Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Cheltuieli de judecata. Inaplicabilitatea dispozitiilor art.275 Cod procedura civila in materia obligatiilor de intretinere. Fata de caracterul alimentar al obligatiei de intretinere, debitorul este de drept in intarziere, astfel incat datoreaza chel... Decizie nr. 43 din data de 12.02.2007
pronunțată de Tribunalul Bistrita-Nasaud

Inaplicabilitatea dispozitiilor art.275 Cod procedura civila in materia obligatiilor de intretinere. Fata de caracterul alimentar al obligatiei de intretinere, debitorul este de drept in intarziere, astfel incat datoreaza cheltuieli de judecata chiar daca recunoaste datoria la prima zi de infatisare.


Prin sentinta civila nr. 3223/2006, pronuntata la data de 2 noiembrie 2006 de Judecatoria Bistrita, in dosarul civil nr. 40/190/2006, s-a admis actiunea civila formulata de reclamanta M.A.L., impotriva paratului M.S.F. ca fiind intemeiata, si, in consecinta:
S-a dispus majorarea pensiei de intretinere stabilita prin sentinta civila nr. 2644/2004 a Judecatoriei Bistrita, in favoarea minorului D.A., nascut la 12 octombrie 2003, de la suma de 570.000 lei vechi lunar la suma de 1.000.000 lei vechi lunar incepand cu data de 3 ianuarie 2006 si pana la majoratul minorului.
S-a respins cererea de obligare a paratului la plata cheltuielilor de judecata ca neintemeiata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond in baza actelor si lucrarilor dosarului a retinut urmatoarea stare de fapt:
Prin sentinta civila nr. 2644/2004 pronuntata de Judecatoria Bistrita in dosar civil nr. 3140/2004, s-a dispus desfacerea casatoriei partilor, minorul D.A. nascut la data de 12 octombrie 2003 fiind incredintat spre crestere si educare reclamantei, cu obligarea paratului la plata unei pensii de intretinere in favoarea acestuia, in cuantum de 570.000 lei vechi lunar, stabilita in functie de posibilitatile de plata ale paratului de la acea data.
Din actele dosarului reiese ca in prezent paratul nu realizeaza venituri din functia de administrator la SC. A.B. SA Bistrita si SC. S. SRL Bistrita, nefiind nici asociat si nici salariat al acestor societati, insa avand in vedere faptul ca, fiind apt de munca, poate obtine prin prestarea de diferite activitati venituri de cel putin 400 lei noi, din care cota de ? parti afectata intretinerii unui copil minor reprezinta suma de 100 lei noi, oferita la plata de catre parat, instanta a apreciat ca in cauza se impune reaprecierea cuantumului pensiei de intretinere la aceasta suma, incepand cu data introducerii actiunii, 3 mai 2006 si pana la majoratul minorului, sens in care s-a admis ca intemeiata actiunea promovata, in considerarea prev.art.86 si art.94 Codul familiei, cu raportare la art.107 din acelasi cod.
Intrucat paratul a recunoscut la prima zi de infatisare pretentiile reclamantei, fiind de acord sa plateasca in favoarea minorului pensia de intretinere in cuantumul aratat, in aplic.prev.art.275 Cod procedura civila, s-a respins cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecata formulata de reclamanta, ca fiind neintemeiata.
Impotriva acestei hotarari reclamanta M.A.L. a declarat recurs in termen, motivat, comunicat, scutit de plata taxei judiciare de timbru si timbru judiciar solicitand tribunalului ca prin decizia ce o va pronunta sa modifice in parte hotararea atacata in sensul obligarii paratului la plata pensiei de intretinere in favoarea minorului M.D.A. nascut la data de 12 octombrie 2003 incepand cu data de 5 decembrie 2005 si nu 3 ianuarie 2006 precum si admiterea petitului de cheltuieli de judecata in sensul obligarii paratului la plata acestora.
Isi motiveaza recursul aratand ca desi pensia de intretinere se datoreaza de la data introducerii actiunii care este 5 decembrie 2005, instanta de fond in mod gresit a obligat pe parat la plata pensiei de intretinere incepand cu data de 3 ianuarie 2006.
Mai arata ca instanta de fond a solutionat in mod gresit petitul de obligare a paratului la plata cheltuielilor de judecata in sensul respingerii acestuia desi acesta s-a opus admiterii actiunii.
Verificand legalitatea hotararii atacate in raport de criticile formulate, de actele si lucrarile dosarului precum si sub toate aspectele in conformitate cu art.3041 Cod procedura civila, tribunalul a constatat ca recursul este fondat pentru motivele ce se vor arata.
In mod gresit instanta de fond a stabilit ca data de plata a pensiei de intretinere majorata in favoarea minorului D.A. nascut la data de 12 octombrie 2003, data de 3 ianuarie 2006 desi din actele dosarului respectiv plicul de la fila 3 dosar fond rezulta ca data introducerii actiunii este 5 decembrie 2005. Aceasta data nu a fost contestata nici de parat in cuprinsul intampinarii, astfel ca din acest punct de vedere recursul este fondat urmand a fi admis in conformitate cu art.312 Cod procedura civila.
Minorul se considera a fi in nevoie la data la care pretinde obligarea parintelui la plata pensiei de intretinere, ori in speta aceasta data este 5 decembrie 2005.
Prin aplicarea gresita a art.275 Cod procedura civila, instanta de fond a pronuntat o hotarare nelegala, motiv de recurs prev.de art.304 pct.9 Cod procedura civila.
In conformitate cu art.275 Cod procedura civila, "paratul care a recunoscut la prima zi de infatisare pretentiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecata, afara numai daca a fost pus in intarziere inainte de chemare in judecata".
In materia pensiei de intretinere, fata de caracterul alimentar al acesteia, debitorul este de drept in intarziere astfel ca datoreaza cheltuieli de judecata, chiar daca recunoaste datoria la prima zi de infatisare.
Din actele dosarului de fond rezulta si faptul ca prima zi de infatisare a fost termenul din 16 februarie 2006, si nu la termenul din 26 ianuarie 2006 cand instanta a onorat cererea paratului pentru angajare de aparator.
Din cuprinsul incheierii de sedinta din 16 februarie 2006, rezulta ca paratul nu a fost prezent insa dupa inchiderea dezbaterilor grefierul de sedinta a facut o nota prin care a constatat prezenta mandatarului paratului care a luat cunostinta de noul termen de judecata care a fost 9 martie 2006.
Nu se poate sustine nici varianta recunoasterii facuta de parat la prima zi de infatisare care a fost termenul din 16 februarie 2006, astfel ca in mod gresit instanta a respins cererea de obligare a paratului la plata cheltuielilor de judecata in favoarea reclamantei.
De altfel in cuprinsul notelor de sedinta depuse de abia la termenul din 9 martie 2006, rezulta ca paratul intimat nu s-a opus admiterii actiunii conditionat de stabilirea cuantumului obligarii de intretinere sub nivelul cotei de ? parte din venituri in conformitate cu art.86, 94 alin.2 si 107 Codul familiei.

Sursa: Portal.just.ro