Sentinta nr. 199
Sedinta publica din 20 ianuarie 2012
Pe rol judecarea cererii de chemare in judecata formulata reclamant S.C.E. in contradictoriu cu paratele Institutia Primarului Comunei B, Primaria Comunei B si Consiliul Local B, avand ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal facut in sedinta publica au lipsit partile.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, care a invederat faptul ca, prin Serviciul Registratura al acestei instante, la data de 16.12.2011, Primaria Comunei B, a raspuns relatiilor solicitate de catre instanta.
Nemaifiind cereri de formulat si probe noi de administrat, s-a constatat cercetarea judecatoreasca terminata si s-a trecut la solutionarea cauzei, retinand ca s-a solicitat judecarea acesteia in lipsa, conform disp.art.242 Cod procedura civila.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de fata:
Prin cererea inregistrata sub nr. 3427/95/2011, la data de 24.02.2011, pe rolul Sectiei de Contencios Administrativ si Fiscal, reclamanta S.C.E. a chemat in judecata paratele Institutia Primarului Comunei B, Primaria Comunei B si Consiliul Local B pentru ca, prin sentinta ce se va pronunta, sa se anuleze Dispozitia Primarului nr. 89 din 21 ianuarie 2011, privind imputarea unor drepturi salariate acordate in anul 2009 pe baza de sentinte judecatoresti, definitive si irevocabile, precum si in baza Contractului Colectiv de Munca.
In motivare, a aratat ca Primarul Comunei B a emis Dispozitia nr.89, la data de 21 ianuarie 2011, prin care s-a stabilit sa-i impute suma de 5.689 lei, reprezentand suplimentul postului si suplimentul treptei de salarizare (4.015 lei), spor fidelitate si loialitate (924 lei) precum si a drepturilor speciale de sanatate si securitate (750 lei), drepturi acordate prin hotarare judecatoreasca, definitiva si irevocabila (suplimentul postului si al treptei de salarizare) si in baza Contractului Colectiv de Munca, pentru celelalte.
A aratat ca, impotriva Dispozitiei nr. 89/2011, in baza prevederilor art.7 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, a formulat plangerea prealabila, inregistrata la Primaria Comunei B sub nr.l.385 din 07 februarie 2011, la care a primit raspuns negativ.
Reclamanta a motivat ca, prin sentinta nr. 118 din 20/01/2009 - definitiva si irevocabila, Tribunalul G - Sectia Contencios Administrativ si Fiscal a obligat Consiliul Local B, Primaria Comunei B si Primarul Comunei B, la plata drepturilor banesti, reprezentand suplimentul postului, in cuantum de 25 % din salariul de baza si suplimentul treptei de salarizare, in cuantum de 25 % din salariul de baza, pe perioada 05/05/2007 pana la 20/01/2009.
In ce priveste suplimentul postului si suplimentul treptei de salarizare, acestea i-au fost acordate prin Dispozitia Primarului Comunei B, nr. 206/03/03/2009 care a fost transmisa Institutiei Prefectului pentru exercitarea controlului cu privire la legalitate, conform Legii nr.215/2001, a administratiei publice locale, republicata. Aceasta dispozitie a fost considerata legala, atata vreme cat Prefectul nu a contestat-o la instanta de contencios administrativ si nu a fost revocata pana in prezent.
Dispozitia primarului nr. 206/03/03/2009 a avut la baza si sentinta nr. 118/20/01/2009 pronuntata de catre Sectia Contencios Administrativ si Fiscal al Tribunalului G(definitiva si irevocabila) prin care i s-a recunoscut dreptul la suplimentul postului si suplimentului treptei de salarizare in procent de 25% flecare.
Sporul de fidelitate si loialitate si drepturile acordate pentru mentinerea sanatatii si securitati muncii i-au fost acordate in baza contractului colectiv de munca.
In baza contractului colectiv de munca, primarul a emis dispozitii de acordare a acestor drepturi care au fost de asemenea transmise prefectului pentru verificarea legalitatii, iar acesta nu le-a contestat la instanta de contencios administrativ.
Ca functionar public, in baza art.31, alin. (1) din Legea nr.188/1999 privind Statutul functionarului public, nr.2, cu modificarile si completarile ulterioare, care stipuleaza: "pentru activitatea desfasurata functionarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de baza, sporul pentru vechime in munca, suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare", iar potrivit art.53 din Constitutia Romaniei, revizuita, dreptul la suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare constituie un drept de remunerare a muncii care face parte din continutul complex al dreptului fundamental la munca si ca atare acest drept nu poate fi restrans in mod abuziv si contrar echitatii impuse de o societate democratica.
S-a aratat ca, in aceasta cauza, sunt incidente si prevederile art. l din Protocolul aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, act normativ care, de altfel, face parte din dreptul intern ca urmare a ratificarii Conventiei de catre Romania, prin Legea nr. 30/1994, iar potrivit prevederilor art. 11 din Constitutia Romaniei, statul roman are obligatia de a indeplini intocmai si cu buna credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. Urmare acestei prevederi constitutionale, Conventia Europeana a Drepturilor Omului si protocoalele anexa, se aplica in ordinea juridica interna a statelor contractante.
Conform principiilor subsidiaritatii, garantarea drepturilor consacrate de conventie, care presupune atat respectarea acestora de catre autoritatile nationale, cat si inlaturarea eventualelor incalcari suferite de titularii lor, se asigura, in primul rand, de fiecare stat contractant.
In conformitate cu dispozitiile art.32 din Legea nr. 188/1999, pentru activitatea desfasurata functionarii publici, conform postului pe care-1 ocupa, de inspector, are dreptul la un salariu compus din salariu de baza, sporul de vechime in munca, suplimentul postului, suplimentul corespunzator treptei de salarizare; functionarii publici beneficiaza de prime si alte drepturi salariale in conditiile legii, iar salarizarea functionarilor publici se face in conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru functionarii publici.
