Libertatea de exprimare. Elementele raspunderii civile delictuale. Publicarea hotararii intr-un ziar de larga circulatie, in scopul repararii integrale a prejudiciului adus. Functia preventiv reparatorii a masurii dispuse de instanta.
C.p.cv., art.304 pct.9,art. 54 din Decretul nr. 31/1954 si art. 998-999 Cod civil
reclamantul a dovedit imprejurarea ca prin interventia televizata, parata a savarsit o fapta ilicita, caci, in exercitarea dreptului sau la libera exprimare, a incalcat limitele acestui drept, prejudiciind onoarea si reputatia reclamantului, prin aceea ca l-a acuzat de savarsirea unor fapte prevazute de legea penala, in conditiile in care, fata de acesta, nu exista nici macar inceputa urmarirea penala si fara a dovedi ca interventia sa a constituit o masura necesara intr-o societate democratica.
Instanta a constatat ca prejudiciul moral adus reclamantului in acest fel, rezida in lezarea dreptului acestuia, la onoare, la reputatie si la protejarea vietii sale private, aspect ce reiese si din certificatul de cazier judiciar, din care rezulta ca reclamantul nu a suferit nici o condamnare penala.
In privinta vinovatiei, instanta a subliniat ca, desi reclamantul este redactor sef adjunct al unei reviste cu tiraj mic, aceasta calitate nu este de natura a justifica comportamentul paratei, neexistand nici o nevoie sociala imperioasa, ca asemenea aspecte sa fie aduse la cunostinta publicului.
Legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita a paratei si prejudiciul moral produs reclamantului, rezulta in speta ex re.
Drepturile sale personale nepatrimoniale la onoare si la reputatie au fost lezate prin savarsirea faptei ilicite de catre parata, fiind indeplinite toate elementele raspunderii civile delictuale, iar ceea ce intereseaza in cauza este repararea integrala a prejudiciului in persoana reclamantului si nu in persoana paratei.
Fiecare persoana este raspunzatoare pentru faptele ilicite savarsite si trebuie sa-si asume responsabilitatea acestora, fara a considera ca, ulterior, in masura in care este condamnata la repararea prejudiciului, ar fi lezat propriul drept la imagine.
Instanta a considerat ca obligarea paratei la publicarea hotararii doar intr-un ziar de larga circulatie, reprezinta o masura suficienta si necesara pentru acoperirea prejudiciului, in acest sens, dandu-se eficienta functiei preventiv reparatorii, a raspunderii civile delictuale, fara ca, prin aceasta, sa fie adusa vreo ingerinta in exercitiul libertatii de exprimare, sau vreo incalcare a drepturilor partii adverse.
CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A IV A CIVILA
DECIZIA CIVILA NR.496 /19.03.2009, dosar nr.2785/299/2007
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti la data de 30.01.2007, reclamantul P.N. a chemat in judecata pe parata O.Z., solicitand instantei ca prin hotararea pe care o va pronunta, sa oblige parata sa publice integral hotararea instantei sub titlu "anunt judiciar", pe cheltuiala sa, in patru cotidiane centrale (Ziua, Adevarul, Evenimentul Zilei si Libertatea), cu aceleasi caractere cu care sunt tiparite si articolele aparute in aceste publicatii.
In motivare, reclamantul a aratat ca parata a lansat prin intermediul emisiunii "D.D. direct" in cadrul televiziunii OTV, o serie de afirmatii defaimatoare, facand o serie de referiri negative si denigratoare, la adresa sa, in emisiunea din data de 29 noiembrie 2006, sub titlul "O.Z taie in carne vie". Aceste acuzatii, care nu sunt probate in nici un fel, au ca subiect infiintarea de catre reclamant a unei "firme de acoperire a unei retele de prostitutie" sau "scoaterea unor opere de arta extrem de valoroase din Romania", iar parata s-a referit la reclamant cu apelativele "proxenet, jurnalist corupt, escroc, spagar" si l-a acuzat pe reclamant ca are "o crescatorie de pitbulli criminali, respectiv ca "a luat spaga doua masini printre care una este BMW".
