminuat, dar cu capacitatea de exercitiu pastrata.
Statuarile instantei de fond cu privire la caracterul interpretabil al concluziilor expertizei sunt nefondate, urmand a fi inlaturate de catre instanta de apel, deoarece prin sintagma "are capacitatea de exercitiu pastrata", medicii specialisti nu au dorit sa dea o rezolvare juridica situatiei de fapt, ci au dorit sa exprime imprejurarea ca discernamantul paratului, chiar diminuat, este prezent, astfel ca nu ne aflam in ipoteza care sa justifice admiterea cererii de interdictie.
De observat ca in fata instantei de fond reclamanta nu a contestat concluziile acestui raport, si nu a solicitat administrarea probei contrare potrivit prevederilor art. 212 alin. 2 din Codul de procedura civila.
Contrar sustinerilor apelantei, paratul a fost examinat de catre comisie la data de 21.05.2009 , asa cum rezulta din insasi cuprinsul raportului mentionat mai sus.
Tribunalul nu socoteste utila pentru o discutie completa si o judecata fondata a procesului administrarea altor probe in apel, in considerarea art. 295 Cod procedura civila. Expertiza analizata este pe deplin lamuritoare si concordanta cu restul dovezilor.
In diferendele cu acest specific, constatarile directe ale instantei prezinta mare greutate. In judecata, organul judiciar nu este tinut exclusiv de concluziile medicale, si poate hotari dupa propria convingere.
Avand in vedere lipsa consemnarii intrebarilor si a raspunsurilor date de parat in fata instantei de fond, s-a procedat la interogarea acestuia, din oficiu de catre instanta de apel. Maniera in care acesta s-a prezentat in fata tribunalului, intr-o tinuta curata, ordonata si potrivita, repeziciunea concentrarii si raspunsurilor la toate intrebarile, denota ca acesta are o vointa constienta necesara participarii la circuitul civil, desfasurarii unei activitati juridice, in general. A sesizat particularitatea fiecarei intrebari si a raspuns coerent, la obiectul vizat. Si-a amintit multe aspecte din trecut prezentand motivatii pertinente pentru actele si faptele sale, fiind constient de scopul urmarit de catre reclamanta prin promovarea cererii de punere sub interdictie.
Utilitatea probelor noi cerute in apel se inlatura si din punctul de vedere al admisibilitatii ori pertinentei lor. Efectuarea unei noi expertize psihiatrice de catre o institutie superioara nu poate fi utila cauzei, de vreme ce probele deja administrate sunt lamuritoare asupra situatiei de fapt din speta.
Ascultarea unor martori pentru a se dovedi capacitatea paratului de se ingriji de bunurile sale nu prezinta utilitate in speta, de vreme ce medicii au conchis ca acesta are discernamant.
De observat ca motivatiile reclamantei in sustinerea cererii de punere sub interdictie sunt strict de natura materiala, dorind de fapt conservarea unor "drepturi" pe care ea sustine ca i le confera faptul ca timp de mai multi ani ea a fost cea care s-a ocupat de ingrijirea paratului. Ceea ce nu s-a realizat de catre reclamanta este faptul ca eventuala punere sub interdictie nu poate avea efecte retroactive, respectiv nu conduce la nevalabilitatea actelor incheiate anterior de catre interzis, astfel ca in cazul in care paratul a intocmit anumite acte in favoarea mandatarului sau SP valabilitatea acestora va depinde de situatia de fapt si de drept existenta la data incheierii lor.
Comportamentul procesual al curatorului in fata instantei de fond, criticat prin notele de sedinta aflate la dosarul de apel, nu poate fi determinat de catre instanta, aceasta avand obligatia de a asigura desemnarea unui curator in cauza, nu si de a impune acestuia o anumita pozitie procesuala, favorabila reclamantei.
In plus, indiferent de pozitia curatorului, de valabilitatea mandatului acordat lui SP (care a si fost confirmat de altfel, cu ocazia interogatoriului luat in apel), reclamanta avea obligatia de a demonstra in fata instantei, fara putinta de tagada ca paratul este lipsit de discernamant si ca punerea lui sub interdictie este necesara. Sub acest aspect nu se poate sustine intemeiat ca reprezentarea paratului in instanta ar influenta cu ceva discernamantul acestuia.
In ceea ce priveste prezenta procurorului la judecarea cauzei in fond, tribunalul retine ca potrivit incheierilor de sedinta intocmite, reprezentantul Parchetului de pe langa Judecatoria Bistrita a participat la fiecare termen la procesului, inclusiv la dezbaterea cauzei in fond, punand concluzii.
Pentru considerentele de fapt si de drept expuse si in baza art. 296 din Codul de procedura civila, tribunalul urmeaza sa respinga apelul declarat de catre reclamanta , mentinand ca legala si temeinica solutia pronuntata de instanta de fond.
In temeiul prevederilor art. 274 din Codul de procedura civila, apelanta va fi obligata sa plateasca intimatului suma de 400 lei, cheltuieli de judecata in apel.