Legiuitorul recunoaste existenta acestor drepturi salariale, suplimentul postului si suplimentul treptei de salarizare, consacrat prin Legea nr. 188/1999, deoarece prin Legea nr.330/2009, Legea-cadru privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, art.49, pct.14, abroga art.31, alin. (1), lit. c si d din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata 2 in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.365 din 29 mai 2007, cu modificarile si completarile ulterioare.
De asemenea, legiuitorul recunoaste acordarea acestor drepturi salariale, stabilite prin acte juridice (dispozitii ale Primarului, in cazul sau) personalului autoritatilor si institutiilor publice si prin art.50 al aceleiasi legi inceteaza acordarea acestor drepturi, impreuna cu sporul de mobilitate.
Fata de aceste considerente, in temeiul art. 31, alin. (1), lit. c si d din Legea nr. 188/1999, republicata 2, cu modificarile si completarile ulterioare, tinandu-se seama de faptul ca legea produce efecte de la data publicarii ei in Monitorul Oficial al Romaniei si pana la abrogarea printr-un act normativ cu putere identica, avandu-se in vedere sentinta judecatoreasca prin care s-a acordat suplimentul postului si suplimentul treptei de salarizare in procent de 25 % fiecare, pentru o parte din functionarii publici pana la pronuntarea hotararii, iar pentru o parte si in continuare si pentru a nu se incalca prevederile art. 16, alin. (1) din Constitutia Romaniei conform caruia : "cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari", la Primaria comunei Balesti s-au emis, legal, dispozitii individuale de acordare a suplimentului postului si suplimentul treptei de salarizare in procent de 25 % fiecare, pentru toti salariatii si in continuare pana la intrarea in vigoare a Legii nr.330/2009, prin care acordarea acestor drepturi a fost incetata.
La nivelul Primariei Comunei B s-a incheiat Contractul Colectiv de Munca intre Comisia de negociere din care a facut parte si Primarul Comunei B si reprezentantii salariatilor, contract incheiat la Directia de Munca si Protectie Sociala G, sub nr.5/23/01/2008, cu valabilitate pentru un an si posibilitatea prelungirii pentru inca un an, respectiv si pentru anul 2009 (anul pentru care i s-a imputat si suma mentionata), deci cu valabilitate pana la 23/01/2010.
Prin acest Contract Colectiv de Munca, functionarilor publici si personalului contractual din aparatul de specialitate al Primarului Comunei B, aparatul permanent al Consiliului Local B si institutiilor din subordinea si autoritatea Consiliului Local B li s-au acordat lunar drepturi speciale pentru motivarea personalului si pentru asigurarea stabilitatii: prin art.29 lit. d - spor de fidelitate si loialitate si prin art.30 alin.2, o indemnizatie lunara (250 lei) ce avea ca scop acoperirea cheltuielilor privind mentinerea sanatatii si securitatea muncii pentru timpul efectiv de munca ce reprezinta acoperirea unei partii din cheltuielile cu tratamente medicale, medicamente si asigurarea confortului psihic cauzat de stres; insa, nesocotind puterea de lege a contractului incheiat si considerand ca plata drepturilor speciale s-a facut fara temei legal, paratul a emis dispozitia de imputare contestata.
Art. l alin. l din Legea nr. 130/1996 stipuleaza ca "un contract colectiv de munca este conventia incheiata intre patron sau organizatia patronala, pe de o parte, si salariati, reprezentati prin sindicate ori in alt mod prevazut de lege, de cealalta parte, prin care se stabilesc clauze privind conditiile de munca, salarizarea, precum si orice alte drepturi si obligatii ce decurg din raporturile de munca", iar clauzele contractelor colective de munca pot fi stabilite numai in limitele si conditiile prevazute de prezenta lege.
De asemenea, conform art.12 alin. l din acelasi act normativ, contractele colective de munca se pot incheia si pentru salariatii institutiilor bugetare, asa cum este si cazul cu salariatii din aparatul de specialitate al Primarului comunei, insa prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a caror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispozitii legale, aceleasi dispozitii fiind cuprinse si in art.3 alin. (2) din contractul colectiv de munca unic la nivel national pentru anii 2007 - 2010.
A considerat ca aici se afla pe un taram expres si imperativ protejat de lege, de insasi Constitutia Romaniei (art.41, alin. (5) si de documentele internationale in materie cel al negocierilor colective, intre conducatorul institutiei si reprezentantii salariatilor, ca parti semnatare ale contractelor colective de munca; dreptul la negociere colectiva este insasi dispozitia legala in baza careia se incheie contracte colective la nivel de institutie si in temeiul carora se acorda alte drepturi de natura salariala sau materiala;
contractul colectiv de munca reprezinta acordul de vointa al celor doua parti si reprezinta legea partilor, ori odata inregistrat la Directia de Munca si Protectie Sociala, singura institutie careia ii incumba obligatia verificarii in sensul conformitatii cu legea, aceste acte devin obligatorii si isi rasfrang efectele asupra tuturor subiectilor de drept, fiind opozabile si fata de autoritatile publice, inclusiv fata de instantele judecatoresti.
Prin contractele colective nu se pot negocia astfel de drepturi stabilite prin acte normative cum sunt : salariul de baza, sporul de vechime, indemnizatia de conducere, sporul de noapte, dar pot fi prevazute drepturi care nu sunt reglementate de lege si care nici nu sunt interzise de lege, respectandu-se adagiul: "Ceea ce nu este interzis de lege este permis". Interpretand, per a contrario, dispozitiile legale mentionate, rezulta ca, prin contractele colective de munca pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a caror acordare si al caror cuantum nu sunt stabilite prin dispozitii legale. Daca legiuitorul ar fi dorit sa ingradeasca acest drept fundamental, dreptul la negocierea colectiva, ar fi facut-o in mod expres si justificat.
