Procedura insolventei. Calitate procesuala activa in cazul existentei numai a doi creditori si a neconstituirii Comitetului Creditorilor. Atragerea raspunderii patrimoniale a unor persoane fizice. Necesitatea dovedirii faptului ca acestea au cauzat starea de insolventa prin faptele ilicite invocate
Legea nr. 85/2006, art. 138 alin. 1 lit. a,c,d,e si alin. 3
In cadrul procedurii insolventei, fiind doar doi creditori, iar acestia nu s-au constituit in Comitet, atributiile si drepturile Comitetului creditorilor ( prevazute de lege) vor fi pe deplin exercitate de catre acestia. Ca atare, chiar si cererea de atragere a raspunderii patrimoniale a paratului, formulata in conditiile art. 138 alin.3 din Legea nr.85/2006 este formulata in conditii de legitimare procesuala a acestora.
Creditorul insusi are obligatia procedurala de a dovedi legatura de cauzalitate dintre faptele paratului chemat in judecata si starea de insolventa a debitoarei
(Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a V a Comerciala
decizia comerciala nr. 414/ 1.03.2010)
Prin sentinta comerciala nr. nr.4746/16.10.2009, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VII-a Comerciala, in dosarul nr. 23087/3/2008, s-a dispus respingerea ca neintemeiata a cererii formulate de creditoarele AFP si AVAS impotriva paratului C.N.I. prin care acestea au solicitat ca in temeiul art.138 literele a, c, d si e din Legea nr. 85/2006 sa se dispuna atragerea raspunderii paratului pentru pasivul debitoarei P.G. SRL, in insolventa. De asemenea, judecatorul sindic a dispus inchiderea procedurii falimentului in baza art. 131 din Legea nr.85/2006, radierea societatii debitoare din registrul comertului.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, s-a retinut ca in cauza nu s-a facut dovada activitatii delictuale a paratului si nici a legaturii de cauzalitate intre activitatea acestuia si starea de insolventa a debitoarei.
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs creditoarele, ce au fost inregistrate pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a V a Comerciala.
In motivarea recursului sau, recurenta AFP arata ca sentinta comerciala recurata este nelegala si netemeinica, deoarece instanta in mod gresit nu a retinut ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 138 lit.c) si d) din Legea nr. 85/2006. Astfel, arata recurenta, paratul avea obligatia ca, in calitate de administrator, sa intocmeasca si sa depuna declaratiile fiscale la sediul organului fiscal. Instanta de fond nu a avut in vedere ca in situatia incalcarii acestei obligatii, sunt incidente prevederile Legii nr. 31/1990, potrivit carora administratorii sunt raspunzatori pentru tinerea registrelor cerute de lege si corecta lor tinere.
De asemenea, aceasta sustine ca sunt indeplinite si dispozitiile art. 138 lit.c) din lege, de vreme ce culpa paratului in conducerea societatii, ca administrator nu trebuie dovedita, fiind prezumata.
Fata de aceste motive, recurenta solicita admiterea recursului, modificarea hotararii recurate in sensul admiterii cereri si obligarea paratului la suportarea pasivului societatii debitoare, in calitate de administrator.
In motivarea recursului sau, AVAS sustine ca sentinta recurata este nelegala deoarece nu s-au avut in vedere imprejurarea ca bilanturile contabile nefiind depuse inca din anul 2004, precum si aceea ca societatea debitoare nu a mai virat contributiile legale de asigurari sociale de sanatate a personalului angajat dinaintea anului 2003 au condus la iminenta si vadita incapacitate de plati. In acest context, sustine recurenta, se explica de ce fostul administrato nu a mai intocmit si depus de la acea data nici bilanturile contabile, acumuland datorii fata de bugetul de stat, ceea ce a condus la cresterea gradului de insolvabilitate a debitoarei.
In opinia sa, recurenta considera ca fostul administrator, in dubla sa calitate de asociat si administrator al societati, a omis sa solicite declansarea procedurii de reorganizare a societatii inca din anul 2003, beneficiind si de foloasele ce deriva din mandatul comercial asumat, interesul personal fiind dovedit cel putin din prisma acestui aspect.
