calcul drepturi salariale

Sentinta civila nr. 980/CM din data de 01.07.2010 pronunțată de Tribunalul Arges

Dosar nr. 1924/109/2010

R O M A N I A

TRIBUNALUL ARGES
SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA Nr. 980/CM
Sedinta publica de la 01 Iulie 2010
Completul compus din:
PRESEDINTE Corina Postelnicescu
Judecator Nicoleta Capitanescu
Asistent judiciar Cristina Elena Ioana
Asistent judiciar Diana Rosemarie Radu
Grefier Elena-Roxana Schiba


S-a luat in examinare pentru solutionare in prima instanta, actiunea formulata
de SIPAM in contradictoriu cu paratii SCOALA NATIONALA X, CENTRUL
BUGETAR COLEGIUL NATIONAL X, ORASUL Y - PRIN PRIMAR,
avand ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal facut in sedinta publica au lipsit partile.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier care invedereaza instantei ca s-a
depus la dosar, prin serviciul registratura, la data de 17.06.2010 intampinare
formulata de Mun. Y, iar la data de 29.06.2010 inscrisuri in dovedirea cheltuielilor
de judecata.
Instanta introduce in cauza in calitate de reclamanta, membra de sindicat
mentionata in tabel, respectiv: M. E., careia i se vor comunica actele de procedura la
sediul sindicatului.
Examinand in prealabil, potrivit art.137 Cod pr.civ., exceptia lipsei calitatii
procesuale pasive invocata de catre paratul Municipiul Y prin Primar,
instanta retine ca, potrivit prevederilor art.167 din Legea invatamantului
nr.84/1995, cu modificarile ulterioare, fondurile necesare pentru salarizarea
personalului didactic si a personalului didactic auxiliar din institutiile de invatamant
preuniversitar sunt asigurate din bugetul de stat si defalcate in bugetele locale ale
unitatilor administrativ-teritoriale.
De altfel, finantarea cheltuielilor cu salarizarea personalului didactic auxiliar
al institutiilor de invatamant preuniversitar este asigurata din anul 2001 , potrivit art.
13 din OUG nr.32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare, din
bugetele locale ale unitatilor administrativ-teritoriale, pe a caror raza teritoriala
acestea isi desfasoara activitatea.
Aceasta inseamna ca unitatea administrativ-teritoriala in care unitatea de
invatamant preuniversitar functioneaza este ordonator secundar de credite si are,
implicit, calitate procesual pasiva in actiunea avand ca obiect plata drepturilor
salariale ale personalului didactic din unitatile de invatamant mentionate.
Pentru aceste considerente, instanta respinge exceptia lipsei calitatii
procesuale pasive a paratului Municipiul Y prin Primar.
Tribunalul, in baza art. 167 Cpc, incuviinteaza pentru parti, ca fiind utila si
concludenta solutionarii cauzei proba cu inscrisuri, constatand ca au fost depuse la
dosarul cauzei.
Tribunalul ramane in pronuntare asupra prezentei cauze.