In masura in care drepturile suplimentare se refera la masurile expres reglementate, nimic nu impiedica negocierea si prevederea lor in acordurile colective. Sustinerea conform careia nu exista temei legal pentru acordarea unor drepturi suplimentare personalului din institutiile bugetare, nu poate fi primita, temeiul legal al conferirii acestor drepturi este insusi contractul colectiv negociat, legal incheiat si inregistrat, ca lege a partilor, cat si actele normative avute in vedere la incheierea acestuia, cu atat mai mult cu cat fondurile necesare acoperirii acestor drepturi au fost prevazute si aprobate in bugetul local al Comunei B pentru intreaga perioada pentru care s-au incasat aceste sume.
Pe de alta parte, folosind acelasi principiu, in interpretarea prevederilor art.3, alin. (3) din Contractul Colectiv de Munca, unic la nivel national, precum si ale art.8, alin. (2) din Legea nr. 130/1996, potrivit cu care contractele individuale de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca incheiate la nivel superior, se impune concluzia ca se pot negocia clauze care sa acorde salariatilor mai mult decat s-a prevazut in contractul colectiv de munca incheiat la nivel superior.
In acest sens sunt si prevederile art.238, alin. (3) din Codul Muncii, cu care se completeaza Legea nr. 188/1999, care statueaza ca, la incheierea contractului colectiv de munca, dispozitiile legale referitoare la drepturile salariatilor au un caracter minimal.
In aceste conditii, acordarea drepturilor speciale nu este nelegala din moment ce nu exista nici un text de lege care sa o interzica, ci, dimpotriva, drepturile stabilite prin lege constituie un minim dincolo de care, in raporturile juridice dintre partile sociale, intervine principiul liberei negocieri.
Un argument in plus il constituie si art.72 din Legea nr. 188/1999 potrivit cu care autoritatile si institutiile publice pot incheia anual, in conditiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale functionarilor publici sau cu reprezentantii functionarilor publici care sa cuprinda numai masuri referitoare la constituirea si folosirea fondurilor destinate imbunatatirii conditiilor la locul de munca, sanatatea si securitatea in munca, de unde rezulta ca autoritatile locale sunt autorizate sa dispuna de sumele alocate pentru imbunatatirea conditiilor la locul de munca, precum si cele pentru sanatate si securitatea muncii.
Ori, prevederile din contractul colectiv de munca se circumscriu notiunii de "imbunatatire a conditiilor la locul de munca", partile angajate in negociere cazand de acord cu privire la faptul ca suplimentarile in discutie sunt necesare dezvoltarii conditiilor de munca.
Nu trebuie omise in acest context nici dispozitiile Conventiei Organizatiei Internationale a Muncii nr. 154/1981 privind promovarea negocierii colective care, prin art.5 impune ca negocierea colectiva sa fie posibila pentru toti cei ce angajeaza si pentru toate categoriile de lucratori. Prin urmare, o restrangere de orice natura cu privire la drepturile care pot fi negociate contravine dispozitiilor O.I.M.
Mai mult, obligatiile decurgand din contractul colectiv de munca nu puteau fi incalcate intrucat acesta a fost inregistrat si prin acest fapt a devenit opozabil si in acelasi timp, obligatoriu pentru partile contractului, potrivit art.243 din Codul Muncii si art.30, alin. (1) din Legea nr.130/1996, iar obligativitatea exercitarii contractului colectiv de munca deriva si din prevederile Conventiei OIM nr. 131/1970, pe langa faptul ca alin. (2) al ambelor articole prevede atragerea raspunderii partilor care se fac vinovate de neindeplinirea obligatiilor avansate prin contractul colectiv de munca.
A mai aratat reclamanta ca este relevant si faptul ca Directia Muncii si Protectiei Sociale G, exercitandu-si controlul de legalitate, a inregistrat Contractul Colectiv de Munca, fara obiectiuni. Potrivit art.8 din Legea nr.130/1996, clauzele din contractele colective se stabilesc in limitele si in conditiile prevazute de lege, iar clauzele negociate cu incalcarea dispozitiilor legale sunt lovite de nulitate absoluta (art.24, alin. (1), nulitate care se constata de instanta competenta, la cererea partii interesate (art.24, alin. (2) din Legea nr.130/1996.
Se prevede, de asemenea, faptul ca, la momentul inregistrarii, directiile generale teritoriale de munca si protectie sociala vor verifica daca acestea contin clauze negociate cu nerespectarea dispozitiilor art.8, exercitand in acest mod controlul de legalitate si daca constata negocierea unor clauze cu incalcarea art.8, au obligatia de a lua masuri de intrare in legalitate, de a se inlatura din contract clauzele contrare legii (art. 27 alin. 2 coroborat cu art.28).
Insa procedura descrisa nu a avut loc, ceea ce inseamna ca Directia de Munca si Protectie Sociala si-a dat avizul favorabil, moment in care contractul colectiv incepe sa-si produca efectele, deoarece numai refuzul inregistrarii acestuia facea inaplicabile clauzele cuprinse in respectivul contract.
Din argumentele prezentate mai sus, se trage foarte usor concluzia ca i se cuvin drepturile speciale prevazute in contractul colectiv de munca, valabil si pentru anul 2009, asa incat nu se justifica demersurile intreprinse in vederea recuperarii acestora, prin emiterea dispozitiei de imputare.
