Actiune in raspundere pentru repararea erorilor judiciare. Achitarea persoanei cercetate in fata primei instante de judecata, in apel si in recurs. Condamnarea persoanei, in urma exercitarii unui recurs in anulare. Desfiintarea deciziei de condamnare pronuntata in urma recursului in anulare si ca o consecinta a unei hotarari de condamnare a Statului Roman pronuntata de catre CEDO. Revizuirea deciziei de condamnare a persoanei, pronuntata in urma exercitarii unui recurs in anulare. Notiunea de eroare judiciara. Angajarea raspunderii statului. Cuantificarea prejudiciului moral.
C.p.cv., art.295-296, art. 20 din Constitutie, art. 4081 alin. (1) si (2) C.pr.penala, art.504 C.p.pen.
1. Reclamantul a fost condamnat definitiv prin decizia penala a Curtii Supreme de Justitie, Sectia penala, la pedeapsa inchisorii pe o perioada de 2 ani si la interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a si b Cod penal pe o perioada de 1 an, pentru savarsirea infractiunii prevazuta de art. 12 din Legea nr. 87/1994. In urma pronuntarii hotararii Curtii Europene a Drepturilor Omului, reclamantul a obtinut rejudecarea procesului penal, ca urmare a admiterii cererii sale de revizuire formulata in temeiul dispozitiilor art. 4081 alin. 11 lit. a din Codul de procedura penala, prin decizia penala
Din interpretarea acestor dispozitii legale instanta retine ca pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire intemeiate pe dispozitiile art. 4081 alin. (1) si (2) C.pr.penala, este necesar ca instanta de revizuire sa constate ca:
1. printr-o hotarare definitiva a Curtii Europene a Drepturilor Omului s-a constatat incalcarea unor drepturi prevazute de Conventie (cum ar fi dreptul la protectia proprietatii private garantat de art. 1 din Primul Protocol aditional la conventie; dreptul la viata garantat de art. 2 din Conventie; dreptul de a nu fi supus la tortura, tratament inumane sau degradante garantat de art. 3; dreptul la siguranta si securitate garantat de art. 5, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6; dreptul la viata privata garantat de art. 8 din Conventie, dreptul la libertatea de exprimare garantat de art. 10, etc.);
2. consecintele grave ale incalcarii unuia dintre drepturile fundamentale ale omului continua sa se produca in prezent si nu pot fi remediate decat prin revizuirea hotararii pronuntate.
2. Decizia penala pronuntata in procedura revizuirii reglementata prin dispozitiile art. 4081 alin. (1) si (2) C.pr.penala nu a avut in vedere si remedierea consecintelor produse in persoana reclamantului prin condamnarea pe nedrept.
Consecintele produse in persoana reclamantului prin condamnarea pe nedrept ar fi putut fi remediate in procedura revizuirii reglementata prin dispozitiile art. 4081 alin. (1) si (2) C.pr.penala doar in ipoteza in care reclamantul ar fi invocat o hotarare anterioara prin care Curtea E.D.O. ar fi constatat incalcarea acestui drept fundamental (dreptul la despagubiri pentru erori judiciare), adica al carei dispozitiv sa cuprinda constatarea de incalcare a dispozitiilor art. 3 din Protocolul nr. 7 la Conventia E.D.O.
Din examinarea hotararii pronuntate de Curtea E.D.O., cat si a considerentelor care au stat la baza pronuntarii deciziei penale a Inaltei Curti de Casatie, instanta constata ca reclamantul nu a obtinut o asemenea condamnare impotriva Romaniei si nici nu a invocat o asemenea ipoteza in fata instantei de revizuire. De aceea, Curtea apreciaza ca actiunea de fata, in care reclamantul invoca faptul ca a fost achitat definitiv in urma rejudecarii unei hotarari prin care se dispusese condamnarea sa, reprezinta unicul remediu intern la dispozitia acestuia pentru a-si vedea reparat prejudiciul produs prin condamnarea pe nedrept.
3. Instanta are in vedere faptul ca prin condamnarea pe nedrept a reclamantului, pentru o fapta pentru care ulterior s-a mentinut solutia de achitare pentru ca nu erau indeplinite elementele constitutive ale infractiunii, in etapa rejudecarii pe fond a procesului penal in procedura revizuirii, apelantului-reclamant i s-a adus o atingere a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, cu consecinte asupra acelor atribute ale persoanei care influenteaza relatiile sociale, onoarea, reputatia, creditul moral, pozitia sociala, precum si pe cele care se situeaza in domeniul afectiv al vietii umane.
Curtea mai are in vedere faptul ca legea nu a prestabilit anumite criterii obiective pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, urmand ca la aprecierea asupra lor sa aiba in vedere respectarea principiului proportionalitatii daunei cu despagubirea acordata.
In conceptia instantei, repararea prejudiciului moral decurgand din condamnarea pe nedrept trebuie sa ofere victimei o satisfactie cu caracter compensatoriu, astfel incat dimensiunea reparatiei patrimoniale sa fie suficienta si proportionala cu prejudiciul moral suferit.
CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A IV A CIVILA
DECIZIA CIVILA NR. 359A/01.04.2011, dosar nr.27537/3/2009
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a IV-a Civila sub nr. 27537/3/2009, reclamantul B.P. a solicitat, in contradictoriu cu Ministerul Justitiei, acordarea despagubirilor in valoare de 500.000 euro, pentru repararea prejudiciului suferit ca urmare a condamnarii sale definitive de catre Curtea Suprema de Justitie la 21 ianuarie 2003, prin decizia penala definitiva nr. 253/2003.
In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca prin admiterea recursului in anulare promovat de procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, s-au casat toate cele trei hotarari judecatoresti de achitare si a fost condamnat la 2 ani inchisoare cu suspendare pentru o imaginara infractiune de evaziune fiscala fara nici un prejudiciu.
De asemenea a mai precizat reclamantul ca prin decizia penala definitiva nr. 510 din 22 iunie 2009, in dosarul nr. 9379/1/2008, Inalta Curte de Casatie si Justitie, completul de 9 judecatori i-a admis cererea de revizuire formulata in temeiul prev. art. 4081 din codul de procedura penala si a casat decizia nr. 253 din 21 ianuarie 2003, pronuntata de Curtea Suprema de Justitie in dosarul nr.2301/2001.
In drept, actiunea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 504 C.pr.penala.
Paratul Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti a formulat intampinare in cauza prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, in sustinerea careia a aratat ca, potrivit Codului de procedura penala, Capitolul IV intitulat "Repararea pagubei materiale sau a daunei morale in cazul condamnarii pe nedrept sau al privarii ori restrangerii de libertate in mod nelegal", se prevede la art. 505 alin. 4 ca "reparatia este, in toate cazurile, suportata de stat, prin Ministerul Finantelor Publice." Totodata, in conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 pct. 81 din HG 34/2009 privind organizarea si functionarea Ministerului Finantelor Publice, aceasta institutie ,,reprezinta statul, ca subiect de drepturi si obligatii, in fata instantelor, precum si in orice alte situatii in care acesta participa nemijlocit, in nume propriu, in raporturi juridice, daca legea nu stabileste in acest scop un alt organ, iar pe de alta parte, conform HG 652/2009 privind organizarea si functionarea Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti, acesta este organul de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica, in subordinea Guvernului si contribuie la buna functionare a sistemului judiciar si la asigurarea conditiilor infaptuirii justitiei ca serviciu public, apararea ordinii de drept si a drepturilor si libertatilor cetatenesti.
