Conflict de munca avand ca obiect actiune in anularea unei decizii de suspendare a contractului individual de munca, cu repunerea partilor in situatia anterioara. Nerespectarea cerintei legale obligatorii privind existenta unei plangeri penale formulata de angajator impotriva salariatului pentru o fapta incompatibila cu functia pe care o detine acesta in cadrul societatii. Consecinte juridice. - Codul Muncii, art. 52 alin. 1 lit. c In limitele motivului de recurs invocat, Curtea noteaza ca o hotarare este data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii, fie atunci cand nesocoteste o norma de drept substantial, fie atunci cand interpreteaza gresit o norma juridica aplicabila. Prin urmare, instanta ar fi culpabila cand ignora o lege ce este in vigoare la data judecatii sau cand recurge la texte de lege aplicabile litigiului, le da o gresita interpretare.
Critica de recurs formulata este neintemeiata. Se va avea in vedere, ca suspendarea din functie poate fi dispusa numai daca sunt indeplinite concomitent cele doua conditii impuse de textul de lege aplicabil in cauza, art.52 alin.1 lit.c Codul muncii, respectiv s-a formulat o plangere penala impotriva salariatului si deosebit, faptele imputate prin aceasta plangere il fac incompatibil cu exercitiul functiei pe care o detine. Astfel, in lipsa intrunirii concomitente a celor doua conditii, masura suspendarii nu poate fi dispusa, pentru ca reglementarea ce o contine este de exceptie, textul fiind de stricta si limitata aplicare, numai la ceea ce legiuitorul a prevazut in mod expres.
Din probatoriile incuviintate si administrate in cauza rezulta ca nu este indeplinita cea de-a doua conditie necesara pentru suspendarea contractului individual de munca, impusa de art.52 alin.1 lit.c Codul muncii, acea ca plangerea penala formulata de angajator impotriva salariatului sa fie realizata pentru o fapta incompatibila cu functia pe care o detine acesta in cadrul societatii, aceea de lacatus mecanic, corecte fiind sustinerile primei instante pe aspectul in discutie.
Astfel, continutul in date al plangerii penale formulate de angajator confirma ca obiectul acesteia nu are legatura cu functia de lacatus mecanic a contestatorului, cu atributiile sale de serviciu stabilite prin fisa postului, ci vizeaza infractiunile de denuntare calomnioasa prevazuta de art.259 Cod penal si infractiunea de fals in declaratii, prevazuta de art.292 Cod penal, respectiv faptele prevazute si savarsite de contestator cu ocazia plangerilor formulate de acesta impotriva reprezentantilor societatii si cu ocazia unei sesizari adresate Ministerului Transporturilor.
CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A VII-A CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE, DECIZIA NR. 2070 R DIN 6 MAI 2010 Prin sentinta civila nr.6779/02.11.2009 pronuntata in dosarul nr.21467/3/2009, Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale a admis in parte actiunea formulata de Gherghe Victor in contradictoriu cu intimata S.C. Alstom Transport S.A. avand ca obiect contestatie decizie de suspendare a contractului individual de munca; a dispus anularea deciziei de suspendare a contractului individual de munca din 08.05.2009, cu consecinta repunerii partilor in situatia anterioara emiterii deciziei; a respins cererea privind acordarea daunelor morale.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut urmatoarele:
Contestatorul Gherghe Victor, prin mandatar Gherghe Monica Rodica, a solicitat instantei in contradictoriu cu intimata S.C. ALSTOM TRANSPORT S.A., anularea deciziei emise la data de 08.05.2009 si obligarea intimatei la plata daunelor morale de 100.000 lei.
Inscrisurile depuse la dosarul cauzei atesta ca, in temeiul contractului individual de munca, contestatorul este angajatul intimatei, in meseria de lacatus. In cursul anului 2006, contestatorul si-a schimbat locul de munca, in cadrul aceleiasi unitati. Instanta de fond a mai retinut ca intre parti au avut loc mai multe litigii, acestea formulandu-si una impotriva celeilalte plangeri penale.
Prin decizia din 08.05.2009, in temeiul art. 52 alin.1 lit.c C.muncii contractul individual de munca nr.3920 din 12.07.2004 a fost suspendat pana la solutionarea plangerii penale formulata impotriva contestatorului, iar in perioada suspendarii, contestatorului i-a fost interzis accesul in spatiile apartinand S.C. ALSTOM S.A.
