Contestatie prevazuta de art.205 alin.1 Cod procedura fiscala.
- art.205 alin.1 Cod procedura fiscala
Contestatia prevazuta de Codul de procedura fiscala are caracterul unei proceduri administrative prealabile obligatorii, cu caracteristica sui generis a atacarii in fata instantei de contencios fiscal a raspunsului organului ierarhic superior, iar nu a celui care a emis actul administrativ fiscal de baza.
(CURTEA DE APEL BCUURESTI - SECTIA A VIII A CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL, DECIZIA CIVILA NR.2376/15.11.2010)
Prin sentinta civila nr.1185/09.04.2010, Tribunalul Bucuresti-Sectia a IX-a Contencios Administrativ si Fiscal a admis exceptia inadmisibilitatii cererii, invocata din oficiu si a respins cererea formulata de reclamanta A. M. V., in contradictoriu cu parata A. F. P. S. 6 B., prin care s-a cerut anularea deciziei de impunere privind plati anticipate cu titlu de impozit pe anul 2009 nr.40806078220552, ca inadmisibila.
Pentru a se pronunta astfel, Tribunalul a retinut, coroborand dispozitiile art.7 alin.1 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 si art.109 Cod procedura civila, cu dispozitiile art.205 alin.1 Cod procedura fiscala, art.218 alin.2 din acelasi act normativ, ca procedura de solutionare a contestatiilor impotriva actelor administrativ-fiscale, reglementata de art.205-218 Cod procedura fiscala, este o procedura administrativa prealabila speciala, un recurs administrativ, parcurgerea acestei cai administrative de atac reprezentand o conditie de admisibilitate a actiunii in contencios administrativ. Totodata, actul administrativ-fiscal poate fi supus controlului de legalitate exercitat de instanta de contencios administrativ numai prin intermediul atacarii deciziilor emise de organele fiscale in solutionarea contestatiei impotriva actului mentionat, nu in mod direct, aceasta din urma maniera de a actiona fiind inadmisibila.
In cauza, desi a contestat decizia de impunere atacata, iar contestatia a primit o solutie de respingere prin decizia nr.20/22.01.2010 emisa de Serviciul Solutionare Contestatii din cadrul D.G.F.P.M.B., reclamanta nu a inteles sa-si modifice cererea in sensul atacarii celei din urma decizii. Tinand seama si ca una dintre limitele exercitarii rolului activ este data de principiul disponibilitatii, inclusiv in ceea ce priveste fixarea cadrului procesual din punct de vedere obiectiv, instanta fiind tinuta sa hotarasca numai asupra obiectului cererii deduse judecatii, in limitele stabilite de reclamant (art.129 alin. ultim Cod procedura civila), cum reclamanta nu a inteles sa-si modifice actiunea, in sensul de a ataca decizia emisa in solutionarea contestatiei impotriva deciziei de impunere, cererea de anulare indreptata in mod direct si exclusiv impotriva celui din urma act este inadmisibila.
Impotriva acestei sentinte, a declarat recurs reclamanta A. M. V., solicitand casarea sentintei.
In motivarea recursului, arata ca prima instanta, respingandu-i cererea ca inadmisibila, i-a incalcat drepturile prevazute de art.6 si art.11 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. A introdus actiunea judecatoreasca, precizand ca a urmat calea administrativa prevazuta de Codul de procedura fiscala, dar autoritatea competenta cu solutionarea contestatiei, nu a raspuns in termenul legal si nici pana la data introducerii cererii. Asadar, nu avea cum sa cunoasca ca i se va raspunde si in ce fel i se va raspunde.
