.Masurile preventive si alte masuri procesuale. Inlocuirea sau revocarea masurilor preventive. Obligarea de a nu parasi tara.
- art.139 Cod procedura penala rap. la art.145 alin.1 ind.1 Cod procedura penala.
Masura preventiva luata se inlocuieste cu alta masura preventiva, cand s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea masurii.
Conform art.145 ind.1,2 masura obligarii de a nu parasi tara consta in indatorirea impusa invinuitului sau inculpatului de procuror sau de judecator , in cursul urmaririi penale, ori de instanta de judecata, in cursul judecatii, de a nu parasi tara fara incuviintarea organului care a dispus aceasta masura.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA I-A PENALA, DECIZIA PENALA NR.910/09.06.2010)
Deliberand, constata ca prin incheierea din 26.04.2010, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia I-a Penala, s-a mentinut starea de arest a inculpatilor O.O. V. si S. A. C.
Pentru a motiva aceasta solutie, prima instanta a retinut ca scopul masurilor preventive prevazut in dispozitiile art. 136 Cod procedura penala nu se poate realiza la acest moment procesual decat prin mentinerea inculpatilor in stare de arest.
De asemenea, a retinut prima instanta ca lasarea inculpatilor in libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica.
Prin aceeasi incheierea s-a dispus inlocuirea masurii preventive a inculpatilor B. A.G si S.C.A cu masura obligarii de a nu parasi tara.
A considerat prima instanta ca pentru atingerea scopului masurilor preventive este suficient sa se ia fata de inculpati masura prevazuta de art.1451 Cod procedura penala.
Impotriva incheierii a declarat recurs inculpatul S. A. C, acesta sustinand ca nu mai subzista temeiurile avute in vedere la luarea masurii arestarii preventive intrucat cercetarea judecatoreasca este aproape finalizata, fiind audiati toti inculpatii si o parte din martori, iar la dosar nu exista probe din care sa rezulte ca lasarea in libertate a inculpatilor ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publica.
Examinandu-se incheierea recurata prin prisma motivului invocat, precum si din oficiu, potrivit dispozitiilor art. 3856 alin. 3 Cod procedura penala, se constata ca recursul este fondat.
Rezulta din actele dosarului ca inculpatul S.A.C a fost trimis in judecata pentru savarsirea infractiunilor prev. de art. 24 al. 1 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p. si art. 27 al. 1 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p.
In fapt s-a retinut ca in perioada decembrie 2007 - iulie 2009, inculpatul impreuna cu S.C.A, S. L., O.O, B.A au detinut echipamente artizanale de copiere a cardurilor bancare pentru ATM-uri tip NCR, pe care le-au montat la diferite bancomate, au copiat mai multe carduri si codurile de securitate PIN si au reinscriptionat informatiile pe cartele PVC, pe care le-au pus in circulatie, creand un prejudiciu de aproximativ 1 milion lei .
Impotriva inculpatului s-a luat masura arestarii preventive la data de 16.09.2009, iar pana in prezent au fost audiati toti inculpatii si o parte din martori, instanta de fond acordand termen pentru audierea a cinci martori din acte.
Temeiul arestarii preventive l-au constituit prevederile art. 148 lit. f Cod procedura penala, intrucat inculpatul a savarsit trei infractiuni pentru care legea prevede o pedeapsa mai mare de 4 ani, iar lasarea sa in libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica.
Avand in vedere natura faptelor savarsite, care nu sunt infractiuni de violenta, imprejurarea ca inculpatii S. L., B. A. si S. C. A sunt judecati in stare de libertate, dar si persoana inculpatului care nu are antecedente penale si a recunoscut savarsirea faptelor nu se poate retine ca lasarea in libertate a inculpatilor prezinta pericol concret pentru ordinea publica.
Este adevarat ca prima instanta a sustinut ca lasarea in libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publica.
De principiu, se poate admite ca prin gravitatea unor fapte si prin reactia publicului la savarsirea lor, anumite infractiuni pot sa suscite o tulburare sociala de natura sa justifice o detentie provizorie, cel putin o perioada de timp.