Reclamantul a depus la dosar o precizare a actiunii, prin care a aratat ca intelege sa cheme in judecata in calitate de parat doar Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice; precum si temeiul juridic al actiunii, respectiv prevederile art. 504 C.pr.penala, art. 52 alin. 3 din Constitutie si art.3 din Protocolul nr.7 la Conventie.
Paratul Statul Roman reprezentat de Ministerul Finantelor Publice a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiate, aratand ca prin rechizitoriul intocmit in 18 februarie 1998, Parchetul de pe langa Tribunalul Hunedoara a dispus trimiterea in judecata a reclamantului pentru acuzatiile de evaziune fiscala, fals intelectual si uz de fals, precum si distrugerea sigiliilor. Judecatoria Orastie judecand cauza in prima instanta a dispus condamnarea reclamantului pentru infractiunile de fals si distrugere de sigilii. Hotararea instantei de fond a fost apelata atat de inculpat cat si de parchet, Tribunalul Hunedoara, ca instanta de apel dispunand achitarea reclamantului. Judecand recursul introdus de parchet, Curtea de Apel Alba Iulia a mentinut hotararea atacata, prin decizie definitiva pronuntata in data de 25.05.2000.
A mai aratat paratul ca in anul 2000, in baza art.504 Cod procedura penala, reclamantul a formulat o actiune prin care a solicitat acordarea de despagubiri pentru prejudiciul moral produs de arestarea ilegala si judecarea penala, urmata de achitare. Prin Sentinta civila nr. 238/2000 a Tribunalului Hunedoara pronuntata in dosarul nr. 2857/2000, definitiva prin respingerea apelului, s-a admis actiunea reclamantului, fata de Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice care a fost obligat la plata daunelor morale in suma de 500.000.000 ROL.
Paratul a mai precizat ca tinand cont de fapul ca hotararea era defintiva si executorie, in baza referatului intocmit de Directia Generala Financiara teritoriala, prin Nota nr. 576426/2001 a Ministrului Finantelor Publice a fost aprobata plata sumei de 500.000.000 ROL cu titlu de daune morale catre reclamantul B.P., plata fiind efectuata prin virament de catre Directia Generala a Finantelor Publice Hunedoara, la data de 08.08.2001.
La data de 03.11.2003, Inalta Curtea de Casatie si Justitie a admis recursul in anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie si a casat Sentinta civila nr. 238/2000, pronuntata de Tribunalul Hunedoara in dosarul nr. 2857/2000.
Ca urmare a casarii sentintei si in baza mandatului transmis de Ministerul Finantelor Publice, Directia Generala a Finantelor Publice Hunedoara a formulat cerere de chemare in judecata impotriva lui B. P. pentru a fi obligat la restituirea sumei de 50.000 RON (500.000.000 ROL), actualizata cu indicele de inflatie, actiunea fiind admisa prin Sentinta civila nr. 849/24.10.2005, pronuntata de Judecatoria Orastie prin care instanta a dispus plata de catre reclamantul B. P. a sumei de 85.670 RON, reprezentand restituirea sumei de 50.000 RON, actualizata cu indicele de inflatie, care i-a fost platita reclamantului B. P. cu titlu de daune morale. Pe cale de consecinta, s-a procedat la punerea in executare a Sentintei civile nr. 849/24.10.2005, pronuntata de Judecatoria Orastie in dosarul nr. 866/2005, in vederea recuperarii sumei de 85.670 lei. In acest sens, paratul a aratat ca potrivit informarii primite de la Directia Generala a Finantelor Publice Bucuresti-Administratia Finantelor Publice sector 6, au fost emise mai multe instiintari de plata, precum si acte de executare silita - somatii si adrese de infiintare a popririi ce fac obiectul dosarelor de executare silita, impotriva carora B. P.u a promovat actiuni in justitie.
Paratul a mai mentionat faptul ca toate demersurile pentru recuperarea sumelor achitate in baza titlului executoriu ce fost desfiintat ulterior au ramas fara finalitate, asa cum rezulta din adresa nr. 34707/1416/03.06.2009 emisa de Directia Generala a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti-Administratia Finantelor Publice Sector 6, debitorul nu a fost identificat cu bunuri care sa poata fi supuse executarii silite.
La data de 9 mai 2003, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, reclamantul B.P. a sesizat Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Prin hotararea pronuntata la data de 04.11.2008, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a pronuntat hotararea sa in cauza Bota impotriva Romaniei, prin care a constatat incalcarea de catre autoritatile romane a dreptului la un proces echitabil, garantat de articolul 6, paragraf 1 din Conventia Europeana a Dreptului Omului, precum si a dreptului privind protectia proprietatii, consfintit de articolul 1 din Primul Protocol aditional la Conventie.
In consecinta, Guvernul Romaniei a fost obligat la plata catre reclamant, in termen de trei luni de la data la care hotararea ramane definitiva, a echivalentului in lei al sumei totale de 16.000 euro, din care 14.000 de euro cu titlu de daune materiale si 2.000 de euro cu titlu de daune morale. Paratul a aratat ca in baza dispozitiei nr. L1/2398/1068R/AG/45/19.02.2009, inregistrata la directia sa sub nr. 193118/26.02.2009, Ministerul Afacerilor Externe, sub semnatura domnului ministru, a emis dispozitia in baza careia a solicitat Ministerului Finantelor Publice punerea in executare a hotararii Curtii Europene a Drepturilor Omului prin efectuarea platii sumei de 16.000 euro in temeiul art. 10 alin. 4 din O.G. nr. 94/1999 privind participarea Romaniei la procedurile in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului si a Comitetului Ministrilor al Comitetului Executiv si regresul statului in urma hotararilor si conventiilor de rezolvare pe cale amiabila asa cum a fost modificat prin OUG nr.64/2003.
Prin Nota nr.193118/04.03.2009 intocmita de Directia Generala Juridica, a fost aprobata de catre ministrul finantelor publice efectuarea platii echivalentului in lei al sumei de 14.000 euro cu titlu de daune materiale si daune morale catre Constantinescu Aurelian Leonard mandatat prin procura nr. 245/17.02.2009 de reclamantul Bota Pompiliu, conform hotararii Curtii Europene a Drepturilor Omului, in contul mentionat in adresa Ministerului Afacerilor Externe, plata fiind efectuata prin virament de catre Ministerul Finantelor Publice in data de 19.03.2009.
Paratul a subliniat faptul ca B.P. a reclamat in fata CEDO violarea dreptului sau in ceea ce priveste respectul bunurilor sale si pierderea dreptului de a primi suma de 500.000.000 ROL ce i se acordase, motiv pentru care a solicitat instantei sa i se acorde suma de 15.000 euro cu titlu de daune materiale suferite ca urmare a incalcarii art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie si 50.000 euro cu titlu de daune morale generate de anularea deciziilor judiciare ce au dispus achitarea sa, cu titlu definitiv.
De asemenea paratul a precizat ca desi in fata CEDO reclamantul a afirmat faptul ca nu ar fi primit nicio despagubire de la Statul Roman, aceasta afirmatie este contrazisa chiar de conduita ulterioara a acestuia, astfel:
In drept, paratul a invocat normele legale mentionate in cuprinsul intampinarii.
