DREPT CIVIL - PLATI
JUDECATORIA CAMPINA
DOSAR NR. 2149/204/2011
SENTINTA CIVILA NR. 2676/21.09.2012
Prin cererea inregistrata initial pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 201/105/2010 la data de 18.01.2010 reclamantul R. S. a chemat in judecata pe paratul STATUL ROMAN reprezentat de Ministerul Economiei si Finantelor Publice prin Directia Generala a Finantelor Publice Prahova pentru ca prin hotararea ce se va pronunta paratul sa fie obligat la plata unor despagubiri in suma de 3 milioane euro in echivalent lei la data platii, reprezentand daune morale plus echivalentul in lei a 80.000 euro, reprezentand contravaloarea unei case de locuit si a unui teren in suprafata de 5.000 mp, imobil situat in orasul C., str. cezar Boliac, jud. Olt. Cu cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii reclamantul a aratat ca defunctul sau tata, R. G., a incetat din viata la 03.05.1987, a fost condamnat politic, initial la 9 ani inchisoare prin sentinta penala nr. 43/21.01.1959 a Tribunalului Militar Craiova, pedeapsa fiind majorata la 14 ani inchisoare temnita grea si confiscarea totala a averii.
Arata reclamantul ca condamnarea politica a fost aplicata pentru infractiunea de uneltire contra ordinii sociale si din pedeapsa aplicata tatal sau a executat in regim de temnita grea si munca silnica, timp de 5 ani si 6 luni inchisoare, in conditii inumane care i-au produs mari suferinte fizice, psihice si morale, ajungand sa se imbolnaveasca grav si sa fie internat intr-un camin spital la eliberarea din detentie.
Prin hotararea de condamnare i-a fost aplicata si masura confiscarii totale a averii, inclusiv a casei compusa din 3 camere si antreu, cu un teren de 5000 mp, situate in orasul C., str. Cezar Boliac, iar dupa eliberarea din detentie a fost permanent urmarit si abuzat moral de organele de represiune ale statului.
Pentru aceste considerente solicita in conformitate cu disp. art. 5 din Legea nr. 221/02.06.2009 acordarea daunelor morale si despagubirilor materiale.
A mai precizat reclamantul ca este fiul defunctului si nu a solicitat sau beneficiat de eventuale despagubiri in baza prevederilor Decretului lege nr. 118/1990, OUG nr. 214/1999.
Parata D.G.F.P. P. a formulat intampinare prin care a solicitat ca instanta sa cenzureze pretentiile reclamantului in ceea ce priveste sumele solicitate drept despagubirii morale tinand cont de faptul ca jurisprudenta CEDO si recomandarile Consiliului Europei sunt obligatorii si acestea arata ca despagubirea are drept scop de a da o satisfactie sau o compensare victimei si nu se urmareste repunerea intr-o situatie anterioara.
Arata parata ca daunele morale trebuie concretizate si dovedite de partea care le solicita, nefiind suficienta doar o simpla cerere fara argumentatie, care sa justifice prejudiciul moral, cu atat mai mult cu cat despagubirile banesti acordate vor avea drept urmare cresterea patrimoniului victimei care nu a fost diminuat.
Fosta Curte Suprema de Justitie prin decizia nr. 3812/05.12.2000 arata ca este necesar ca cel care pretinde daunele sa produca un minim de argumente si indicii din care sa rezulte in ce masura drepturile personale nepatrimoniale i-au fost afectate, iar practica I.C.C.J. a stabilit ca factorul prejudiciabil se limiteaza la durata arestarii indiferent de consecintele pe plan moral, fizic si psihic pe care procesul le-ar avea asupra persoanei in cauza.
Mai precizeaza parata ca in privinta despagubirilor materiale urmeaza ca reclamantul sa probeze ce bunuri au fost confiscate, daca i-au fost restituite si daca nu a obtinut despagubiri potrivit Legii nr. 10/2001.
In urma probelor administrate prin sentinta civila nr. 1063/09.09.2010 Tribunalul Prahova a admis in parte actiunea formulata de reclamant si a obligat paratul la plata catre reclamant a sumei de 5.000 euro in echivalent lei reprezentand prejudiciu moral suferit prin condamnarea autorului sau si la plata sumei de 185.652 lei reprezentand echivalentul bunurilor confiscate prin hotararea de condamnare.
Impotriva acestei sentinte paratul si reclamantul au formulat apel, dar si Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova, si prin decizia nr. 43/22.02.2011 Curtea de Apel Ploiesti a admis exceptia de necompetenta materiala a Tribunalului Prahova, a admis apelurile declarate de reclamant si parat si a desfiintat sentinta, cauza fiind trimisa spre solutionare la Judecatoria Campina.
Astfel cauza a fost inregistrata pe rolul acestei instante la data de 20.11.2011.