Totusi, un asemenea rationament nu ar putea fi apreciat ca atare pertinent si suficient, decat daca se bazeaza pe fapte de natura sa arate ca eliberarea detinutului ar tulbura, in mod real, ordinea publica. In afara de aceasta situatie, detentia nu ramane legitima decat daca ordinea publica este efectiv amenintata, iar continuarea detentiei nu ar putea sa serveasca pentru a anticipa o pedeapsa privativa de libertate.
Trebuie avute in vedere si dispozitiile art. 5 paragraful 3 din CEDO, potrivit caruia "orice persoana are dreptul de a fi judecata intr-un termen rezonabil sau eliberata in cursul procedurii, punerea in libertate putand fi subordonata unei garantii care sa asigure prezentarea persoanei la proces".
Asadar, detentia preventiva trebuie sa aiba un caracter exceptional, starea de libertate fiind starea normala si ea nu trebuie sa se prelungeasca dincolo de limite rezonabile, independent de faptul ca ea se va computa din pedeapsa.
Ori, in speta, suntem in prezenta unei cauze complexe, cu multi inculpati si multe fapte, cauza care presupune un anumit termen de solutionare, astfel incat mentinerea in continuare a masurii arestarii preventive a inculpatului ar conduce la transformarea ei intr-o veritabila stare de detentie, cu atingerea chiar asupra prezumtiei de nevinovatie de care se bucura inculpatul.
Prima instanta a examinat intr-o maniera pur abstracta necesitatea prelungirii lipsirii de libertate, limitandu-se sa insiste asupra gravitatii infractiunilor.
Ori, pericolul pentru ordinea publica avut in vedere de legiuitor nu poate fi dedus din gravitatea faptelor savarsite si de urmarile sale, deoarece aceasta gravitate are drept consecinta indeplinirea primei conditii prevazuta de art. 148 lit. f Cod procedura penala si anume prevederea unei pedepse mai mari de 4 ani.
Ea nu poate fi dedusa nici din modalitatea de individualizare a pedepselor permise de legiuitor pentru infractiunile respective, deoarece nu se poate anticipa o asemenea condamnare, data fiind prezumtia de nevinovatie de care se bucura inculpatul.
Referitor la cazul prevazut in art. 148 lit. f Cod procedura penala a carui invocare s-a justificat in momentul luarii masurii arestarii preventive fata de inculpat in cursul urmaririi penale, precum si in faza initiala a cercetarii judecatoresti, in actualul moment procesual, dupa ce a avut loc ascultarea tuturor inculpatilor nu se mai poate considera ca lasarea recurentului inculpat in libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publica, in acceptiunea reglementarii din textul de lege aratat mai sus.
Asa fiind, tinandu-se seama de faptul ca toti inculpatii au fost ascultati nemijlocit de instanta, era necesar ca, fata de specificul si complexitatea cauzei, precum si a intinderii in timp a cercetarii judecatoresti sa se examineze daca se mai impunea mentinerea masurii arestarii preventive sau era cazul ca aceasta sa fie inlocuita cu o alta masuri preventiva.
Aceasta apreciere se impunea si in raport cu faptul ca inculpatul este arestat de 9 luni de zile.
In atare situatie, in raport cu dispozitiile art. 136 din Codul de procedura penala, referitoare la scopul si categoriile masurilor preventive, precum si cele ale art. 1451 din acelasi cod, referitoare la masura preventiva constand in obligarea de a nu parasi tara, Curtea apreciaza ca aceasta din urma masura este cea mai potrivita sa fie luata in continuare fata de recurentul - inculpat, mentinerea starii de arest nemaifiind necesara.
In consecinta, neinlocuind masura arestarii preventive a inculpatului cu alta masura preventiva, prima instanta nu a facut o justa aplicare a prevederilor art. 3002 cu referire la art. 160b si la art. 136 din Codul de procedura penala, astfel ca incheierea atacata este suspusa cazului de casare prevazut de art. 3859 alin. 1 pct. 172 din Codul de procedura penala.
Asa fiind, in temeiul dispozitiilor art. 38515 pct. 2 lit. d Cod procedura penala, urmeaza a se admite recursul, a se casa in parte incheierea atacata cu privire la mentinerea masurii arestarii preventive a recurentului inculpat se va inlocui aceasta masura cu aceea a obligarii de a nu parasi tara.