S-a apreciat ca potrivit art.52 alin.1 lit.c C.muncii, contractul individual de munca poate fi suspendat din initiativa angajatorului in cazul in care angajatorul a formulat plangere penala impotriva salariatului sau a formulat plangere penala pentru fapte penale incompatibile cu functia detinuta, pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti. Din continutul prevederii legale sus citate rezulta ca suspendarea contractului individual de munca poate fi dispusa de angajator in cazul in care plangerea penala priveste fapte penale incompatibile cu functia detinuta.
Analizand plangerea penala formulata de intimata S.C. ALSTOM S.A. si inregistrata la Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti, Tribunalul Bucuresti constatat ca se refera la infractiunea de denuntare calomnioasa, prevazuta de art.259 C.penal si la infractiunea de fals in declaratii prevazuta de art.292 C.penal. Din cuprinsul plangerii penale rezulta ca aceasta priveste pretinse fapte comise de contestator cu ocazia formularii de catre acesta a diferite sesizari la Ministerul Transporturilor si a plangerilor penale impotriva unor reprezentanti ai societatii. Fata de aceasta imprejurare, s-a conchis ca infractiunile care fac obiectul plangerii penale nu au legatura cu functia/meseria pe care o are contestatorul in cadrul societatii intimate. Textul art.52 alin.1 lit.c C.muncii se refera in mod strict la fapte penale incompatibile cu functia detinuta, prevederile legale neputand fi extinse la orice fel de fapte penale.
In consecinta, tribunalul a statuat ca nu sunt intrunite conditiile prevazute de art.52 alin.1 lit.c C.muncii pentru a se putea dispune suspendarea contractului individual de munca, motiv pentru care in temeiul art.284 C.muncii, a admis cererea privind anularea deciziei de suspendare a contractului de munca, cu consecinta repunerii partilor in situatia anterioara emiterii deciziei atacate.
In ceea ce priveste daunele morale pretinse de contestator, aceasta cerere a fost respinsa ca neintemeiata, avand in vedere si continutul Deciziei nr.40/2007 pronuntata in solutionarea unui recurs in interesul legii de catre inalta Curte de Casatie si Justitie, decizie conform careia daunele morale, in conditiile art.269 C.muncii, pot fi acordate salariatilor doar in cazul in care legea, contractul colectiv sau individual de munca le prevede. Pe de alta parte, instanta de fond a avut in vedere si faptul ca in speta nu sunt incidente nici dispozitiile art.998, 999 C.civil ca temei pentru obligarea intimatei la plata daunelor morale, contestatorul nefacand dovada existentei conditiilor raspunderii civile.
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis doar in parte actiunea, dispunand anularea deciziei de suspendare a contractului individual de munca si repunerea partilor in situatia anterioara emiterii deciziei, respingand in rest actiunea. Totodata, s-a luat act ca nu au fost solicitate cheltuieli de judecata,
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs in termen legal parata S.C. Alstrom Trasnsport S.A. criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie. Incadrand potrivit art.306 alin.3 Cod pr.civila criticile formulate in motivul de recurs prevazut de art.304 pct.9 Cod procedura civila, recurenta sustine in esenta depasirea rolului activ de catre instanta investita cu solutionarea fondului pricinii, caracterul eronat al aprecierilor cu privire la fondul pretentiilor formulate si interpretarea gresita a legii.
Se arata in dezvoltarea recursului formulat ca instanta de fond a retinut exclusiv faptul ca "infractiunile care fac obiectul plangerii penale nu au legatura cu functia/meseria pe care contestatorul o are in cadrul societatii intimate", totodata, si-a exercitat in mod abuziv rolul sau activ, retinand motive de nulitate care nu au fost invocate prin actiune si nici nu au fost puse in discutia partilor, a ignorat solicitarea recurentei, mentionata in intampinare, de a-i pune in vedere reclamantului sa isi precizeze motivele pe care le-a invocat atunci cand a solicitat anularea deciziei de suspendare. Cererea de chemare in judecata nu contine asemenea motive, sustine recurenta, ci numai alegatii cu privire la pretinse acte de persecutie pe care reclamantul sustine ca le-ar suferi din partea conducerii Alstom.
De altfel, cererea de chemare in judecata reitereaza nemultumirile intimatului - reclamant cu privire la (re)incadrarea sa pe postul de lacatus pe care il detine in mod curent in societate, nemultumiri fata de care instantele anterior investite s-au pronuntat deja prin hotarare irevocabila. Or, evocarea acestor nemultumiri in cuprinsul cererii de chemare in judecata nu este de natura a oferi o descriere a situatiei de fapt si a circumstantelor in care decizia de suspendare a fost adoptata, astfel incat instanta sa se poata referi la o situatie de fapt clar stabilita.
