Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Recurs impotriva incheierii de suspendare Decizie nr. 17 din data de 16.01.2012
pronunțată de Tribunalul Gorj

Cod Operator 2443
Dosar nr. XXXX
R O M A N I A

TRIBUNALUL GORJ
SECTIA A II-A CIVILA

Decizia Nr. 17/2012
Sedinta publica de la 16 Ianuarie 2012
Completul compus din:
PRESEDINTE XXX
Grefier XXXX

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenta-reclamanta CXCX, impotriva incheierii de sedinta din ____, pronuntata de J.T, in contradictoriu cu intimata- parata CXCXprin lichidator judiciar CXCX.
La apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns consilier juridic CCX, pentru recurenta-reclamanta CXCX, lipsa fiind intimata-parata CXCXprin lichidator judiciar CXCX.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta, reprezentantul recurentei depune la dosar concluzii scrise, dupa care constatandu-se recursul in stare de judecata, s-a acordat cuvantul;
Consilier juridic XXX, pentru recurenta, a solicitat admiterea recursului, casarea incheierii de sedinta din data de ___. si trimiterea cauzei pentru continuarea judecatii la aceeasi instanta.

TRIBUNALUL;

Asupra recursului de fata, constata si retine urmatoarele;
Prin incheierea de sedinta din _.., pronuntata de Judecatoria Tg-Jiu, in dosarul nr____.., s-a dispus suspendarea judecarii cauzei civile privind pe reclamanta CXCX., in contradictoriu cu parata CXCX.prin lichidator judiciar CXCX., avand ca obiect pretentii.
Pentru a pronunta aceasta incheiere, instanta de fond a retinut ca cererea de suspendare, formulata de catre parata, prin lichidator judiciar, in temeiul art. 36 din L 85/2006, este intemeiata, retinand in acest sens ca in privinta societatii parate a fost deschisa procedura falimentului, iar potrivit textului de lege invocat, " De la data deschiderii procedurii, se suspenda de drept, toate actiunile judiciare, extrajudiciare sau masurile de executare silita pentru realizarea creantelor asupra debitorului sau bunurilor sale".
Impotriva incheierii din ___.., a declarat recurs reclamanta, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Astfel, sustine ca instanta a dispus suspendarea cauzei motivata in drept pe dispozitiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, fara sa evoce fondul cauzei, intrucat aceasta cauza cu nr. ____ s-a format ca urmare a pronuntarii sentintei civile nr. ___. de catre Judecatoria Tg-Jiu in dosarul nr. ____ avand ca obiect revendicare imobiliara, prin care instanta de judecata disjunge cererea de chemare in garantie formulata de parata CXCX in contradictoriu cu CXCXprin lichidator judiciar CXCX Tg-Jiu.
Se sustine ca pentru termenul din ____ au fost depuse la dosarul cauzei de catre reclamanta, extras de pe portalul ecris prin care se arata ca sentinta mentionata a fost recurata, fiind fixat termen la ____; parata prin intampinare a invocat exceptia de necompetenta materiala a instantei si aplicarea in cauza a dispozitiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.
In sedinta din data de ____, s-au pus in discutie cele doua cereri, imprejurare in care recurenta a solicitat respingerea acestora, motivat de faptul ca dosarul in cauza s-a format prin disjungerea cererii de chemare in garantie - aceasta cerere incidentala derivand din acelasi raport juridic si fiind in stransa legatura cu cererea principala, regula impusa de art. 63/1 Cod pr. civila fiind ca cererea de chemare in garantie sa fie judecata odata cu cererea principala, motiv pentru care in cauza nu sunt incidente dispozitiile speciale prevazute de art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Fata de definitia dreptului de creanta si a dreptului real, in cauza fiind vorba de o actiune in revendicare, nu sunt incidente in cauza dispozitiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care solicita admiterea recursului, casarea incheierii de sedinta din ___.. si trimiterea cauzei spre continuarea judecatii la aceeasi instanta.
Tribunalul, reexaminand cauza sub toate aspectele prin prisma dispozitiilor art. 304/1 Cod pr. civila, art. 312 Cod pr. civila si art. 36 din Legea nr. 85/2006, constata si retine ca recursul este intemeiat si va fi admis ca atare, se va casa incheierea din ___ si se va trimite dosarul spre continuarea judecatii, cu urmatoarea motivare;
