Actiune in constatarea nulitatii absolute pentru frauda la lege. Efectele nulitatii actelor juridice. Aplicarea principiului nemo auditur propriam turpitudine si
C.p.cv., art.304 pct.9, art.
Cauza de nulitate invocata trebuie sa existe la momentul incheierii actului juridic, deoarece conditiile de validitate ale unui contract se apreciaza in functie de momentul intocmirii acestuia si in raport de dispozitiile legale in vigoare la data nasterii raportului juridic.
Astfel, la data intocmirii contractul de vanzare-cumparare, regimul juridic al acestuia era guvernat de dispozitiile Legii nr.85/1992, si nu de dispozitiile Legii nr.112/1995.
La momentul dobandirii imobilului litigios, partea contractanta s-a intemeiat cu buna-credinta pe actele de proprietate ale vanzatoarei, respectiv pe contractul de vanzare-cumparare si pe actul aditional, acte care emanau de la autoritatile publice locale si care se bucurau de o prezumtie de validitate. Buna-credinta se analizeaza in raport cu momentul incheierii contractului si presupune convingerea partilor contractante ca au dreptul, potrivit dispozitiilor legale in vigoare, sa incheie actul juridic de instrainare.
Pozitia subiectiva a partilor la data intocmirii actului de vanzare-cumparare are relevanta in cauza de fata, deoarece buna-credinta a acestora salveaza actului juridic incheiat.
Buna-credinta a recurentilor-intimati la data intocmirii actului juridic se prezuma, in raport de dispozitiile art.1898 din Codul Civil, avand in vedere ca intimatul-reclamant nu a facut dovada contrara, in conformitate cu dispozitiile art.1169 din Codul de Procedura Civila.
Nulitatea actului aditional la contractul de vanzare-cumparare, ar putea atrage si nulitatea actului subsecvent, respectiv contractul de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere autentificat, ca efect al aplicarii principiului resoluto jure dantis resolvitur jus accipiens, insa, instanta de recurs, in majoritate, va paraliza efectul nulitatii prin aplicarea exceptiei de la acest principiu, respectiv principiul ocrotirii dobanditorului de buna-credinta si cu titlu oneros al unui imobil.
Instanta de recurs, spre deosebire de instantele de fond, va acorda relevanta juridica principiului ocrotirii dobanditorului de buna-credinta si cu titlu oneros al unui imobil, apreciind ca buna-credinta a dobanditorului cu titlu oneros la incheierea actului juridic conduce la salvarea actului juridic, indiferent de cauza de nulitate, chiar daca s-a solicitat constatarea nulitatii absolute a actului juridic pentru frauda la lege.
CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A IV A CIVILA
DECIZIA CIVILA NR. 106/4.02.2011, dosar nr.21175/299/2007
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, reclamanta P. A. a chemat in judecata pe paratii C.A. si C. V., solicitand instantei ca, prin hotararea ce o va pronunta, sa constate nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere incheiat intre parti, pentru frauda la lege, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca, prin contractul de vanzare-cumparare, incheiat intre aceasta si Primaria Municipiului Bucuresti, prin mandatar SC HERASTRAU NORD SA, a dobandit apartamentul nr. 5, in care locuia in calitate de chirias, in conditiile Legii nr. 112/1995. S-a mai aratat ca paratii au dorit incheierea unui contract de vanzare-cumparare catre acestia, dar acest lucru nu era posibil, in conditiile actului normativ in baza caruia dobandise reclamanta dreptul de proprietate.
A mai aratat reclamanta ca, prin demersuri personale, paratii au obtinut schimbarea regimului juridic al actului de vanzare-cumparare, prin care aceasta a dobandit bunul de la stat, eliberandu-se de PMB prin SC Herastrau Nord SA actul aditional la contractul de vanzare-cumparare.
In aceste conditii, reclamanta a incheiat cu paratii contractul de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere autentificat, insa, pe parcursul timpului, intre aceasta si parati s-au desfasurat mai multe procese, reclamanta fiind intretinuta de rude.
