Recurs. Inadmisibilitatea recursului inculpatului pe latura penala intrucat prin epuizarea cailor ordinare de atac, hotararea de condamnare a ramas definitiva.
Nemotivarea in scris a recursului de catre intima?i. Inciden?a cazurilor de casare care pot fi luate in considerare din oficiu, potrivit art.38510 alin.21 rap. la art.3859 alin.3 din Codul de procedura penala - art.3859 alin.1 pct.171 din Codul de procedura penala (repus in vigoare ca urmare a Deciziei Curtii Constitutionale nr.783 din data de 12 mai 2009), apreciind ca, desi autoritatea de jurisdictie constitutionala nu s-a pronuntat in mod explicit in acest sens, el poate fi invocat si din oficiu, conform art.3859 alin.3 din Codul de procedura penala, intrucat interpretarea istorico-teleologica si cea sistematica ale deciziei respective, prin care se constata neconstitutionalitatea dispozitiei prin care a fost abrogat (cuprinsa in art.I pct.185 din Legea nr.356/2006), conduc la concluzia ca si norma ce reglementeaza modul sau de invocare nu poate fi decat cea in varianta reglementata anterior modificarii aduse prin Legea nr.356/2006 (art.I, pct.187).
Principiul resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis - principiul subsecventei actului juridic - presupune anularea actului subsecvent, ca urmare a anularii actului principal pe care se intemeiaza cel de-al doilea.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI, SECTIA I PENALA, DECIZIA NR.143 DIN 24 IANUARIE 2011)
Prin Sentinta penala nr.974/F din data de 07 mai 2010, pronuntata in Dosarul nr.13342/4/2009, Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti a hotarat astfel:
In temeiul art.215 alin.1, 2 si 3 din Codul penal, a condamnat pe inculpatul U. A. (fiul lui M. si G., nascut la data de 2. ... 19.. in comuna G., judetul I., CNP 17........) la pedeapsa de 4 ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de inselaciune (fapta descrisa la pct.1 din rechizitoriu).
In temeiul art.215 alin.1, 2 si 3 din Codul penal, a condamnat pe acelasi inculpat la pedeapsa de 4 ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de inselaciune (fapta descrisa la pct.2 din rechizitoriu).
In temeiul art.291 din Codul penal, a condamnat pe acelasi inculpat la pedeapsa de 1 an inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de uz de fals.
In temeiul art.33 lit.a rap. la art.34 alin.1 lit.b din Codul penal, a contopit cele trei pedepse si a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 ani inchisoare, pe care a sporit-o cu 1 an inchisoare, dispunand ca acesta sa execute in final pedeapsa de 5 ani inchisoare.
In temeiul art.71 din Codul penal, a interzis inculpatului, ca pedeapsa accesorie, drepturile prevazute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a si lit.b din Codul penal.
In temeiul art.88 din Codul penal, a dedus din pedeapsa aplicata inculpatului durata retinerii din data de 06 august 2007 si perioada arestarii preventive, incepand cu data de 24 iunie 2009 si pana la zi.
In temeiul art.350 alin.1 din Codul de procedura penala, a mentinut masura arestarii preventive a inculpatului.
In temeiul art.14 rap. la art.346 alin.1 din Codul de procedura penala rap. la art.998 din Codul civil, a admis in parte actiunea civila formulata de partea vatamata NICULEAC MARITA (constituita parte civila) si a obligat pe inculpat la plata catre aceasta a sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale.
In temeiul art.14 rap. la art.346 alin.1 din Codul de procedura penala rap. la art.998 din Codul civil, a admis in parte actiunea civila formulata de partea vatamata M. D. (constituita parte civila) si a obligat pe inculpat la plata catre aceasta a sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale.
A anulat procura autentificata prin incheierea nr.130/10.02.2005 a BNP V. C. si contractul de vanzare-cumparare autentificat prin incheierea nr.1395/24.08.2006 a BNP F. N., incheiat cu intimatul G. V.
A anulat procura autentificata prin incheierea nr.349/03.02.2006 a BNP T. P. V. si T. D. M.si contractul de vanzare-cumparare autentificat prin incheierea nr.2963/26.05.2006 a BNP N., incheiat cu intimatul G. C.
A mentinut masurile de inscriere in cartea funciara a interdictiilor de instrainare cu privire la cele doua imobile la care se refera contractele de vanzare-cumparare anterior mentionate.
In temeiul art.191 alin.1 din Codul de procedura penala, a obligat pe inculpat la plata sumei de 1.400 lei, reprezentand cheltuieli judiciare catre stat.
A luat act ca partea civila N.C M. nu a solicitat cheltuieli de judecata.
A respins, ca neintemeiata, cererea partii civile M. D. de plata a cheltuielilor de judecata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, Judecatoria a retinut urmatoarea situatie de fapt:
1. La data de 04 iulie 2007, partea vatamata M.D. a sesizat organele de politie cu privire la faptul ca, la domiciliul sau din Bucuresti, Strada R. nr., bl.Y.., sc.., et.., ap..., sectorul .., s-a prezentat un agent imobiliar, care i-a aratat o copie a unui contract de vanzare-cumparare incheiat cu privire la apartamentul respectiv si care s-a aratat interesat in a-l viziona.
S-a stabilit ca tatal partii vatamate, M. N., proprietar al acelui apartament, era pus sub interdictie judecatoreasca prin Sentinta civila nr.825/07.09.1995 a Tribunalului Bucuresti, avand ca tutore chiar pe fiica sa. Actele de proprietate ale apartamentului s-au aflat tot timpul in posesia partii vatamate.
In anul 2005, M. N. l-a cunoscut pe inculpat U. V.L, care vindea in piata. Afland despre acest lucru si vazand ca tatal sau incepuse sa vina acasa sub influenta bauturilor alcoolice, partea vatamata a sesizat organele de politie de la Sectia 12, care i-au atras atentia inculpatului sa inceteze sa se mai vada cu M. N. si l-au sanctionat contraventional.
Inculpatul a obtinut insa, de la acesta, procura nr.130/10.02.2005, prin care era imputernicit sa faca orice tranzactie cu privire la imobilul anterior mentionat.