Legiuitorul a conceput procedura contestarii administrative ca si o cale de corectare a unor eventuale erori care pot aparea intr-un sistem organizatoric si functional, cand lipsa intelegerii problemei pe o anumita treapta ierarhica, de pregatire, competenta si experienta profesionala, poate fi complinita prin expunerea problemei forului aflat pe treapta superioara. in consecinta, raportul de drept administrativ se formeaza intre persoana care se considera prejudiciata si autoritatea administrativa a statului. Fixarea obligativitatii in sarcina autoritatii administrative a statului, de a raspunde intr-un anumit termen, reprezinta tocmai trasarea coordonatelor in care persoana prejudiciata se poate adresa puterii judecatoresti, deoarece nu a obtinut rezolvarea problemei sale, pe calea administrativa. Aceasta insemneaza ca deja in fata instantei judecatoresti, tot ceea ce spune, sustine, invoca etc. reprezentantii autoritatii administrative, devin chestiuni de fond, indiferent sub ce forma le prezinta partea adversa-autoritatea administrativa (si chiar daca dovedeste multa abilitate si le prezinta sub forma unui raspuns emis peste termenul legal).
O alta imaginare a desfasurarii procedurii judiciare, in sensul ca autoritatea administrativa ar putea sa depuna oricand pe parcursul procedurii judecatoresti, un raspuns pe care ar fi trebuit sa il dea unei contestatii in procedura administrativa, rastoarna principiile elementare ale statului de drept, ale posibilitatii de a te adresa justitiei si ale desfasurarii unui proces echitabil.
Interpretarea instantei de fond, in sensul ca raspunsul autoritatii administrative, oricand ar fi dat, poate modifica un cadru procesual deja pornit, pecetluieste ideea ca autoritatile statului nu se controleaza una pe cealalta, ci constituie numai un mecanism sicanator, cu un fond profund imoral, imbracat in forme moderne.
La termenul de judecata in fond din 9 aprilie 2010, prima instanta a invocat exceptia inadmisibilitatii, refuzand sa explice rationamentul pe care se bazeaza, nu a retinut motivarile recurentei in sensul respingerii exceptiei, nu pus in discutie admisibilitatea actiunii judecatoresti atunci cand autoritatea administrativa nu raspunde in termenul fixat de lege, iar prin sentinta pe care a pronuntat-o nu a precizat ce considera legal a se face in situatia in care autoritatea administrativa nu raspunde, in termen legal, unei contestatii.
In schimb, prima instanta a solutionat pricina avand la dosar o intampinare pe care nu se stie cine si cand a depus-o.
In drept, recursul se intemeiaza pe prevederile art.304 indice 1 din Codul de procedura civila, art.304, pct.8 si 9 ale art.304 Cod procedura civila.
Prin intampinare, intimata - parata A. F. P. S. 6 B., solicita respingerea ca nefondat a recursului si mentinerea ca temeinica si legala a sentintei civile nr.1185/09.04.2010 .
In motivare, arata ca reclamanta a contestat la organul fiscal, in realizarea procedurii prealabile, decizia de impunere privind plati anticipate cu titlu de impozit pe anul 2009 nr.40806078220552 /28.09.2009. A introdus actiunea la instanta de contencios administrativ inainte de emiterea deciziei administrativ jurisdictionale, desi aleasa procedura speciala nu putea renunta la ea decat in conditiile prevazute de art.6 alin.4 din Legea nr.554/2004 privind Legea contenciosului administrativ. In mod corect a retinut prima instanta ca, in raport de dispozitiile art.205 alin.1 si 218 alin.2, cererea era inadmisibila.
Contestatia formulata de catre contestatoare la organul fiscal impotriva deciziei de impunere privind plati anticipate cu titlu de impozit pe anul 2009 a fost transmisa spre competenta solutionare in conformitate cu dispozitiile O.G. nr.92/2003 Ia Directia Generala a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti, in data de 16.12.2009.