Reclamantul Pompiliu Bota a depus precizari fata de intampinarea formulata de parat, prin care a aratat ca actiunea sa nu a fost formulata in temeiul prevederilor art. 6 par. 1 din Conventie, ci in temeiul art. 3 din Protocolul 7 al Conventiei si art. 504 C.pr.pen., iar suma de 50.000 RON reprezinta daune morale pentru arestarea sa pe nedrept.
Prin sentinta civila nr. 1308/01.10.2010 Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila a respins actiunea, ca neintemeiata, pentru urmatoarele considerente:
Din cuprinsul alin. 1 al art. 504 C.pr.penala tribunalul a retinut ca repararea prejudiciului in aceasta ipoteza se datoreaza doar persoanei condamnate definitiv, cu conditia ca in urma rejudecarii cauzei sa fie achitata.
Tribunalul a apreciat ca in speta nu ne aflam in fata unei erori judiciare, intrucat nu exista nicio hotarare judecatoreasca care sa confirme achitarea reclamantului, ca urmare a rejudecarii cauzei.
Art. 504 cod pr.penala, precum si dispozitiile Constitutiei Romaniei stabileau posibilitatea raspunderii statului doar in cazul in care se constata o eroare judiciara, raspunderea statului fiind o raspundere directa, dar limitata doar la prejudiciile cauzate prin savarsirea unor erori judiciare, in procesele penale.
Cazurile care dau dreptul la repararea pagubei potrivit art.504 cod pr.penala sunt cele in care o persoana care a fost condamnata definitiv a fost ulterior achitata in urma rejudecarii cauzei si cea care, in cursul procesului penal, a fost privata de libertate ori careia i s-a restrans libertatea in mod nelegal.
In fapt, prin decizia penala nr. 510 din 22 iunie 2009, Inalta Curte de Casatie si Justitie, completul de 9 judecatori a admis cererea de revizuire formulata de revizuientul B.P. in temeiul prev. art. 4081 din codul de procedura penala si a desfiintat decizia pronuntata de Curtea Suprema de Justitie si rejudecand, a respins ca nefondat recursul in anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie impotriva sentintei penale. S-a mentinut sentinta penala nr.85/27 mai 1999 a Judecatoriei Orastie, ramasa definitiva prin decizia penala a Curtii de Apel Alba Iulia.
Prin decizia pronuntata de Curtea Suprema de Justitie in fusese admis recursul in anulare declarat de procurorul general, casate hotararile atacate cu privire la achitarea inculpatului B.P. pentru infractiunea de evaziune fiscala, schimbata incadrarea juridica a faptei pentru infractiunea prevazuta de art.13 din Legea nr.87/1994 in infractiunea prevazuta de art.12 din Legea nr.87/1994 si condamnat inculpatul la doi ani inchisoare si 1 an interzicerea drepturilor prevazute de art.64 lit. a,b Cod penal.
Tribunalul a mai retinut ca prin sentinta penala a Judecatoriei Orastie, inculpatul B.P. a fost condamnat la 6 luni inchisoare pentru infractiunea de fals in inscrisuri sub semnatura privata, 4 luni inchisoare pentru infractiunea de rupere de sigilii. Inculpatul B.P. a fost achitat de sub invinuirea savarsirii infractiunilor de evaziune fiscala, folosirea creditului societatii in alte scopuri.
Prin decizia penala a Tribunalului Hunedoara a fost admis apelul inculpatului, s-a desfiintat sentinta penala a Judecatoriei Orastie, s-a dispus achitarea inculpatului pentru infractiunea prevazuta de art.290 Cod penal si pentru infractiunea prevazuta de art.243 Cod penal, mentinandu-se restul dispozitiilor sentintei atacate.
Prin decizia pronuntata de Curtea de Apel Alba Iulia s-a respins ca nefondat recursul formulat de Parchetul de pe langa Tribunalul Hunedoara impotriva deciziei penale a Tribunalului Hunedoara.
In ceea ce priveste decizia penala pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, completul de 9 judecatori, tribunalul retine ca acesta a avut in vedere dispozitiile art.408 ind.1 Cod pr. Penala, in sensul ca printr-o hotarare definitiva Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat in cauza incalcarea art.6 paragraful 1 si art.1 din Protocolul nr.1 din Conventie, respectiv dreptul la un proces echitabil, intrucat parchetul nu a invocat vreo eroare cu privire la incadrarea juridica a faptelor in caile ordinare de atac, totusi printr-o cale extraordinara de atac, recursul in anulare - a mentionat pentru prima data aceasta neregularitate, intr-o procedura paralela dreptului comun. Desi prin sentinta penala a Judecatoriei Orastie, definitiva revizuientul B.P. fusese achitat pentru infractiunile prevazute de art.12 si art.13 din Legea nr.87/1994, acesta a fost condamnat ulterior in urma admiterii recursului in anulare.
In plangerea adresata Curtii Europene a Drepturilor Omului, B.P. a solicitat suma de 15 000 euro cu titlul de daune materiale suferite ca urmare a violarii art.1 din Protocolul nr.1 la Conventie si 50.000 euro cu titlul de daune morale generate de anularea deciziilor judiciare ce au dispus achitarea sa, cu titlu definitiv.
Fata de ansamblul elementelor ce s-au aflat in posesia sa si statuand in achitate, CEDO a obligat Statul Roman la plata sumei de 14.000 euro cu titlul de daune materiale si 2000 euro cu titlul de daune morale.
Tribunalul a mai retinut si faptul ca prin Nota nr.193118/04.03.2009 intocmita de Directia Generala Juridica, a fost aprobata de catre ministrul finantelor publice efectuarea platii echivalentului in lei al sumei de 14.000 euro cu titlu de daune materiale si 2000 euro daune morale, conform hotararii Curtii Europene a Drepturilor Omului,.
Totodata, in baza art.504 Cod procedura penala, se constata ca reclamantul a formulat in anul 2000 o actiune prin care a solicitat acordarea de despagubiri pentru prejudiciul moral produs de arestarea ilegala si judecarea penala, urmata de achitare. Prin Sentinta civila a Tribunalului Hunedoara definitiva prin respingerea apelului, s-a admis actiunea reclamantului, fata de Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice care a fost obligat la plata daunelor morale in suma de 500.000.000 ROL.
Aplicand dispozitiile legale mentionate la situatia de fapt retinuta se constata ca nu a intervenit o hotarare de achitare a reclamantului, ca urmare a rejudecarii cauzei, ocazie cu care sa se constate un fapt nou sau recent descoperit care sa dovedeasca ca s-a produs o eroare judiciara.
In fapt, prin decizia penala Inalta Curte de Casatie si Justitie, completul de 9 judecatori a admis cererea de revizuire formulata de revizuientul B.P. in temeiul prev. art. 4081 din codul de procedura penala, insa fara a proceda la o rejudecare in fond a cauzei, ci doar in baza hotararii definitive pronuntate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, pentru remedierea consecintelor incalcarii art.6 din Conventie.
Elementul esential pentru a fi atrasa raspunderea statului in baza art. 504 Cod procedura penala este existenta unei erori judiciare, ceea ce in speta nu s-a dovedit. Mai mult, in procedura desfasurata in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului, reclamantul a solicitat obligarea Statului Roman la plata sumei de 50.000 euro cu titlul de daune morale generate de anularea deciziilor judiciare ce au dispus achitarea sa, cu titlu definitiv, cererea admisa in parte pentru suma de 2000 euro cu titlul de daune morale.
