Restituire plata nedatorata

Prin sentinta civila nr. 768 din 22.03.2011 a Tribunalului Arad, pronuntata in dosarul nr. 11125/55/2010, a fost respinsa ca inadmisibila actiunea formulata de reclamanta pentru restituire plata nedatorata actualizata.
In considerentele hotararii, tribunalul a statuat ca dispozitiile in materie ale art. 84 din Legea nr. 188/1999, republicata, prevad ca raspunderea civila a functionarului public se angajeaza pentru: a) pagubele produse cu vinovatie patrimoniului autoritatii sau institutiei publice in care functioneaza; b) nerestituirea in termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit; c) daunele platite de autoritatea sau institutia publica, in calitate de comitent, unor terte persoane, in temeiul unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile.
In continuare, dar pe aceeasi linie de idei, s-a statuat de catre legiuitor, potrivit art. 85 alin. 1 din legea privind statutul functionarilor publici la care s-a facut referire in aliniatul precedent, repararea pagubelor aduse autoritatii sau institutiei publice in situatiile prevazute la art. 84 lit. a) si b) se dispune prin emiterea de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice a unui ordin sau a unei dispozitii de imputare, in termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, dupa caz, prin asumarea unui angajament de plata, iar in situatia prevazuta la lit. c) a aceluiasi articol, pe baza hotararii judecatoresti definitive si irevocabile, in conformitate cu alin. 2 al aceluiasi text de lege impotriva ordinului sau dispozitiei de imputare functionarul public in cauza se poate adresa instantei de contencios administrativ, iar alin. 3 statueaza la acelasi articol ca dreptul conducatorului autoritatii sau institutiei publice de a emite ordinul sau dispozitia de imputare se prescrie in termen de 3 ani de la data producerii pagubei.
In cauza este vadit ca demersul judiciar al reclamantei vizeaza ipoteza de la art. 84 lit. b din Legea nr. 188/1999, republicata, ce are in vedere nerestituirea in termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit, asa incat reclamanta, in vederea recuperarii prejudiciului pretins, era obligata sa emita decizia de imputare, iar nu sa se adreseze cu o actiune in raspundere civila delictuala, incidente fiind in raport de calitatea persoanei - functionar public - dispozitiile speciale cuprinse in cadrul legii functionarilor publici si nu cele generale in materie.
De altfel, aceasta necesitate a fost pusa in discutie din oficiu de catre instanta in virtutea rolului activ al acesteia in sedinta publica din 22 februarie 2011, concluzionandu-se de catre partea reclamanta, prin reprezentant, in sensul celor evidentiate in practicaua incheierii date ca s-a apreciat la nivelul institutiei ca nu este cazul sa fie emisa o decizie de imputare, aprecieri dezvoltate si in scriptul depus la dosar la 21 martie 2011, care insa exced cadrului procesual instituit prin norme juridice speciale derogatorii de la dreptul comun, cu atat mai mult cu cat este necontestat de catre reclamanta, chiar recunoscut de catre aceasta, ca si dupa ce i-a incetat paratului exercitarea cu caracter temporar a functiei publice de conducere de director executiv adjunct la nivelul institutiei reclamante, acesta si-a pastrat in continuare calitatea de functionar public, revenind in functia publica de conducere de sef serviciu in cadrul acesteia.
Cat priveste asertiunile reclamantei cu privire la necesitatea respectarii principiului simetriei actelor juridice in raport de care nu ar fi fost indreptatita la emiterea unei decizii de imputare deoarece aceasta ar fi vizat sume de bani care initial au fost stabilite ca fiind cuvenite prin decizia directorului general, nici acestea nu pot fi primite de catre instanta in sensul preconizat de catre parte, cata vreme indeniabil art. 85 din Legea nr. 188/1999 face vorbire despre emiterea deciziei de imputare de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice cu care se afla in raport de functie publica persoana vizata, respectiv functionarul public, asa incat orice alte considerente de genul celor avute in vedere de catre reclamanta in cauza de fata, apar ca fiind superflue si nefiind de natura a justifica in vreun fel demersul judiciar initiat.