Ca urmare, cererea intimatului - reclamant nu este suficient de precisa sub aspectul situatiei de fapt, pentru ca instanta sa o poata califica legal fara a depasi limitele investirii sale. Obiectul pricinii asupra caruia instanta trebuia sa se pronunte a fost stabilit prin cererea de chemare in judecata, iar nu prin probele administrate in cauza. Astfel, faptul ca o copie a deciziei de suspendare este atasata cererii intimatului - reclamant nu este suficienta pentru ca instanta sa contureze motivele de fapt si de drept pentru care aceasta este contestata.
Totodata, prima instanta a apreciat in mod eronat fondul pretentiilor intimatului-reclamant si a interpretat gresit dispozitia legala in baza careia decizia de suspendare a fost emisa, respectiv dispozitia art.52 alin.(1) lit.c) din Codul muncii potrivit carora "contractul individual de munca poate fi suspendat din initiativa angajatorului [...] in cazul in care angajatorul a formulat plangere penala impotriva salariatului".
In raport cu situatia de fapt anterior descrisa, solicita recurenta sa se aiba in vedere ca sunt respectate intru-totul conditiile emiterii unei astfel de decizii, intrucat, aceasta a depus plangere penala impotriva intimatului - reclamant, salariatul a intreprins o serie de masuri prin care a afectat activitatea societatii, conduita acestuia incadrandu-se si urmand a fi sanctionata, potrivit infractiunilor de denuntare calomnioasa si fals in declaratii; solutionarea plangerii penale formulate de catre angajator urmeaza a fi realizata de catre organele competente.
Arata recurenta ca pana la acest moment plangerea penala nu a fost solutionata, insa continuarea raporturilor de munca poate prejudicia societatea, fiind evidenta (raportat la situatia de fapt anterior descrisa si masurile deja intreprinse de catre reclamant) intentia acestuia de a abuza de toate mijloacele posibile pentru prejudicierea societatii angajatoare.
Faptele penale in raport de care recurenta a formulat
plangere au legatura cu atributiile si obligatiile reclamantului
stabilite prin contractul individual de munca, in mod gresit instanta de fond a apreciat ca "nu sunt intrunite conditiile prevazute de art.52 alin.1 lit.c C. muncii" pentru a dispune suspendarea contractului individual de munca al intimatului - reclamant, intrucat "infractiunile care fac obiectul plangerii penale nu au legatura cu functia/meseria pe care contestatorul o are in cadrul societatii intimate".
Uneori, incompatibilitatea dintre faptele pentru care angajatul este cercetat cu functia pe care acesta o detine este stipulata chiar in acte normative care reglementeaza acea functie. In astfel de situatii, posibilitatile angajatorului de a dispune suspendarea contractului individual de munca sunt mai clar circumscrise. Totusi, in cazurile in care incompatibilitatea mentionata in art.52 alin.1 lit.c) nu poate fi expres identificata intr-o norma legala, angajatorul este singurul in drept sa aprecieze daca prin savarsirea faptei penale salariatul devine incompatibil cu functia pe care o detine, in urma aprecierii pericolului social abstract al faptelor de care il acuza pe salariat prin raportare la obligatiile pe care salariatul si le-a asumat prin semnarea contractului individual de munca si care ii revin in mod integral in exercitarea functiei, angajatorul poate dispune suspendarea contractului individual de munca al angajatului.
Astfel, incompatibilitatea faptelor penale pentru care intimatul - reclamant este in prezent cercetat cu functia pe care acesta o detine in societate nu trebuie privita in sensul excesiv de restrictiv in care a interpretat-o prima instanta, ci trebuie avuta in vedere aprecierea legaturii dintre faptele penale mentionate in plangerea penala depusa de societate si functia intimatului - reclamant prin prisma tuturor obligatiilor acestuia asumate in temeiul contractului individual de munca.