Principiul repararii integrale a prejudiciului nu inseamna ca reclamantul are dreptul de a realiza o imbogatire fara justa cauza, intrucat prezenta cerere are aceeasi cauza ca si cea promovata in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului, fiind solutionata de acesta in sensul aratat.
Pentru aceste considerente, tribunalul a respins cererea, astfel cum a fost modificata, ca neintemeiata.
Impotriva acestei sentinte a formulat apel reclamantul B.P.
Analizand sentinta apelata, in limitele devolutiunii fixate conform motivelor de apel formulate, potrivit dispozitiilor art. 295 alin. 1 C.pr.civ., si analizand actele si lucrarile dosarului, in raport de normele legale incidente, Curtea a retinut urmatoarele:
Prin primul motiv de apel, apelantul-reclamant sustine faptul ca prima instanta de fond nu a stabilit in mod corect situatia de fapt.
Critica este intemeiata.
Din examinarea hotararii de prima instanta, Curtea constata ca tribunalul a retinut in mod gresit ca nu a intervenit o hotarare de achitare a reclamantului ca urmare a rejudecarii cauzei penale.
In baza efectului devolutiv al apelului si in urma analizei coroborate a probelor administrate in caua, Curtea retine urmatoarea situatie de fapt:
Prin sentinta penala Judecatoria Orastie a dispus achitarea apelantului-reclamant pentru savarsirea infractiunilor de evaziune fiscala prevazuta de art. 12 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal, si de evaziune fiscala prevazuta de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal, in baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d) C.pr.penala.
Prin aceeasi sentinta, Judecatoria Orastie a dispus condamnarea apelantului-reclamant pentru savarsirea infractiunii de fals in inscrisuri sub semnatura privata prev. de art. 290 C.penal si a celei de rupere de sigilii prev. de art. 243 alin. 1 C.penal.
Prin decizia penala Tribunalul Hunedoara a mentinut solutia de achitare a apelantului-reclamant pentru infractiunile de evaziune fiscala, ca urmare a respingerii apelului declarat de Parchetul de pe langa Judecatoria Orastie.
Prin aceeasi decizie Tribunalul Hunedoara a admis apelul inculpatului (apelantul-reclamant) si a dispus achitarea acestuia pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 290 Cod penal, in temeiul dispozitiilor art. 11 pct. 2 lit. a si art. 10 lit. a C.pr.penala, si a celei prev. de art. 243 Cod penal, in temeiul dispozitiilor art. 11 pct. 2 lit. a si art. 10 lit. d C.pr.penala.
Aceasta decizie a ramas irevocabila prin decizia penala a Curtii de apel Alba Iulia, care a respins ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe langa Tribunalul Hunedoara.
Impotriva acestor hotarari judecatoresti ramase irevocabile a fost declarat recurs in anulare de catre Procurorul General al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, care a fost admis de Curtea Suprema de Justitie, Sectia penala, in sensul casarii hotararilor atacate cu privire la achitarea inculpatului B.P. pentru infractiunea de evaziune fiscala prevazuta de art. 13 din Legea nr. 87/1994; a fost schimbata incadrarea juridica a faptei din infractiunea prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994 in infractiunea prev. de art. 12 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal si pentru savarsirea careia inculpatul a fost condamnat la 2 ani inchisoare si 1 an interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a, b Cod penal; executarea pedepsei a fost suspendata conditionat, pe un termen de incercare de 4 ani; iar o copie de pe dispozitiv a fost trimisa la Registrul Comertului, pentru efectuarea inregistrarilor; s-a mai constatat ca inculpatul a fost retinut si arestat preventiv de la 22 ianuarie 1998 pana la punerea efectiva in libertate.
Sustinand faptul ca prin decizia penala, irevocabila prin respingerea recursului declarat de procuror, a fost achitat pentru savarsirea infractiunilor prevazute de art. 290 si art. 243 Cod penal, reclamantul a introdus o actiune in despagubiri intemeiata pe dispozitiile art. 504 si 506 C.pr.penala, solicitand acordarea unor daune morale pentru ilegala retinere si arestare preventiva, de la data de 22 ianuarie 1998 la 1 aprilie 1998, cand s-a dispus eliberarea sa pe cautiune. Aceasta actiune a fost solutionata de Tribunalul Hunedoara, Sectia civila, in sensul obligarii Statului Roman, prin Ministerul Finantelor, de a-i plati reclamantului suma de 500.000.000 lei cu titlu de daune morale, retinand in considerentele acestor hotarari arestarea pe nedrept a reclamantului timp de 68 de zile. Hotararea a ramas definitiva prin decizia civila nr. 50A/07.03.2001 a Curtii de apel Alba Iulia si irevocabila prin decizia civila nr. 5440/28.11.2001 a Curtii Supreme de Justitie, Sectia civila.
Impotriva acestor hotarari civile, ramase irevocabile, a fost declarat recurs in anulare de catre Procurorul General al Romaniei, care a fost admis de Inalta Curte de Casatie si Justitie, in sensul casarii lor si, pe fond, respingerii actiunii in dezdaunare.
Apelantul-reclamant a sesizat Curtea Europeana a Drepturilor cu privire la incalcarea dreptului la un proces echitabil ca urmare a anularii pe calea recursului in anulare a doua hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, respectiv anularea deciziei penale nr. 403 din data de 25 mai 2000 si a deciziei civile nr. 5440 din 28 noiembrie 2011, favorabile reclamantului, precum si cu privire la incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 si art. 4 din Protocolul nr. 7 aditionale la Conventie (din perspectiva anularii deciziei definitive pronuntate in materie civila prin care i se acorda o compensatie pentru detentie, respectiv cu privire la sanctionarea sa de doua ori pentru aceleasi fapte). Plangerea sa a fost solutionata prin Hotararea din data de 4 noiembrie 2008, ramasa definitiva, prin care Curtea E.D.O. a constatat incalcarea dreptului reclamantului la un proces echitabil garantat de art. 6 par. 1 din Conventie, ca urmare a desfiintarii hotararii definitive penale nr. 403 din 25 mai 2000 pe calea recursului in anulare. Cu privire la plangerea intemeiata pe incalcarea art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie, Curtea a constatat violarea si a acestui text conventional, intrucat a pierdut posibilitatea de a primi compensatia stabilita printr-o hotarare irevocabila, ca urmare a anularii sale in procedura recursului in anulare. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie, Curtea a luat act de faptul ca prejudiciul reclamat de petent se compune din daunele materiale pentru incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 si din daunele morale pentru incalcarea art. 6 par. 1 din Conventia E.D.O. Pentru prejudiciul moral generat de anularea celor doua decizii definitive favorabile reclamantului, instanta de contencios european a drepturilor omului i-a acordat reclamantului suma de 2.000 euro, cu titlu de daune morale.