Predarea tuturor documentelor contabile ar fi facut posibila analizarea inregistrarilor in contabilitate cu privire la situatia veniturilor si a cheltuielilor.
De aceea, pana la proba contrarie, recurenta considera ca sunt aplicabile dispozitiile art. 72 din Legea nr.31/1990, dispozitiile art. 374 din Codul comercial si dispozitiile art. 1540 din Codul civil, coroborate cu dispozitiile art. 138 alin. 1literele a,c,d si e din Legea nr.85/2006.
Raportul de cauzalitate deriva din fapta paratului de a persista sa tina in functiune societatea pe fondul acumularii de datorii semnificative, fapt ce a condus la ajungerea societatii in incetare de plati, culpa rezulta din insasi atitudinea de nesocotire a dispozitiilor legale in vigoare, determinand astfel intrarea societatii in faliment.
La termenul de judecata din 1.03.2010, intimatul a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active a recurentelor in declararea recursului, exceptie ce a fost unita cu fondul recursului de catre instanta de recurs.
Cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale active a AVAS si a AFP in formularea recursului declarat de acestea impotriva sentintei comerciale atacate, Curtea a apreciat ca aceasta este neintemeiata deoarece in cadrul procedurii fiind doar doi creditori, acestia nu s-au constituit in Comitet, astfel ca atributiile si drepturile Comitetului creditorilor vor fi pe deplin exercitate de catre cele doua creditoare. Prin urmare, chiar si cererea de atragere a raspunderii patrimoniale a paratului, formulata in conditiile art. 138 alin.3 din Legea nr.85/2006 a fost formulata in conditii de legitimare procesuala a acestora. Alta ar fi fost situatia insa daca ar fi existat un Comitet al creditorilor in cadrul procedurii insolventei, intr-o atare situatie legitimarea procesuala activa atat pentru formularea cererii cat si pentru declararea recursului ar fi apartinut Comitetului. De aceea, Curtea va respinge exceptia lipsei calitatii procesuale active a celor doua creditoare pentru a formula recursul ca neintemeiata.
Pe fond, analizand sentinta recurata prin prisma criticilor invocate de recurente in motivele de recurs, Curtea apreciaza ca recursurile sunt nefondate si, in temeiul art. 312 alin. 1 rap. la art. 304 pct. 9 si art. 304 1 din C.pr. civ. urmeaza a fi respinse, pentru urmatoarele considerente:
In ce priveste incidenta raspunderii patrimoniale a paratului prevazuta de art. 138 alin.1 lit. a din Legea nr.85/2006, Curtea a apreciat ca aceasta in mod corect nu a fost retinuta de catre tribunal, deoarece creditoarea A.V.A.S. nu a facut dovada ca paratul "a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane;" si nici nu a evidentiat astfel de bunuri sau credite, cu atat mai putin legatura de cauzalitate intre eventualele fapte de acest fel si starea de insolventa a debitoarei.
Prezumtiile pe care le propune recurenta creditoare A.V.A.S. nu pot fi primite, deoarece raspunderea patrimoniala prevazuta de art. 138 din Legea nr.85/3006, fiind o varietate a raspunderii civile delictuale, trebuie antrenata doar in aceste situatii in care toate elementele unei astfel de raspunderi (atat de natura obiectiva, cat si de natura subiectiva, atat cele generale cat si cele speciale) trebuind a fi dovedite.
In ce priveste aplicabilitatea art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006 care reglementeaza raspunderea acestor persoane din conducerea societatii debitoare atunci cand acestea : "au dispus in interes personal, continuarea unei activitati care ducea in mod vadit persoana juridica la incetarea de plati.", daca si numai daca, prin aceasta "... au contribuit la ajungerea debitorului in aceasta situatie - in stare de insolventa " , Curtea a retinut ca hotararea judecatorului sindic este legala si temeinica deoarece nu a rezultat din probele administrate ca paratul a urmarit satisfacerea unor interese personale ale acestuia, iar pentru aceasta, a decis continuarea activitatii societatii.