Reclamanta a precizat ca, prin sentinta civila nr. 10741/28.10.2005, pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, ramasa definitiva si irevocabila, s-a constatat nulitatea absoluta a actului aditional nr. 1/02.03.2000 la contractul de vanzare-cumparare mentionat, retinandu-se ca reclamanta nu a depus nicio cerere in sensul schimbarii regimului juridic al contractului de vanzare-cumparare. Ca atare, contractul de vanzare cumparare incheiat intre reclamanta si parati este lovit de nulitate absoluta, pentru nerespectarea interdictiei de instrainare prevazuta de art. 9 alin. ultim din Legea nr. 112/1995.
Prin sentinta civila nr. 16947/19.12.2008, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, a admis cererea formulata de reclamanta P.A.in contradictoriu cu paratii C.A. si C.V, a constatat nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere autentificat si a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut ca, prin contractul de vanzare-cumparare, incheiat intre reclamanta P.A.si Primaria Municipiului Bucuresti, prin mandatar SC Herastrau Nord SA, reclamanta a dobandit apartamentul in care locuia in calitate de chirias, situat in Bucuresti, , in conditiile Legii nr. 112/1995.
Paratii C.A. si C.V au dorit incheierea unui contract de vanzare-cumparare cu reclamanta, iar, in urma demersurilor efectuate, s-a obtinut schimbarea regimului juridic al actului de vanzare-cumparare, prin care reclamanta a dobandit bunul de la stat, eliberandu-se de PMB prin SC Herastrau Nord SA actul aditional la contractul de vanzare-cumparare.
In aceste conditii, reclamanta a incheiat cu paratii contractul de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere autentificat.
La scurt timp, reclamanta a avut probleme cu paratii, intre parti desfasurandu-se mai multe procese, reclamanta fiind intretinuta de rude.
De asemenea, s-a retinut de catre instanta de fond ca, prin sentinta civila nr. 10741/28.10.2005, pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, ramasa definitiva si irevocabila, s-a constatat nulitatea absoluta a actului aditional, retinandu-se ca reclamanta nu a depus nicio cerere in sensul schimbarii regimului juridic al contractului de vanzare-cumparare.
Instanta de fond a apreciat ca, contractul de vanzare-cumparare incheiat intre reclamanta si parati este lovit de nulitate absoluta, pentru nerespectarea interdictiei de instrainare prevazuta de art. 9 alin. ultim din Legea nr. 112/1995.
S-a retinut ca nulitatea absoluta opereaza chiar si impotriva paratilor, indiferent daca acestia au fost sau nu de buna-credinta, iar trecerea timpului nu poate acoperi frauda la lege savarsita in momentul incheierii actului, in caz contrar, fiind inutile dispozitiile art. 2 din Decretul nr. 167/1958, care arata ca nulitatea unui act juridic poate fi invocata oricand, fie pe cale de actiune, fie pe cale de exceptie, iar nulitatea vizeaza exclusiv situatia de la momentul intocmirii actului, la care se raporteaza intotdeauna actualitatea interesului oricarei actiuni in declararea nulitatii absolute.
Prin decizia civila nr. 170 A din 09.02.2010 pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia a IV-a Civila, s-a respins apelul declarat de apelantii-parati Cristea Valeriu si Cristea Alexandrina, impotriva sentintei civile nr. 16947/19.12.2008, pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, in dosarul nr. 21175/299/2007, in contradictoriu cu intimatul-reclamant Penes Nicolae-Ovidiu, ca nefondat.
In motivarea deciziei, s-au retinut urmatoarele:
Solutia instantei de fond este legala si temeinica, fiind neintemeiate sustinerile apelantilor, in sensul ca, pe de o parte, regimul juridic al imobilului, ce a facut obiectul contractului de vanzare-cumparare cu clauza de nu ar mai fi fost, la acel moment, cel stabilit de dispozitiile art. 9 din Legea nr. 112/1995, iar pe de alta parte, nulitatea absoluta nu poate opera, in conditiile bunei-credinte a subdobanditorilor.
Astfel, conform prevederilor art. 9 alin. ultim din Legea nr. 112/1995, apartamentele dobandite in conditiile alin. 1 (prin cumparare de catre chiriasii titulari de contract) nu puteau fi instrainate timp de 10 ani de la data cumpararii.