La data de 12.11.2008 apelantul-reclamant a formulat cerere de revizuire impotriva deciziei penale pronuntata in recursul in anulare de Curtea Suprema de Justitie, Sectia penala, cerere ce a fost admisa prin decizia pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, Completul de 9 judecatori, care a desfiintat in totalitate aceasta decizie penala (prin care se dispusese condamnarea apelantului-reclamant pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 12 din Legea nr. 87/1994). In consecinta, instanta suprema a procedat la rejudecarea pe fond a cauzei, respingand ca nefundat recursul in anulare prin care Procurorul General sustinea faptul ca "achitarea inculpatului B.P. pentru infractiunile prevazute de art. 12 si art. 13 din Legea nr. 87/1994 este contrara legii, ca gresit instantele au apreciat ca faptele inculpatului constituie contraventie si nu s-a produs prejudiciu, ca simpla apreciere a partii civile conform careia faptele inculpatului constituie contraventii nu indreptateau instantele sa-si insuseasca aceste considerente, trebuind sa dea dovada de rol activ" (fila 70-verso din dosarul de fond) si mentinand sentinta penala a Judecatoriei Orastie, ramasa definitiva prin decizia penala nr. a Tribunalului Hunedoara si irevocabila prin decizia penala nr. a Curtii de apel Alba Iulia (prin care apelantul-reclamant fusese achitat pentru infractiunile de evaziune fiscala).
Apelantul-reclamant a formulat cerere de revizuire si impotriva deciziei civile nr. pronuntata in recursul in anulare de Inalta Curte de Casatie si Justitie, Completul de 9 judecatori, cerere ce a fost admisa de Inalta Curte de Casatie si Justitie, Completul de 9 judecatori, care a schimbat in totalitate aceasta decizie civila (prin care fusese respinsa ca nefondata cererea reclamantului de obligare la daune a paratului Statul Roman pentru nelegala retinere si arestare preventiva, ca urmare a admiterii recursului in anulare). In consecinta, instanta suprema a dispus respingerea recursului in anulare declarat de Procurorul General impotriva sentintei civile a Tribunalului Hunedoara, a deciziei civile nr. a Curtii de apel Alba Iulia si a deciziei civile a Curtii Supreme de Justitie.
Fata de situatia de fapt astfel retinuta, Curtea retine incidenta urmatoarelor dispozitii legale:
Potrivit art. 504 alin. 1 si 2 C.pr.penala, "Persoana care a fost condamnata definitiv are dreptul la repararea de catre stat a pagubei suferite, daca in urma rejudecarii cauzei s-a pronuntat o hotarare definitiva de achitare.
Are dreptul la repararea pagubei si persoana care, in cursul procesului penal, a fost privata de libertate ori careia i s-a restrans libertatea in mod nelegal".
Aceste dispozitii legale au fost supuse controlului de constitutionalitate prin raportare la dispozitiile art. 48 alin. (3) din Constitutie (potrivit carora "statul raspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare savarsite in procesele penale", in prezent art. 52 alin. 3 din Constitutia revizuita), prin decizia nr. 45/1998 Curtea Constitutionala aratand ca, din textul constitutional reiese "ca principiul responsabilitatii statului fata de persoanele care au suferit din cauza unei erori judiciare savarsite in procesele penale trebuie aplicat tuturor victimelor unor asemenea erori" si ca "Solutia constitutionala este in concordanta cu reglementarile prevazute in art.3 din Protocolul nr.7 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ratificata prin Legea nr.30/1994, potrivit carora, in cazul anularii unei condamnari definitive, pentru ca un fapt nou sau recent descoperit dovedeste ca s-a produs o eroare judiciara, persoana care a suferit o pedeapsa din cauza acestei condamnari este despagubita conform legii ori practicii in vigoare in statul respectiv, cu exceptia cazului in care se dovedeste ca nedescoperirea in timp util a faptului necunoscut ii este imputabila".
Potrivit dispozitiilor art. 20 din Constitutia revizuita, "(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte. (2) Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile".
Or, din interpretarea dispozitiilor legale invocate de catre reclamant in sustinerea actiunii, Curtea retine ca principiul responsabilitatii Statului fata de persoanele care au suferit din cauza unor erori judiciare savarsite in procesele penale trebuie aplicat tuturor victimelor unor asemenea erori, fiind inadmisibil ca anumite erori judiciare neimputabile victimei sa fie suportate de aceasta.
In acest context, in care legea de drept substantial reglementeaza conditiile in care un reclamant poate solicita repararea prejudiciului produs prin condamnarea pe nedrept sau prin nelegala privare de libertate in cursul procesului penal; Curtea retine deplina concordanta a legii interne cu prevederile art. 5 paragraful 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si ale art.3 din Protocolul nr.7 aditional la Conventie.
Aplicarea acestor dispozitii legale la speta:
Apelantul-reclamant a fost condamnat definitiv prin decizia penala a Curtii Supreme de Justitie, Sectia penala, la pedeapsa inchisorii pe o perioada de 2 ani si la interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a si b Cod penal pe o perioada de 1 an, pentru savarsirea infractiunii prevazuta de art. 12 din Legea nr. 87/1994.
In urma pronuntarii hotararii Curtii Europene a Drepturilor Omului din data de 04.11.2008, ramasa definitiva, apelantul-reclamant a obtinut rejudecarea procesului penal, ca urmare a admiterii cererii sale de revizuire formulata in temeiul dispozitiilor art. 4081 alin. 11 lit. a din Codul de procedura penala, prin decizia penala nr.
Astfel, potrivit dispozitiilor art. 408^1 alin. 1 si 11 din Codul de procedura penala "Hotararile definitive pronuntate in cauzele in care Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat o incalcare a unui drept prevazut de Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale pot fi supuse revizuirii, daca consecintele grave ale acestei incalcari continua sa se produca si nu pot fi remediate decat prin revizuirea hotararii pronuntate.
Cand instanta constata ca cererea este fondata:
a) desfiinteaza, in parte, hotararea atacata sub aspectul dreptului incalcat si, rejudecand cauza, cu aplicarea dispozitiilor din capitolul III, sectiunea II, inlatura consecintele incalcarii dreptului;
b) desfiinteaza hotararea si, cand este necesara administrarea de probe, dispune rejudecarea de catre instanta in fata careia s-a produs incalcarea dreptului, aplicandu-se dispozitiile din capitolul III, sectiunea II".
Din interpretarea acestor dispozitii legale instanta retine ca pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire intemeiate pe dispozitiile art. 4081 alin. (1) si (2) C.pr.penala, este necesar ca instanta de revizuire sa constate ca:
1. printr-o hotarare definitiva a Curtii Europene a Drepturilor Omului s-a constatat incalcarea unor drepturi prevazute de Conventie (cum ar fi dreptul la protectia proprietatii private garantat de art. 1 din Primul Protocol aditional la conventie; dreptul la viata garantat de art. 2 din Conventie; dreptul de a nu fi supus la tortura, tratament inumane sau degradante garantat de art. 3; dreptul la siguranta si securitate garantat de art. 5, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6; dreptul la viata privata garantat de art. 8 din Conventie, dreptul la libertatea de exprimare garantat de art. 10, etc.);
2. consecintele grave ale incalcarii unuia dintre drepturile fundamentale ale omului continua sa se produca in prezent si nu pot fi remediate decat prin revizuirea hotararii pronuntate.
Prin decizia penala Inalta Curte de Casatie si Justitie a constatat ca este intemeiat acest caz de revizuire deoarece prin hotararea pronuntata la data de 4 noiembrie 2008 Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat ca in cauza penala in care reclamantul a avut calitatea de inculpat i s-a incalcat acestuia dreptul la un proces echitabil in fata unui tribunal, drept garantat de art. 6 par. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, datorita incalcarii principiului securitatii raporturilor juridice, precum si dreptul la protectia proprietatii private garantat de art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie. De asemenea, instanta suprema a constatat indeplinita si cea de-a doua cerinta de admisibilitate a cererii de revizuire, aceea ca, consecintele incalcarii celor doua drepturi prevazute de Conventia Europeana continua sa se produca in prezent si nu pot fi remediate decat prin revizuirea hotararii pronuntate de instanta penala romana.
