Conflict de munca. Aplicarea sanctiunii nulitatii absolute a deciziei de concediere in cazul neindicarii in continutul acesteia a temeiului legal al masurii dispuse de angajator. Consecinte din perspectiva dreptului substantial. Decizie nr. 373R din data de 25.01.2010
pronunțată de Curtea de Apel Bucuresti

Conflict de munca. Aplicarea sanctiunii nulitatii absolute a deciziei de concediere in cazul neindicarii in continutul acesteia a temeiului legal al masurii dispuse de angajator. Consecinte din perspectiva dreptului substantial.
Intr-adevar, concedierea este incetarea contractului individual de munca din initiativa angajatorului, care poate fi dispusa numai in situatiile expres si limitativ prevazute de lege, in speta, de art. 61 si 65 din Codul muncii.
Or, necesitatea restrangerii cheltuielilor bugetare in cadrul administratiei publice nu este prin sine insasi motiv de concediere reglementat ca atare de lege, daca nu conduce si la desfiintarea, potrivit art. 65 din Codul muncii, a postului ocupat de salariat, in sensul de a scoate acest loc de munca din structura organizatorica a angajatorului.
Oricum, si acest motiv de incetare a raporturilor de munca ar fi trebuit indicat expres si fundamentat in consecinta, in speta nefiind mentionate decat prevederile art. 55 lit. c) din Codul muncii, ceea ce nu circumstantiaza motivul propriu-zis al concedierii, care trebuie sa se regaseasca intr-unul din cazurile expres si limitativ reglementate de acest act normativ. Un act juridic inferior legii ori un contract nu ar putea extinde cazurile de concediere prevazute de Codul muncii fara a fi nule, intrucat ar contraveni dispozitiilor imperative ale art. 55 lit. c) din Legea nr. 53/2003 si art. 8 din Legea nr. 130/1996.
Decizia civila nr. 373/R din 25 ianuarie 2010.
Prin sentinta civila nr.5846/27.08.2009 pronuntata in dosarul nr.5906/3/2009, Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale a admis actiunea formulata de contestatorul S.N.P. in contradictoriu cu intimatul ONRC; a anulat decizia de incetare a contractului individual de munca nr. 74/04.02.2009 emisa de intimat.
A dispus repunerea partilor in situatia anterioara emiterii deciziei de incetare, prin reintegrarea contestatorului in functia si postul detinute anterior concedierii.
A obligat intimatul sa plateasca contestatorului o despagubire egala cu drepturile salariale indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care a fost lipsit, de la data incetarii raporturilor de munca si pana la data reintegrarii efective, dar nu mai tarziu de data de 31.12.2009.
A luat act ca nu se solicita cheltuieli de judecata
In considerente a retinut ca intre parti s-au stabilit raporturi juridice de munca prin incheierea contractului individual de munca si actelor aditionale, in baza carora contestatorul a fost angajat initial pe perioada nedeterminata si apoi pe perioada determinata, avand acordul angajatorului de a continua activitatea pana la data de 31.12.2009 prin cumulul pensiei cu salariul, in functia de consilier juridic si ulterior de sef serviciu la Serviciul pentru relatia cu Ministerul Justitiei, avand atributiile mentionate in fisa postului.
Dupa adoptarea OUG nr.30/2009, prin adresa nr. 1467/07.01.2009 intimatul i-a solicitat salariatului sa-si exprime optiunea pentru pastrarea calitatii de salariat prin renuntarea la pensie sau desfacerea contractului individual de munca cu pastrarea drepturilor de pensie.
Ulterior, prin adresa nr.82/16.01.2009 salariatul a fost anuntat ca, urmare a declararii neconstitutionalitatii OUG nr.230/2009, are acordul intimatului de a continua activitatea in functia detinuta pana la data de 31.12.2009.
Prin decizia nr.74/04.02.2009 emisa de intimat, s-a dispus incetarea contractului individual de munca al contestatorului incepand cu data de 09.02.2009, in temeiul prevazut art.55 lit. c) Codul muncii coroborat cu art. 4 din Memorandumul privind restrangerea unor categorii de cheltuieli bugetare in cadrul administratiei publice centrale.
Analizand legalitatea deciziei de incetare a raporturilor de munca, instanta a constatat urmatoarele :
Potrivit art.55 din Codul muncii, contractul individual de munca poate inceta de drept, prin acordul partilor sau ca urmare a vointei unilaterale a uneia dintre parti, insa doar in cazurile si conditiile limitativ prevazute de lege.
Intimatul si-a motivat decizia unilaterala de incetare a contractului de munca pe art. 4 din Memorandumul privind restrangerea unor categorii de cheltuieli bugetare in cadrul administratiei publice centrale.
Din punct de vedere juridic, memorandumul se defineste ca un document, un memoriu ce contine expunerea unor chestiuni, a unor stari de lucruri de ordin diplomatic, politic etc. si care nu poate avea trasaturile si forta juridica a unei legi, asa cum reglementeaza art.55 lit. c) din Codul muncii.