Sanctiunea in cazul vanzarii acestor imobile anterior expirarii termenului de 10 ani este nulitatea absoluta, iar in cazul de fata, reclamanta P.A.a incheiat contratul de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere mentionat la un interval de trei ani si jumatate de la data dobandirii acestuia, in baza Legii nr. 112/1995, potrivit contractului de vanzare-cumparare incheiat cu Primaria Municipiului Bucuresti, prin mandatar SC Herastrau Nord SA.
Vanzarea apartamentului nr. 5, a avut loc in conditiile in care s-a eliberat de catre Primaria Municipiului Bucuresti, prin SC Herastrau Nord SA, actul aditional nr. 1/02.03.2000 la contractul de vanzare-cumparare nr. 351/25087/30.09.1996.
De asemenea, tribunalul a retinut ca, prin sentinta civila nr. 10741/28.10.2005, pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, definitiva si irevocabila prin neapelate (filele 7-9 dosar fond), s-a constatat nulitatea absoluta a actului aditional, instanta retinand in considerentele acestei hotarari ca incheierea actului aditional la contract s-a realizat in lipsa unei cereri din partea reclamantei in sensul schimbarii regimului juridic al contractului de vanzare-cumparare. S-a mai retinut ca garsoniera cumparata de reclamanta P.A.de la Primaria Municipiului Bucuresti prin SC Herastrau Nord SA nu a fost construita din fondurile locative de stat.
Prin urmare, contractul de vanzare cumparare incheiat intre reclamanta si parati este lovit de nulitate absoluta pentru nerespectarea interdictiei de instrainare prevazuta de dispozitiile art. 9 alin. ultim din Legea nr. 112/1995, avand in vedere ca, la data incheierii contractului, imobilul nu putea fi vandut de catre chiriasul cumparator in baza Legii nr. 112/1995.
Astfel, conform prevederilor art. 1310 C.civ., "pot fi vandute toate lucrurile care sunt in comert, afara daca legea opreste aceasta". Stabilind principiul liberei circulatii a bunurilor, articolul din Codul civil prevede si o derogare de la acest principiu in materia contractului de vanzare-cumparare, mentionandu-se ca nu pot forma obiectul acestui contract lucrurile care, potrivit legii, nu sunt in circuitul civil. Unul din cazurile de inalienabilitate temporara este cel prevazut de art. 9 alin. ultim din Legea nr. 112/1995, respectiv apartamentele care nu se restituie in natura fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora si care pot fi cumparate de chiriasii titulari de contract de inchiriere cu privire la respectivele apartamente, fiind reglementata expres interdictia instrainarii timp de 10 ani de la data cumpararii.
Asadar, in mod corect, prima instanta a retinut ca nulitatea absoluta opereaza si impotriva paratilor, fara a avea relevanta buna-credinta a acestora, constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere impunandu-se, avand in vedere ca, la data de 22.03.2000, imobilul nu putea fi instrainat de Puiu Ana, astfel cum prevedeau in mod imperativ dispozitiile art. 9 alin. ultim din Legea nr. 112/1995.
Aceasta interdictie de instrainare a fost instituita de legiuitor pentru protejarea unui interes general, acela de a se evita cumpararea de catre chiriasi a imobilelor, pe care le ocupau cu contracte de inchiriere, in scop speculativ, urmarind asadar nu dobandirea unei locuinte in proprietate, ci obtinerea unui castig, prin vanzarea ulterioara a imobilelor la un pret mai mare decat cel achitat in conditiile Legii nr. 112/1995.
In cazul de fata, nu se poate retine schimbarea regimului juridic al imobilului (pentru a nu fi aplicabila interdictia de vanzare prevazuta de art. 9 alin. ultim din Legea nr. 112/1995), atat timp cat s-a constatat, prin hotarare judecatoreasca irevocabila, nulitatea absoluta a actului aditional nr. 1/02.03.2000, retinandu-se cu putere de lucru judecat ca imobilul in litigiu nu reprezinta o locuinta construita din fondurile statului (pentru a fi aplicabile dispozitiile Legii nr. 85/1992), ci din fondurile proprii ale unor persoane fizice (sentinta civila nr. 10741/28.10.2005 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti - filele 7-9 dosar fond).
Fata de aceste considerente de fapt si de drept, tribunalul, in temeiul dispozitiilor art. 296 C.proc.civ., a respins ca nefondat apelul declarat, iar in baza principiului disponibilitatii, a lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs paratii CA. si C.V.