La momentul respectiv, M. N. suferea de mai multe boli psihice, iar, din probatoriul cauzei, a rezultat cu certitudine ca inculpatul cunostea ca acesta era pus sub interdictie si ca nu putea semna acte de dispozitie.
La cateva zile dupa obtinerea procurii, respectiv in data de 14 februarie 2005, inculpatul a facut demersuri pentru obtinerea cadastrului cu privire la imobil. Pentru ca M. N. nu detinea actele de proprietate, inculpatul l-a ajutat sa obtina duplicate de pe acestea.
Sustinerea inculpatului in sensul ca M. N. i-a spus ca nu mai avea actele originale deoarece i le furase chiriasul anterior a fost inlaturata, intrucat, din probele administrate, a rezultat ca apartamentul respectiv nu a facut obiectul vreunui contract de inchiriere in perioada 2004 - 2006, iar actele originale si cheile acestuia s-au aflat tot timpul in posesia partii vatamate, nefiind furate sau pierdute.
Dupa obtinerea actelor necesare, inculpatul a facut demersuri pentru vanzarea apartamentului, sens in care a gasit un cumparator, in persoana intimatului G. V., cu care, in calitate de mandatar al lui M.N., a incheiat contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.1395/24.08.2006.
Cu privire la acest contract, s-a retinut, in primul rand, ca, in cuprinsul sau, se mentioneaza ca intimatul G. V. (cumparatorul) locuia in fapt in apartamentul respectiv inca din data de 01 august 2006, aceasta imprejurare fiind insa nereala, intrucat acolo locuia partea vatamata, care detinea si actele originale si cheile de acces.
Astfel, martorii audiati in cauza, M. E. si L. V., au confirmat ca, in apartament, statea la acea vreme partea vatamata, care platea si cheltuielile locative.
In al doilea rand, s-a retinut ca afirmatia intimatului G. V., in sensul ca a vizionat apartamentul inainte de incheierea contractului de vanzare-cumparare, constatand ca acesta se afla intr-o stare avansata de degradare, este nereala, in conditiile in care cheile de acces se aflau la partea vatamata, care si locuia in fapt acolo, iar martorii anterior mentionati au relatat ca apartamentul era bine ingrijit, in acelasi sens fiind si inscrisurile si fotografiile depuse la dosar.
S-a apreciat ca fiind putin probabil faptul ca intimatul G. V.sa fi vizionat un alt apartament. De asemenea, s-a apreciat ca nici o asemenea situatie nu il transforma pe acesta intr-un cumparator diligent si de buna-credinta, intrucat un astfel de cumparator ar fi trebuit sa fie atent daca ceea ce a vizionat coincide cu ceea ce a cumparat, cel putin ca adresa.
In al treilea rand, s-a retinut ca pretul vanzarii nu a fost unul serios, el reprezentand numai jumatate din pretul valabil in acea perioada pentru un apartament similar.
In al patrulea rand, s-a retinut ca, desi intimatul G. V. a negat ca l-ar fi cunoscut anterior pe inculpat, probele administrate au dovedit contrariul, si anume ca cei doi se stiau si se ocupau cu astfel de tranzactii.
Astfel martorii G. D., O. A. si S. A. au declarat ca acestia erau deseori impreuna. De asemenea, si fiul lui G. V. (intimatul G. C.) nu era strain de asemenea contracte, in conditiile in care cea de-a doua fapta se refera la incheierea unui alt contract de vanzare-cumparare, in care inculpatul apare tot in calitate de mandatar.
Totodata, la dosarul cauzei, a fost depus si un al treilea contract de vanzare-cumparare, incheiat tot de inculpat, in calitate de mandatar si intimatul G.C., care, desi nu face obiectul cauzei, dovedeste ca relatiile dintre persoanele mentionate nu erau intamplatoare, iar intimatii nu erau straini de modalitatea in care actiona inculpatul.
De altfel, chiar si inculpatul a recunoscut, in declaratiile initiale, ca il cunostea pe intimatul G. V. inainte de incheierea contractului de vanzare-cumparare.
Afirmatia inculpatului, in sensul ca M. N. ar fi fost de fata la incheierea contractului de vanzare-cumparare, fiind de acord cu clauzele acestuia, a fost inlaturata, intrucat nu s-a coroborat cu alte probe si, mai mult, o astfel de situatie nu ar fi justificat incheierea contractului prin mandatar, iar nu personal de catre proprietar.
In plus, planul infractional al inculpatului a rezultat din faptul ca acesta, cunoscand starea de sanatate a lui M. N.si faptul ca nu avea voie sa se intalneasca cu el, a procedat totusi la vanzarea apartamentului sau.
Chiar daca in contractul de vanzare-cumparare s-a precizat ca pretul a fost primit de mandatar la data incheierii lui, s-a apreciat ca acest fapt nu a fost dovedit ca fiind intr-adevar realizat, iar sustinerea inculpatului ca a oprit pentru el 10.000 EURO (nu se cunoaste cu ce titlu) nu a fost nici ea probata.
Desi inculpatul si intimatul G. V.au sustinut ca au stabilit, la momentul incheierii contractului, ca "batranul care locuia acolo" sa mai stea cateva luni in apartament, aceste declaratii au fost inlaturate, intrucat, in realitate, intimatul nu a vizitat vreodata acel imobil si nici nu l-a cunoscut personal pe M. N.
S-a apreciat ca asa-zisele demersuri legale intreprinse de inculpat nu erau decat acoperirea manoperelor dolosive ale acestuia, care a profitat de pe urma starii de sanatate a lui M. N. si nicidecum nu l-a ajutat pe acesta, dintr-o pretinsa prietenie.
2. La data de 17 martie 2007 partea vatamata N. M. a sesizat organele de politie cu privire la faptul ca, in ziua anterioara, in timp ce ea se afla in comuna R. V., judetul C., indivizi necunoscuti au patruns in locuinta sa din Bucuresti, Soseaua O.nr..., bl..., sc..., ap..., sectorul .., i-au scos lucrurile de acolo si au schimbat usa de acces.