Pe de alta parte, emiterea deciziei de incetare a contractului individual de munca vine in contradictie cu insusi continutul Deciziei nr.82/15.01.2009 pronuntate de Curtea Constitutionala prin care a fost declarat neconstitutional textul OUG nr.230/2009 pentru modificarea unor acte normative in domeniul pensiilor din sistemul public, pensiilor de stat si al celor de serviciu prin care se interzicea cumulul pensiei cu salariul.
Analizand constitutionalitatea OUG nr.230/2009, Curtea a retinut ca interdictiile si obligatiile impuse prin ordonanta afecteaza prin limitare atat dreptul la pensie prevazut de art. 47 alin. (2) din Constitutie, cat si dreptul la munca consacrat prin art. 41 din Legea fundamentala si, intrucat ordonantele de urgenta nu pot afecta drepturile si libertatile prevazute in Constitutie, Curtea Constitutionala a constatat ca prevederile Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 230/2008 sunt neconstitutionale, deoarece afecteaza drepturile fundamentale mentionate mai sus.
Totodata, in conditiile in care intimatul ii comunicase salariatului, dupa data pronuntarii acestei decizii, prin adresa nr. 82/16.01.2009, ca are acordul acestuia de a continua activitatea in functia detinuta, pana la data de 31.12.2009, initiativa sa de incetare a contractului individual de munca in temeiul memorandumului amintit este nelegala, acesta nefiind un act normativ cu putere de lege.
Ca urmare, fata de cele mai sus retinute, Tribunalul, vazand dispozitiile art.76 si 78 din Codul muncii, a admis contestatia salariatului, a anulat decizia nr.74/04.02.2009 emisa de intimat si, la solicitarea acestuia, a dispus repunerea partilor in situatia anterioara emiterii actului de concediere, prin reintegrarea acestuia in functia si postul avute anterior concedierii.
In acest sens, instanta a obligat angajatorul la plata catre contestator a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul incepand cu data concedierii si pana la efectiva reintegrare, dar nu mai tarziu de data de 31.12.2009.
Impotriva sus-mentionatei hotarari, in termen legal a declarat recurs ONRC, inregistrat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VII a Civila si pentru Cauze privind Conflicte de Munca si Asigurari Sociale sub nr.5906/3/2009.
In sustinerea recursului a aratat ca la solicitarea domnului N.P.S. i-a fost aprobata cererea de a-si continua activitatea de consilier juridic in cadrul Directiei Contencios a Oficiului National al Registrului Comertului pana la data de 31 decembrie 2009. In acest context, a fost emis actul aditional la contractul individual de munca semnat de ambele parti la data de 01.01.2009.
Ulterior, prin decizia nr. 74/04.02.2009 a directorului general al ONRC s-a dispus ca domnului N.P.S. ii inceteaza contractul de munca in temeiul art. 55 lit. (c) din Codul muncii coroborat cu art. IV din Memorandumul privind restrangerea unor categorii de cheltuieli bugetare in cadrul administratiei publice centrale, incepand cu data de 09.02.2009.
Instanta de fond, prin sentinta civila pe care recurenta a atacat-o, a constatat faptul ca, potrivit art. 55 din Codul muncii, contractul individual de munca poate inceta de drept, prin acordul partilor sau ca urmare a vointei unilaterale a uneia dintre parti, insa numai in cazurile limitativ prevazute de lege.
Totodata, instanta a constatat ca intimatul si-a motivat decizia de incetare a contractului de munca pe prevederile art. IV din Memorandumul privind restrangerea unor categorii de cheltuieli bugetare in cadrul administratiei publice centrale.
Memorandumul mai sus mentionat a fost emis in scopul asigurarii unei finalitati, anume aceea de restrangere a cheltuielilor bugetare in cadrul administratiei publice centrale ca parte integranta a politicii financiar - bugetare pentru perioada imediat urmatoare, in scopul realizarii constructiei bugetare, pentru anul 2009 axata pe directionarea resurselor pe domenii prioritare (ex: proiecte de infrastructura, invatamant, sanatate, protectie sociala, agricultura, cofinantarea aferenta a fondurilor primite de la Uniunea Europeana si contributia Romaniei la bugetul U.E.) .
Asadar, prin acest memorandum s-a dorit o eficientizare a activitatii administratiei publice centrale, acesta prezentand punctual cateva dintre masurile ce trebuie adoptate in vederea restrangerii cheltuielilor.