Analizand recursul declarat, in raport de criticile formulate si din prisma motivului de recurs invocat, Curtea, in majoritate, retine ca recursul este fondat pentru urmatoarele considerente:
Instantele de fond au aplicat, in mod gresit, principiile efectelor nulitatii, respectiv principiul restitutio in integrum si exceptiile de la acest principiu (nemo auditur propriam turpitudinem allegans), principiul resoluto jure dantis resolvitur jus accipiens si exceptia de la acest principiu, respectiv principiul ocrotirii dobanditorului de buna-credinta si cu titlu oneros al unui imobil.
De asemenea, s-a realizat o interpretare stricto sensu a notiunii de "frauda la lege", netinandu-se cont de scopul urmarit de catre legiuitorul si anume sanctionarea personelor care incearca sa eludeze cu buna stiinta prin orice mijloace dispozitiile imperative ale legii.
Astfel, Curtea, in majoritate, retine ca P.A. Maria a dobandit apartamentul nr.5 prin contractul de vanzare-cumparare, incheiat intre aceasta si Primaria Municipiului Bucuresti, prin mandatar S.C. HERASTRAU NORD SA, in conditiile Legii nr. 112/1995.
Ulterior, la data de 28 februarie 2000, a fost formulata o cerere in numele lui P.A.de schimbare a regimului juridic al imobilului dobandit, considerand ca imobilul se incadra in dispozitiile Legii nr.85/1992 si nu in dispozitiile Legii nr.112/1995.
Ca urmare a acestei cereri depuse, a fost intocmit actul aditional la contract, prin care s-a stabilit ca regimul juridic al imobilului dobandit prin contractul de vanzare-cumparare nr. 351/25087/30.09.1996, este guvernat de dispozitiile Legii nr.85/1992.
Ca urmare a schimbarii regimului juridic al imobilului, P.A. a incheiat cu recurentii-parati contractul de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere autentificat, prin care a transmis dreptul de proprietate asupra apartamentul nr.5, rezervandu-si dreptul de abitatie viagera asupra acestui apartament.
Curtea, in majoritate, constata, ca, la data intocmirii actului de vanzare-cumparare contestat, regimul juridic al imobilului era guvernat de dispozitiile Legii nr.85/1992, si nu de dispozitiile Legii nr.112/1995.
Cauza de nulitate invocata de catre P. A., autoarea, intimatului-reclamant, trebuie sa existe la momentul incheierii actului juridic, deoarece conditiile de validitate ale unui contract se apreciaza in functie de momentul intocmirii acestuia si in raport de dispozitiile legale in vigoare la data nasterii raportului juridic.
Astfel, la data de 22.03.2000, cand a fost intocmit contractul de vanzare-cumparare, regimul juridic al acestuia era guvernat de dispozitiile Legii nr.85/1992, si nu de dispozitiile Legii nr.112/1995.
Recurentii-intimati, la momentul dobandirii imobilului litigios, s-au intemeiat cu buna-credinta pe actele de proprietate ale vanzatoarei, respectiv pe contractul de vanzare-cumparare si pe actul aditional, acte care emanau de la autoritatile publice locale si care se bucurau de o prezumtie de validitate. Buna-credinta se analizeaza in raport cu momentul incheierii contractului si presupune convingerea partilor contractante ca au dreptul, potrivit dispozitiilor legale in vigoare, sa incheie actul juridic de instrainare.
Pozitia subiectiva a recurentilor-intimati la data intocmirii actului de vanzare-cumparare are relevanta in cauza de fata, deoarece buna-credinta a acestora salveaza actului juridic incheiat.
Buna-credinta a recurentilor-intimati la data intocmirii actului juridic se prezuma, in raport de dispozitiile art.1898 din Codul Civil, avand in vedere ca intimatul-reclamant nu a facut dovada contrara, in conformitate cu dispozitiile art.1169 din Codul de Procedura Civila.
Cu privire la pozitia procesuala a vanzatoarei la data intocmirii actului de vanzare-cumparare, Curtea aplica o prezumtie simpla si anume ca proprietarul unui imobil trebuia sau ar fi trebuit sa cunoasca regimul juridic al imobilului sau.