In drept, actiunea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 998-999 Cod civil, ale art. 30 alin. 6 si 8 din Constitutia Romaniei, art. 54 din Decretul nr. 31/1954 si art. 10 pct. 2 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Prin sentinta civila nr. 1559/5.02.2008, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a respins ca neintemeiate atat actiunea formulata de reclamant, cat si cererea paratei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecata.
Pentru a hotari in acest fel, instanta a retinut ca, in raport de temeiul de drept al cererii, respectiv art. 54 alin. 2 din Decretul nr.31/1954 si art. 998-999 Cod civil, reclamantul a dovedit imprejurarea ca prin interventia televizata din data de 29.11.2006, parata a savarsit o fapta ilicita, caci, in exercitarea dreptului sau la libera exprimare, a incalcat limitele acestui drept, prejudiciind onoarea si reputatia reclamantului, prin aceea ca l-a acuzat de savarsirea unor fapte prevazute de legea penala, in conditiile in care, fata de acesta, nu exista nici macar inceputa urmarirea penala si fara a dovedi ca interventia sa a constituit o masura necesara intr-o societate democratica.
Instanta a constatat ca prejudiciul moral adus reclamantului in acest fel, rezida in lezarea dreptului acestuia, la onoare, la reputatie si la protejarea vietii sale private, aspect ce reiese si din certificatul de cazier judiciar, din care rezulta ca reclamantul nu a suferit nici o condamnare penala.
In privinta vinovatiei, instanta a subliniat ca, desi reclamantul este redactor sef adjunct al unei reviste cu tiraj mic, aceasta calitate nu este de natura a justifica comportamentul paratei, neexistand nici o nevoie sociala imperioasa, ca asemenea aspecte sa fie aduse la cunostinta publicului.
Legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita a paratei si prejudiciul moral produs reclamantului, rezulta in speta ex re.
Pentru aplicarea dispozitiilor art. 54 alin. 2 din Decretul nr.31/1954, in scopul restabilirii dreptului pretins, instanta a apreciat ca nu este necesara publicarea hotararii in patru cotidiene centrale, caci simpla pronuntare a sentintei constituie, in sine, o masura necesara si suficienta pentru a se ajunge la restabilirea drepturilor personale nepatrimoniale incalcate ale reclamantului.
Impotriva sentintei au declarat apel atat reclamantul, cat si parata.
In dezvoltarea motivelor de apel, reclamantul a aratat ca instanta a gresit atunci cand a respins solicitarea apelantului de obligare a paratei la publicarea hotararii in patru cotidiane centrale, pentru a se putea compensa prejudiciul suferit, pe calea televiziunii, care are un impact mult mai mare decat presa scrisa.
Pentru apelant, este esential ca restabilirea dreptului sa se realizeze pe cai asemanatoare celor prin care s-a produs lezarea dreptului.
Prin urmare, instanta a gresit de doua ori in aplicarea dispozitiilor art. 54 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954, respectiv atunci cand si-a asumat o masura la care trebuia sa o oblige pe parata si apoi, cand a considerat masura publicarii, ca nefiind una necesara.
Apelanta-parata a criticat sentinta in ceea ce priveste modul de solutionare a cererii referitoare la cheltuielile de judecata, avand in vedere ca potrivit art.274 Cod procedura civila, partea care cade in pretentii va fi obligata, la cerere, sa plateasca cheltuieli de judecata.
Prin decizia civila nr. 1354 A din 30.10.2008, Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila, a admis apelul declarat de apelantul-reclamant, a schimbat in parte sentinta apelata, in sensul ca a admis in parte actiunea si a obligat-o pe parata sa publice integral considerentele si dispozitivul sentintei de fond precum si decizia pronuntata de tribunal, sub titlul "Anunt judiciar", pe cheltuiala paratei, in cotidianul Libertatea cu aceleasi caractere cu care sunt tiparite si articolele aparute in aceasta publicatie.
