Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Contestatie in anulare 318 teza 1 c.pr.civ. Decizie nr. 386 din data de 03.03.2011
pronunțată de Tribunalul Prahova

Prin cererea inregistrata la data de 05.2010 la aceasta instanta, intimatul x a formulat contestatie in anulare impotriva unei decizii civile, pronuntata de Sectia de comerciala si de contencios administrativ a Tribunalului Prahova, in dosarul z prin care s-a admis recursul declarat de intimata IJP PRAHOVA impotriva sentintei civile nr. Z pronuntata de Judecatoria Campina .
In motivarea acesteia s-au invocat disp. art.318 teza 1 c.pr.civ., in sensul ca, ca hotararea pronuntata de catre instanta de recurs este rezultatul unei greseli materiale, prin omiterea consemnarii apararilor pe care aparatorul sau le-a facut, raportat la motivele de recurs invocate de catre intimata IJP Prahova, si la inscrisurile depuse in fata instantei de recurs, si care ar fi influentat solutia data in speta.
Examinand contestatia in anulare prin prisma motivelor invocate si a dispozitiilor art. 318 teza 1 C. proc. civ., Tribunalul apreciaza ca se impune respingerea acesteia pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare. In contestatie se sustine ca instanta de fapt ar fi facut greseli de judecata efectiva si de apreciere a materialului probator.
Prin contestatia in anulare formulata impotriva deciziei civile nr. 970/31.05.2010 , pronuntata de Sectia de comerciala si de contencios administrativ a Tribunalului Prahova, in dosarul nr. 330/20472009 , se fac doar referiri la aspecte de fapt si de interpretare a chestiunilor de fond supuse judecatii in recurs, deoarece solutia de admitere a acestuia nu a fost convenabila.
Prevederea cuprinsa la art.318 teza 1 c.pr.civ., potrivit careia o hotarare data in recurs poate fi retractata daca a fost rezultatul unei greseli materiale, se refera la greseli materiale evidente, in legatura cu aspecte formale ale judecarii recursului, pentru verificarea carora nu este necesara reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
In, analizarea unei astfel de cereri trebuie sa se plece de la premisa ca, aceasta cale de atac extraordinara a unei hotarari irevocabile, respectiv contestatia in anulare speciala, prev. de art.318 c.pr.civ. este o cale de atac de retractare, ce se poate exercita in cazurile anume prevazute in acest text , avand deci un camp limitat de aplicatie. Astfel ca ele trebuie sa fie interpretate, in toate cazurile, in mod restrictiv, pentru a nu deschide in ultima instanta, calea unui veritabil recurs. Fiind o cale de retractare si nu de cenzura judiciara, contestatia in anulare nu poate fi exercitata pentru alte motive decat cele strict prevazute de lege, fiind inadmisibila repunerea in discutie a unor probleme de fond ce au fost solutionate de instanta.
Contestatia in anulare nu constituie un mijloc de reformare a unei hotarari, chiar si gresite, date in recurs, intrucat instanta este tinuta sa verifice numai daca exista vreunul din motivele limitativ prevazute de lege, ea nu poate pe aceasta cale sa examineze justetea solutiei pronuntate de catre instanta de recurs. In caz contrar, ar fi incalcat unul dintre elementele fundamentale ale preeminentei dreptului si anume principiul securitatii raporturilor juridice, care inseamna, intre altele, ca o solutie definitiva a oricarui litigiu nu trebuie rediscutata. Astfel, inlaturarea efectelor unei proceduri judiciare finalizate printr-o hotarare judecatoreasca irevocabila, intrata in puterea lucrului judecat, pentru motive avute in vedere la solutionarea recursului, ar conduce la incalcarea principiului securitatii raporturilor juridice, si, in consecinta, la incalcarea dreptului partilor la un proces echitabil in sensul art. 6 alin. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Ca o consecinta a celor analizate mai sus, contestatia in anulare formulata impotriva deciziei civile pronuntata de Sectia de comerciala si de contencios administrativ a Tribunalului Prahova a fost respinsa.

Sursa: Portal.just.ro