In acest sens, una din obligatiile esentiale pe care intimatul - reclamant si le-a asumat la semnarea contractului sau individual de munca este "obligatia de fidelitate fata de angajator in executarea atributiilor de serviciu" (punctul M, subpunctul 2, litera c) din contractul individual de munca). Or, promovarea plangerilor penale impotriva conducerii societatii si a unor plangeri nefondate la autoritati sau institutii cu atributii de control al activitatilor Societatii (astfel cum a mentionat in sectiunea I, punctul A, subpunctul 2), dovedite a fi fost nefondate, a constituit o incalcare flagranta a obligatiei de fidelitate asumata de intimatul - reclamant fata de recurenta. Mai mult, prin aceste activitati intimatul - reclamant a nesocotit in repetate randuri principiul bunei credinte in desfasurarea raporturilor de munca, inscris in art.8 alin.1 Codul Muncii, in conditiile in care recurenta a dat intotdeauna dovada de un comportament corect, tolerant si mai ales transparent fata de intimatul reclamant (fapt atestat si de raspunsurile furnizate intimatului - reclamant la numeroasele solicitari adresate angajatorului).
In plus, arata recurenta, dispozitiile art.118 alin.2 din Contractul colectiv de munca nr.522/2008 la nivelul ramurii transporturi, aplicabil si recurentei, instituie in favoarea Societatii un drept de a aplica sanctiuni disciplinare "pentru angajatii care incalca demnitatea personala a altor angajati, prin (...) intimidare, ostilitate, umilire sau ofensare (...)".
Este neindoielnic ca depunerea atator plangeri penale si a unor plangeri nefondate si sicanatorii la autoritati cu atributii de control al activitatii societatii a fost de natura sa intimideze si sa ofenseze conducerea recurentei si a creat o atmosfera de ostilitate la locul de munca al intimatului - reclamant, constituind astfel abateri disciplinare repetate. Mai mult decat atat, aceste abateri disciplinare s-au agravat cu ocazia denuntului calomnios si a falsului in declaratii savarsit cu ocazia plangerii adresate Ministerului Transporturilor si in legatura cu care recurenta s-a adresat organelor de cercetare penala competente prin plangere penala.
Constatarea savarsirii faptelor penale in raport de care societatea a depus plangere are aptitudinea de a-l face pe reclamant sa fie incompatibil cu postul detinut, prin prisma pericolului social al faptelor penale a caror cercetare recurenta a solicitat-o.
Fata de imprejurarile mai sus evocate si fata de incalcarea unor obligatii esentiale stipulate in sarcina sa prin contractul individual de munca, nu se poate in mod rezonabil considera ca incompatibilitatea trebuie sa se refere strict la meseria intimatului - reclamant (din punctul de vedere al calificarii si capacitatii sale profesionale), ci trebuie inteleasa ca o adevarata situatie de necorespundere cu functia pe care o exercita in cadrul societatii, prin prisma pericolului social al infractiunilor cu privire la a caror comitere au fost sesizate organele de cercetare penala competente prin plangere penala.
In plus, printr-o Decizie a Curtii Constitutionale s-a stabilit "ca si in situatia in care fapta pentru care s-a formulat plangerea penala ori s-a dispus trimiterea in judecata nu va atrage raspunderea penala, aceasta poate constitui abatere disciplinara care poate oferi temeiul desfacerii contractului de munca". Cu atat mai mult in situatia ce face obiectul prezentului litigiu, in care abaterile disciplinare ale intimatului - reclamant au fost deja evocate si sunt independente de angajarea raspunderii penale a acestuia pentru infractiunile descrise in plangerea penala si ar putea prin ele insele sa genereze desfacerea contractului individual de munca al intimatului-reclamant din motive disciplinare, recurenta solicita a se observa ca faptele penale pentru care a fost depusa plangerea au un pericol social mult mai ridicat si ar determina o incompatibilitate de facto cu functia pe care intimatul-reclamant o detine, generata de comportamentul acestuia si de nesocotirea obligatiilor esentiale cuprinse in contractul individual de munca incheiat cu angajatorul.
De altfel, dupa cum observa si Curtea Constitutionala in decizia antementionata, suspendarea contractului individual de munca reprezinta in final si o masura de protectie a salariatului, caruia in perioada suspendarii pentru efectuarea cercetarilor penale societatea nu ii poate desface contractul individual de munca, indiferent daca acesta este responsabil penal sau nu pentru faptele comise.
Ca urmare, arata recurenta ca a dat dovada de buna credinta in desfasurarea raporturilor de munca si in apararea intereselor sale legitime a optat pentru a obtine o solutie din partea organelor competente cu privire la comiterea de catre acesta a infractiunilor de fals in declaratii si denunt calomnios, in vederea incadrarii comportamentului sau ca infractiune sau ca abatere disciplinara, in loc de a demara o cercetare disciplinara pentru a sanctiona acest comportament abuziv al intimatului - reclamant. In aceste conditii, si avand in vedere prejudiciile (mai sus evocate) pe care societatea le-ar suferi daca intimatul - reclamant nu ar fi suspendat pe perioada cercetarilor penale, este evident ca masura suspendarii contractului individual de munca, astfel cum a fost dispusa, apare ca fiind masura cea mai indicata pentru a evita prejudicierea ambelor parti.