Prin aceeasi decizie, a mentinut celelalte dispozitii ale sentintei, respingand ca nefondat apelul declarat de parata si a respins, ca ramasa fara obiect, cererea de aderare la apel formulata de apelantul-reclamant si, ca neintemeiata, cererea apelantei-parate de acordare a cheltuielilor de judecata.
Pentru a decide in acest fel, tribunalul a retinut ca, in mod corect, instanta de fond a gasit, in privinta reclamantului, ca drepturile sale personale nepatrimoniale la onoare si la reputatie au fost lezate prin savarsirea faptei ilicite de catre parata, fiind indeplinite toate elementele raspunderii civile delictuale, iar ceea ce intereseaza in cauza este repararea integrala a prejudiciului in persoana reclamantului si nu in persoana paratei.
Fiecare persoana este raspunzatoare pentru faptele ilicite savarsite si trebuie sa-si asume responsabilitatea acestora, fara a considera ca, ulterior, in masura in care este condamnata la repararea prejudiciului, ar fi lezat propriul drept la imagine.
Tribunalul a considerat ca obligarea paratei la publicarea hotararii doar intr-un ziar de larga circulatie, reprezinta o masura suficienta si necesara pentru acoperirea prejudiciului, in acest sens, dandu-se eficienta functiei preventiv reparatorii, a raspunderii civile delictuale, fara ca, prin aceasta, sa fie adusa vreo ingerinta in exercitiul libertatii de exprimare, sau vreo incalcare a drepturilor partii adverse.
Impotriva deciziei au declarat recurs ambele parti.
In recurs nu s-au administrat probe noi.
Reclamantul a invocat drept motiv de nelegalitate dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, apreciind ca tribunalul a aplicat gresit dispozitiile art. 54 din Decretul nr.31/1954, coroborat cu art. 998-999 Cod civil.
Instanta a apreciat ca prin publicarea intr-un singur cotidian a hotararilor se asigura repararea integrala a prejudiciului, fara, insa, a avea in vedere complexitatea acestui prejudiciu, tinand cont ca toate afirmatiile au fost facute in cadrul unei emisiuni de larga audienta si la o ora de maxima audienta. Instantele trebuiau sa aiba in vedere ca impactul mediatic al informatiilor transmise pe cale video este mult mai mare decat al presei scrise, ca reclamantul nu a solicitat acordarea unor daune morale si ca publicarea in cele patru cotidiene este singura forma sub care a solicitat sa i se faca reabilitarea imaginii si onoarei.
Functia punitiva a raspunderii civile delictuale nu este indeplinita prin obligarea simbolica a paratei la aducerea hotararii la cunostinta a unui numar mic de persoane, in comparatie cu numarul celor care au auzit-o in cadrul emisiunii TV din 29.11.2006. Sanctiunea dispusa trebuia sa fie raportata si la vinovatia cu care a actionat parata, avand in vedere ca a facut aceste afirmatii din dorinta de a se razbuna pe recurentul-reclamant.
Dupa doi ani de la aparitia paratei in cadrul emisiunii TV, nu este indeplinita nici functia reparatorie a raspunderii civile delictuale, caci hotararea instantei limiteaza publicul catre care ajung informatiile cuprinse in hotararile pronuntate, multi telespectatori ramanand cu afirmatiile intimatei, fara a cunoaste nelegalitatea lor.
Analizand decizia recurata prin prisma si in limita criticilor formulate de recurentul-reclamant, in temeiul dispozitiilor art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, Curtea constata ca recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmeaza:
Recurentul invoca gresita aplicare a dispozitiilor art. 54 din Decretul nr. 31/1954 si art. 998-999 Cod civil, prin aceea ca instanta nu a obligat-o pe parata la publicarea hotararii in patru cotidiane, ci doar intr-unul, ceea ce ar echivala cu o reparare partiala a prejudiciului.