Prin urmare, Curtea constata ca decizia penala pronuntata in procesul privind revizuirea deciziei penale reprezinta, in conformitate cu prevederile legale incidente analizate in cele ce preced, un remediu intern, pus la dispozitia acelui reclamant in privinta caruia Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat o incalcare a unuia dintre drepturile fundamentale prevazute de Conventia E.D.O., ce are ca scop tocmai inlaturarea consecintelor produse de incalcarea acelui drept fundamental.
De aceea, Curtea constata ca decizia penala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie are drept consecinte, pe plan intern, doar inlaturarea consecintelor cu privire la persoana reclamantului rezultate din incalcarea a doua drepturi fundamentale reglementate de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, respectiv a dreptului la respectarea bunurilor, ca drept substantial consacrat de art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie, precum si a dreptului la un proces echitabil in materie civila sau penala consacrat de art. 6 din Conventie, drept ce face parte din categoria drepturilor procedurale reglementate de Conventie.
Decizia penala pronuntata in procedura revizuirii reglementata prin dispozitiile art. 4081 alin. (1) si (2) C.pr.penala nu a avut in vedere si remedierea consecintelor produse in persoana reclamantului prin condamnarea pe nedrept, deoarece decizia penala prin care s-a dispus condamnarea reclamantului a format chiar obiectul revizuirii, in sensul ca, drept consecinta a retinerii fondului cauzei spre rejudecare, instanta de revizuire a avut a se pronunta ea insasi asupra intrunirii sau neintrunirii in concret a elementelor constitutive ale infractiunii retinute in sarcina reclamantului prin decizia penala nr. 253/2003. In consecinta, in cea de-a doua etapa a procedurii reglementate prin dispozitiile art. 4081 alin. (1) si (2) C.pr.penala, dupa desfiintarea hotararii atacate sub aspectul dreptului fundamental garantat de Conventia E.D.O. a carui incalcare a fost in prealabil constatata de Curtea E.D.O., instanta de revizuire a procedat la rejudecarea pe fond a cauzei si, cu motivarea ca in acest fel sunt inlaturate consecintele incalcarii acestor doua drepturi fundamentale, a dispus respingerea recursului in anulare, ca nefundat, si mentinerea hotararilor judecatoresti prin care reclamantul fusese achitat pentru savarsirea infractiunii de evaziune fiscala.
Consecintele produse in persoana reclamantului prin condamnarea pe nedrept ar fi putut fi remediate in procedura revizuirii reglementata prin dispozitiile art. 4081 alin. (1) si (2) C.pr.penala doar in ipoteza in care reclamantul ar fi invocat o hotarare anterioara prin care Curtea E.D.O. ar fi constatat incalcarea acestui drept fundamental (dreptul la despagubiri pentru erori judiciare), adica al carei dispozitiv sa cuprinda constatarea de incalcare a dispozitiilor art. 3 din Protocolul nr. 7 la Conventia E.D.O. Or, din examinarea hotararii pronuntate de Curtea E.D.O. la data de 4 noiembrie 2008, cat si a considerentelor care au stat la baza pronuntarii deciziei penale a Inaltei Curti de Casatie - Completul de 9 judecatori, instanta constata ca reclamantul nu a obtinut o asemenea condamnare impotriva Romaniei si nici nu a invocat o asemenea ipoteza in fata instantei de revizuire. De aceea, Curtea apreciaza ca actiunea de fata, in care reclamantul invoca faptul ca a fost achitat definitiv in urma rejudecarii unei hotarari prin care se dispusese condamnarea sa, reprezinta unicul remediu intern la dispozitia acestuia pentru a-si vedea reparat prejudiciul produs prin condamnarea pe nedrept.
Pentru aceste considerente in fapt si in drept, Curtea constata ca reclamantul se incadreaza in ipoteza normei de drept substantial invocata, a art. 504 alin. 1 C.pr.penala, fiind indreptatit la repararea prejudiciului moral cauzat prin condamnarea sa pe nedrept, si ca motivul de apel prin care acesta sustine faptul ca instanta de fond a confundat dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 par. 1 din Conventie cu dreptul la despagubiri pentru erori judiciare prevazut de art. 3 din Protocolul nr. 7, este intemeiat.
Prin intampinarea formulata, intimatul-parat a sustinut ca in speta nu mai sunt indeplinite conditiile legale pentru a atrage, din nou, raspunderea statului in temeiul art. 504 C.pr.penala, deoarece reclamantul a obtinut suma de 500.000.000 ROL cu titlu de daune morale, conform sentintei civile nr. 238/2000 a Tribunalului Hunedoara.
Curtea va inlatura aceasta aparare, cu motivarea ca prin actiunea solutionata prin sentinta civila a Tribunalului Hunedoara, reclamantul a pretins doar repararea prejudiciului moral produs prin nelegala sa retine si arestare, de la data de 22.01.1998 la data de 01.04.1998, actiune ce a fost solutionata in aceste limite, in sensul ca din motivarea acestor hotarari judecatoresti reiese ca la baza acordarii daunelor morale in suma de 500.000.000 ROL a stat constatarea judiciara a faptului ca reclamantul a fost arestat pe nedrept o perioada de 68 de zile.
Cu privire la cuantumul daunelor morale, Curtea retine ca situatia in care s-a gasit reclamantul - care a fost condamnat definitiv la pedeapsa inchisorii de 2 ani pentru savarsirea infractiunii prevazuta de art. 12 din Legea nr. 87/1994 si la interzicerea pe o perioada de 1 an a drepturilor prevazute de art. 64 lit. asi b din Codul penal, hotarare ce a fost ulterior anulata si, in rejudecarea procesului penal, Inalta Curte de Casatie si Justitie, completul de 9 judecatori, a mentinut sentinta penala a Judecatoriei Orastie, astfel ca a mentinut solutia de achitare a reclamantului pentru infractiunile de evaziune fiscala prevazute de art. 12 si 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. 1 din Codul penal, in baza art. 11 pct. 2 lit. d C.pr.penala - este de natura a-i produce acestuia un prejudiciu nepatrimonial dedus din atingerea valorilor care definesc personalitatea umana.
Curtea are in vedere faptul ca prin condamnarea pe nedrept a reclamantului, pentru o fapta pentru care ulterior s-a mentinut solutia de achitare pentru ca nu erau indeplinite elementele constitutive ale infractiunii, in etapa rejudecarii pe fond a procesului penal in procedura revizuirii, apelantului-reclamant i s-a adus o atingere a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, cu consecinte asupra acelor atribute ale persoanei care influenteaza relatiile sociale, onoarea, reputatia, creditul moral, pozitia sociala, precum si pe cele care se situeaza in domeniul afectiv al vietii umane.
Curtea mai are in vedere faptul ca legea nu a prestabilit anumite criterii obiective pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, urmand ca la aprecierea asupra lor sa aiba in vedere respectarea principiului proportionalitatii daunei cu despagubirea acordata.
