Contestatie impotriva deciziei emise de casa judeteana de pensii. Indemnizatie prevazuta de art. 4 alin. 4 din Legea nr. 341/2004

Sentinta civila nr. 703 din data de 12.05.2009 pronunțată de Tribunalul Mures

Prin actiunea civila inregistrata sub nr.2216/102/2008 reclamantul T I, in contradictoriu cu parata Casa Judeteana de Pensii Mures, a solicitat sa se admita contestatia impotriva Deciziei nr.272426/24.07.2008 emisa de parata, sa fie obligata parata sa acorde indemnizatia prevazuta de art.4 alin.4 din Legea nr.341/2004 si a Normelor de aplicare a acestei legi de la momentul solicitarii, precum si pe viitor si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea actiunii reclamantul arata ca este in prezent inspector scolar general al judetului Mures si in aceasta calitate veniturile salariale pe care le inregistreaza depasesc plafonul stabilit prin lege, respectiv salariul mediu brut pe economie, ca in calitatea sa de profesor in care se va intoarce dupa terminarea mandatului pe care il are in prezent, veniturile sale salariale sunt mai mari decat venitul mediul brut lunar pe economie, deci nu va putea beneficia de prevederile reparatorii cuvenite celor care si-au adus aport concret in victoria revolutiei din 1989 si ca prevederile acestei dispozitii legale sunt neconstitutionale si discriminatorii in ceea ce-l priveste.
Mai arata reclamantul ca prin maniera de reglementare a modului de a beneficia de masurile reparatorii ale acestei legi speciale ii sunt incalcate dreptul la munca si protectie sociala statuat prin art.41 din Constitutie, respectiv dreptul consacrat de art.47 cu privire la nivelul de trai, statuat tot de Constitutia Romaniei, idee in care desi Legea nr.341/2004 stabileste niste drepturi legitime in favoarea sa, nu poate beneficia in mod concret de ele.
In intampinarea depusa Casa Judeteana de Pensii Mures solicita respingerea actiunii formulate ca neintemeiata, aratand ca din adeverinta nr.333437/2008 a Directiei Economice, Stagii de Cotizare si Arhive a CJP Mures, rezulta ca reclamantul a realizat venituri mai mari decat salariul mediu brut pe economie, motiv pentru care in mod legal a fost respinsa cererea reclamantului de acordare a indemnizatiei si ca in ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate invocata de reclamant cu privire la prevederile art.4 alin.4 din Legea nr.341/2004, prin Decizia nr.591/2006 Curtea Constitutionala s-a pronuntat in sensul ca "potrivit art.4 alin.4 din lege, persoanelor carora li s-a acordat titlul de Luptator Remarcat prin Fapte deosebite si copii eroilor martiri, care au un venit mai mic decat salariul mediu brut pe economie, beneficiaza de o indemnizatie lunara. Nivelul veniturilor realizate de diferite persoane, inferior sau superior salariului mediu brut pe economie, plaseaza persoanele respective in situatii obiectiv diferite", respingand astfel exceptia de neconstitutionalitate invocata.
Examinand actele si lucrarile dosarului, tribunalul retine ca:
Prin Decizia nr.272426/24.07.2008 Casa Judeteana de Pensii ca urmare a cererii si a examinarii documentelor din dosarul inregistrat la nr.24719/15.07.2008, pentru acordarea unei indemnizatii in baza art.4 alin.4 din Legea nr.341/2004 si a Normelor de aplicare a acestei legi, a respins cererea solicitantului T I, deoarece nu sunt indeplinite prevederile art.4 din Legea nr.341/2004.
Motivul respingerii cererii a fost faptul ca conform prevederilor art.4 alin.4 din Legea nr.341/2004 beneficiaza de indemnizatie reparatorie, calculata prin aplicarea coeficientului 1.10 la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat si aprobat prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, numai persoanele care au venit mai mic decat salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat si aprobat prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat.
La dosar reclamantul a depus un Certificat eliberat de Secretariatul de Stat pentru Problemele revolutionarilor din decembrie 1989, prin care i s-a conferit titlul de Luptator pentru Victoria Revolutiei Romane din decembrie 1989, luptator recunoscut prin fapte deosebite.
La data de 2 octombrie 2008 reclamantul a depus la dosar o cerere prin care invoca exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art.4 alin.4 din Legea nr.341/2004, prin care solicita suspendarea judecatii cauzei si trimiterea dosarului la instanta constitutionala conform prevederilor art.23 alin.5 din Legea nr.47/1992.
In motivarea exceptiei invocate reclamantul arata ca limitarea introdusa prin textul subliniat care afecteaza persoanele care indeplinesc toate celelalte conditii prevazute de lege dar au un venit mai mare decat cel prevazut de norma criticata este contrara prevederilor art.16, alin.1, art.41 si art.47 din Constitutia Romaniei.