Concluzia finala nu poate fi decat una: este apanajul exclusiv al conducerii institutiei bugetare ca, in limita fondurilor disponibile, sa negocieze cu reprezentantii personalului institutiei acordarea, prin contract colectiv de munca si a altor drepturi de natura sociala decat cele care le revin in conditiile legii, cu atat mai mult cu cat acestea realizeaza si venituri proprii; instantele de judecata sunt singurele abilitate sa se pronunte asupra legalitatii contractelor si acordurilor colective, la cererea uneia dintre partile contractante.
A considerat ca paratul, Primarul Comunei, in mod gresit, a dispus recuperarea acestor sume, avand in vedere faptul ca legiuitorul a prevazut posibilitatea existentei unor acorduri intre reprezentantii salariatilor institutiei publice si institutia publica, luarea unor masuri pentru mentinerea sanatatii si securitatii muncii, precum si posibilitatea de a beneficia si de alte drepturi salariale in conditiile legii.
In ceea ce priveste legalitatea dispozitiei de imputare, se constata ca o astfel de procedura de recuperare a prejudiciului de la angajat nu este posibila, conform Codului Muncii, aprobat prin Legea nr. 53/2003, legea generala si nici de legea speciala, respectiv Legea nr. 188/1999, ale caror prevederi legale exclud posibilitatea recuperarii pretinsului prejudiciu provocat angajatorului prin alte proceduri nereglementate de lege, cum ar fi procedura emiterii unei dispozitii de imputare. Pentru acest motive, dispozitia de imputare, emisa de parat este nula, fiind lipsita de temei legal si contravenind dispozitiilor legale in vigoare si indiferent de motivatia paratului, o astfel de dispozitie de imputare a unor pretinse prejudicii nu poate fi emisa, contravenind art. 164 din Codul Muncii.
A mentionat ca, la incheierea Contractului Colectiv de Munca, au fost respectate dispozitiile art. 22 alin. 1 pct. a, b din H.G. nr. 833/2007, si respectiv art. 12 din Legea nr. 130/1996, asa incat sumele de bani au fost legal datorate si incasate, conditii in care nu rezulta existenta unei obligatii de restituire a lor.
Fata de cele prezentate a solicitat anularea Dispozitiei Primarului nr. 89 din 21 ianuarie 2011 intrucat, asa cum a aratat mai sus, Contractul Colectiv de Munca este legal, valabil incheiat si opozabil partilor sale si emiterea dispozitiei s-a facut nesocotind puterea de lege a contractului incheiat.
In sprijinul celor afirmate, a invocat practica judiciara a Tribunalului G, respectiv sentinta nr.3077/19/11/2010 pronuntata in dosarul nr.8893/95/2010 prin care salariatii Primariei Municipiului au anulat dispozitia de imputare a unor drepturi acordate prin contractul colectiv de munca si sentinta nr. 1581/20/05/2010 prin care li s-a acordat salariatilor din cadrul Consiliului Judetean G drepturile salariale acordate prin Contractul colectiv de munca de la nivelul acestei institutii.
A solicitat judecarea cauzei in lipsa, conform disp. art. 242 Cod procedura civila.
In dovedirea actiunii, a depus urmatoarele inscrisuri: Dispozitia Primarului nr. 89 din 21 ianuarie 2011, plangerea prealabila la dispozitia primarului, formulata in baza art.7 din Legea nr.554/2004, Raspunsul la contestatia nr. 1385 /l 5/02/2011, Sentinta Tribunalului G nr. 118 pronuntata in sedinta publica din 20 ianuarie 2009, definitiva si irevocabila, pronuntata in dosar nr. 14821/95/2008, privind acordarea suplimentului postului si suplimentului treptei de salarizare, in procent de cate 25 % fiecare la salariul de baza; Contractul Colectiv de Munca inregistrat la Directia de Munca si Protectie Sociala sub nr.5 din 23/01/2008, Dispozitia Primarului nr.143 din 31 ianuarie 2008, privind stabilirea drepturilor salariale, incepand cu data de 01/01/2008, Dispozitia nr.225 din 29 februarie 2008, privind acordarea indemnizatiei lunare de 250 lei, reprezentand acoperirea cheltuielilor privind mentinerea sanatatii si securitatea muncii; Dispozitia Primarului nr.206 din 03 martie 2009, privind acordarea suplimentului postului si a suplimentului treptei de salarizare incepand cu data de 20/01/2009, Sentinta nr. 3077 din 19 noiembrie 2010 a Tribunalului G - Sectia Contencios Administrativ si Fiscal.
In temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedura civila, solicita judecarea cauzei in lipsa.
Legal citate, paratele Consiliul Local B,Primaria Comunei B si Primarul Comunei B au formulat intampinare (fila nr. 36 din dosar), prin care au aratat ca, in conformitate Dispozitiei nr. 89 din 21.01.2011, emisa de catre Primarul Comunei B, nu au facut altceva decat sa se conformeze Deciziei nr. 1931 din 24.12.2010 a Camerei de Conturi G.
Au motiva ca punctul de vedere al Primarului Comunei B, retinut in procesul verbal de constatare al Camerei de Conturi G, incheiat la data de 10.12.2010, a fost ca aceste drepturi au fost incasate in mod legal in baza contractului colectiv de munca care a fost inregistrat la Directia de Munca si Protectie Sociala G sub nr. 5/2008 si in baza sentintei nr.118/20.01.2009 a Tribunalului G - Sectia Contencios Administrativ si Fiscal
Cu toate acestea, Camera de Conturi G a considerat acordarea drepturilor mentionate in dispozitia de impunere ca o abatere de la legalitate si regularitate, ce a determinat producerea de prejudicii, iar in conformitate cu prevederile art.33 alin.3 din legea nr. 94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi, republicata, in situatiile in care se constata existenta unor abateri de la legalitate si regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunica conducerii entitatii publice audiate aceasta stare de fapt. Stabilirea intinderii prejudiciului si dispunerea masurilor pentru recuperarea acestuia devin obligatii a conducerii entitatii audiate.