INSTANTA

Constata ca prin actiunea inregistrata pe rolul acestui tribunal la data de
07.05.2010 SIPAM in numele si pentru reclamanta, membru de sindicat, M.
E., a chemat in judecata pe paratii SCOALA NATIONALA X, CENTRUL
BUGETAR COLEGIUL NATIONAL X, ORASUL Y - PRIN PRIMAR
pentru ca, prin hotararea ce se va pronunta, sa fie obligati paratii la plata drepturilor
salariale reprezentand contravaloarea muncii prestate in plus cu 2 ore suplimentar
fata de norma didactica, incepand cu 01.09.2007 si pana la pronuntarea sentintei, cu
actualizarea sumelor in functie de indicele de inflatie, efectuarea mentiunilor
corespunzatoare in carnetul de munca, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii se arata ca prin art. 45 din Legea nr. 128/1997 s-a
prevazut diminuarea normei didactice si retribuirea in regim de plata cu ora a
orelor ce depasesc norma de baza, s-a constatat ca paratii refuza de mai multi ani sa
faca aplicarea acestui text legal.
La data de 17.06.2010 paratul Municipiul Y a depus intampinare prin care a
invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a sa, motivand ca nu administratia
locala stabileste norma didactica a cadrelor didactice, in functie de care sa fie platite.
Potrivit art. 137 alin. 1 C.pr.civ. asupra exceptiei instanta s-a pronuntat la
data de 01.07.2010, respingand-o ca neintemeiata.
In cursul cercetarii judecatoresti s-au administrat probe cu inscrisuri in
temeiul disp.art.172 C.pr.civ. din a caror examinare tribunalul retine urmatoarele:
Reclamanta este incadrata in functia didactica de invatator gradul I la Scoala
Nationala X din municipiul Y..
Norma didactica de predare - invatare, de instruire practica si de evaluare
curenta a prescolarilor se stabileste, potrivit art.43 alin.l lit. a si b din Legea nr.
128/1997 privind Statutul personalului didactic astfel: un post de educator si
invatator pentru fiecare grupa sau grupe combinate, respectiv pentru fiecare clasa
sau pentru clase simultane in unitatile in care nu se pot constitui clase sau grupe
separate.
Fata de prev.art.43 alin. 1 lit. c din lege, norma didactica a educatorilor se
stabileste pe grupa sau clasa, respectiv pe grupe combinate sau clase simultane si nu
pe ore ca in cazul profesorilor din invatamantul preuniversitar.
Dispozitiile urmatoare acestui text de lege, prin care se reglementeaza
continutul normei didactice se refera si la invatamantul prescolar.
A se vedea in acest sens art.44 pct.1, 2, 3 si 4 din lege prin care se stabileste,
fara deosebire de tipul de invatamant, continutul normei didactice, fie se detaliaza
acest continut pentru invatamantul prescolar si primar.
Cu toate ca norma didactica a personalului didactic din invatamantul
prescolar si primar se stabileste pe grupa sau clasa, respectiv pe grupe combinate
sau clase simultane si nu pe ore, legiuitorul a prevazut la art.45 pct.1 fara a distinge
intre tipul de invatamant sau functia didactica de predare si de instruire practica
faptul ca personalul didactic de predare si de instruire practica, cu o vechime in
invatamant de peste 25 de ani si cu gradul didactic I beneficiaza de reducerea
normei didactice cu doua ore saptamanal, fara diminuarea salariului.
Punctele 2 si 3 ale acestui articol de lege constituie cazuri speciale sau
exceptii de la norma generala prevazuta la punctul 1.
Ca prevederile art.45 pct.1 din Legea nr. 128/1997 se aplica si educatorilor
rezulta si din topografia textelor de lege amintite.
Faptul ca personalul didactic care indeplineste conditiile de vechime in
invatamant si de grad didactic, cum este si cazul reclamantei, beneficiaza de
reducerea normei didactice cu doua ore saptamanal nu inseamna reducerea
activitatii de predare - invatare, de instruire practica si de evaluare, cu doua ore
saptamanal, data fiind stabilirea normei didactice pe grupa sau clasa, respectiv pe
grupe combinate sau pe clase simultane, ci presupune efectuarea platii drepturilor
salariale pentru cele doua ore saptamanale, care depasesc norma didactica redusa
la care au dreptul, prin plata cu ora conform art.51 pct.8 coroborat cu art.49 pct.1 si
art.43 alin. l lit. a din lege.
Fata de aceste considerente si in raport de art. 70-72 din Legea nr. 168/1999
privind solutionarea conflictelor de munca, instanta va admite in parte actiunea,
urmand a obliga pe paratii Scoala Nationala X si Centrul Bugetar Colegiul National
X sa plateasca reclamantei drepturile salariale reprezentand plata cu ora pentru
doua ore saptamanal, drepturi cuvenite de la data indeplinirii conditiilor de vechime
si grad didactic I, dar nu mai devreme de data de 01.07.2007 si pana la data
pronuntarii prezentei hotarari, ce se vor actualiza cu indicele de inflatie, potrivit
art.161 pct.4 C. muncii.
Avand in vedere prevederile Legii 215/2001 a administratiei publice locale,
modificata si completata prin Legea nr.286/2006 coroborate cu prevederile OG
nr.17/2006, precum si dispozitiile art. 13 din OUG nr. 32/2001 pentru
reglementarea unor probleme financiare, in raport de care incepand cu anul 2001
finantarea institutiilor de invatamant preuniversitar de stat se asigura din bugetele
locale ale unitatilor administrativ teritoriale pe a caror raza acestea isi desfasoara
activitatea, urmeaza a obliga paratul Municipiul Y sa vireze celorlalti parati fondurile
necesare achitarii acestor drepturi.
Vazand si disp.art.276 C.pr.civila urmeaza sa oblige pe paratii Scoala
Nationala X si Centrul Bugetar Colegiul National X sa plateasca reclamantei
cheltuieli de judecata in cuantum de 50 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

Admite in parte actiunea formulata de SIPAM in numele si pentru
reclamanta - membra de sindicat M. E. in contradictoriu cu paratii SCOALA
NATIONALA X , CENTRUL BUGETAR COLEGIUL NATIONAL X cu
si MUNICIPIUL Y - PRIN PRIMAR.
Obliga pe paratii Scoala Nationala X si Centrul Bugetar Colegiul
National X sa plateasca reclamantei drepturile salariale reprezentand plata
cu ora pentru doua ore saptamanal, drepturi cuvenite de la data indeplinirii
conditiilor de vechime si grad didactic I, dar nu mai devreme de data de
01.07.2007 si pana la data pronuntarii prezentei hotarari, ce se vor actualiza
cu indicele de inflatie.
Obliga pe paratul Municipiul Y sa vireze paratilor mai sus mentionati
fondurile necesare achitarii drepturilor salariale mentionate.
Obliga pe paratii Scoala Nationala X si Centrul Bugetar Colegiul
National X sa plateasca reclamantei cheltuieli de judecata in cuantum de 50
lei.
Definitiva si executorie de drept.
Cu recurs in termen de 10 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi 01 iulie 2010, la Tribunalul Arges, Sectia
Civila - complet specializat de litigii de munca si asigurari sociale.

Presedinte,

Judecator,

Asistent judiciar, Asistent judiciar,
Grefier,

4

Sursa: Portal.just.ro