In fapt, s-a stabilit ca, anterior, partea vatamata il cunoscuse pe inculpatul U. A., care, impreuna cu o persoana de sex feminin, i-au daruit mai multe bunuri si s-au oferit sa o ajute pentru obtinerea unor certificate de incadrare a copiilor sai intr-un grad de handicap. In acest scop, inculpatul a insotit-o pe partea vatamata la Spitalul Balaceanca, unde i-a comunicat insa ca nu a gasit niciun doctor care sa o ajute. In drum spre casa, inculpatul a facut copii de cartea de identitate a partii vatamate, spunandu-i ca are nevoie de aceasta pentru a-i obtine pensia.
Ulterior, inculpatul si persoana de sex feminin nu au mai contactat-o pe partea vatamata pana in luna martie 2007, cand cea din urma, care s-a recomandat "Mihaela", a revenit la domiciliul acesteia si i-a propus sa o ajute la diverse munci, in schimbul unor sume de bani. Partea vatamata a fost de acord si, in acest scop, impreuna cu concubinul sau (martorul M.S.), s-au deplasat in locuinta persoanei respective din comuna R. V., unde au prestat diferite munci.
La data de 16 martie 2007, partea vatamata si concubinul acesteia au fost luati din nou din Bucuresti si dusi in aceeasi comuna. In jurul orelor 1700-1800, in fata casei au oprit doua dube, din una dintre acestea coborand inculpatul, care i-a luat pe partea vatamata si pe concubinul sau, pentru a-l ajuta sa cumpere niste materiale de constructii, dupa care au ramas impreuna la o carciuma din comuna. La un moment dat, partea vatamata i-a cerut inculpatului sa ii duca inapoi, pentru a se putea intoarce la Bucuresti. Ajunsi la imobilul din comuna R. V., partea vatamata si concubinul acesteia au constatat ca cele doua dube sosite anterior plecasera, iar in curte se aflau descarcate mai multe bunuri, pe care le-au recunoscut ca fiind cele din imobilul proprietate personala. La intrebarea partii vatamate, inculpatul i-a aratat un contract de vanzare-cumparare cu privire la acel imobil, spunandu-i sa il semneze. Ajutata de martorul M. S., partea vatamata a plecat insa spre Bucuresti, unde a constatat ca usa de acces in apartamentul sau fusese schimbata. In acel moment, partea vatamata a sesizat organele de politie, care, dupa sosirea surorii sale (martora S.M.), ce detinea actele de proprietate ale apartamentului, in original, au spart usa si au patruns inauntru. Despre acele acte, martora respectiva a declarat ca s-au aflat tot timpul la ea, ca nu le-a dat nimanui si ca nu au fost in posesia partii vatamate, care i le-a dat, pentru a nu fi distruse de fiii acesteia.
Organele de politie le-au prezentat partii vatamate si martorului M. S.mai multe planse foto, acestia recunoscandu-i pe inculpat si pe C. M. ca fiind persoanele care au inselat-o.
Probatoriul cauzei a dovedit ca inculpatul, dupa ce a intrat in posesia copiei de pe cartea de identitate a partii vatamate, s-a prezentat, in data de 03 februarie 2006, la BNP T. P. V. si T.D.M., impreuna cu o persoana de sex feminin, despre care a pretins ca este partea vatamata, pentru ca aceasta ii intocmeasca o procura pentru vanzarea apartamentului. Intrucat inculpatul a sustinut ca persoanei respective i-au fost furate actele de identitate, notarul public T. D. M. i-a comunicat ca trebuie sa se prezinte cu doua persoane care sa o identifice. In acest sens, inculpatul s-a prezentat la biroul notarial cu martorii N. C. si S. R., care, desi nu o vazusera vreodata pe persoana respectiva, au comunicat si au semnat in fata notarului ca aceasta se numea N. M.. Pe baza acestei identificari false, notarul public a procedat la redactarea si autentificarea procurii nr.349/03.02.2006, prin care partea vatamata il imputernicea pe inculpat sa-i vanda apartamentul.
Prin raportul de constatare nr.258570/30.03.2007, s-a stabilit ca semnatura depusa la rubrica "mandanta" nu a fost executata de partea vatamata, ci reprezinta o imitatie dupa model a uneia dintre semnaturile acesteia.
In consecinta, sustinerile inculpatului, in sensul ca partea vatamata s-a prezentat personal la biroul notarial si a semnat procura, au fost inlaturate, martorii N. C. si S.R. declarand si ei ca, in mod sigur, partea vatamata nu este una si aceeasi persoana cu cea a carei identitate au confirmat-o in fata notarului public. Aceiasi martori au aratat ca stiau despre inculpat ca se ocupa cu afaceri imobiliare.
Au fost identificati si cei care l-au ajutat pe inculpat sa incarce bunurile din apartamentul partii vatamate, in persoana martorilor D. N. A. si B. G. D., care au declarat ca acesta le-a dat cate 50 de lei, pentru a realiza acea operatiune, fara a le comunica insa cine este proprietarul apartamentului. De asemenea, aceiasi martori au precizat ca, la un moment dat, vecinii de pe scara au chemat organele de politie, care au sosit la fata locului si i-au legitimat.
Partea vatamata a condus organele de politie in comuna R.V., unde au fost identificati si martorii G. D., O. A. si S. A., care l-au recunoscut pe inculpat, despre care stiau ca este proprietarul imobilului de la nr.487. Aceiasi martori i-au recunoscut si pe intimatii G. V. si G. C., despre care au afirmat ca veneau deseori la acel imobil, fapt care confirma relatiile stranse, iar nu intamplatoare, dintre acestia si inculpat.
Dupa obtinerea procurii, inculpatul a solicitat S.C.A.V.L. B. duplicate de pe actele de proprietate ale partii vatamate, cererea respectiva fiind inregistrata sub nr.90bis/07.02.2006, iar acesta semnand pe ea de primirea actelor solicitate.
Ulterior obtinerii duplicatelor anterior mentionate, inculpatul a procedat la incheierea contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr.2963/26.05.2006, cumparatorul imobilului fiind de aceasta data intimatul G. C. (fiul lui G. V., cel care cumparase anterior, tot de la inculpat, prin aceeasi procedura, imobilul lui M.N.).