Daca societatii recurente nu i-ar fi acordata aceasta posibilitate de suspendare unilaterala a contractului individual de munca atunci cand interesele sale legitime o cer, i s-ar incalca acesteia dreptul de a-si gestiona activitatea conform propriilor decizii de afaceri, intrucat ar fi constransa sa mentina in functie salariatul ale carui activitati ar putea avea efecte negative asupra activitatii angajatorului.
Nu s-au solicitat probe noi in calea de atac formulata.
Examinand sentinta civila atacata, sub aspectul criticilor aduse, a actelor si lucrarilor dosarului, normelor de drept material incidente in cauza, Curtea apreciaza nefondat recursul pentru considerentele ce se vor infatisa in continuare.
Prin decizia din data de 8.05.2009 emisa de recurenta, s-a concretizat o masura de suspendare a contractului de munca luata de angajator impotriva angajatului, aceasta trebuind sa fie deopotriva legala si temeinica, analiza acestor cerinte fiind obligatorie a fi realizata de instanta in baza art.52 alin.1 lit. c Codul muncii.
Raportat la aceste considerente, este neintemeiata sustinerea recurentei, in sensul ca prima instanta si-ar fi depasit rolul activ consacrat de art.129 Cod procedura civila si ca nu ar fi pus in dezbaterea contradictorie a partilor aspectele de nelegalitate ale deciziei retinute din oficiu, cata vreme analiza legalitatii si temeiniciei deciziei trebuie sa se realizeze sub toate aspectele de catre instanta investita cu analiza deciziei de suspendare a contractului individual de munca, avand in vedere sa se solicita anularea sa.
Aprecierea recurentei in acest context in sensul ca cererea reclamantului nu ar fi suficient de precisa si ca nu ar fi expus motivele de fapt si de drept pentru care este contestata, nu poate fi primita.
Prima instanta a procedat la analiza legalitatii si temeiniciei deciziei contestate, fata de temeiul juridic invocat - art.52 alin.1 lit.c din Codul muncii, fiind tinuta a analiza daca in speta dedusa judecatii sunt intrunite conditiile impuse de acest text de lege, pentru a putea dispune suspendarea.
Drept urmare, Tribunalul Bucuresti a statuat in cadrul procedural determinat de catre parti, iar in privinta obiectului litigiului s-a pronuntat asupra si in limitele deduse in justitie, respectiv anularea deciziei de suspendare a contractului individual de munca sus enuntat. Ori, solicitandu-se anularea deciziei de suspendare a contractului de munca dispusa in baza art.52 alin.1 lit.c Codul muncii, evident ca se impunea a se analiza indeplinirea conditiilor impuse de aceste dispozitii prima instanta nedepasind astfel prin aceasta analiza limitele investirii sale.
Se sustine in acest sens, ca prima instanta a aplicat gresit legea, invocandu-se dispozitiile art.304 pct.9 Cod procedura civila.
In limitele motivului de recurs invocat, Curtea noteaza ca o hotarare este data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii, fie atunci cand nesocoteste o norma de drept substantial, fie atunci cand interpreteaza gresit o norma juridica aplicabila. Prin urmare, instanta ar fi culpabila cand ignora o lege ce este in vigoare la data judecatii sau cand recurge la texte de lege aplicabile litigiului, le da o gresita interpretare.
Critica de recurs formulata este neintemeiata. Se va avea in vedere, ca suspendarea din functie poate fi dispusa numai daca sunt indeplinite concomitent cele doua conditii impuse de textul de lege aplicabil in cauza, art.52 alin.1 lit.c Codul muncii, respectiv s-a formulat o plangere penala impotriva salariatului si deosebit, faptele imputate prin aceasta plangere il fac incompatibil cu exercitiul functiei pe care o detine. Astfel, in lipsa intrunirii concomitente a celor doua conditii, masura suspendarii nu poate fi dispusa, pentru ca reglementarea ce o contine este de exceptie, textul fiind de stricta si limitata aplicare, numai la ceea ce legiuitorul a prevazut in mod expres.