Oricum faptul ca vanzatoarea P.A.a utilizat actul aditional intocmit, chiar daca nu a depus ea personal cererea de schimbare a regimului juridic (asa cum s-a sustinut) si l-a folosit la incheierea actului de vanzare-cumparare cu recurentii-parati, inducand acestora convingerea ca poate instraina valabil apartamentul nr.5 situat in Bucuresti, Sos. Kiseleff, nr.41, corp A, etaj 1, sector 1, ilustreaza reaua credinta a acesteia la momentul incheierii actului juridic contestat.
Reaua credinta a autoarei intimatului-reclamant este ilustrata si de faptul ca, dupa 4 ani de la incheierea contractului de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere autentificat sub nr. 552/22.03.2000 de BNP Mandroiu Rodica, a formulat o actiune in justitie, prin care a solicitat constatarea nulitatii absolute a actului aditional nr.1/02.03.2000 la contractul de vanzare-cumparare nr.351/25087/30.09.1996, pe motiv ca a fost schimbat regimul juridic al imobilului sau, care era guvernat, in realitate de Legea nr.112/1995, si nu de dispozitiile Legii nr.85/1992.
Aceasta actiune a fost formulata in contradictoriu numai cu Municipiul Bucuresti, prin Primar General si cu S.C.Herastrau Nord S.A., nu au figurat in calitate de parati si recurentii-intimati si a fost solutionata, in mod definitiv si irevocabil prin sentinta civila nr.10741/28.10.2005 pronuntata de catre Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.
Scopul mediat al acestei actiunii promovate a fost schimbarea regimului juridic al apartamentul nr.5 in scopul desfiintarii ulterioare a contractului de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere autentificat.
Acest scop mediat este ilustrat prin promovarea prezentei actiuni, in dovedirea careia P.A.invoca efectele sentintei civile nr.10741/28.10.2005 pronuntata de catre Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, si anume consecintele care decurg din constatarea nulitatii absolute a actului aditional.
Intr-adevar, ca efect al unei sentinte judecatoresti definitive si irevocabile, se impun cu putere de lucru judecat dispozitivul si considerentele acesteia, care lamuresc si explica dispozitivul.
Ca efect al hotararii judecatoresti, constatarile privitoarea la imprejurarea ca regimul juridic al apartamentul nr.5 era guvernat de dispozitiile Legii nr.112/1995 au intrat in puterea lucrului judecat.
Insa, relevant, pentru cauza de fata, este faptul ca aceasta sentinta judecatoreasca nu a fost pronuntata in contradictoriu cu recurentii-intimati si ca aceasta hotarare judecatoreasca isi produce efectele de la data ramanerii defintive si irevocabile, adica din anul 2005, dupa 5 ani de zile de la intocmirea actului de vanzare-cumparare.
Astfel, la data intocmirii actului de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere autentificat sub nr. 552/22.03.2000 de BNP Mandroiu Rodica au fost respectate normele juridice cu privire la incheierea valabila, sub aspectul obiectului actului juridic incheiat.
Ca efect al sentintei definitive si irevocabile, se constata ca actul aditional nr.1/02.03.2000 la contractul de vanzare-cumparare era lovit de nulitate.
Nulitatea actului aditional la contractul de vanzare-cumparare, ar putea atrage si nulitatea actului subsecvent, respectiv contractul de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere autentificat, ca efect al aplicarii principiului resoluto jure dantis resolvitur jus accipiens, insa, instanta de recurs, in majoritate, va paraliza efectul nulitatii prin aplicarea exceptiei de la acest principiu, respectiv principiul ocrotirii dobanditorului de buna-credinta si cu titlu oneros al unui imobil.
Instanta de recurs, spre deosebire de instantele de fond, va acorda relevanta juridica principiului ocrotirii dobanditorului de buna-credinta si cu titlu oneros al unui imobil, apreciind ca buna-credinta a dobanditorului cu titlu oneros la incheierea actului juridic conduce la salvarea actului juridic, indiferent de cauza de nulitate, chiar daca s-a solicitat constatarea nulitatii absolute a actului juridic pentru frauda la lege.
In jurisprudenta, s-a invederat ca potrivit art. 966 C. civ., obligatia fondata pe o cauza falsa, sau nelicita, nu poate avea nici un efect, iar conform art. 968 din acelasi cod, cauza este nelicita cand este prohibita de legi, cand este contrarie bunelor moravuri si ordinii publice.