Sustinerea intimatului G. C. ca nu l-a cunoscut anterior pe inculpat a fost inlaturata, intrucat acesta din urma a confirmat ca il stia de mai mult timp, vanzandu-i o garsoniera in anul 2005. De asemenea, vecinii inculpatului din comuna R.V.l-au recunoscut pe intimat ca venind deseori la domiciliul acestuia.
De asemenea, s-a inlaturat si sustinerea intimatului G. C. ca nu a fost prezent la operatiunea de eliberare a apartamentului partii vatamate, aceasta fiind infirmata de procesul verbal incheiat la data de 16 martie 2007 de catre organele de politie sosite la fata locului, in care se mentioneaza prezenta sa, ca si proprietar al imobilului.
Declaratiile inculpatului si ale intimatului G. C. privind vizionarea anterioara a apartamentului au fost infirmate de declaratiile partii vatamate si ale martorului Matei Stefan, din care rezulta ca proprietara nu a avut niciodata intentia de a-l vinde.
S-a apreciat ca, in ambele cazuri, actiunile inculpatului si ale intimatilor G. V. si G.C., care cunosteau modul de operare al celui dintai, dovedesc un plan bine pus la punct, avand drept scop vanzarea frauduloasa a apartamentelor unor persoane usor de pacalit.
In drept, Judecatoria a constatat ca fapta inculpatului, care, la data de 10 februarie 2005, l-a indus in eroare pe M. N., profitand cu stiinta de lipsa totala de discernamant a acestuia, determinandu-l sa semneze o procura notariala prin care il imputernicea sa-i instraineze apartamentul proprietate personala si prejudiciindu-l prin incheierea contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr.1395/24.08.2006, in baza caruia apartamentul respectiv a fost scos in mod fraudulos din patrimoniul sau, intrunesc elementele constitutive ale infractiunii de inselaciune, prevazuta de art.215 alin.1, 2 si 3 din Codul penal.
De asemenea, a constatat ca fapta inculpatului, care, la data de 03 februarie 2006, a obtinut o copie de pe actul de identitate al partii vatamate N. M., prin inducerea ei in eroare, iar ulterior a prezentat in fata notarului public o alta persoana, care si-a atribuit identitatea acesteia, obtinand astfel procura notariala nr.349/03.02.2006, in baza careia i-a instrainat apartamentul proprietate personala, prin incheierea contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr.2963/26.05.2006, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de inselaciune, prevazuta de art.215 alin.1, 2 si 3 din Codul penal.
A mai constatat ca fapta inculpatului, care, avand cunostinta despre caracterul fals al procurii nr.349/03.02.2006, a folosit-o in fata notarului public, in vederea incheierii contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr.2963/26.05.2006, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de uz de fals, prevazuta de art.291 din Codul penal.
In legatura cu actiunile civile, Judecatoria a constatat ca sunt indeplinite conditiile raspunderii delictuale, intrucat faptele ilicite ale inculpatului, care au determinat vanzarea apartamentelor celor doua parti vatamate, au cauzat acestora prejudicii de natura nepatrimoniala, care nu au fost reparate inca.
Astfel, impotriva partii civile M. D. a fost exercitata de catre cumparatori o actiune de evacuare din apartamentul respectiv, aceasta fiind si inlaturata de acolo pentru o perioada de timp si nevoita sa locuiasca la vecini. De asemenea, ca urmare a faptei inculpatului, partea civila se afla intr-o situatie de incertitudine juridica cu privire la apartamentul proprietate personala.
In mod similar, impotriva partii civile N. M. este introdusa o actiune de evacuare (in prezent suspendata) de catre cumparatorii apartamentului, iar aceasta a suferit un soc constatand ca bunurile i-au fost scoase din imobil si duse intr-o alta locatie. Si in acest caz, ca urmare a faptei inculpatului, partea civila se afla intr-o situatie de incertitudine juridica cu privire la apartamentul proprietate personala.
Judecatoria a dispus anularea procurii autentificate prin incheierea nr.130/10.02.2005 a BNP V. C., avand in vedere lipsa capacitatii de exercitiu a mandantului M. N., care, la momentul respectiv, era pus sub interdictie judecatoreasca, fapt speculat de inculpat.
Facand aplicarea principiului resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, Judecatoria a dispus si anularea contractului de vanzare-cumparare autentificat prin incheierea nr.1395/24.08.2006 a BNP F. N., intrucat acest contract a avut la baza o procura data de o persoana lipsa de capacitate de exercitiu.
Sub acelasi aspect, a retinut ca intimatul cumparator G. V. avea cunostinta despre situatia procurii respective, elementele anterior analizate (mentiunea nereala din contract cu privire la faptul locuirii in apartament incepand cu data de 01 august 2006, pretul neserios si pretinsa vizionare anterioara a apartamentului) dovedind incheierea unui contract lipsit in realitate de cauza, imprejurare ce atrage sanctiunea nulitatii lui absolute.
De asemenea, Judecatoria a dispus anularea procurii autentificate prin incheierea nr.349/03.02.2006 a BNP T.P. V. si T. D. M., avand in vedere caracterul fals al acesteia.
In mod corespunzator, a dispus si anularea contractului de vanzare-cumparare autentificat prin incheierea nr.2963/26.05.2006 a BNP N., retinand lipsa de consimtamant a vanzatorului, imprejurare ce atrage sanctiunea nulitatii absolute a acelui contract.
In raport cu aceasta sanctiune, Judecatoria a apreciat, in ambele cazuri, ca fiind nerelevanta buna sau reaua credinta a cumparatorilor, mentionand totusi ca intimatul G. C. a avut cunostinta de activitatea infractionala a inculpatului, cu care a incheiat si alte contracte similare.
Pentru a garanta partilor vatamate ca vor ramane in stapanirea apartamentelor, Judecatoria a mentinut masurile de inscriere in cartea funciara a interdictiilor de instrainare a acestora.