Astfel, punctul IV din Memorandum prevede expres faptul ca "Functionarii publici si personalul angajat cu contract de munca pe perioada nedeterminata din cadrul administratiei centrale, care au indeplinit cumulativ conditiile de varsta standard si stagiu minim de cotizare pentru pensionare sau, dupa caz, care au primit decizia de pensionare pentru limita de varsta si au fost mentinute in activitate, inceteaza raporturile de serviciu sau de munca, dupa caz, conform prevederilor legale incidente, incepand cu data de 1 februarie 2009"
Prin adresa nr. 954/2009 a Directiei Resurse Umane si Relatia cu Consiliul Superior al Magistraturii din cadrul Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti, institutiei recurente i-a fost comunicata copia documentului nr. 8083/05.01.2009, insotita de acest Memorandum cu mentiunea de a intreprinde demersurile corespunzatoare pentru punerea in aplicare a masurilor adoptate de Guvern.
Luand act de acest document, Oficiul National al Registrului Comertului, institutie publica cu personalitate juridica, organizat in subordinea Ministerului Justitiei (art. 2 alin. 2) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului cu modificarile si completarile ulterioare), a emis Decizia nr. 74/04.02.2009 a Directorului General al Oficiului National al Registrului Comertului.
Asadar, recurentul solicita instantei sa constate faptul ca institutia recurenta nu a facut altceva decat sa intreprinda demersurile corespunzatoare pentru punerea in aplicare a masurilor adoptate de catre Guvern, Decizia nr. 74/04.02.2009 fiind intemeiata pe art. 55 lit. c) Codul muncii coroborat cu pct. IV al Memorandumului privind restrangerea unor categorii de cheltuieli bugetare in cadrul administratiei publice centrale.
Cu privire la cele retinute de instanta de fond, in sensul ca din punct de vedere juridic, memorandumul se defineste ca un document, un memoriu ce contine expunerea unor chestiuni, a unor stari de lucruri de ordin diplomatic, politic etc. si care nu poate avea trasaturile si forta juridica a unei legi, asa cum reglementeaza art. 55 lit. c) din Codul muncii, recurentul a invederat instantei ca incetarea contractului individual de munca a domnului Neculae Petrica Sandulescu, ca urmare a vointei unilaterale a angajatorului, a avut loc pentru motive economice, in vederea restrangerii unor categorii de cheltuieli bugetare.
Pentru considerentele mai sus prezentate, recurentul solicita admiterea recursului formulat de ONRC, iar prin decizia ce urmeaza a fi pronuntata mentinerea deciziei nr. 74/04.02.2009 emisa de Directorul General al ONRC.
Cercetand recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constata ca acesta este nefundat.
Intr-adevar, concedierea este incetarea contractului individual de munca din initiativa angajatorului, care poate fi dispusa numai in situatiile expres si limitativ prevazute de lege, in speta, de art. 61 si 65 din Codul muncii.
Or, necesitatea restrangerii cheltuielilor bugetare in cadrul administratiei publice nu este prin sine insasi motiv de concediere reglementat ca atare de lege, daca nu conduce si la desfiintarea, potrivit art. 65 din Codul muncii, a postului ocupat de salariat, in sensul de a scoate acest loc de munca din structura organizatorica a angajatorului.
Oricum, si acest motiv de incetare a raporturilor de munca ar fi trebuit indicat expres si fundamentat in consecinta, in speta nefiind mentionate decat prevederile art. 55 lit. c) din Codul muncii, ceea ce nu circumstantiaza motivul propriu-zis al concedierii, care trebuie sa se regaseasca intr-unul din cazurile expres si limitativ reglementate de acest act normativ. Un act juridic inferior legii ori un contract nu ar putea extinde cazurile de concediere prevazute de Codul muncii fara a fi nule, intrucat ar contraveni dispozitiilor imperative ale art. 55 lit. c) din Legea nr. 53/2003 si art. 8 din Legea nr. 130/1996.
De aceea, indiferent de finalitatea sa, un act administrativ, in speta un memorandum nu poate prevala asupra dispozitiilor imperative ale legii.
Pe de alta parte, se constata ca salariatul in cauza nu se incadra in ipoteza art. IV din Memorandum, care dispune pentru functionarii publici sau personalul angajat cu contract pe durata nedeterminata, or, contestatorul S.N.P. se afla in executarea unui contract de munca pe perioada determinata, respectiv pana la 31.12.2009, neputandu-i-se opune nici prevederile art. 61 lit. e) din Codul muncii, intrucat la data exprimarii acordului angajatorului, salariatul era deja pensionat, situatie de care, cunoscand-o, angajatorul nu s-ar mai putea prevala pentru a motiva desfacerea contractului, intrucat nu e o cauza survenita incheierii raporturilor, ci una preexistenta, acceptata ca atare si care a fost indiferenta angajatorului la data exprimarii acordului ce prezuma utilitatea postului si a activitatii desfasurate de contestator.
Rezulta, pe baza celor expuse, ca decizia de desfacere a contractului de munca este nula pentru absenta temeiului legal al concedierii, iar sentinta primei instante care sanctioneaza aceasta nulitate, e legala si temeinica, recursul declarat urmand a fi respins, ca nefondat, in aplicarea art. 312 alin. 1 C. pr. civ.