In ceea ce priveste aplicarea dispozitiilor art. 998-999 Cod civil, se constata ca recurentul nu formuleaza nici o critica concreta referitoare la modul in care instanta a stabilit existenta conditiilor care atrag raspunderea civila delictuala a paratei, respectiv fapta ilicita savarsita cu vinovatie, prejudiciul si legatura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu. De vreme ce toate aceste constatari ii sunt favorabile recurentului-reclamant, este firesc sa nu critice hotararea sub acest aspect, caci o atare conduita ar fi contrara intereselor sale.
Toate sustinerile acestuia se raporteaza, in realitate, la modul in care instanta a inteles sa aplice dispozitiilor art. 54 din Decretul nr. 31/1954 cu urmatorul continut : "Persoana care a suferit o atingere in dreptul sau la nume ori la pseudonim, la denumire, la onoare, la reputatie, in dreptul personal nepatrimonial de autor al unei opere stiintifice, artistice ori literare, de inventator sau in orice alt drept personal nepatrimonial, va putea cere instantei judecatoresti incetarea savarsirii faptei care aduce atingerea drepturilor mai sus aratate.
Totodata, cel care a suferit o asemenea atingere va putea cere ca instanta judecatoreasca sa oblige pe autorul faptei savarsite fara drept, sa publice, pe socoteala acestuia, in conditiile stabilite de instanta, hotararea pronuntata ori sa indeplineasca alte fapte destinate sa restabileasca dreptul atins."
Criticile formulate de recurent sub acest aspect, care vizeaza necesitatea publicarii hotararii in patru cotidiane, nu sunt sustinute de nici o proba (de exemplu in ceea ce priveste audienta emisiunii in raport de impactul pe care il are presa scrisa, respectiv cotidianul ales de instanta de apel) in nici un fel, astfel ca, din punct de vedere juridic, acestea raman simple afirmatii ori aprecieri subiective ale partii. Aceasta, cu atat mai mult cu cat, din informatiile accesibile publicului, furnizate de Biroul Roman de Audit al tirajelor si conform Studiului National de Audienta, cotidianul Libertatea se plasa la momentul pronuntarii hotararii, in topul celor mai populare publicatii, atat ca tiraj cat si ca numar de cititori pe editie.
Prin urmare, Curtea constata ca in mod corect instanta de apel a considerat ca fiind necesara si suficienta pentru restabilirea dreptului si repararea integrala a prejudiciului, publicarea hotararii intr-un cotidian raspandit, respectiv cotidianul Libertatea.
Nu poate fi analizata in cadrul caii extraordinare de atac sustinerea ca instanta era chemata sa dispuna restabilirea dreptului si in considerarea vinovatiei cu care a actionat intimata, adica din razbunare, pentru simplul motiv ca o atare exigenta nu este reglementata de dispozitiile legale a caror gresita aplicare se invoca in temeiul motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.
Recurenta-parata a sustinut ca sentinta este nelegala prin prisma dispozitiilor art. 304 pct. 6 si 9 Cod procedura civila.
In dezvoltarea motivelor de nelegalitate, dupa prezentarea istoricului cauzei, recurenta a formulat critici referitoare la faptul ca publicarea integrala a hotararii nu este necesara pentru restabilirea dreptului, caci, asa cum a apreciat instanta de fond, simpla pronuntare a sentintei cu considerentele acesteia constituie o satisfactie suficienta pentru restabilirea drepturilor nepatrimoniale incalcate. Publicarea hotararii nu ar avea nici o eficienta practica sub aspectul repararii prejudiciului moral si ar fi de natura a leza imaginea recurentei-parate. De altfel, recurenta contesta savarsirea unei fapte ilicite, ea exercitand un drept fundamental, dreptul la libera exprimare, care este reglementat la nivel constitutional si international.
Apreciaza recurenta ca faptele prezentate in cadrul emisiunii din 20.11.2006 nu sunt false, ci au fost confirmate in direct de persoanele care il cunosteau pe intimatul-reclamant.