Din inscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezulta ca prin sentinta nr. ___., pronuntata de Judecatoria Tg-Jiu in dosarul nr. ___.., s-a admis actiunea in revendicare si obligatie de a face cu precizarea ulterioara, formulata de reclamantul initial XX si continuata de reclamant XXX in contradictoriu cu parata CXCX. Parata a fost obligata sa lase reclamantului in deplina proprietate si linistita posesie suprafata de 1422 mp si suprafata de 1583 mp situate in comuna Arcani, judetul Gorj, asa cum au fost identificate in raportul de expertiza; sa ridice de pe terenul reclamantului materialele depozitate si sa plateasca 1460 lei cheltuieli de judecata.
S-a disjuns cererea de chemare in garantie formulata de CXCX in contradictoriu cu CXCXprin lichidator judiciar CXCX si s-a dispus inregistrarea acesteia urmand a fi citate partile.
Prin cererea de chemare in garantie, CXCX, solicita chemarea in garantie pentru evictiune partiala a CXCX in calitate de lichidator judiciar al SC Citex SA, pentru ca in cazul admiterii cererii in revendicare, sa se constate rezolvit partial, in ceea ce priveste suprafata de 4.000 mp teren, contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. _____.
Potrivit art. 60 Cod pr. civila, partea poate sa cheme in garantie o alta persoana impotriva careia ar putea sa se indrepte, in cazul cand ar cadea in pretentii cu o cerere in garantie sau in despagubire.
Dispozitiile art. 61 Cod pr.civila, sunt in sensul ca o astfel de cerere va fi facuta in conditiile de forma pentru cererea de chemare in judecata; cererea paratului trebuind sa fie depusa odata cu intampinarea si cand aceasta nu este obligatorie, cererea de chemare in garantie se va depune cel mai tarziu la prima zi de infatisare.
Art. 63 Cod pr. civila, dispune imperativ ca cererea de chemare in garantie se judeca odata cu cererea principala si numai atunci cand judecarea acesteia ar fi intarziata prin chemarea in garantie, instanta poate dispune despartirea ei spre a fi judecate deosebit.
Legea nr. 85/2006 in art. 36 dispune ca de la data deschiderii procedurii de insolventa, se suspenda de drept toate actiunile judiciare, extrajudiciare sau masurile de executare silita pentru realizarea creantelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Dupa cum se poate observa, dosarul din care s-a disjuns prezenta cerere de chemare in garantie, are ca obiect o actiune in revendicare si obligatie de a face iar cererea de chemare in garantie are ca obiect garantia pentru evictiune.
Ca atare, fata de dispozitiile art. 63 Cod pr. civila, se impunea solutionarea actiunii principale odata cu cererea de chemare in garantie iar prin prisma obiectului actiunii - revendicare si obligatie de a face - ne aflam in prezenta unei actiuni reale ce are drept scop valorificarea unui drept real si nu a unui drept de creanta asupra SC CITEX SA, motiv pentru care in speta, nu devin incidente dispozitiile art. 36 din Legea nr. 85/2006.
In consecinta, recursul va fi admis, casata incheierea din ___ si trimis dosarul spre continuarea judecatii la instanta de fond.
Va fi avut in vedere de instanta de fond, aspectul ca, sentinta nr. ____ pronuntata de Judecatoria Tg-Jiu in dosarul nr. _.., prin care s-a dispus disjungerea cererii de chemare in garantie pentru evictiune, a fost supusa recursului si prin decizia nr. ____., Tribunalul Gorj a admis recursurile declarate de CXCX si CXCXprin lichidator judiciar CXCX, casata sentinta si trimisa cauza spre rejudecare.
Pentru considerentele expuse si in temeiul dispozitiilor legale mentionate;

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta-reclamanta CXCX, impotriva incheierii de sedinta din ___, pronuntata de J.T, in contradictoriu cu intimata parata CXCX- prin lichidator judiciar CXCX, prin care s-a dispus suspendarea judecatii in temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006..
Caseaza incheierea din ___. si trimite dosarul instantei de fond spre continuarea judecatii.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica de la 16 Ianuarie 2012, .
2012

Sursa: Portal.just.ro