Prin Decizia penala nr.480/A din data de 07 iulie 2010, pronuntata in Dosarul nr.13342/4/2009, Tribunalul Bucuresti - Sectia a II-a Penala a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul U. A. si de intimatii G. C. si G. V., a mentinut starea de arest preventiv a inculpatului, a dedus din pedeapsa aplicata acestuia durata retinerii din data de 06 august 2007 si perioada arestului preventiv, incepand cu data de 24 iunie 2009 si pana la zi si i-a obligat pe apelanti la plata sumei de cate 100 lei fiecare, reprezentand cheltuieli judiciare catre stat.
Pentru a pronunta aceasta decizie, Tribunalul a apreciat ca prima instanta a facut o analiza judicioasa a probatoriului cauzei, concluzionand in mod corect asupra vinovatiei inculpatului in savarsirea infractiunilor pentru care l-a condamnat si aplicandu-i o pedeapsa just individualizata.
De asemenea, Tribunalul a apreciat ca intimatii apelanti nu sunt cumparatori de buna-credinta, intrucat din probatoriul cauzei rezulta ca acestia, de coniventa cu inculpatul, au pus la cale faptele de inselaciune si, fiind constienti de manoperele dolosive folosite de catre cel din urma, au participat la incheierea celor doua contracte de vanzare-cumparare.
Astfel, intimatul G. V. nu a vizitat apartamentul cumparat si nu l-a cunoscut niciodata personal pe proprietarul M. N.
Ambii intimati se cunosteau cu inculpatul de o lunga perioada de timp, vizitandu-l si fiind recunoscuti de martori ca prieteni buni ai acestuia.
In cursul anului 2005, inculpatul i-a mai vandut intimatului G. C. o garsoniera.
Conform procesului verbal incheiat la data de 16 martie 2007 de catre organele de politie sosite la apartamentul partii vatamate N. M., intimatul G.C. se afla acolo, ceea ce conduce la concluzia ca acesta a participat si a ajutat la mutarea mobilierului acesteia.
Pretinsele preturi ale apartamentelor sunt neserioase, fiind cu mult sub pretul pietii de la momentele incheierii contractelor de vanzare-cumparare.
Prin Decizia penala nr.1577/R din data de 15 octombrie 2010, pronuntata in Dosarul nr.13342/4/2009, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia I Penala, in temeiul art.38515 pct.2 lit.c din Codul de procedura penala, a admis recursurile declarate de intimatii G. V. si G.M., a casat in parte decizia Tribunalului si a dispus trimiterea cauzei la aceeasi instanta, pentru rejudecarea apelurilor formulate de acestia.
In temeiul art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedura penala, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul U. A. (deducand din pedeapsa aplicata acestuia durata retinerii din data de 06 august 2007 si perioada arestului preventiv, incepand cu data de 24 iunie 2009 si pana la zi) si respectiv de intimatul G. C. A obligat pe cei doi recurenti, conform art.192 alin.2 din Codul de procedura penala, la plata cheltuielilor judiciare catre stat, onorariul avocatului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justitiei.
Pentru a pronunta aceasta decizie, Curtea a constatat ca, in cauza, s-a facut o corecta stabilire a situatiei de fapt, iar concluzia privind vinovatia inculpatului recurent este sustinuta de materialul probator administrat.
Astfel, la data de 10 februarie 2005, inculpatul l-a indus in eroare pe M.N. (persoana lipsita de discernamant), determinandu-l sa semneze o procura notariala prin care il imputernicea sa-i instraineze apartamentul proprietate personala, iar, prin incheierea cu intimatul G. V. a contractului de vanzare-cumparare nr.1395/24.08.2006, a pricinuit o paguba in patrimoniul proprietarului, obtinand in mod injust pretul vanzarii.
De asemenea, la data de 03 februarie 2006, inculpatul a instrainat apartamentul proprietatea partii vatamate N. M., folosind o procura falsa, data de o persoana (inca neidentificata) care si-a atribuit in mod fraudulos identitatea acesteia, in baza careia a incheiat, cu intimatul G. C., contractul de vanzare-cumparare nr.2963/26.05.2006.
Aceasta situatie de fapt este in concordanta cu probele administrate in cauza, astfel ca nu este incident cazul de casare prevazut de art.3859 alin.1 pct.18 din Codul de procedura penala, invocat de inculpatul recurent.
In privinta recursului declarat de intimatul G. C.(cumparator al apartamentului partii vatamate N. M.), Curtea a constatat ca acesta nu poate invoca in favoarea sa buna-credinta, intrucat, din probele administrate, rezulta ca il cunostea pe inculpat, a fost identificat la usa locuintei partii vatamate, in timp ce mobila acesteia era carata afara, la data faptei avea varsta de 24 de ani, fara a avea insa vreo ocupatie sau vreun loc de munca, astfel ca nu putea plati pretinsul pret al vanzarii, iar prin rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei si continuarea cercetarilor in ceea ce il priveste sub aspectul savarsirii infractiunii de complicitate la inselaciune, prevazuta de art.26 rap. la art.215 alin.1, 2 si 3 din Codul penal.
Acelasi recurent intimat a invocat formal cazul de casare prevazut de art.3859 alin.1 pct.10 din Codul de procedura penala, pe motivul omisiunii instantei de apel de a se pronunta cu privire la cererea sa de restituire a pistolului, Curtea constatand insa ca acel caz de casare nu este incident in speta, intrucat, sub acest aspect, cauza fost disjunsa pentru continuarea cercetarilor.
Cu privire la recursul declarat de intimata G. M., Curtea a constatat ca, in mod nelegal, Tribunalul a dispus scoaterea ei din cauza, pe motivul lipsei de calitate procesuala, intrucat, conform art.362 alin.1 lit.f din Codul de procedura penala, aceasta este o persoana ale carei interese legitime au fost vatamate prin masura de anulare a contractului de vanzare-cumparare nr.1395/24.03.2006, incheiat, in calitate de cumparator, de catre sotul sau, G. V., in speta fiind incidenta prezumtia comunitatii bunurilor dobandite in timpul casatoriei.