Cu privire la exceptia invocata de reclamant Casa Judeteana de Pensii Mures mentioneaza ca Decizia nr.591/2006 Curtea Constitutionala s-a pronuntat in sensul ca "potrivit art.4 alin.4 din lege, persoanelor carora li s-a acordat titlul de Luptator Remarcat prin Fapte deosebite si copii eroilor martiri, care au un venit mai mic decat salariul mediu brut pe economie, beneficiaza de o indemnizatie lunara. Nivelul veniturilor realizate de diferite persoane, inferior sau superior salariului mediu brut pe economie, plaseaza persoanele respective in situatii obiectiv diferite", respingand astfel exceptia de neconstitutionalitate invocata.
La data de 2 octombrie 2008 prin Incheierea de sedinta Tribunalul Mures a dispus suspendarea, in baza art. 29 din Legea nr. 47/1992, actiunii formulate de reclamantul Tusnea Ioan, in contradictoriu cu parata CJP Mures pana la solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 4 alin. 4 din Legea nr. 341/2004 si a dispus inaintarea dosarului cauzei Curtii Constitutionale, in vederea competentei solutionari a exceptiei de neconstitutionalitate.
In considerentele incheierii din 2 octombrie 2008 Tribunalul Mures a apreciat exceptia de neconstitutionalitate ca neintemeiata, deoarece prevederile art. 3 alin. 1 din Legea nr. 341/2004 instituie titluri in favoarea a doua categorii de persoane, pentru cinstirea memoriei celor care si-au jertfit viata (Eroii-Martiri ai Revolutiei) si in semn de gratitudine fata de cei care au luptat pentru victoria Revolutiei (Luptatorii pentru Victoria Revolutiei), iar in cadrul categoriei Luptatorilor pentru Victoria Revolutiei, s-a facut distinctie intre Luptatorul: Ranit, Retinut, Remarcat prin Fapte Deosebite.
Tribunalul Mures a mai apreciat ca nu nivelul venitului celor doua categorii de Luptatori (cei Retinuti sau cei Remarcati prin Fapte Deosebite) este criteriul plasarii acestor categorii in situatii obiectiv diferite, deoarece acest criteriu nu se aplica in cazul celorlalte categorii de Luptatori neincadrati in grade de invaliditate, cum este si cazul Luptatorilor Retinuti.
Dimpotriva, criteriul tratamentului diferentiat este cel al drepturilor subiective nepatrimoniale incalcate de regimul totalitar, in sensul ca este evidenta incalcarea libertatii individuale a categoriei Luptatorilor Retinuti, situatie obiectiva suplimentara care nu se regaseste in cazul Luptatorilor Remarcati pentru Fapte Deosebite. Aceasta situatie obiectiva se reflecta corespunzator si in regimul indemnizatiei reparatorii, legiuitorul limitand nediscriminatoriu dreptul la acest drept la indemnizatie in functie de nivelul veniturilor, in cazul unei categorii de Luptatori (Luptatorii Remarcati si Fapte Deosebite) a caror drepturi nepatrimoniale (la integritate fizica si psihica, respectiv libertatea individuala) nu au fost afectate in comparatie cu celelalte categorii de Luptatori (Luptatorii Raniti sau cei Retinuti).
Prin Decizia nr.350/17.03.2009 Curtea Constitutionala a respins exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.4 alin.4 din Legea recunostintei fata de eroii - martiri si luptatori care au contribuit la victoria Revolutiei romane din decembrie 1989, precum si fata de persoanele care si-au jertfit viata sau au avut de suferit in urma revolutiei muncitoresti anticomuniste de la Brasov din noiembrie 1987 nr.341/2004, exceptie ridicata de Ion Tusnea in dosarul nr.2216/102/2008 al Tribunalului Mures - Sectia civila.
In motivarea deciziei sale Curtea Constitutionala arata ca prin dispozitiile art. 4 din Legea nr.341/2004 legiuitorul a prevazut modul de calcul al indemnizatiei lunare reparatorii pentru persoanele care au obtinut titlul de Luptator Remarcat prin Fapte Deosebite, deci fiind vorba de indemnizatii cu caracter reparatoriu legiuitorul are deplina competenta de a stabili conditiile si criteriile de acordare a acestora, in temeiul art.61 alin.1 din Constitutie.
Astfel, a statuat in mod constant Curtea Constitutionala in jurisprudenta sa, in deplin acord cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, principiul egalitatii presupune aplicarea unui tratament juridic identic numai in situatii egale.
A mai precizat Curtea Constitutionala ca este evident ca persoanele care au un venit mai mic decat salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat si aprobat prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat sunt intr-o situatie juridica diferita fata de cele care au un venit mai mare decat acest plafon, ca in acest sens s-a pronuntat prin Decizia nr.1087 din 14.10.2008 publicata in M.O al Romaniei, Partea I nr.786 din 15.11.2008 si ca atat solutia, cat si considerentele cuprinse in aceasta decizie isi pastreaza valabilitatea si in aceasta cauza, neintervenind elemente noi, de natura a determina reconsiderarea jurisprudentei Curtii.
Avand in vedere cele de mai sus, tribunalul va respinge actiunea civila formulata de reclamantul T I, in contradictoriu cu Casa Judeteana de Pensii Mures.

Sursa: Portal.just.ro