Prin sentinta penala nr.35/P/31.01.2005, Tribunalul Bihor-Oradea - Sectia penala, in baza art.334 din c.p.p. a schimbat incadrarea juridica a faptei inculpatului T.V.A. din infractiunea prev. de art.211,al.2,lit. b si c din cp. in infractiunile prev. de art.208,al.l - 209, lit. e,g din cp. si art.l91,al.l din acelasi cod.
In baza art.208-209,al.l,lit.e si g din cp. a condamnat pe inculpatul T.V.A. la pedeapsa de 3 ani inchisoare.
In baza arz.81 din cp. a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 3 ani inchisoare pe durata unui termen de incercare de 3 ani. A atras atentia inculpatului conform art.359 din c.p.p.
In baza art.ll,pct.2, lit.b rap. la art.lO,lit. h din c.p.p. si art.l32,180,al.l din cp., a incetat procesul penal pentru infractiunea prev. de art.l80,al.l din cp.
Tribunalul a retinut ca, la data de 16.12.2003, inculpat T.V.A. a acostat-o pe partea vatamata S.I. pe care a lovit-o, iar in final i-a sustras telefonul celular care era legat la gitul acestuia printr-un cordon. Partea vatamata a sesizat organele de politie care, cautindu-1 l-au gasit pe inculpat pe o banca in parc jucindu-se cu telefoanele pe care le avea in mina. Fiind intrebat ale cui sunt, inculpatul a raspuns ca sunt ale sale, moment in care politia a luat telefonul apartinind partii vatamate si i 1-a restituit.
Instanta a considerat ca inculpatul, aflat in stare de ebrietate avansata, a agresat-o pe partea vatamata fara a avea intentia de a-i sustrage telefonul mobil prin de cordon si ascuns sub haina. In momentul agresiunii, cordonul s-a rupt, iar inculpatul a ramas cu telefonul in mina. S-a considerat ca inculpatul a savirsit, distinct, doua fapte penale: infractiunea de lovire prev. de art.l80,al.l din cp. si infractiunea de furt calificat prev. de art.208,al.l - 209,lit. e si g din cp.
Prin decizia penala nr.80/A/l9.04.2005, Curtea de apel Oradea - Sectia penala si pentru cauze cu minori a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe linga Tribunalul Bihor si de inculpatul T.V.A. impotriva sentintei penale nr.35/P/31.01.2005 a Tribunalului Bihor.
Impotriva acestei decizii, parchetul de pe linga Curtea de apel Oradea si inculpatul au declarat recurs.
Parchetul a invocat cazurile de recurs prev. de art.385/9,pct.l7 din c.p.p. (cind faptei i s-a dat o gresita incadrare juridica) si pct.14 (cind s-au aplicat pedepse gresit individualizate in raport cu prevederile art.72 din cp.).
Parchetul a solicitat casarea ambelor hotariri, condamnarea inculpatului pentru savirsirea infractiunii de tilharie prev. de art.211, al.2,lit. b si c din cp. si aplicarea unei pedepse corespunzatoare.
Inculpatul si-a intemeiat recursul pe prevederile art.385/9,pct.l2 din c.p.p. (cind nu sunt intrunite elementele constitutive ale unei infractiuni) si a solicitat casarea hotaririlor atacate si achitarea sa pentru infractiunea de furt calificat, intrucit nu a avut intentia de a sustrage bunul apartinind partii vatamate.
Inalta Curte a constatat ca recursul declarat de Parchet este fondat, iar recursul declarat de inculpatul T.V.A. este nefondat pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art.211,al. 1 din cp., furtul savirsit prin intrebuintarea de violente sau amenintari, ori prin punerea victimei in stare de incostienta sau neputinta de a se apara, precum si furtul urmat de intrebuintarea unor astfel de mijloace pentru pastrarea bunului furat sau inlaturarea urmelor infractiunii ori pentru ca faptuitorul sa-si asigure scaparea, constituie infractiunea de tilharie si se pedepseste cu inchisoare de 3 la 18 ani.