La data de 13.09.2012 reclamantul si-a precizat actiunea solicitand obligarea paratului la plata echivalentului valoric in lei a unei case de locuit si a unui teren in suprafata de 5.000 mp, imobil situat in orasul C, str. 1 Mai nr. 8, jud. Olt, iar nu imobilul situat in str. Cezar Boliac din acelasi oras.
A precizat reclamantul ca din administrarea probelor s-a efectuat o expertiza constructii pentru evaluarea imobilului din str. Cezar Boliac, intrucat din actele existente la dosar din acea data rezulta ca tatal sau, R. G., ar fi fost proprietarul acestui imobil, ulterior a rezultat ca imobilul se afla pe str. 1 Mai nr. 8 din orasul C.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta a retinut ca:
Prin sentinta penala nr. 43/21.01.1959 pronuntata de Tribunalul Militar Craiova, autorul reclamantului, R. G., a fost condamnat la pedeapsa de 9 ani inchisoare corectionala pentru delictul de uneltire contra ordinei sociale prev. si ped. de art. 209 pct. 2 Cod penal si la 5 ani interdictie corectionala cu suspendarea exercitiului dreptului prev. de art. 58 pct. 1-3 Cod penal.
De asemenea in baza disp. art. 25 pct. 6 Cod penal s-a dispus confiscarea intregii averii personale a condamnatului.
Potrivit certificatelor de stare civila, numitul R. G. a decedat la data de 03.05.1987, iar reclamantul R. S. este fiul acestuia si ca urmare a situatiei mai sus prezentate solicita obligarea statului sa-i plateasca despagubiri morale in cuantum de 3 milioane euro in echivalent lei, precum si despagubiri materiale in cuantum de 80.000 euro reprezentand contravaloarea unui imobil casa si teren ce pretinde ca au fost confiscate, in baza disp. art. 5 din Legea nr. 221/2009.
Asadar se au in vedere dispozitiile Legii nr. 221/2009 care la art. 5 alin. 1 lit. a.
Instanta retine ca este de necontestat faptul ca autorul reclamantului, respectiv tatal sau R. G., a suferit o condamnare cu caracter politic care se incadreaza in disp. art. 1 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, asa cum de altfel s-a retinut si in sentinta nr. 1063/09.09.2010 pronuntata de Tribunalul Prahova.
De asemenea asa cum s-a retinut si de Tribunalul Prahova rezulta neindoielnic privarea de liberate a reclamantului in perioada 28 octombrie 1928 - 15 aprilie 1964, cand a fost eliberat in urma gratierii restului de pedeapsa.
In acest interval de timp s-a cauzat autorului reclamantului un prejudiciu nepatrimonial ce a rezultat din atingerile si incalcarile dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecinta inclusiv a unor inconveniente de ordin fizic, fiind afectate totodata in mod implicit acele atribute ale persoanei care influenteaza relatiile sociale onoare, reputatie, precum si pe cele care se situeaza in domeniul afectiv al vietii umane relatiile cu prietenii, vatamari care isi gasesc expresia cea mai tipica in durerea morala incercata de victima.
Insa prin decizia nr. 1354/20.10.2010 Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 1 si art. II din O.U.G. nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009, respectiv disp. art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
In considerentele acestei decizii Curtea Constitutionala a retinut ca tratamentul juridic diferentiat aplicat celor care se considera indreptatiti la despagubiri pentru prejudiciu moral suferit prin condamnare politica, in functie de momentul in care hotararea pronuntata de instanta ramane definitiva, afecteaza drepturile persoanelor care nu detineau o hotarare definitiva la data intrarii in vigoare a OUG nr. 62/2010, astfel ca sunt incalcate prevederile art. 16 alin. 1 din Constitutie privind egalitatea in drepturi.
Prin decizia nr. 1358/21.10.2010 Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca prevederile art. 5 alin.1 lit. a teza intai din Legea nr. 221/2009 sunt neconstitutionale.
A apreciat Curtea Constitutionala ca dispozitiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 cuprind 2 solutii legislative distincte, si anume: pe de-o parte teza intai privind acordarea de despagubiri, iar pe de alta parte, teza a doua, adica pct. 1-3 ale lit. a referitoare la plafonarea cuantumului acestor despagubiri, iar obiectul exceptiei de neconstitutionalitate l-a constituit numai teza I, intrucat punctele 1-3 de la alin. a referitoare la plafonarea cuantumului au fost declarate neconstitutionale prin decizia nr. 1354/20.10.2010.
Astfel Curtea Constitutionala a retinut ca exista o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit din punct de vedere moral si social ca urmare a persecutiei politice la care au fost supuse in regimul comunist, iar despagubirile prevazute de Legea nr. 221/2009 au acelasi scop ca si indemnizatia prev. de art. 4 din Decretul - lege nr. 118/1990 si nu pot fi considerate drepte, echitabile si rezonabile.