In aceste conditii, Primarul a fost nevoit sa ia masuri pentru recuperarea prejudiciilor, intrucat in cazul in care nu ar fi dispus si nu ar fi urmarit masurile transmise de Curtea de Conturi ar fi savarsit infractiunea prevazuta la art.64 din Legea nr.94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi, republicata.
Fata de motivele mai sus aratate, au lasat solutia la aprecierea instantei de judecata, iar in baza disp. art. 242 C.pr.civ., au solicitat judecarea cauzei in lipsa.
Analizand actele si lucrarile dosarului, prin prisma celor invocate de catre reclamanta, in actiunea formulata, a celor afirmate, in aparare, de catre parate, precum si a concluziilor rezultate din inscrisurile depuse, facand aplicarea dispozitiilor legale incidente, Tribunalul constata si retine urmatoarele:
Prin actiunea dedusa judecatii, reclamanta a solicitat anularea Dispozitiei nr. 89 din 21 ianuarie 2011, emisa de Institutia Primarului Comunei B, prin care i-au fost imputate mai multe drepturi banesti, in cuantum total de 5.689 lei.
Din analizarea respectivei Dispozitii, se concluzioneaza ca acesta intruneste conditiile de a reprezenta un act administrativ unilateral, cu caracter individual, asa cum este definit prin art.2 alin.1 lit. c din Legea nr. 554/2004, respectiv "_c) act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizarii executarii legii sau a executarii in concret a legii, care da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, in sensul prezentei legi, si contractele incheiate de autoritatile publice care au ca obiect punerea in valoare a bunurilor proprietate publica, executarea lucrarilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizitiile publice; prin legi speciale pot fi prevazute si alte categorii de contracte administrative supuse competentei instantelor de contencios administrativ".
De asemenea, se constata ca reclamanta se poate considera persoana vatamata, prin emiterea acestui act administrativ, asa cum aceasta este definita, de asemenea, prin disp.art.1 din acelasi act normativ.
Cum dispozitia de analizat a fost emisa, cu referire la persoana sa, reclamanta a urmat, in conformitate cu disp.art.7 din Legea citata, procedura administrativa prealabila, adresand contestatia nr.1385 din 07 februarie 2011 (fila nr.11 din dosar) catre Institutia Primarului, prin care a solicitat anularea acesteia, primind raspunsul negativ, prin adresa nr. 1385 din 15 februarie 2011 (atasata la fila nr.12).
Se retine ca, prin Dispozitia nr. 89 din 21 ianuarie 2011, s-a dispus, de catre ordonatorul principal de credite la nivelul bugetului local, recuperarea sumei de 5.689 lei cu titlul de sporuri acordate reclamantei, in calitatea sa de functionar public de executie in cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei B, in cursul anului 2009.
La baza emiterii acestei dispozitii de imputare a stat Decizia nr.1931 din 24 decembrie 2010 a Camerei de Conturi G, prin care s-a constatat ca, in perioada anului de executie bugetara 2009, reclamanta a beneficiat de sporurile reprezentand suplimentul postului si suplimentul treptei de salarizare, spor de fidelitate si loialitate, precum si de plati pentru mentinerea sanatatii si securitatii muncii.
In cauza trebuie analizata legalitatea emiterii deciziei de imputare, ca urmare a actului de control efectuat de catre Camera de Conturi G, prin care s-a stabilit obligatia primarului de a recupera anumite drepturi salariale platite functionarilor publici din aparatul propriu de specialitate, apreciate ca fiind acordate in mod nelegal,
Asa cum se mentioneaza in actiune, dar si dupa cum rezulta din inscrisurile depuse de catre reclamanta, aceste drepturi s-au acordat in baza unor dispozitiile ale Primarului insusi, o parte din drepturile incasate in 2009 fiind acordate prin Contractul Colectiv de Munca, unic la nivel national.
Este vorba despre: Dispozitia nr. 143 din 31 ianuarie 2008, atasata la fila nr. 28 din dosar, prin care Primarul Comunei B a acordat, intre altele, reclamantei, incepand cu data de 01 ianuarie 2008, spor de fidelitate si loialitate, in cuantum de 15 % din salariul de incadrare; Dispozitia nr. 225 din 29 februarie 2008 - fila nr.29, prin care i s-a acordat, incepand cu luna februarie 2008, indemnizatia pentru sanatatea si securitatea muncii, in suma lunara de 250 lei, acordata conform Contractului Colectiv de Munca, Dispozitia nr. 206 din 03 martie 2009 - fila nr. 30, prin care s-a acordat, incepand cu 20 ianuarie 2009, sporul reprezentand suplimentul postului si, respectiv suplimentul treptei de salarizare.
Dispozitiile respective reprezinta acte administrative, a caror legalitate poate fi analizata doar de catre instanta de judecata, nu de catre alte organe cu activitate jurisdictionala, cum este Curtea de Conturi, care le-a inlaturat, stabilind ca drepturile incasate de reclamanta ar fi fost acordate nelegal. Insa, asa cum am aratat, analizarea legalitatii unui act administrativ este atributul exclusiv al unei instante de judecata, legal constituita, cu respectarea drepturilor partilor implicate, intre care sunt de amintit dreptul la proces echitabil sau dreptul la aparare, reglementate expres de legislatia statului roman, dar si de cea comunitara.
Aceasta se impune cu atat mai mult cu cat aceste acte administrative, de la data emiterii lor si pana la data emiterii deciziei de imputare, au intrat in circuitul civil administrativ.