De asemenea, criticile au vizat modul de solutionare a cererii de acordare a cheltuielilor de judecata, instanta de apel stabilind ca argumentele instantei de fond sunt neintemeiate, avand in vedere chitanta nr. 11 din 7.01.2008, care face dovada achitarii contravalorii prestatiilor avocatiale efectuate in dosarul de fata.
Recurentul-reclamant a formulat intampinare la recursul declarat de parata, prin care a solicitat, in esenta, respingerea recursului ca nefondat, deoarece acesta nu cuprinde motive de nelegalitate ci de netemeinicie, ceea ce ar trebui sa atraga nulitate recursului. Recurenta nu ar putea sa faca discutii pe fondul cauzei, respectiv pe tema angajarii raspunderii civile delictuale, acesta fiind un aspect pe care l-a agreat prin neapelarea fondului hotararii, apelul sau vizand doar cheltuielile de judecata.
Si acest recurs este gasit ca nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse in continuare:
In ceea ce priveste invocarea dispozitiilor art. 304 pct. 6 Cod de procedura civila, respectiv ipotezele in care instanta, a acordat mai mult decat s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut, se constata ca recursul paratei nu cuprinde nici o critica ce ar putea fi incadrata in acest motiv de recurs, astfel ca, devolutiunea va fi limitata la criticile incadrabile in dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod de procedura civila, referitoare la gresita aplicare a dispozitiilor legale pe care se intemeiaza hotararea instantei.
Asa cum sustine recurentul-reclamant in intampinarea depusa, recurenta-parata nu mai poate provoca reanalizarea conditiilor care atrag raspunderea sa civila delictuala, omisso medio, cata vreme existenta acestora a fost hotarata de instanta de fond, insa parata nu a inteles sa atace cu apel acea hotarare. O posibila aparare a paratei, in sensul ca nu ar fi avut interes sa o apeleze avand in vedere ca actiunea a fost respinsa, ar trebui inlaturata, cu motivarea ca prima instanta este cea care a stabilit ca parata se face vinovata de savarsirea unei fapte ilicite prin care i-a provocat reclamantului un prejudiciu nepatrimonial, constand in atingerea adusa onoarei si reputatiei acestuia, prin exercitarea abuziva a dreptului la libera exprimare. Prin urmare, fondul raportului juridic dedus judecatii a fost solutionat in acest fel, insa, cum instanta a apreciat ca restabilirea dreptului s-ar realiza prin simpla pronuntare a sentintei, incurajata, probabil, de publicitatea redusa a acesteia, parata a ramas in pasivitate. Aceasta inseamna, pe de o parte, ca in calea de atac de fata nu mai poate fi reluata aceasta analiza, iar pe de alta parte, ca instanta de fond a apreciat in mod gresit ca, prin pronuntarea sentintei, ar putea fi restabilit dreptul pretins, aspect sesizat in mod corect de instanta de apel.
Publicarea hotararii judecatoresti intr-un cotidian central, care da eficienta functiei reparatorii pe care trebuie sa o aiba raspunderea civila delictuala, nu poate fi apreciata ca aducand atingere imaginii recurentei-parate, caci conform adagiului, "qui suo jure utitur neminem laedit", exercitiul normal al dreptului subiectiv, chiar daca aduce unele restrangeri sau prejudicii unui drept subiectiv apartinand altei persoane, nu da nastere unei obligatii de reparatie.
Referitor la cheltuielile de judecata solicitate de parata, tribunalul a aplicat corect dispozitiile art. 274 Cod de procedura civila, care prevad ca partea care cade in pretentii va fi obligata, la cerere, sa plateasca cheltuielile de judecata. Per a contrario, partea care cade in pretentii nu poate solicita si obtine cheltuielile ocazionate de proces de la partea care a avut castig de cauza, cum este situatia in speta.
Pentru considerentele aratate, Curtea, in temeiul dispozitiilor art. 312 si 304 pct. 9 Cod de procedura civila, va respinge recursurile ca nefondate.