Procedand la scoaterea din cauza a acesteia, instanta de apel nu i-a analizat cererea de stabilire a calitatii de cumparator de buna-credinta, omisiune care atrage incidenta cazului de casare prevazut de art.3859 alin.1 pct.10 din Codul de procedura penala.
Intrucat situatia procesuala a recurentului intimat G.V. este identica cu cea a sotiei sale, Curtea a apreciat ca se impune casarea deciziei recurate si in privinta sa, cu trimiterea cauzei la Tribunal, pentru rejudecarea apelurilor declarate de acestia.
In rejudecare dupa casare, in limitele prevazute de art.38518 alin.2 din Codul de procedura penala, prin Decizia penala nr.764/A din data de 03 decembrie 2010, pronuntata in Dosarul nr.13342/4/2009, Tribunalul Bucuresti - Sectia a II-a Penala, in temeiul art.379 pct.2 lit.b din Codul de procedura penala, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de intimatii G. V. si G. M. si a dispus obligarea acestora la plata sumei de cate 100 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat, conform art.192 alin.2 si 4 din Codul de procedura penala.
Pentru a pronunta aceasta decizie, Tribunalul a constatat ca, in mod corect, prima instanta a anulat procura autentificata prin incheierea nr.130/10.02.2005 a BNP V. C., avand in vedere lipsa capacitatii de exercitiu a mandantului M.N., care la acel moment era pus sub interdictie judecatoreasca, aspect cunoscut si speculat de inculpat.
De asemenea, in mod corect, conform principiului resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, aceeasi instanta a anulat si contractul de vanzare-cumparare autentificat prin incheierea nr.1395/24.08.2006 a BNP F. N., intrucat acest contract a avut la baza o procura data de o persoana lipsita de capacitate de exercitiu, iar cumparatorul G. V. avea cunostinta despre situatia intocmirii acelei procuri, imprejurarile cauzei dovedind si faptul ca, in realitate, contractul respectiv a fost lipsit de cauza, fiind astfel lovit de nulitate absoluta.
Conform art.14 alin.2 lit.a din Codul de procedura penala, repararea pagubei se face, intre altele, prin restabilirea situatiei anterioare infractiunii.
Aceasta masura se impune atunci cand, prin savarsirea infractiunii, s-a produs o schimbare a situatiei anterioare cu privire la bunul care a format obiectul acesteia.
Desi este de principiu ca dobanditorul de buna-credinta si cu titlu oneros al unui bun trebuie protejat prin mentinerea actului juridic la care a participat, tot de principiu este si ca cel pus sub interdictie trebuie protejat, iar, fata de lipsa unei ierarhizari legale a acestor principii, este mai just a prevala ocrotirea celui incapabil decat a celui care, capabil fiind, a subdobandit bunul in conditiile anterior mentionate, ramanandu-i celui din urma posibilitatea de a-si restabili cantitativ patrimoniul, prin repunerea in situatia anterioara incheierii actului anulat.
In speta insa, nici macar conditia bunei-credinte nu este intrunita in persoana apelantului intimat G. V.
Astfel, potrivit art.1303 din Codul civil, pretul trebuie sa fie serios, adica sa nu fie derizoriu si atat de disproportionat in raport cu valoarea lucrului vandut incat sa nu poata constitui obiectul obligatiei cumparatorului si, ca atare, o cauza suficienta a obligatiei asumate de vanzator de a transmite dreptul de proprietate.
Or, pretul vanzarii mentionat in contractul analizat nu este unul serios, in conditiile in care reprezinta numai jumatate din pretul valabil, raportat la pretul pietii din perioada respectiva.
Dobandirea apartamentului la un pret subevaluat este de natura sa trezeasca o suspiciune cu privire la situatia juridica a acestuia si sa inlature buna-credinta a dobanditorului, cu atat mai mult cu cat, in cauza, s-au dovedit manoperele dolosive savarsite de inculpat, dar si caracterul nereal al mentiunii din contract potrivit careia cumparatorul G. V. ar fi locuit in fapt in apartamentul respectiv la data incheierii contractului.
In principiu, anularea titlului de proprietar al transmitatorului cu titlu oneros al unui bun nu atrage, in mod automat, nulitatea actului in ceea ce il priveste pe subdobanditor, in cazul in care acesta a fost de buna-credinta.
Conform art.1898 din Codul civil, aceasta presupune credinta posesorului ca cel de la care a dobandit bunul imobil avea toate insusirile cerute de lege spre a-i transmite proprietatea acestuia, iar, potrivit art.1899 alin.2 din acelasi cod, buna-credinta se presupune intotdeauna, sarcina probei revenind celui care invoca existenta relei-credinte.
Rezulta astfel ca, numai in cazul in care tertul dobanditor cu titlu oneros a cunoscut sau, cu diligente minime, putea sa cunoasca nevalabilitatea titlului de proprietate al instrainatorului, fiind de rea-credinta, opereaza regula de drept conform careia nevalabilitatea titlului de proprietate al vanzatorului atrage si nulitatea titlului subdobanditorului.
Drept urmare, pentru a se putea constata o astfel de situatie, trebuie sa se dovedeasca, in mod cert, ca tertul subdobanditor a fost de rea-credinta, intrucat, pana la proba contrara, in favoarea acestuia opereaza o prezumtie legala relativa de buna-credinta.
In speta, prezumtia de buna-credinta a cumparatorului G. V. a fost rasturnata, intrucat, desi in contract se face mentiunea ca acesta ar fi locuit in fapt in apartamentul respectiv inca din data de 01 august 2006, martorii M. E. si L. V. au relatat ca, la acea vreme, in apartament statea partea vatamata M. D., care platea si cheltuielile aferente. De asemenea, declaratia intimatului G. V. in sensul ca a vizionat apartamentul inainte de incheierea contractului si a constatat ca era intr-o stare avansata de degradare este infirmata de probele administrate, din care rezulta ca acesta nu avea cum sa procedeze astfel, intrucat cheile de acces se aflau la aceeasi parte vatamata, care si locuia in fapt acolo. In plus, partea vatamata, precum si martorii anterior mentionati au relatat ca apartamentul era bine ingrijit, in acelasi sens fiind si inscrisurile (facturi) si fotografiile din acea perioada depuse la dosar. Nu in ultimul rand, desi intimatul G. V. a sustinut ca nu l-a cunoscut pana atunci pe inculpat, probatoriul cauzei dovedeste contrariul, si anume ca cei doi se stiau si "se ocupau" cu astfel de relatii contractuale.