In ce priveste sporurile reprezentand suplimentul postului si, respectiv suplimentul treptei de salarizare, dispozitia nr.206, cu privire la ele, a fost emisa la data de 03 martie 2009, respectiv anterior Deciziei nr.20 din 21 septembrie 2009 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Aceasta Decizie transeaza problema acordarii sporului privind suplimentul postului si, respectiv suplimentul treptei de salarizare pentru functionarii publici din administratia publica, dar nu poate avea efecte asupra actelor administrative sau asupra hotararilor judecatoresti emise anterior, ci se aplica numai situatiilor juridice ivite ulterior pronuntarii sale. Actele administrative sunt insa analizate prin prisma respectarii legislatiei in vigoare la emiterea lor. Se retine insa ca Decizia nr.20 a fost publicata in Monitorul Oficial nr.880 din 16 decembrie 2009.
Pe de alta parte, celelalte sporuri au fost acordate reclamantei in baza Dispozitiilor nr. 143/2008 si nr. 225/2008.
In cauza sunt aplicabile dispozitiile art. 84 din legea nr.188/1999, in conformitate cu care: "Raspunderea civila a functionarului public se angajeaza: a) pentru pagubele produse cu vinovatie patrimoniului autoritatii sau institutiei publice in care functioneaza; b) pentru nerestituirea in termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit; c) pentru daunele platite de autoritatea sau institutia publica, in calitate de comitent, unor terte persoane, in temeiul unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile.".
De asemenea, conform art.85 din Legea nr.188/1999 repararea pagubelor aduse autoritatii publice pentru situatiile de la art.84 literele a si b se dispune prin emiterea de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice a unui ordin sau a unei dispozitii de imputare, in termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, dupa caz, prin asumarea unui angajament de plata. Pe cale de consecinta in cadrul raspunderii patrimoniale functionarul public care a produs o paguba angajatorului va fi obligat la repararea acestui prejudiciu produs din culpa sa, ca urmarea a incalcarii indatoririlor de serviciu sau pentru nerestituirea in termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit.
In conformitate cu prevederile art. 31 alin.1 din Legea nr.188/1999 privind statutul functionarului public, pentru activitatea desfasurata, functionarul public avea dreptul, la data referitoare la care s-a desfasurat controlul de audit al Curtii de Conturi, respectiv in anul 2009, la un salariu compus din salariul de baza, spor de vechime, suplimentul postului si suplimentul gradului, ultimele doua suplimente fiind abrogate prin art. 50 din Legea-cadru nr.330/2009. In alin.2 al art.31 se arata ca functionarii publici beneficiaza de prime si alte drepturi salariale in conditiile legii, iar prin ordonantele anuale de stabilire a sistemului de salarizare a functionarilor publici s-a precizat ca acesta cuprinde salariile de baza, premiile, stimulente si alte drepturi care au fost mentinute in noul sistem unitar de salarizare, conform principiilor stabilite in art.3 din Legea nr. 330/2009 si incluse in cele trei elemente de baza ale sistemului unitar de salarizare, conform dispozitiilor art.30 din aceeasi lege.
De asemenea, din cuprinsul ordonantelor anuale de stabilire a sistemului de salarizare a functionarilor publici rezulta ca gestiunea sistemului de salarizare a acestora se asigura, la data acordarii drepturilor in discutie, de fiecare ordonator principal de credite in parte, cu incadrarea in resursele financiare si numarul maxim de posturi aprobate potrivit legii.
Pentru perioada supusa controlului Curtii de Conturi, Tribunalul constata ca dispozitiile emise de catre paratul Primarul Comunei B, prin care s-au acordat sumele imputate, reprezinta acte administrative unilaterale, ce au fost emise in conditiile procedurale stabilite prin art. 68 alin.1 cu aplicarea dispozitiilor prevazute de art. 48 si 49 alin.2 din Legea nr.215/2001, in sensul ca aceste dispozitii cu caracter individual au produs efecte din momentul comunicarii persoanei interesate si vor putea produce efecte juridice pana in momentul incetarii acestora, care de regula se poate face de organul emitent, de organul ierarhic superior sau de instantele judecatoresti, respectiv fie prin retractare, revocare sau dupa caz anulare sau prin institutia tutelei administrative. Pana la momentul incetarii efectelor juridice ale actelor administrative unilaterale individuale, respectiv 1 ianuarie 2010 cand a intrat in vigoare noul sistem unitar de salarizare a intregului personal platit din fonduri bugetare, dispozitiile in litigiu se bucura de prezumtia de legalitate, ce include cele doua prezumtii de autenticitate si veridicitate, caracterizandu-se totodata in ceea ce priveste regimul juridic aplicabil prin regula executarii din oficiu.
In raport de aceste considerente, actul de control ce a stat la baza dispozitiei de imputare reprezinta, in raport de actele administrative ce reglementeaza raporturile juridice de serviciu dintre reclamanta si parate, un act premergator, care asa cum s-a mentionat mai sus, in cadrul atributiilor stabilite de Legea nr.94/1992. Prin acesta insa s-a procedat la punerea in discutie a problemei legalitatii acordarii sumelor in litigiu, fara a se avea in vedere dispozitiile susmentionate, dispunand recuperarea acestor sume ca o obligatie in sarcina entitatii verificate si implicit dispunand incetarea efectelor dispozitiilor, prin care s-a stabilit acordarea acestor drepturi reclamantei.
Urmare a acestui act de control nu se poate aduce atingere fortei juridice si efectelor juridice ale actelor administrative unilaterale cu caracter individual, intrucat in asemenea situatie s-ar ajunge la incalcarea celor doua principii generale, atat ale actelor juridice cat si in mod special ale actelor administrative, respectiv principiul neretroactivitatii legii, precum si principiul tempus regit actum, raportat la principiile efectelor actului juridic in general si in special cu referire la principiul executarii din oficiu a actului juridic administrativ, care exprima calitatea acestui act de a determina partile la respectarea stipulatiilor pe care le cuprinde ori la executarea obligatiilor asumate.