In conceptia instantei, repararea prejudiciului moral decurgand din condamnarea pe nedrept trebuie sa ofere victimei o satisfactie cu caracter compensatoriu, astfel incat dimensiunea reparatiei patrimoniale sa fie suficienta si proportionala cu prejudiciul moral suferit.
Stabilirea cuantumului despagubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include de regula o doza de aproximare, de apreciere din partea instantei, ea neputand avea decat un caracter aproximativ, avand in vedere natura neeconomica a acestor daune, imposibil de echivalat baneste.
De aceea, pentru a limita gradul de aproximare, instanta arata ca la stabilirea cuantumului daunelor morale a tinut cont de consecintele negative suferite pe plan psihic, de importanta valorilor morale lezate, de masura in care au fost vatamate aceste valori si de intensitatea cu care au fost percepute de catre reclamant; precum si faptul ca a avut in vedere, drept criteriu, valoarea despagubirilor nepatrimoniale acordate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in situatii similare.
Astfel, in cauza Degeratu c. Romaniei, (cererea nr. 35104/02, hotararea din 6 iulie 2010) - in care Curtea Europeana a constatat incalcarea art. 5 § 5 din Conventie pentru motivul ca a constatat ca, potrivit dispozitiilor art. 504-506 C. proc. pen. in redactarea anterioara modificarii Codului de procedura penala prin Legea nr. 281/2003, reclamantul nu avea la dispozitie, la nivel national, posibilitatea de a obtine reparatii pentru privarea sa de libertate, contrara art. 5 § 3 din Conventie - pentru prejudiciul moral decurgand din aceasta incalcare, Curtea a acordat reclamantului suma de 5 200 euro.
Situatii similare sunt expuse in cauzele Konolos c. Romaniei (plangerea nr. 26600/02, hotararea din 7 februarie 2008), Calmanovici c. Romaniei (plangerea nr. 42250/02, hotararea din 1 iulie 2008), Rupa c. Romaniei (nr. 1) (cererea nr. 58478/00, hotararea din 16 decembrie 2008).
In cauza Creanga c. Romaniei (cererea nr. 29226/03, hotararea din 15 iunie 2010, pentru prejudiciul moral produs prin incalcarea art. 5 § 1 din Conventie din cauza lipsei unui temi legal in momentul arestarii preventive a reclamantului la 16 iulie 2003 si in momentul arestarii preventive la 25 iulie 2003, ca urmare a recursului in anulare si pronuntandu-se in echitate, in conformitate cu art. 41 din Conventie, Curtea Europeana a acordat reclamantului suma de 8 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral
In cauza Floarea Pop c. Romaniei (cererea nr. 63101/00, hotararea din 6 aprilie 2010), pentru prejudiciul moral suferit de reclamanta prin incalcarea art. 6 par. 1 din Conventie (Curtea concluzionand in sensul incalcarii de catre statul roman a obligatiilor care ii incumba privind durata procedurii in daune-interese si art. 13 din Conventie din cauza absentei unui recurs efectiv in aceasta privinta, si avand in vedere circumstantele deosebite ale acestei cauze si pronuntandu-se in echitate, conform art. 41 din Conventie, Curtea a acordat reclamantei suma de 5 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
In cauza Irinel Popa si Altii c. Romaniei (cererile nr. 6289/03, 6297/03 si 9115/03, hotararea din 1 decembrie 2009, in care Curtea Europeana a constatat incalcarea art. 5 § 1 lit. c) din Conventie datorita incalcarii "cailor legale" de catre procuror cu ocazia arestarii preventive a reclamantilor pentru treizeci de zile; incalcarea art. 5 § 3 din Conventie deoarece a constatat faptul ca instantele interne au prelungit arestarea preventiva a tuturor reclamantilor, impreuna, fara o examinare individuala, abordare ce nu este compatibila cu garantiile prevazute la art. 5 § 3 din Conventie in masura in care permite mentinerea mai multor persoane in detentie fara o examinare individuala a motivelor care justifica necesitatea prelungirii detentiei; incalcarea art. 5 § 4 din Conventie deoarece a constatat faptul ca reclamantii nu au beneficiat de o actiune de atac efectiva in ceea ce priveste chestiunea arestarii lor, in masura in care instantele au considerat ca temeiul legal retinut de parchet - art. 148 alin. (1) lit. d), g) si h) C. proc. pen. - intra sub incidenta marjei de apreciere a procurorului - Curtea a acordat fiecaruia dintre reclamanti suma de 6 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral suferit.
De asemenea, Curtea a mai avut in vedere considerentele exprimate de Curtea europeana sub aspectul aplicarii dispozitiilor art. 41 din Conventie in cauzele Dragotoniu si Militaru - Pidhorni c. Romaniei (hotararea din 14 mai 2007); Carstea si Grecu c. Romaniei (hotararea din 15 iunie 2006); Stoianova si Nedelcu c. Romaniei (hotararea din 4 august 2005); Craciun c. Romaniei (hotararea din 30 septembrie 2008); Rosengren c. Romaniei (hotararea din 24 aprilie 2008); Pantea c. Romaniei (hotararea din 3 iunie 2003) si cauza Assinov c. Bulgariei (hotararea din 28 octombrie 1998).
Desi hotararile CEDO examinate in cele ce preced se refera la alte ipoteze decat cea din speta, respectiv la plangerile petentilor referitoare la incalcarea art. 5 din Conventie, instanta arata ca le-a avut in vedere deoarece nu a gasit publicate pe site-ul CSM-ului hotarari prin care Curtea europeana a Drepturilor Omului sa se fi pronuntat cu privire la incalcarea art. 3 din Protocolul nr. 7 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului referitor la dreptul la despagubiri pentru erori judiciare.
In concluzie, din examinarea practicii Curtii Europene a Drepturilor Omului, Curtea constata ca nici instanta europeana, atunci cand acorda despagubiri morale, nu opereaza cu criterii de evaluare prestabilite, ci judeca in echitate.
De asemenea, Curtea arata ca la cuantificarea daunelor morale a avut in vedere si jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Sectia civila si de proprietate intelectuala, publicata pe www.scj.ro, respectiv: decizia nr. 2220/09.03.2007 (in care a acordat suma de 1 miliard cu titlu de daune morale pentru privarea de libertate in mod nelegal pentru o perioada de aproximativ 6 luni); decizia nr. 8801/28.10.2009 (pentru nelegala arestare preventiva timp de 2 ani instantele au acordat daune morale in suma de 200.000); decizia nr. 250/21.01.2010 pronuntata in dosarul nr. 19788/3/2996 (acordate daune morale in suma de 5.000 euro pentru condamnare pe nedrept); decizia nr. 320/25.01.2010 pronuntata in dosarul nr. 148/118/2007 (a fost stabilita suma despagubirii de 100.000 lei pentru prejudiciul moral rezultat din privarea nelegala de libertate pentru o perioada de aproximativ o luna); decizia nr. 1141/23.02.2010 pronuntata in dosarul nr. 4012/2/2008 (suma de 5.000 euro daune morale pentru o perioada de arest de 7 ani si 2 luni); decizia nr. 1436/24.03.2010 pronuntata in dosarul nr. 1865/84/2008 (in care a fost stabilita suma de 15.000 lei cu titlu de daune morale pentru nelegala retine timp de 24 de ore).