Cu privire la situatia apelantei intimate G.M. (sotia lui G. V.), Tribunalul a evidentiat urmatoarele aspecte:
Potrivit Codului familiei, regimul legal al comunitatii bunurilor dobandite in timpul casatoriei este unic si imperativ, sotii neavand dreptul sau posibilitatea de a se sustrage de sub incidenta sa, dar si imutabil, neputand fi modificat pe durata casatoriei.
Conform dispozitiilor imperative ale art.30 din Codul familiei, sunt comune bunurile dobandite in timpul casatoriei de catre oricare dintre soti, bunurile proprii fiind numai acelea in mod expres si limitativ enumerate in art.31 din acelasi cod.
Pe de alta parte, potrivit art.35 alin.1 din Codul familiei, sotii administreaza si folosesc impreuna bunurile comune si dispun tot astfel de ele, iar, conform art.35 alin.2 din acelasi cod, in situatia in care oricare dintre soti exercita singur acte de administrare, folosinta si dispozitie asupra bunurilor comune, el este socotit a avea si consimtamantul celuilalt sot.
Astfel, legea instituie o prezumtie de mandat tacit reciproc, in temeiul careia fiecare dintre soti este presupus, atunci cand exercita singur drepturile conferite sotilor asupra bunurilor comune, a face acest lucru, nu numai in numele sau propriu, ci si ca reprezentant al celuilalt sot. Legiuitorul a prevazut mandatul tacit reciproc intre soti, atat in interesul lor, cat si al tertilor de buna-credinta, precum si pentru a asigura certitudinea circuitului civil. Prezumtia mandatului tacit reciproc intre soti este relativa, ea putand fi inlaturata pentru fiecare act in parte, dar nu si in general, pentru totdeauna, deoarece aceasta ar insemna o modificare a reglementarii legale a raporturilor patrimoniale dintre soti, ceea ce este inadmisibil.
Teza a II-a a art.35 alin.2 din Codul familiei aduce o importanta derogare de la prezumtia mandatului tacit reciproc intre soti, dispunand ca niciunul dintre ei nu poate instraina sau greva un teren ori o constructie care face parte din bunurile comune, daca nu are consimtamantul expres al celuilalt sot, aceste dispozitii nefiind insa aplicabile in speta.
Tribunalul a apreciat neintemeiata cererea apelantei intimate G.M. de stabilire a calitatii sale de cumparator de buna-credinta, in conditiile in care aceasta nu se poate pune la adapostul ideii ca actul de dobandire nu profita comunitatii de bunuri, deoarece forta prezumtiei de mandat tacit reciproc nu depinde de avantajele pe care le poate procura actul, ci de existenta reala a dreptului de reprezentare. Cat timp intre soti nu existau neintelegeri grave, prezumtia de mandat tacit reciproc era operanta si, astfel, contractul este prezumat a fi fost incheiat cu consimtamantul sotiei cumparatorului. Efectul incheierii acestui contract nu a constat in dobandirea unui drept de proprietate exclusiva pentru apelanta intimata, ci in marirea comunitatii de bunuri a ambilor soti, printr-un act fraudulos. Avand in vedere efectele prezumtiei de mandat tacit reciproc, nici in persoana apelantei intimate G. M. nu este intrunita conditia bunei-credinte.
In consecinta, Tribunalul a constatat ca, in mod corect, subdobanditorii apartamentului au fost obligati sa-l inapoieze, deoarece, daca nu s-ar proceda astfel, partea vatamata nu ar mai putea redobandi proprietatea imobilului de care a fost lipsita prin inselaciune, desi este indreptatita la aceasta.
Impotriva ultimei decizii a Tribunalului, au declarat recurs in termenul legal recurentul inculpat U. A. (la data de 14 decembrie 2010) si recurentii intimati G. V. si G. M. (amandoi la data de 13 decembrie 2010).
Declaratiile de recurs (nemotivate in scris) au fost inaintate de Tribunal si inregistrate pe rolul acestei Curti la data de 29 decembrie 2010.
Analizand actele si lucrarile dosarului, Curtea constata ca recursul declarat de recurentul inculpat U. A. (in sustinerea caruia s-a invocat in dezbateri, pe latura penala, cazul de casare prevazut de art.3859 alin.1 pct.18 din Codul de procedura penala) este inadmisibil, urmand a dispune respingerea acestuia, ca atare, in temeiul art.38515 pct.1 lit.a teza a II-a din Codul de procedura penala.
In acest sens, se constata ca, prin Decizia penala nr.1577/R din data de 15 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia I Penala a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat pe latura penala, intemeiat pe acelasi caz de casare invocat si in prezenta cauza, astfel ca, prin epuizarea cailor ordinare de atac, hotararea de condamnare a ramas definitiva in ceea ce il priveste.
Prin aceeasi decizie, s-a dispus casarea in parte a hotararii din apel si trimiterea cauzei la Tribunal exclusiv pentru rejudecarea apelurilor declarate, pe latura civila, de intimatii G. V. si G. M., care, in limita calitatii lor procesuale, au contestat numai dispozitia din sentinta primei instante privitoare la anularea contractului de vanzare-cumparare autentificat prin incheierea nr.1395/24.08.2006 a BNP F. N., invocand buna-credinta la dobandirea imobilului care a facut obiectul acelui contract.
Potrivit art.38518 alin.2 din Codul de procedura penala, cand hotararea este casata numai in ceea ce priveste latura civila, instanta de rejudecare (in speta, instanta de apel) se pronunta exclusiv in limitele acestei casari, astfel cum Tribunalul a si procedat, prin decizia recurata, in rejudecarea apelurilor celor doi intimati anterior mentionati.