Cauza, fiind una dintre conditiile generale de validitate a actului juridic, reprezinta expresia pozitiei subiective a partilor fata de actul juridic incheiat. Ignorarea sau, dimpotriva, cunoasterea de catre cumparator a faptului ca bunul nu poate fi instrainat, pozitie subiectiva in functie de care cumparatorul urmeaza sa fie calificat ca fiind de buna sau de rea-credinta, isi are un incontestabil reflex la nivelul cauzei.
Un act de instrainare incheiat in conditiile in care ambele parti au fost de rea-credinta este considerat nul absolut, in aplicarea principiului "fraus omnia corrumpit", al carui temei legal il constituie art. 966 din C. civ.
Per a contrario, in masura in care ambele parti, sau cel putin cumparatorul, au fost de buna-credinta, intentia de fraudare a legii nu exista si, drept urmare, nici cauza ilicita. Asadar, sub acest aspect, actul ar putea fi deplin valabil.
Totusi, nici practica si nici doctrina nu au inteles sa recunoasca, in toate cazurile, eficienta distructiva principiului potrivit caruia nimeni nu poate sa transmita mai multe drepturi decat are.
In conflictul de interese legitime dintre adevaratul proprietar si subdobanditorul de buna credinta al bunului sau imobil, a fost preferat cel din urma. Recunoasterea prevalentei interesului subdobanditorului de buna-credinta a fost impusa - in baza unor ratiuni cu o aplicare mai larga si care au creat un adevarat principiu -, de preocuparea pentru asigurarea securitatii circuitului civil si a stabilitatii raporturilor juridice
In cauza de fata, s-a constatat de catre instantele de fond ca recurentii-intimati au fost de buna-credinta la incheierea actului de vanzare-cumparare si ca intentia acestora nu a fost de a frauda dispozitiile legale imperative, respectiv interdictia de instrainare consacrata de dispozitiile art.9 din Legea nr.112/1995, ci a dobandi in proprietate un imobil, care putea fi instrainat, potrivit documentelor prezentate de catre cealalta parte contractanta.
Numai vanzatoarea este cea care a cunoscut sau ar fi trebuit sa cunoasca regimul juridic corect al imobilului instrainat si a utilizat actul aditional cu scopul vadit de a eluda dispozitiile art.9 din Legea nr.112/1995, care reglementau interdictia de instrainare. Pozitia procesuala a vanzatoarei este evidenta, deoarece aceasta a prezentat recurentilor-parati actul aditional, s-a folosit de acesta pentru a intocmi actul, iar ulterior, dupa 5 ani de zile, de la data incheierii actului juridic, a promovat o actiune in constatarea nulitatii absolute a actului aditional.
Comportamentul ulterior al vanzatorei, care a incercat prin toate mijloacele sa defiinteze contractul de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere autentificat (promovarea unei actiunii in rezolutiunea contractului de intretinere, dupa acea promovarea unei actiunii in declararea nulitatii absolute a actului aditional si prezenta actiune, constand in desfiintarea contractul de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere autentificat pentru frauda la lege, ca urmare a constatarii nulitatii actului aditionale) nu face decat sa ilustreze reaua credinta evidenta a acesteia la incheierea contractului de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere autentificat. Scopul acesteia la intocmirea actului juridic mentionat a fost in mod evident de eluda dispozitiile Legii nr.112/1995, in sensul de a instraina un imobil care nu putea fi transmis prin acte inter vivos.
Ca urmare a scopului urmarit de parti la incheierea actului contestat, Curtea, in majoritate, retine ca efectele nulitatii actului aditional sunt paralizate de efectele principiului ocrotirii dobanditorului de buna-credinta si cu titlu oneros al unui imobil, care opereaza in prezenta cauza, chiar daca se invoca ca motiv de nulitate frauda la lege.
De asemenea efectele nulitatii actului aditional, sunt paralizate si de principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans, potrivit caruia nimanui nu ii este ingaduit sa se prevaleze de propria incorectitudine pentru a obtine protectia unui drept sau restituirea unei prestatii.
Acest principiu este o garantie a moralei si a bunelor moravuri si a faptului ca norma juridica trebuie sa fie utilizata in vederea realizarii scopului pentru care a fost edictata.