Din probatoriile incuviintate si administrate in cauza rezulta ca nu este indeplinita cea de-a doua conditie necesara pentru suspendarea contractului individual de munca, impusa de art.52 alin.1 lit.c Codul muncii, acea ca plangerea penala formulata de angajator impotriva salariatului sa fie realizata pentru o fapta incompatibila cu functia pe care o detine acesta in cadrul societatii, aceea de lacatus mecanic, corecte fiind sustinerile primei instante pe aspectul in discutie.
Astfel, continutul in date al plangerii penale formulate de angajator confirma ca obiectul acesteia nu are legatura cu functia de lacatus mecanic a contestatorului, cu atributiile sale de serviciu stabilite prin fisa postului, ci vizeaza infractiunile de denuntare calomnioasa prevazuta de art.259 Cod penal si infractiunea de fals in declaratii, prevazuta de art.292 Cod penal, respectiv faptele prevazute si savarsite de contestator cu ocazia plangerilor formulate de acesta impotriva reprezentantilor societatii si cu ocazia unei sesizari adresate Ministerului Transporturilor.
De altfel, recurenta pretinde ca prin faptele savarsite de contestatorul intimat pentru care s-a formulat plangerea penala s-ar fi incalcat obligatia de fidelitate fata de angajator in exercitarea atributiilor de serviciu, obligatie stipulata in contractul individual de munca punctul M, subpunctul 2, lit.c. Ori, pentru incalcarea obligatiei de fidelitate, angajatorul putea uza de mijloacele procedurale adecvate, respectiv sanctionarea disciplinara, nicidecum de suspendarea contractului de munca, conform art.52 alin.1 lit.c Codul muncii, in conditiile in care faptele pentru care s-a formulat plangerea penala, denuntare calomnioasa si fals in declaratii nu-l fac incompatibil in functia de lacatus mecanic detinuta.
Evident, ca infractiunile sus mentionate nu au legatura cu atributiile si obligatiile stabilite prin fisa postului si contractul individual de munca al contestatorului, ce indeplinea functia de lacatus mecanic.
Din ansamblul materialului probator nu reiese astfel incompatibilitatea faptelor cu meseria (functia de lacatus mecanic), sens in care decizia de suspendare a contractului de munca a reclamantului, corect a fost apreciata nelegala, nefiind indeplinite conditiile prevazute de lege pentru a opera suspendarea si corect s-a dispus anularea sa.
Decizia Curtii Constitutionale invocata in cauza, prin care se pretinde ca s-ar fi stabilit: "in sensul ca in situatia in care fapta pentru care s-a formulat plangere penala ori s-a dispus trimiterea in judecata nu va atrage raspunderea penala, aceasta putea constitui abatere disciplinara care poate oferi temeiul desfacerii contractului individual de munca", nu prezinta relevanta in cauza. Decizia sus-mentionata vizeaza posibilitatea angajatorului de a sanctiona disciplinar salariatul, inclusiv cu sanctiunea extrema, cea a desfacerii contractului individual de munca in conditiile in care infractiunile pentru care s-a formulat plangerea penala impotriva salariatului nu va atrage raspunderea sa penala. In speta dedusa judecatii nu ne regasim in aceasta situatie, nefiind contestata o decizie de desfacere a contractului individual de munca, ci o decizie de suspendare a acestui contract, intemeiata pe dispozitiile art.52 alin.1 lit.c Codul muncii, institutia sanctionarii disciplinare si cea a suspendarii contractului de munca fiind institutii juridice diferite, cu continut si regim juridic diferit. Masura suspendarii contractului de munca este intr-adevar o masura de protectie a salariatului pe perioada efectuarii cercetarii penale, pentru a nu dispune desfacerea contractului de munca pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti, astfel cum statueaza si instanta de contencios constitutional prin Decizia nr.24/2003. Numai ca, o astfel de masura poate fi dispusa doar cu intrunirea concomitenta a conditiilor deja infatisate, respectiv formularea unei plangeri penale impotriva salariatului si faptele imputate prin plangere sa-l faca incompatibil cu exercitiul functiei ce o detine, aceasta ultima conditie nefiind indeplinita in cauza.
Fata de aspectele de fapt si de drept mai sus redate, Curtea in baza art.312 alin.1 Cod procedura civila, prin raportare la art.304 pct.9 Cod procedura civila, va respinge ca nefondat recursul, mentinand ca legala sentinta atacata, fiind pronuntata cu interpretarea si aplicarea corecta a normelor de drept substantial incidente in cauza.