In cadrul acestor limite ale rejudecarii cauzei dupa casare, recurentul inculpat ar fi putut ataca in recurs numai dispozitiile pe latura civila ale instantei de apel care il priveau, in conditiile in care el este cel care a incheiat, in calitate de mandatar al vanzatorului M. N., contractul de vanzare-cumparare a carui anulare a fost contestata de catre cei doi intimati, iar nicidecum si dispozitiile pe latura penala din hotararile anterioare, dupa cum s-a aratat in sustinerea prezentei cai de atac, intrucat acele dispozitii sunt definitive si intrate in puterea lucrului judecat.
De asemenea, Curtea constata ca recursurile declarate de recurentii intimati G. V.si G. M. sunt nefondate, urmand a dispune respingerea acestora, ca atare, in temeiul art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedura penala.
In acest sens, Curtea remarca, in prealabil, ca recursurile respective nu au fost motivate in scris, conform art.38510 alin.1 si 2 din Codul de procedura penala, nici in cuprinsul cererii prin care intimatii le-au declarat, denumindu-le chiar eronat "apel" (fila 2, d.r.), nici printr-un memoriu separat.
Astfel fiind, Curtea nu poate examina aceste recursuri decat in limita cazurilor de casare pe care le poate lua in considerare din oficiu, potrivit art.38510 alin.21 rap. la art.3859 alin.3 din Codul de procedura penala.
Sub acest aspect, Curtea retine ca sentinta primei instante, incluzand si dispozitia pe latura civila contestata de intimati (mentinuta in prima cale ordinara de atac), a fost pronuntata la data de 07 mai 2010, prin urmare mai inainte de intrarea in vigoare a Legii nr.202/2010, tot anterior acelui moment fiind pronuntata si decizia de casare cu trimitere spre rejudecare in apel, astfel ca, in aplicarea dispozitiilor tranzitorii reglementate in art.XXIV alin.1 din legea respectiva, motivele de recurs sunt cele prevazute de legea sub care a inceput procesul.
Raportat la aceasta imprejurare, Curtea va examina recursurile cu care a fost sesizata de catre cei doi intimati prin prisma cazului de casare prevazut de art.3859 alin.1 pct.171 din Codul de procedura penala (repus in vigoare ca urmare a Deciziei Curtii Constitutionale nr.783 din data de 12 mai 2009), apreciind ca, desi autoritatea de jurisdictie constitutionala nu s-a pronuntat in mod explicit in acest sens, el poate fi invocat si din oficiu, conform art.3859 alin.3 din Codul de procedura penala, intrucat interpretarea istorico-teleologica si cea sistematica ale deciziei respective, prin care se constata neconstitutionalitatea dispozitiei prin care a fost abrogat (cuprinsa in art.I pct.185 din Legea nr.356/2006), conduc la concluzia ca si norma ce reglementeaza modul sau de invocare nu poate fi decat cea in varianta reglementata anterior modificarii aduse prin Legea nr.356/2006 (art.I, pct.187).
Procedand in acest mod, Curtea constata ca, sub aspectul dispozitiei de anulare a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr.1395/24.08.2006 de BNP F. N., incheiat intre M. N., in calitate de vanzator, prin intermediul inculpatului mandatar U. A., pe de o parte si intimatul G. V. (casatorit cu intimata G. M.), in calitate de cumparator, pe de alta parte - singura contestata in prezenta cauza de catre recurentii intimati - atat prima instanta, cat si instanta de apel au facut o aplicare corecta a legii, intrucat contractul respectiv este lovit de nulitate absoluta, pentru lipsa capacitatii de exercitiu a vanzatorului, care, la acel moment, ca, de altfel, si la data cand l-a imputernicit pe mandatar prin procura autentificata sub nr.130/10.02.2005, se afla pus sub interdictie judecatoreasca, in baza Sentintei civile nr.825/07.09.1995 a Tribunalului Bucuresti - Sectia a IV-a Civila, astfel ca nu putea face, in mod valabil, acte juridice, potrivit art.11 alin.1 lit.b din Codul familiei.
Intimatii dobanditori ai imobilului, intrat in comunitatea lor de bunuri, conform art.30 alin.1 din Codul familiei, in baza contractului respectiv, nu se pot prevala de buna-credinta, pentru a impiedica anularea acestuia, atat pentru cauza de nulitate absoluta anterior mentionata, cat si ca act subsecvent, drept urmare a anularii actului initial (procura autentificata sub nr.130/10.02.2005), in aplicarea principiului general resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, intrucat incapacitatea vanzatorului le era direct opozabila, potrivit art.144 alin.4 din Codul familiei, in conditiile in care masura punerii lui sub interdictie si a desemnarii unui tutore nominalizat care sa il reprezinte la incheierea actelor juridice (in persoana fiicei sale, partea vatamata M. D.) era inscrisa in evidentele autoritatii tutelare de la adresa de domiciliu (Primaria Sectorului 3 Bucuresti), astfel cum rezulta din inscrisurile comunicate de aceasta institutie (filele 163-164 si 166, vol.III, d.u.p.).
In privinta celorlalte cazuri de casare mentionate in art.3859 alin.3 din Codul de procedura penala, Curtea constata ca niciunul dintre acestea nu este incident in speta, astfel ca nu exista motive care sa conduca la admiterea recursurilor declarate de intimati.
Fata de aceste considerente, Curtea urmeaza sa respinga toate recursurile declarate in cauza, in sensul celor anterior mentionate, obligandu-i pe recurenti, conform art.192 alin.2 si 4 din Codul de procedura penala, la plata cheltuielilor judiciare catre stat, onorariul avocatului din oficiu, desemnat pentru a asigura asistenta juridica obligatorie a recurentului inculpat, fiind avansat din fondul Ministerului Justitiei, potrivit art.189 alin.1 si 2 din Codul de procedura penala.
In temeiul art.193 alin.6 din Codul de procedura penala, recurentii intimati, aflati in culpa procesuala, pe latura civila, in raport cu intimata parte vatamata M. D., vor fi obligati la plata catre aceasta a cheltuielilor de judecata, in suma de 400 lei, reprezentand onorariul de avocat, conform chitantei nr.146/01.09.2010 (fila 17, d.r.).