Potrivit deciziei civile nr. 364 din 24 aprilie 2007 Tribunalul Ialomita a respins ca nefondata contestatia in anulare formulata de contestatorul C.C. impotriva unei decizii civile pronuntata de acelasi tribunal in solutionarea unei cereri de recurs formulata de acelasi contestator.
Decizia civila prin care s-a respins contestatia in anulare a fost atacata cu revizuire de catre revizuientul C.C.
Cererea astfel formulata este inadmisibila.
Astfel, potrivit art. 312 Cod procedura civila, revizuirea - cale extraordinara de atac se poate formula impotriva unei hotarari ramasa definitiva in instanta de apel sau prin neapelare, precum si impotriva unei hotarari data de o instanta de recurs atunci cand evoca fondul.
Fiind o reglementare care dispune cu privire la organizarea activitatii de judecata, normele acesteia sunt imperative si de stricta interpretare si nu se pot extinde la alte situatii.
Asa fiind, o hotarare data in solutionarea unei cereri in anulare nu poate fi supusa caii extraordinare de atac a revizuirii, situatie ce face ca cererea formulata de revizuientul C.C. sa fie inadmisibila.
Cerere de revizuire impotriva unei decizii civile prin care s-a solutionat contestatia in anulare.Inadmisibilitate.
Decizie nr. 6004/R din data de 20.09.2007
pronunțată de Tribunalul Ialomita
Sursa: Portal.just.ro