In consecinta, avand in vedere toate aceste criterii si judecand in echitate, instanta apreciaza ca suma de 5.000 euro acordata reclamantului cu titlu de despagubiri pentru prejudiciul moral suferit constituie o reparatie suficienta si echitabila pentru a oferi o reparatie completa pentru atingerea adusa onoarei, reputatiei si persoanei reclamantului, atat in ceea ce priveste viata sa privata cat si cea sociala.
Pentru aceste considerente, in majoritate, Curtea va admite apelul declarat de apelantul-reclamant, va schimba in tot sentinta civila apelata, in sensul ca va admite in parte actiunea formulata de reclamantul Bota Pompiliu in contradictoriu cu paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice si va obliga paratul sa plateasca reclamantului suma de 5.000 euro echivalent in lei la cursul BNR din ziua platii, reprezentand despagubiri - daune morale.
Cu opinia separata a in sensul respingerii apelului, ca nefondat.
Reclamantul a solicitat in prezentul dosar obligarea Statului Roman la plata unor despagubiri in baza art. 504 Cod procedura penala si in baza art. 3 din Protocolul nr. 7, anexa la Conventia Europeana a Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale.
In fapt, reclamantul a fost achitat definitiv pentru o fapta penala, apoi a fost condamnat, pentru aceeasi fapta, in procedura recursului extraordinar.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a sanctionat in baza art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale modalitatea procedurala de condamnare a reclamantului in calea de atac a recursului extraordinar, stabilind ca este defectuoasa, in principiu, si ca desfiintarea hotararii definitive de achitare a reclamantului, in acea procedura, a incalcat dreptul acestuia la un proces echitabil.
Reclamantul a solicitat Curtii Europene 50.000 de euro cu titlul de daune morale generate de anularea deciziilor judiciare definitive de achitare si a primit, cu titlul mentionat, suma de 2000 de euro.
Ulterior procedurii desfasurate in fata Curtii Europene, reclamantul a beneficiat de desfiintarea hotararii de condamnare - pronuntata in procedura recursului extraordinar - pe calea revizuirii prevazuta de art. 408/1 Cod procedura penala, care prevede ca: "hotararile definitive pronuntate in cauzele in care Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat o incalcare a unui drept prevazut de Conventia Europeana a Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale pot fi supuse revizuirii, daca consecintele grave ale acestei incalcari continua sa se produca si nu pot fi remediate decat prin revizuirea hotararii pronuntate."
Asadar, prin decizia nr. 510/2009 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Completul de 9 judecatori a constatat ca sunt indeplinite conditiile impuse de textul de lege mentionat, deoarece consecintele incalcarii dreptului la un proces echitabil continua sa se produca si in prezent si nu pot fi remediate decat prin revizuirea hotararii definitive pronuntata de instanta penala romana.
In raport de situatia de fapt mentionata, reclamantul solicita despagubiri in baza art.504 Cod procedura penala care are urmatorul cuprins: "persoana care a fost condamnata definitiv are dreptul la repararea de catre stat a pagubei suferite, daca in urma rejudecarii cauzei s-a pronuntat o hotarare definitiva de achitare."
Astfel cum a retinut in mod corect instanta de fond, acest text de lege nu este aplicabil in cauza, deoarece, asa cum rezulta din cele expuse anterior, in urma rejudecarii cauzei, instanta de revizuire nu a pronuntat o hotarare definitiva de achitare, ci a respins recursul declarat de procurorul general. Or, solutia respingerii recursului este diferita de cea a pronuntarii unei hotarari de achitare, deoarece pronuntarea unei hotarari de achitare implica analiza fondului cauzei, cu concluzia finala a stabilirii inexistentei unora dintre elementele constitutive ale infractiunii (ceea ce nu a fost cazul in speta - vezi decizia nr. 510/2009 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie), iar respingerea recursului procurorului general a reprezentat - in cazul concret al revizuirii promovate in baza art. 408/1 Cod procedura penala - numai inlaturarea procedurii defectuoase la care s-a referit Curtea Europeana in Cauza Bota c. Romania, ca fiind elementul care a incalcat dreptul reclamantului la un proces echitabil.
Diferenta de esenta dintre situatia de fapt ceruta de art. 504 Cod procedura penala si situatia de fapt creata prin aplicarea art. 408/1 Cod procedura penala, in cazul concret supus prezentei analize, este aceea existenta intre admiterea unui recurs cu consecinta rejudecarii cererii de sesizare a instantei si respingerea recursului cu pastrarea hotararilor pronuntate in cauza.
De aceea, decizia nr. 510/2009 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie nu reprezinta "izvorul dezdaunarii conform art. 504 Cod procedura penala", astfel cum a sustinut reclamantul in motivele de apel (vezi fila 17 dosar apel) deoarece, in primul rand, instanta de revizuire nu a rejudecat fondul cauzei, ci numai recursul, pe care l-a respins, iar in al doilea rand, art. 408/1 Cod procedura penala a fost aplicat numai pentru inlaturarea unei proceduri ce a incalcat un drept al reclamantului si numai pentru ca era necesara inlaturarea unor grave consecinte ce continuau sa se produca, revizuirea fiind, in esenta, o procedura - remediu ce nu poate reprezenta ea insasi "izvorul unei noi despagubiri" asa cum sugereaza reclamantul. Ea a fost aplicata in scopul inlaturarii unor consecinte grave si nu pentru a produce noi prejudicii.
In concluzie, art. 504 Cod procedura penala nu este incident in cauza, deoarece consider ca prin hotararea de revizuire, reclamantul nu a fost achitat si nu instanta de revizuire a fost cea care a statuat asupra nevinovatiei sale.
In acelasi context este invocat si art. 3 din Protocolul nr. 7 anexa la Conventia Europeana a Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale care prevede ca: "atunci cand o condamnare penala definitiva este ulterior anulata sau cand este acordata gratierea, pentru ca un fapt nou sau recent descoperit dovedeste ca s-a produs o eroare judiciara, persoana care a suferit o pedeapsa din cauza acestei condamnari este despagubita conform legii."
Nici acest text de lege nu este aplicabil, in raport de situatia de fapt existenta in prezenta speta, deoarece instanta de revizuire nu a anulat condamnarea ca urmare a constatarii existentei unui fapt nou sau recent descoperit (aspecte ce privesc fondul cauzei), ci pentru ca acea condamnare a fost pronuntata intr-o procedura defectuoasa, care a incalcat dreptul reclamantului la un proces echitabil. Este esentiala, in contextul mentionat, imprejurarea ca instanta de revizuire nu a analizat, sub nici un aspect, vinovatia sau nevinovatia reclamantului, existenta sau inexistenta faptei penale ori existenta sau inexistenta unor alte elemente constitutive ale faptei penale savarsite de reclamant, ci ea a inlaturat numai consecintele unei proceduri viciate, ce a condus la condamnarea reclamantului, iar eu consider ca intre reevaluarea fondului cauzei si inlaturarea unei proceduri viciate intr-o cale de atac avand natura juridica a unui remediu exista o deosebire ce face imposibila atat aplicarea dispozitiilor art. 504 Cod procedura penala, cat si aplicarea art. 3 din Protocolul nr. 7 anexa la Conventia Europeana a Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, privitor la dreptul de indemnizare a victimei unei erori judiciare.
Reclamantul a primit deja despagubiri pentru incalcarea dreptului sau la un proces echitabil si a beneficiat, in plus, de inlaturarea consecintelor condamnarii, astfel ca, cererea sa in mod legal a fost respinsa de catre instanta de fond, iar apelul trebuia respins ca nefondat.