In speta, modalitatea de deposedare a partii vatamate s-a realizat prin intrebuintare de violente, respectiv prin smulgerea telefonului mobil din posesia acesteia, actiunea avind atit un impact violent psihic (suprinderea si incapacitatea temporara a victimei de reactiona) cit si fizic, concomitent, intrucit aceasta nu a avut capacitatea de a se apara si a se opune actiunii faptuitorului.
Imprejurarea ca, initial, inculpatul care a exercitat violentele, nu ar fi intentionat sa sustraga vreun bun, nu a fost dovedita, ci dimpotriva insasi instanta de fond a retinut ca dupa ce inculpatul a imbrincit-o pe partea vatamata, telefonul mobil a iesit de sub giaca, moment in care inculpatul a tras din nou de haina, astfel incit snurul de care era legal telefonul s-a rupt, el a ramas cu telefonul in mina. Atunci inculpatul i-a spus partii vatamate: "poti sa pleci".
Ori, este evidenta intentia inculpatului de a sustrage prin violenta telefonul mobil apartinind partii vatamate, deoarece in momentul in care, dupa primele violente, a aparut telefonul mobil, inculpatul a continuat sa traga de haina partii vatamate pina a reusit sa-si insuseasca acest bun, dupa care, realizindu-si scopul, i-a spus partii vatamate "poti sa pleci". Intentia de insusire a bunului mentionat a fost confirmata de insasi inculpat care, intrebat fiind de lucratorii de politie cui ii apartin telefoanele pe care inculpatul le avea in mina, a raspuns "sunt ale mele", desi unul dintre ele era a partii vatamate.
Prin urmare, fapta inculpatului nu a constituit infractiunile de furt calificat si lovire, asa cum , in mod nelegal, au considerat ambele instante, prin gresita schimbare a incadrarii juridice, din infractiunea de tilharie prev. de aert.211,al.2,lit.b si c din cp., in infractiunile de lovire prev. de art.l80,al.l din cp. si de furt calificat prev. de art.208-209, lit. e,g din cp., ci intruneste
elementele constitutive ale infractiunii de tilharie, prev. de art.211,al.2 lit. b si c din cp.
In consecinta, inalta Curte a casat atit decizia atacata, cit si sentinta penala nr.35/P/31.01.2005, atit sub aspectul incadrarii juridice data faptei inculpatului cit si sub aspectul individualizarii pedepsei (cuantum si modalitate de executare).
Pentru argumentele expuse mai sus, recursul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat, probele administrate in cauza (declaratia partii vatamate, recunoasterea partiala a inculpatului si declaratia martorului ocular P.D. D.)confirmind vinovatia inculpatului in savirsirea infractiuinii de tilharie.
Daca, intr-adevar, inculpatul nu a fi intentionat sa sustraga prin violenta telefonul mobil, care, dintr-o intimplare ar fi ramas fara el, avea posibilitatea sa restituie partii vatamate telefonul, atit dupa ce a constatat prezenta lui in mina sa, cit si ulterior, in prezenta organelor de politie, iar nu sa-i spuna acesteia "poti sa pleci", iar agentilor de politie sa le spuna ca telefonul ii apartine.
Rejudecind, inalta Curte 1-a condamnat pe inculpat la o pedeapsa de 5 ani inchisoare, in baza art.211,al.2,lit. b si c din cp. si la 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64,lit. a si b din cp., conform art.65 din acelasi cod. S-a flcut aplicarea dispozitiilor art.71 si 64 din cp.
S-au inlaturat dispozitiile art. 334 din c.p.p., art.81 din cp., precum si dispozitia incetarii procesului penal pentru infractiunea prev.de art.280,al. 1 din cp. Violentele exercitate de inculpat intra in latura obiectiva a infractiunii de tilharie savirsita de acest neconstituind o infractiune distincta.