Directia Generala a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti a solutiona contestatia formulata impotriva deciziei de impunere privind plati anticipate cu titlu de impozit pe anul 2009 nr.40806078220552/28.09.2009 prin emiterea Deciziei nr.20/22.01.2010
Analizand recursul prin prisma criticilor invocate, Curtea retine ca cererea de anulare a recurentei reclamante s-a indreptat impotriva deciziei de impunere privind plati anticipate cu titlu de impozit pe anul 2009 nr.40806078220552/28.09.2009. Asa cum arata recurenta, impotriva acesteia a formulat contestatia prevazuta de art.205 alin.1 Cod procedura fiscala, contestatie nesolutionata pana la data introducerii cererii de chemare in judecata, si anume 19.01.2010. Contestatia a fost inaintata prin posta si primita de AFPS 6 la 11.12.2009. In conformitate cu art.70 alin.1 Cod procedura fiscala, "cererile depuse de catre contribuabil potrivit prezentului cod se solutioneaza de catre organul fiscal in termen de 45 de zile de la inregistrare". La data de 22.01.2010, DGFPMB a emis decizia nr. 20 prin care a respins contestatia, decizie care a fost atasata intampinarii formulata la fond de parata.
Prin urmare, se dovedesc nefondate sustinerile recurentei conform carora contestatia sa nu ar fi fost solutionata in termenul legal. In conditiile emiterii deciziei asupra contestatiei in termenul legal, dar dupa sesizarea primei instante, la termenul de judecata din 9.04.2010, prima instanta a pus in discutia partilor necesitatea modificarii obiectului cererii, in sensul atacarii deciziei pronuntate in solutionarea contestatiei administrative, iar reclamanta (asa cum a precizat, o data in plus, si in fata instantei de recurs, la cuvantul pe fondul recursului) nu a inteles sa completeze cererea introductiva, apreciind ca emiterea deciziei in contestatie ulterior demararii procedurii judiciare o indrituieste sa atace, exclusiv, decizia de impunere.
Or, potrivit art.205 alin.1 Cod procedura fiscala, impotriva titlului de creanta, precum si impotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestatie potrivit legii. Contestatia este o cale administrativa de atac si nu inlatura dreptul la actiune al celui care se considera lezat in drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, in conditiile legii. Potrivit art.210, in solutionarea contestatiei, organul competent se pronunta prin decizie sau dispozitie, dupa caz, care este definitiva in sistemul cailor administrative de atac, iar potrivit art.218 alin.2, deciziile emise in solutionarea contestatiilor pot fi atacate de catre contestator la instanta judecatoreasca de contencios administrativ competenta, in conditiile legii.
Deci, contestatia prevazuta de Codul de procedura fiscala are caracterul unei proceduri administrative prealabile obligatorii, cu caracteristica sui generis a atacarii in fata instantei de contencios fiscal a raspunsului organului ierarhic superior, iar nu a celui care a emis actul administrativ fiscal de baza.
In aceste conditii, recursul se dovedeste nefondat, deoarece: recurenta a primit raspunsul la contestatia formulata in termenul legal prevazut de art.70 alin.1 Cod procedura fiscala; ar fi trebuit sa cunoasca si sa respecte dispozitiile art.218 alin.2 Cod procedura fiscala, care prevad atacarea in contencios fiscal a deciziei data in contestatie; prima instanta, in virtutea rolului sau activ, a pus in discutie necesitatea largirii cadrului procesual obiectiv si subiectiv, insa reclamanta recurenta, uzand de principiul disponibilitatii, a refuzat sa-si intregeasca cererea; este falsa sustinerea ca prima instanta nu ar fi explicat rationamentul invocarii exceptiei de inadmisibilitate a cererii, din cuprinsul practicalei sentintei reiesind ca exceptia a fost invocata tocmai ca urmare a refuzului reclamantei recurente de intregire a cererii sale; asa cum a aratat si in fata instantei de recurs, recurenta a inteles ca, prin decizia nr.20/22.01.2010, DGFPMB a solutionat contestatia in sensul respingerii, insa a apreciat ca nu este tinuta de aceasta ultima decizie in demersul judiciar deja angajat.
Pentru aceste motive, retinand legalitatea si temeinicia hotararii pronuntate la fond, precum si faptul ca reclamantei-recurente nu i-a fost incalcat in nici un fel dreptul la un proces echitabil, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.