Referitor la aplicabilitatea art. 138 lit.d) din Legea nr. 85/2006 potrivit caruia membrii organelor de conducere pot fi obligati sa suporte o parte din pasivul societatii, daca au contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa prin aceea ca: "... au tinut o contabilitate fictiva , au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea..." , Curtea a apreciat ca sentinta este, de asemenea, legala si temeinica.
In primul rand, recurentele-creditoare nu arata care dintre cele trei elemente materiale ale activitatii pagubitoare savarsite de parati ar fi incidente in cauza, iar in al doilea rand, din actele existente la dosar, intocmite de lichidatorul judiciar nu rezulta caracterul fictiv al evidentelor contabile, nici disparitia unor documente contabile si nici incalcarea dispozitiilor legale privind evidenta contabila.
In acest sens, Curtea a retinut ca si Tribunalul, ca pentru aplicarea art. 138 din legea nr. 85/2006 este nevoie de intrunirea cumulativa a doua conditii speciale: a) savarsirea uneia sau mai multora dintre faptele prevazute de acest text de lege si b) conditia ca acestea sa fi fost cauzele starii de insolventa ( la care se adauga, desigur, conditiile generale ale raspunderii civile delictuale desprinse din art. 998-999 din C.civil) .
In fine, cu privire la art. 138 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 85/2006, Curtea a constatat ca recurenta-creditoare nu a aratat care ar fi fost activitatile concrete desfasurate de parat prin care acesta a deturnat o parte din activele societatii sau prin care a marit in mod fictive pasivul acesteia. Speculatiile bazate pe niste prezumtii simple care insa nu sunt de natura a naste probabilitatea, efectuate de nu sunt de natura a atrage concluzia savarsirii faptei prevazute de art. 138 alin. 1 lit. e) din lege.
In cauza, asa cum corect retine si prima instanta, nu s-a facut dovada savarsirii faptelor reglementate de art. 138 alin. 1 lit. a), c), d) si e) din Legea nr. 85/2006 si a legaturii de cauzalitate dintre acestea si starea de insolventa, iar cauzele esentiale ale insolventei nu s-au datorat unor fapte imputabile paratului. Mentiunile recurentelor referitoare la raspunderea pe care administratorii o au pentru neindeplinirea unor obligatii legale prevazute de Legea nr. 31/1990 rep. sunt lipsite de relevanta deoarece acestea privesc raspunderea generala a administratorului fata de societate, in timp ce dispozitiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 reglementeaza o raspundere patrimoniala speciala, derogatorie de la dreptul comun ( care il constituie legea nr. 31/1990) fata de creditorii societatii, conditiile prevazute in legea speciala fiind de stricta interpretare si aplicare, neputand fi extinse la alte situatii prevazute in legi generale (potrivit principiului exceptio est strictissimae interpretationis et aplicationis) .
Mai mult, s-a apreciat de catre Curte, sustinerile recurentelor desi sunt riguros exacte doar din punct de vedere teoretic, acestea nu isi gasesc justificarea si aplicarea in cauza de fata (raportat la probele administrate si la persoana paratului), mai ales ca recurentele nu au aratat si nu au dovedit de ce nedepunerea situatiilor financiare de catre parat la organele fiscale sau continuarea activitatii dupa o anumita data, ar fi cauzat starea de insolventa.
Creditoarele, care au investit instanta cu cererea sa de atragere a raspunderii paratului invocand anumite fapte ilicite ce se pretinde a fi fost savarsite de acestia aveau obligatia procedurala de a identifica ele insele cauzele insolventei si de a explica concret legatura de cauzalitate intre anumite fapte ale paratului si aceasta stare a debitoarei.
In consecinta, Curtea, in temeiul art. 312 alin. 1 rap. la art. 304 pct. 9 si art. 304 1 din C.proc civ., a respins recursurile declarate impotriva acestei sentinte, ca nefondate. ( E.R.)