Motivul de nulitate absoluta vizand frauda, care este o cauza de nulitate fie ca este frauda la lege, fie ca este vorba de fraudarea intereselor unor terte persoane prin incheierea actului.
In ceea ce priveste frauda la lege, instanta retine ca aceasta consta in folosirea anumitor dispozitii legale, dar nu in scopul pentru care au fost edictate, ci in vederea eludarii altor dispozitii legale, imperative.
Curtea, in majoritate, retine ca singura care a avut intentia de a frauda dispozitiile art.9 din Legea nr.112/1995, care consacrau interdictia de instrainare era Puiu Ana, vanzatoarea, care cunostea regimul juridic al imobilului, pe care dorea sa il instraineze cu nerespectarea interdictiei de instrainare.
Numai Puiu Ana, autoarea intimatului-reclamant, a avut intentia de a frauda interdictia de instrainare al carei scop era protejarea unui interes general, respectiv acela de a evita cumpararea de catre chiriasi a unor apartamente in scop speculativ. Aceasta interdictie era instituita in considerarea persoanei vanzatorului, iar scopul acesteia era de a evita fraudarea legii de catre chiriasul vanzator.
In cauza de fata, interdictia de instrainare nu a fost respectata de catre insasi persoana care, avea obligatia legala de a se abtine de la un comportament contrar legii si anume acela de a vinde imobilul cumparat in baza Legii nr.112/1995, pe o perioada de 10 ani de zile. Tocmai aceasta persoana, care avea obligatia legala de a respecta norma juridica imperativa, invoca nerespectarea interdictiei, cu scopul de a obtine constatarea nulitatii absolute a unui act juridic, iar cauza nulitatii actului juridic a fost determinata in mod intentionat de catre insasi persoana obligata sa respecte interdictia.
Instanta de recurs constata ca P.A.deturneaza scopul pentru care a fost instituita interdictia de instrainare, urmarind sa obtina un folos material, si anume redobandirea dreptului de proprietate asupra apartamentului nr.5.
Acest comportament al vanzatoarei trebuie sa fie sanctionat prin pastrarea valabilitatii contractului de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere autentificat .
Aceasta sanctiune, constand in pastrarea valabilitatiii contractului de vanzare-cumparare se impune, chiar daca a fost invocata frauda la lege ca urmare a incalcarii unor norme juridice imperative.
Curtea, in majoritate, invedereaza ca sanctiunea, care intervine in cazul fraudarii legii pentru nerespectarea unei interdictii de instrainare, nu poate opera automat, fara a se tine cont daca partile au avut intentia de a frauda dispozitiile legale la incheierea actului juridic, deoarece s-ar ajunge la aplicarea automata a unei sanctiunii prin deturnarea scopului pentru care a fost reglementata nulitatea absoluta pentru frauda la lege.
In cauza de fata, prin interpretarea restrictiva a notiunii de frauda la lege, s-ar ajunge la solutia de a-l sanctiona pe cumparatorul de buna-credinta, care nu a avut intentia de a frauda, ci care a urmarit un scop licit la incheierea actului juridic, si de a-l congratula pe vanzatorul de rea-credinta, a carui intentia, in momentul incheierii actului juridic, a fost de a eluda interdictia de instrainare, de a vinde un imobil supus interdictiei si, de a obtine ulterior, reintoarcerea bunului in patrimoniul sau, ca efect al invocarii fraudei la lege.
Interpetarea unei notiunii juridice trebuie sa se realizeze in scopul obtinerii efectelor juridice pentru care a fost instituita, adica in scopul de a sanctiona persoana care a fraudat legea, iar de a beneficia de dispozitiile legale tocmai persoana care a avut o conduita contrara normei juridice si care deturneaza scopul sanctionarii fraudei la lege.
Interpretarea unei notiunii juridice in scopul producerii efectelor juridice prevazute de legiuitor a fost evidentiata de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in cauza Velcea si Mazare impotriva Romaniei (publicata in Monitorul Oficial nr.373/2010), care a sanctionat aplicarea mecanica a notiunii de nedemnitate succesorala, fara a se tine cont de circumstantele speciale ale cauzei sau de scopul pentru care a fost reglementata institutia nedemnitatii succesorale.