contestatie

Sentinta civila nr. 136 din data de 29.09.2009 pronunțată de Tribunalul Arges

Dosar nr. 3071/109/2008

R O M A N I A
TRIBUNALUL ARGES
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA Nr. 136
Sedinta publica de la 29 Septembrie 2009
Completul compus din:
PRESEDINTE V T
Grefier G G? S-a luat in examinare pentru solutionare in prima instanta, contestatia formulata impotriva Dispozitiei nr.3361/2008 emisa de Primarul Municipiului Pitesti, de reclamanta B F- decedata- prin mostenitor L I, in contradictoriu cu paratii PRIMARIA MUNICIPIULUI PITESTI si COMISIA DE APLICARE A PREVEDERILOR LEGII 10/2001 si MUNICIPIUL PITESTI- PRIN PRIMAR.
La apelul nominal facut in sedinta publica au raspuns: avocat S I pentru reclamanta si consilier juridic B D pentru parati.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier dupa care:
Avocatul reclamantei arata ca nu are cereri prealabile de formulat in cauza.
Reprezentanta paratilor arata ca nu are cereri prealabile de formulat in cauza.
Tribunalul acorda cuvantul pe probe.
Avocatul reclamantei solicita proba cu inscrisurile depuse la dosar.
Reprezentanta paratilor solicita proba cu inscrisurile depuse la dosar.
Tribunalul incuviinteaza ambelor parti proba cu inscrisurile depuse dosar.
Avocatul reclamantei arata ca nu are alte cereri de formulat in cauza.
Reprezentanta paratilor arata ca nu are cereri de formulat in cauza.
Tribunalul, constata terminata cercetarea judecatoreasca si acorda cuvantul in dezbateri de fond.
Avocatul reclamantei solicita admiterea contestatiei asa cum a fost formulata, desfiintarea dispozitiei Primarului Pitesti nr.3361/2008, sa se constate ca reclamanta este indreptatita pentru primirea de despagubiri, cerere formulata de fiica proprietarului initial. Arata ca nu exista certificat de mostenitor, insa a dovedit ca reclamanta este fiica lui M S, iar acest fapt o repune in drepturi si stabileste calitatea de mostenitor. Reclamanta L I este nepoata de fiu predecedat al defunctei B F. Arata ca nu solicita cheltuieli de judecata.
Reprezentanta paratilor solicita respingerea contestatiei si mentinerea dispozitiei nr. 3361/2008 emisa de Primarul Municipiului Pitesti, ca legala si temeinica. Reclamanta nu face dovada calitatii de mostenitor dupa M S. La dosar sunt depuse acte, dar nu se face dovada certrificatului de mostenitor care nu exista. La momentul formularii notificarii nu s-au depus acte justificative.

TRIBUNALUL

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 16.09.2008, astfel cum a fost precizata la data de 9.12.2008, reclamanta L I solicitat in contradictoriu cu Primaria municipiului Pitesti si cu Comisia de aplicare a Legii nr.10/2001, ca instanta prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna desfiintarea dispozitiei nr.3361/2008 si acordarea de despagubiri pentru imobilul compus din teren si constructii, in suprafata de 1200 mp, situat in P, (fost E nr.11), judetul Arges.
Tribunalul analizand actele si lucrarile dosarului apreciaza ca plangerea este intemeiata pentru urmatoarele considerente:
Prin notificarea nr.1364/09.08.2001 (f.26-dosar fond), numita B F a solicitat in baza Legii nr.10/2001 restituirea in natura sau prin echivalent a imobilului , format din teren si constructii, in suprafata de 1200 mp, situat in P, str.E, (fost E ), judetul Arges, trecut in proprietatea statului conform Decretului nr.524/24.11.1955.
Prin dispozitia nr.3361/2008 a Primarului municipiului Pitesti (f.33) s-a respins cererea de acordare de despagubiri pentru imobilul revendicat, pentru considerentul ca nu se face dovada calitatii de mostenitor de pe urma autorului M S
Potrivit art.11 alin 4 din Legea nr.10/2001, in cazul in care lucrarile pentru care s-a dispus exproprierea ocupa functional intregul teren afectat, masurile reparatorii se stabilesc in echivalent pentru intreg imobilul. De asemenea potrivit art.3 alin 1 lit.a din Legea nr.10/2001, raportat la art.4 alin 2 din acelasi act normativ, sunt indreptatite a solicita stabilirea dreptului de proprietate , fostii proprietari deposedati, precum si mostenitori legali sau testamentari ai acestora, situatie in care cererea de restituire formulata de mostenitori opereaza repunerea in termen a acestora in conformitate cu art.4 alin 3 teza a II-a din Legea nr.10/2001.In consecinta, in cazul cererilor formulate de catre mostenitori, nu este necesar ca acestia sa-si dovedeasca calitatea cu certificat de mostenitor, ci este suficient ca acestia sa depuna acte de stare civila, din care sa reiasa legatura de rudenie cu fostul proprietar deposedat, avand in vedere ca "repunerea succesibilor in termenul de acceptare a succesiunii a vizat tocmai situatia lipsei- la data deschiderii succesiunii-din patrimoniul defunctului a unor bunuri imobile, de o valoare importanta, aspect care nu i-a motivat pe acestia sa declanseze dezbaterea succesorala"(in acest sens: I.C.C.J., s.civ.si de prop.int., dec.2479/2007).
In cauza prin referatul nr.51575/5.08.2008 (f.34) rezulta ca imobilul revendicat a trecut in proprietatea statului conform Decretului nr.524/1955 din proprietatea autorului M S si a fost demolat in anul 1989, potrivit adresei nr.2696/26.06.1996. In cauza astfel cum s-a retinut prin incheierea din data de 16.06.2009, prin care s-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active, petenta LI, are calitatea de mostenitor legal a numitei B F, ce a formulat notificarea nr. 1364/09.08.2001 (f.26-dosar fond), ipoteza in care si-a justificat calitatea de mostenitor de pe urma autorului M S.
Apararea intimatei Municipiul Pitesti, potrivit caruia in faza judecatoreasca nu se pot administra alte inscrisuri, fata de cele din faza administrativa este neintemeiata, avand in vedere ca "in absenta unei reglementari distincte in legea speciala, etapa jurisdictionala a contestatiei, in cadrul careia se realizeaza de catre instanta controlul legalitatii si temeiniciei dispozitiei, urmeaza, sub aspectul probatiunii, regulile procesual civile de drept comun, iar titularul notificarii (sau succesorii sai) poate complini lipsa actelor doveditoare din faza administrativa" (in acest sens: I.C.C.J., s.civ.si de propr.int., dec.nr.5996/2007).
Pentru considerentele expuse, tribunalul va admite plangerea , va desfiinta dispozitia nr.3361/2008 si va dispune stabilirea dreptului de proprietate in favoarea petentei L I, prin acordarea de despagubiri, pentru imobilul compus din teren in suprafata de 1200 mp si constructii, situat in P, str.E (fost E), judetul Arges.


PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

Admite plangerea formulata de petenta L I cu domiciliul ales in P, B-dul E in contradictoriu cu Municipiul Pitesti, Primaria municipiului Pitesti si Comisia de aplicare a Legii nr.10/2001,
Desfiinteaza dispozitia nr.3361/2008 a Primarului Municipiului Pitesti.
Dispune stabilirea dreptului de proprietate in favoarea petentei L I, prin acordarea de despagubiri, pentru imobilul compus din teren in suprafata de 1200 mp si constructii, situat in Pitesti, str.E (fost E), judetul Arges.
Cu apel in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica de la 29 Septembrie 2009.

Sursa: Portal.just.ro