In consecinta s-a stabilit ca acordarea de despagubiri pentru daunele morale suferite de fostii detinuti politici, astfel cum a fost reglementata prin art. 5 alin. 1 lit. a teza intai din Legea nr. 221/2009, contravine art. 1 alin. 3 din Constitutie, iar cererea reclamantului privind acordarea de daune morale intemeiata pe aceste dispozitii legale a caror aplicabilitate a incetat, nu poate fi admisa de instanta.
Instanta are in vedere si decizia nr. 12 din 19.09.2011 privind recursul in interesul legii, referitor la existenta unor divergente jurisprudentiale determinate de efectele deciziilor Curtii Constitutionale, prin care s-a constatat neconstitutionalitatea art. 5 alin. 1 lit. a teza intai din Legea nr. 221/2009, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin care s-a stabilit ca urmare a acestor decizii ale Curtii Constitutionale, art. 5 alin. 1 lit. a teza intai din Legea nr. 221/2009 si-au incetat efectele si nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesolutionate definitiv la data publicarii deciziilor instantei de contencios constitutional in Monitorul Oficial.
Cum prezenta cauza abia la data de 21.09.2012 a ramas in pronuntare, nu mai poate avea ca temei dispozitiile legale mai sus mentionate, astfel ca instanta va respinge ca neintemeiata cererea reclamantului cu privire la acordarea de daune morale.
Instanta va respinge ca neintemeiata si cererea reclamantului cu privire la acordarea despagubirilor materiale reprezentand contravaloarea bunurilor ce se pretinde ca ar fi fost proprietatea autorului reclamantului si ca ar fi fost confiscate de stat, pentru urmatoarele considerente:
Cu privire la aceasta cerere instanta are in vedere disp. art. 5 alin. 1 lit. b din aceiasi Lege nr. 221/2009 potrivit carora "Orice persoana care a suferit condamnari cu caracter politic in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instantei prevazute la art. 4 alin. 4, in termen de 3 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotarare de condamnare sau ca efect al masurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obtinut despagubiri prin echivalent in conditiile <LLNK 12001 10 11 211 0 17>Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sau ale <LLNK 12005 247 10 201 0 18>Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, cu modificarile si completarile ulterioare."
Pe baza acestor prevederi legale instanta are posibilitatea de a acorda reclamantului echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotarare de condamnare, respectiv prin sentinta nr. 43/21.01.1959 in care s-a mentionat ca in baza art. 25 pct. 6 C. penal condamnatului R. G. i se confisca intreaga avere personala.
Prin cererea initiala formulata inca din data de 18.01.2010, dar si prin sustinerile de pe parcursul desfasurarii procesului, pana la precizarea actiunii din data de 13.09.2012, reclamantul a indicat drept imobile confiscate o casa de locuit si un teren in suprafata de 5.000 mp, ambele situate in orasul C., str. Cezar Boliac, nr. 72, jud. Olt, iar prin precizarea actiunii s-a solicitat echivalentul imobilelor casa si teren situate in orasul C., str. 1 Mai nr. 8, jud. Olt.
Din analiza tuturor probelor administrate in cauza nu a rezultat insa ca vreunul din aceste imobile au fost in proprietatea autorului reclamantului si nici faptul ca acestea ar fi fost confiscate de stat, motiv pentru care nu s-a putut realiza nici o expertizare corecta a acestora pentru a se determina echivalentul lor valoric, potrivit dispozitiilor legale mai sus mentionate.
S-au depus la dosar ordonanta privind efectuarea perchezitiei din 27.10.1958, procesul-verbal de perchezitie domiciliara din 28.10.1958 din care rezulta ca s-a efectuat perchezitia domiciliului lui R. G. din orasul C., str. Cezar Boliac nr. 72.
La data de 05.12.1958 s-a instituit prin ordonanta sechestru asigurator pe averea mobila si imobila a invinuitului R. G., al carui ultim domiciliu era in orasul C., str. Cezar Boliac nr. 72. Astfel la data de 10.12.1958 s-a intocmit si un proces-verbal de sechestru, prin care s-a aratat ca in urma deplasarii in loc. C., str. Cezar Boliac nr. 72, la locuinta invinuitului R. G., s-a declarat pusa sub sechestru averea mobila si imobila a acestuia, respectiv o casa de locuit compusa din 3 camere si antreu, si suprafata de 0,50 ha teren arabil.
Dupa executarea unei parti din pedeapsa, R. G. fiind ulterior gratiat potrivit adresei nr. 2290/15.04.1964 emisa de formatiunea 0606 Gherla, in care se consemneaza ca acesta a declarat ca-si va stabili domiciliul la aceiasi adresa, acesta a semnat si un angajament in care a aratat de asemenea ca se stabileste cu domiciliul in orasul C., respectiv pe str. Cezar Boliac nr. 72, raionul Oltenia. In acelasi sens este si adresa din 08.10.1965.