Actele administrative in discutie, respectiv Dispozitiile nr. 143/2008, nr. 225/2008 si nr.206/2009 (aceasta din urma cu aplicabilitate pana la publicarea Deciziei nr.20/2009 a ICCJ in Monitorul Oficial al Romaniei) au fost emise de entitatea parata, Institutia Primarului Comunei B, ca manifestare de vointa expresa, unilaterala si supusa unui regim de putere publica.
La adoptarea lor, se constata ca au fost respectate atat prevederile Legii nr. 215/2001, cat si ale Legii nr. 188/1999. Dispozitiile au fost emise pentru a produce efecte juridice, prin prisma acestor acte normative in vigoare la acea data si care nu interziceau expres acordarea respectivelor drepturi banesti, dar si baza celor stabilite prin Contractul Colectiv de Munca, a carei aplicabilitate a fost analizata cu ocazia inregistrarii la Directia Muncii si Protectiei Sociale G.
In consecinta, conform efectelor actului juridic in general si ale actului administrativ in special, acesta presupune drepturile si obligatiile corelative la care acesta da nastere, pe care le modifica sau le stinge, efecte guvernate de trei principii, in functie de care se stabileste cum si fata de cine se produc aceste efecte, respectiv principiul fortei obligatorii, principiul irevocabilitatii si principiul relativitatii. Asa cum s-a mentionat mai sus, puterea obligatorie a dispozitiilor, ca acte administrative, decurge din principiul executarii din oficiu, dar mai ales din necesitatea asigurarii stabilitatii si securitatii raporturilor juridice, astfel ca problema aplicarii principiului obligativitatii actelor juridice administrative nu apartine doar subiectilor de drept administrativ, ci in egala masura revine tertilor, instantelor de judecata si tuturor autoritatilor sau institutiilor publice, precum si statului in calitate de putere executiva, cat si legiuitorului in calitatea sa de putere legislativa.
De altfel, asa cum s-a mentionat, in ce priveste sporul suplimentul postului si suplimentul treptei de salarizare, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedura civila, solutiile Sectiilor Unite se pronunta numai in interesul legii si au efect numai pentru viitor, prin urmare hotararea pronuntata de instanta suprema nu afecteaza in niciun mod dispozitia examinata, nr. 206/2009, acestea isi pastreaza intreaga autoritate si forta executorie, cu atat mai putin situatia juridica a reclamantei, intrucat organele de audit nu aveau posibilitatea invocarii in procedura speciala prevazuta de Legea nr.94/1992, precum si in procedura contencioasa, in argumentarea acestui aspect a solutiei adoptate de instanta suprema, spre nu lua in considerarea hotararea prin care s-a dezlegat in mod definitiv si irevocabil raporturile litigioase dintre reclamanta si parate.
Trebuie retinut faptul ca o hotarare pronuntata asupra recursului in interesul legii nu determina retractarea, anularea sau reformarea unui act administrativ, ceea ce se poate dispune numai in conditiile Legii nr. 554/2004. Solutia instantei supreme, in urma analizarii recursului in interesul legii, este aceea de a determina o jurisprudenta unitara cu privire la acele probleme de drept substantial sau procedural care au primit o solutionare diferita din partea instantelor judecatoresti, iar conform dispozitiilor art.330 alin.4 c.pr.civ.: "Dezlegarea data problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instante de la data publicarii deciziei in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I".
In consecinta, prin mentinerea dispozitiei de imputare ce a avut la baza actul de control emis de Camera de Conturi G s-ar incalca principiul securitatii raporturilor juridice de drept administrativ, principiul obligativitatii actului administrativ care rezulta din forta juridica si executarea din oficiu a acestuia, precum si principiul general ce guverneaza raporturile juridice de orice natura, si anume principiul irevocabilitatii.
Referitor la celelalte sume in discutie, se retine ca, prin Dispozitia nr.89/2011 se retine ca, din suma totala de 5.689 lei, mentionata in actul administrativ contestat, o parte ar reprezenta spor de fidelitate si loialitate, precum si indemnizatie pentru mentinerea sanatatii si securitatii muncii, acordate reclamantei in cursul anului 2009.
Dar fiind ca reclamanta avea calitatea de functionar public, iar in anul 2009 au fost cuprinse in bugetul local al Comunei B sumele corespunzatoare achitarii sporului de fidelitate si loialitate, precum si indemnizatia amintita, aceste din urma drepturi fiind prevazute in Contractul Colectiv de Munca, unic la nivel national.
Din perspectiva celor aratate, prin cuprinderea acestor drepturi in Contractul Colectiv de Munca la nivel national, refuzul autoritatii parate de a acorda drepturile prevazute in contractul colectiv de munca ar fi avut un caracter nejustificat, in sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
In art.1 alin.1 din Legea nr.130/1996 privind contractele colective de munca se stipuleaza ca un contract colectiv de munca este conventia incheiata intre patron sau organizatia patronala pe de o parte si salariati, reprezentati prin sindicate sau in alt mod prevazut de lege de cealalta parte, prin care se stabilesc clauze privind conditiile de munca, salarizarea iar clauzele contractelor colective de munca pot fi stabilite numai in limitele si conditiile prevazute de prezenta lege.
De asemenea, potrivit dispozitiilor art.12 alin.1 din aceeasi lege, contractele colective de munca se pot incheia si pentru salariatii institutiilor bugetare, insa prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale caror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispozitii legale.
Aceste drepturi erau prevazute in favoarea functionarilor publici la data acordarii lor, si prin prisma disp. art. 72 din Legea nr.188/1999, potrivit carora autoritatile si institutiile publice pot incheia anual, in conditiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale functionarilor publici sau ai reprezentantei functionarilor publici care sa cuprinda numai masuri referitoare la constituirea si folosirea fondurilor destinate imbunatatirii conditiilor la locul de munca, la sanatatea si securitate in munca, de unde rezulta ca autoritatile locale sunt autorizate sa dispuna de sumele locale alocate pentru aceste aspecte.
