Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Cheltuieli de judecata. Potrivit art. 274 alin. 1 Cod procedura civila partea care cade in pretentii va fi obligata, la cerere, sa plateasca cheltuielile de judecata. Decizie nr. 405/R din data de 12.05.2010
pronunțată de Tribunalul Maramures

Disjungerea unui capat din actiunea principala si solutionarea acestuia separat intr-un alt dosar, nu justifica impartirea onorariului achitat pentru dosarul initial, suma achitata in acesta cuvenindu -se integral, cata vreme nu exista un text de lege care sa ofere o astfel de solutie si eventuale criterii pentru impartirea acestuia..

Prin sentinta civila nr. 1661/17 februarie 2010 a Judecatoriei Baia Mare s-a admis in parte cererea de completare a Sentintei civile nr. 9654/19.11.2009 data in dosar nr. 4547/182/2009 formulata de intimatii B.D. C., B. D. , F. S. A., B. C. I., in contradictoriu cu revizuientul B. I.
S-a dispus completarea dispozitivului Sentintei Civile nr. 9654/19.11.2009 data in dosar nr. 4547/182/2009 in sensul ca:
Revizuientul B. I. a fost obligat sa plateasca intimatilor suma de 750 RON cheltuieli judiciare reprezentand onorariu avocat aferent capatului de cerere solutionat.
In considerentele sentintei s-a retinut ca prin cererea de revizuire formulata la data de 14.04.2009 si inregistrata pe rolul acestei instante sub numarul 4547/182/2009 revizuentul B.I. a solicitat in contradictoriu cu intimatii B.D. C., B. D. , F. S. A., B. C. I., revizuirea Sentintei Civile nr. 6893/26.10.2006 a Judecatoriei Baia Mare data in dosar 197/182/2006, irevocabila prin Decizia Civila nr. 161/R/07.03.2007 a Tribunalului Maramures, schimbarea in tot a hotararii atacate, respingerea actiunii reclamantilor B.D. C., B. D. , F. S. A., B. C. I, cu cheltuieli de judecata.
In drept revizuentul a indicat dispozitiile art. 322 pct. 5 si 7, art. 323, art. 324 pct. 1 si 4, art. 327 si art. 274 Cod procedura civila.
La dosar s-a depus de catre intimati chitanta de plata a onorariului avocatial in suma de 1500 RON.
Prin Sentinta Civila nr. 9654/19.11.2009 data in dosar nr. 4547/182/2009 al Judecatoriei Baia Mare s-a dispus disjungerea capatul de cerere referitor la cazul de revizuire prevazut de art. 322 alin. 1 pct. 7 Cod procedura civila, s-a admis exceptia de necompetenta materiala a Judecatoriei Baia Mare privind solutionarea acestui capatul de cerere si s-a dispus declinarea solutionarii acestui capat de cerere in favoarea Tribunalului Maramures.
In ceea ce priveste capatul de cerere referitor la motivul de revizuire prevazut de art. 322 alin. 1 pct. 5 Cod procedura civila instanta s-a pronuntat in sensul respingerii acestuia ca nefondat, omitand a se pronunta asupra capatului de cerere privind cheltuielile judiciare solicitate de catre intimati.
Potrivit art. 2812 Cod procedura civila daca prin hotararea data instanta a omis sa se pronunte asupra unui capat de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotararii in acelasi termen in care se poate declara, dupa caz, apel sau recurs impotriva acelei hotarari, iar in cazul hotararilor date in fond dupa casarea cu retinere, in termen de 15 zile de la pronuntare, dispozitiile prezentului articol se aplica si in cazul cand instanta a omis sa se pronunte asupra cererilor martorilor, expertilor, traducatorilor, interpretilor sau aparatorilor, cu privire la drepturile lor.
De asemenea, potrivit art. 274 alin. 1 Cod procedura civila partea care cade in pretentii va fi obligata, la cerere, sa plateasca cheltuielile de judecata.
Astfel, avand in vedere aceste dispozitii legale si tinand cont de faptul ca prin hotararea a carei completare se cere a fost respins doar un capat de cerere din cele doua capete de cerere principale formulate prin cererea introductiva, cu privire la celalalt capat de cerere dispunandu-se disjungerea si declinarea competentei in favoarea Tribunalului Maramures, instanta a admis in parte cererea de completare a Sentintei Civile nr. 9654/19.11.2009 data in dosar nr. 4547/182/2009, obligand pe revizuientul Berciu Ioan sa plateasca intimatilor doar suma de 750 RON cheltuieli judiciare reprezentand onorariu avocat aferent capatului de cerere solutionat, asupra celeilalte jumatati a onorariului avocatial urmand a se pronunta instanta competenta in functie de solutia ce va fi data capatului de cerere declinat.
Impotriva acestei hotarari au declarat recurs intimatii solicitand modificarea in parte a sentintei in sensul admiterii in tot a cererii de completare a hotararii din dosarul nr. 9654/2009 a Judecatoriei Baia Mare cu obligarea revizuentului Berciu Ioan la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii de recurs s-a aratat ca onorariul de avocat in suma de 1.500 lei reprezenta onorariul incasat pentru redactarea intampinarii si reprezentarea intimatilor - parati. Judecatoria Baia Mare nu este in masura sa imparta onorariul de avocat achitat pentru dosarul nr. 4547/182/2009 a Judecatoriei Baia Mare in doua parti egale apreciind ca jumatate reprezinta onorariul de avocat pentru nr. 4547/182/2009 a Judecatoriei Baia Mare si jumatate reprezinta onorariul de avocat pentru dosarul nr. 414/100/2010 a Tribunalului Maramures.
Recursul a fost apreciat ca intemeiat.
Recurentii au dovedit primei instante ca au achitat cu titlu de onorariu avocatial, in dosarul nr. 457/182/2009 al Judecatoriei Baia Mare suma de 1.500 lei. Intampinarea redactata de avocat a fost depusa la dosarul nr. 4547/182/2009.
Disjungerea cererii de revizuire intemeiata pe prevederile art. 322 pct. 7 Cod procedura civila nu justifica impartirea onorariului achitat pentru dosarul nr. 4547/182/2009, suma de 1.500 lei cuvenindu-li-se intimatilor, in temeiul prev. art. 274 Cod procedura civila integral, cata vreme nu exista un text de lege care sa ofere o astfel de solutie si eventuale criterii pentru aplicarea acestora.

Sursa: Portal.just.ro