Urmărește dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Casatorie Decizie nr. 47/A-MIF din data de 19.02.2010
pronunțată de Tribunalul Valcea

Dreptul familiei . Actiune de divort. Netemeinicia motivelor de divort. Vina sotului reclamant.
In lipsa cererii reconventionale, daca se constata netemeinicia motivelor de divort invocate de catre reclamant, casatoria nu se va putea desface, chiar daca din dezbateri rezulta vina sotului reclamant.

Decizia 47/A-MIF/ din 19.02.2010 a Tribunalului Valcea

Tribunalul a admis apelul declarat de catre parata impotriva sentintei judecatoriei , prin care s-a admis actiunea de divort introdusa de sot impotriva sotiei , din vina ambelor parti.
S-a retinut in considerentele deciziei civile pronuntata in dosarul nr.3014/288/2008 ca, din coroborarea depozitiilor de martori , cu sustinerile partilor si actualele stari de fapt in care acestea se gasesc, reiese ca dezbinarea casatoriei este imputabila sotului-reclamant.
Acesta a fost cel care a parasit domiciliul conjugal, intrand in relatii de concubinaj cu o alta femeie care era prietena de familie cu cei doi soti.
Dupa despartirea in fapt a sotilor, respectiva femeie, pana atunci, casatorita, si care impreuna cu sotul ei erau apropiati prieteni ai familiei Negru, a divortat si ea de sot, incepand convietuirea cu reclamantul.
Incercarile martorilor reclamantei de a contura o atitudine culpabila a paratei care sa justifice si vina acesteia in deteriorarea casatoriei, sunt evident tendentioase si fortate in contextul situatiei de fapt reale ce se desprinde din probatoriu.
Imprejurari precum apelarea telefonica a sotului la sfarsitul programului de serviciu, fara a dovedi vreun fel de agresivitate in aceasta atitudine, chiar o eventuala gelozie, neprobata cert si concludent, dar acceptabila in contextul relatiei reclamantului cu prietena familiei sale, lipsa pana la un moment dat a unui serviciu al paratei, in conditiile in care reclamantul nu-si dorea sa lucreze, nepunandu-se in discutie absenta suportului material din partea ambilor soti, ca si faptul ca parata cheltuia bani pentru coafor, haine, bijuterii, fara a starni nemultumirea sotului, insa, nu constituie motive temeinice care sa-i poata fi imputate acesteia in destramarea casniciei.
Reclamantul nu a probat in mod cert si concludent vina paratei in destramarea casniciei.
Din intregul dosar al cauzei, reiese ca parata nu a determinat motive temeinice de divort, nu a refuzat convietuirea, nu a parasit domiciliul, nu a dat dovada de infidelitate, rele purtari de ordin moral concretizat in fapte evidente de destramarea casatoriei.
In schimb, asa cum rezulta in cauza, motive temeinice care au dus la alterarea relatiei dintre cei doi soti, au fost provocate de catre reclamant care a parasit domiciliul comun intrand in relatii de concubinaj cu o alta femeie.
Prin urmare, destramarea casatoriei este imputabila sotului-reclamant, parata nu a formulat o cerere reconventionala prin care sa solicite si ea divortul, astfel ca, in aceste conditii, actiunea de divort nu putea fi admisa.
Promovarea in timpul actiunii de divort a cererii de partaj a bunurilor comune de catre parata, nu prezinta relevanta in contextul cauzei in care divortul nu este finalizat, iar actiunea de partaj, de asemenea, sotii putand oricand sa dispuna asupra pozitiei si intereselor personale asupra ambelor demersuri juridice.

Sursa: Portal.just.ro