Prin urmare o restrangere de orice natura cu privire la drepturile care pot fi negociate contravine dispozitiilor Conventiei O.I.M. nr.154/1981 promovarea negocierii colective, care prin dispozitiile art.5 impune ca negocierea colectiva sa fie posibila pentru toti cei vizati prin conventie.
Conform dispozitiilor art.11 alin.1 lit. c si art.12 din Legea nr.130/1996 clauzele contractelor colective de munca produc efecte pentru toti salariatii unei institutii sau autoritati publice pentru care s-a incheiat contractul colectiv de munca, astfel ca din contractul colectiv de munca inregistrat la inregistrat la Directia Munca si Protectie Sociala G, rezulta ca acesta a fost incheiat si pentru functionarii publici, cat si pentru personalul contractual din cadrul Consiliului local si al Primariei B.
Ca atare, orice raport juridic de munca, fie el in regim contractual sau in regim de functie publica, se va desfasura nu numai in considerarea prevederilor legii, ci si in considerarea clauzelor contractului colectiv de munca ce ii sunt aplicabile salariatului sau functionarului public in cauza.
Aceste prevederi se intemeiaza pe natura juridica a contractelor colective de munca si anume aceea de izvor de drept, precum si pe imprejurarea ca un asemenea contract reprezinta o exceptie de la principiul relativitatii efectelor contractelor asa cum rezulta din totalitatea dispozitiilor legale in materia contractelor de munca.
Raportat la dispozitiile art.25 alin.3 din Legea nr.130/1996 clauzele contractelor colective de munca se aplica de la data inregistrarii, astfel ca un contract colectiv de munca inregistrat in conditiile prevazute de lege este aplicabil partilor semnatare.
Dreptul la negociere colectiva este insasi dispozitia legala in baza careia se incheie contracte si acorduri colective la nivel de institutie si in temeiul carora se acorda alte drepturi de natura financiara, materiala s.a.m.d.
Contractul colectiv de munca si acordul colectiv reprezinta manifestarea de vointa a celor doua parti, acord de vointa ce reprezinta legea partilor astfel ca odata inregistrat conform dispozitiilor art.31 alin.2 Legii nr.130/1996 la Directia de Munca, Solidaritate Sociala si Familie, astazi Agentia Judeteana de Prestatii Sociale, fiind singura institutie care ii incumba si ii incumba obligatia verificarii contractului colectiv de munca sau acordului colectiv in sensul conformitatii cu legea conform dispozitiilor art.27 din lege.
De la data inregistrarii, aceste acte juridice bilaterale devin obligatorii si isi rasfrang efectele asupra tuturor subiectilor de drept, fiind opozabile erga omnes, inclusiv instantelor de judecata.
De altfel, in cadrul procedurii de verificare prealabila a cuprinsului Contractului Colectiv de Munca in sensul conformitatii cu legea, institutia abilitata conform dispozitiilor art.26 alin.1 din Legea nr. 130/1996 avea obligatia sesizarii eventualelor neconformitati cu dispozitiile legale, ceea ce conduce la concluzia ca drepturile incasate de reclamanta se prezuma a fi fondate.
Prin urmare, in cazul de fata, nu se poate retine nici existenta vreuneia dintre formele de raspundere juridica a functionarului public, ci doar plata unor drepturi salariale acordate de catre ordonatorul principal de credite, in baza actelor administrative emise si incasate cu buna-credinta de catre reclamanta. Astfel, nu se poate concluziona raspunderea in sarcina reclamantei pentru o plata nedatorata, o astfel de institutie juridica aplicandu-se doar in cazul in care angajatorul face plata din eroare, considerand ca suma nu se cuvine functionarului, caruia nu i se poate retine o culpa la incasarea ei.
Avand in vedere considerentele de mai sus, urmare a nedeclararii ca nelegale a actelor administrative care au stat la baza acordarii sporurilor si indemnizatiei reclamantei, de catre o instanta de judecata competenta, instanta constata ca nu se poate retine ca temeinica aprecierea din cuprinsul deciziei emise de Curtea de Conturi in sensul recuperarii, de la reclamanta, a sumelor incasate.
Din actele cauzei rezulta ca reclamanta a facut dovada faptului ca suma totala de 6.589 lei, ce se cere a fi restituita prin Dispozitia contestata, a fost stabilita in baza unor acte administrative necontestate si care au dobandit putere de lege pentru parti si a caror respectare este garantata de dispozitiile art.38 alin.5 din Constitutia Romaniei.
In consecinta, rezulta ca actul administrativ emis de catre Institutia Primarului Comunei B, prin care s-a imputat suma susmentionata, reprezentand sporurile suplimentul postului, suplimentul treptei de salarizare, sporul de fidelitate si indemnizatia pentru mentinerea sanatatii si securitatii in munca, acordate reclamantei in cursul anului 2009, nu se circumscrie nici unei institutii din cele mentionate anterior si in consecinta, in temeiul disp. din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, raportat la dispozitiile art. 85 din Legea nr.188/1999, Tribunalul va admite actiunea formulata de reclamanta si va dispune anularea actului administrativ emis de catre Institutia Primarului, parata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite actiunea formulata de reclamanta S.C.E., in contradictoriu cu paratele Institutia Primarului Comunei B, Primaria Comunei B si, respectiv Consiliul Local B.
Anuleaza Dispozitia nr. 89 din 21 ianuarie 2011, emisa de parata Institutia Primarului Comunei B.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica din 20 ianuarie 2012, la Tribunalul G.