Mai exista la dosar si o adeverinta emisa in decembrie 1958 de catre Sfatul Popular al orasului C., in care se mentioneaza ca tov. R. G. poseda o casa de locuit si 0,50 ha teren arabil, fara insa a se indica adresa acestor imobile si fara a se preciza situatia juridica a acestora, respectiv daca s-a dispus confiscarea sau preluarea lor.
Din toate aceste inscrisuri instanta nu poate concluziona ca s-a realizat in concret confiscarea vreunui imobil compus din casa si teren ce ar fi apartinut lui R. G., cu atat mai mult cu cat, asa cum s-a retinut mai sus dupa eliberarea condamnatului, acesta s-a intors la acelasi domiciliu din orasul C., str. Cezar Boliac nr. 72.
Se retine si faptul ca dupa arestarea lui R. G., sotia acestuia respectiv concubina sa la acea data, si mama reclamantului R. S., numita A. E. la data instituirii sechestrului, 10.12.1958, a dat o declaratie prin care a mentionat ca a luat in custodie lucrurile ce apartin lui R. G..
Pe parcursul desfasurarii prezentei cauze, dupa inregistrarea cauzei pe rolul Judecatoriei Campina, instanta a dispus numeroase adrese catre Primaria C., dar si catre Arhivele Nationale - Directia Judeteana Olt pentru clarificarea situatiei juridice a imobilelor casa si teren din orasul C., str. Cezar Boliac nr. 72, insa din adresa nr. 12188/13.09.2011, nr. 17622/02.02.2012, nr. 90/15.03.2012 rezulta ca nici R. G. si nici A. E. nu au figurat inscrisi cu aceste imobile in perioada 1948-1975 si nici ulterior si nu se cunoaste daca acestea au fost confiscate.
Prin adresa nr. 17622/02.02.2012 Primaria C. face precizarea ca imobilul din orasul C., str. Cezar Boliac nr. 72, este compus din casa de locuit si teren aferent de 576 mp si este inscris in evidentele fiscale ca fiind proprietatea numitei A. El..
Aceasta coincidenta de nume al acestei persoane cu cel al sotiei lui R. G., ar putea insemna si ca imobilul a ramas in stapanirea rudelor sotiei defunctului R.G., iar nu confiscat.
Surprinzator este faptul ca dupa toate demersurile efectuate de instanta si chiar daca in toate inscrisurile, mai sus mentionate, R. G. apare cu domiciliul in C., str. Cezar Boliac nr. 72, reclamantul in sedinta publica din data de 04.07.2012 a invederat ca de fapt bunurile confiscate nu s-ar afla la adresa din str. Cezar Boliac nr. 72, ci pe str. 1 Mai nr.8, intrucat R. G. s-a ascuns la o ruda ce locuia la prima adresa.
Este greu de crezut faptul ca verificarile efectuate de organele de securitate din perioada regimului comunist, cu privire la domiciliul condamnatului, sa fi fost eronate, dar si faptul ca reclamantul, in calitate de descendent de gradul 1 sa nu fi cunoscut adresa exacta a domiciliului tatalui sau, respectiv a imobilelor ce pretinde ca ar fi fost confiscate.
De altfel aceasta precizare a reclamantului confirma de fapt ca imobilul din str. Cezar Boliac nr. 72, nu a fost proprietatea tatalui sau si drept urmare nici nu a avut loc o confiscare a acestuia.
Nu se poate retine ca dovedit nici dreptul de proprietate al lui R. G. asupra unui imobil casa si teren situate in Corabia, str. 1 Mai nr. 8, prin faptul ca in fila din registrul agricol din perioada 1956-1958 este indicata aceasta adresa la rubrica "Capul gospodariei", desi la rubrica "Denumirea parcelei si locul de asezare" este mentionata o suprafata de 0,09 ha si 0,50 ha in com. C., respectiv in com. Gura Padinii.
Inregistrarile din evidentele localitatilor au un simplu efect declarativ si nicidecum nu fac dovada dreptului de proprietate imobiliara.
Drept urmare a acestei atitudini nesigure a reclamantului cu privire la adresa imobilelor pretins confiscate, a determinat si o imposibilitate de stabilire a echivalentului acestora.
Asa fiind instanta constata ca nu s-a facut dovada dreptului de proprietate al def. R. G. asupra vreunui imobil casa si teren si nici a confiscarii acestora prin punerea in executare a hotararii de condamnare, astfel ca si sub aspectul celei de-a doua cereri formulata de reclamant, actiunea urmeaza a fi respinsa ca neintemeiata.
1