Civil - contestatie la executare

Sentinta civila nr. 4663 din data de 18.11.2011 pronunțată de Tribunalul Tulcea


SENTINTA CIVILA NR. 4663
Sedinta publica de la 18 noiembrie 2011

Prin cererea adresata acestei instante si inregistrata sub nr. .../88/2011,
... ..., a formulat contestatie cu privire la vanzarea prin licitatie efectuata de Continvest Insolventa SPRL Tulcea, in calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C ... ... S.R.L., a terenului in suprafata de 6450 m.p., pe care se afla constructia saivan oi; desfiintarea actelor de licitatie efectuate si efectuarea unei noi licitatii la care sa poata participa si contestatoarea.
In motivarea contestatiei, s-a aratat ca potrivit actului de donatie autentificat la Biroul Notarului Public Mihai Petra sub nr. .../12.04.2011, contestatoarea este proprietara cladirii - saivan oi - situat in intravilanul comunei Smardan, jud. Tulcea, pe terenul apartinand debitoarei S.C. ... ... S.R.L..
Se mai arata de catre contestatoare ca lichidatorul judiciar a organizat licitatie de vanzare a terenul pe care se afla cladirea proprietatea sa, fara a-i comunica aceasta pentru a se putea inscrie la licitatie in vederea cumpararii acestui teren.
A mai aratat contestatoarea ca are un drept de preemtiune cu privire la cumpararea terenului pe care se afla respectiva cladire.
In drept cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 399 si urm. din Codul de Procedura civila.
La dosarul cauzei s-au atasat in copie inscrisuri: certificat de atestare fiscala pentru persoana fizice privind impozitele si taxele locale si alte venituri ale bugetului local nr. 1683 din 20.05.2011, act de donatie autentificat sub nr. .../12.08.2011.
La data de 30.09.2011 si respectiv 19.10.2011, contestatoarea, prin aparatorul ales, a formulat precizari cu privire la temeiul de drept al contestatiei formulate, respectiv nerespectarea prevederilor art. 117 si 118 din Legea nr. 85/2006, cu privire la incalcarea procedurilor de executare a licitatiei.
In motivarea precizarilor s-a aratat ca nu s-a afisat anuntul privind licitatia la Primaria Smardan, unde se afla terenul, nu s-a identificat imobilul prin situatia reala de pe teren, nu s-a publicat in ziar anuntul privind organizarea licitatiei, nu s-au respectat prevederile art. 118 alin.4 din Legea nr. 85/2006.
Intimatul Continvest Insolventa S.P.R.L. Constanta, in calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. ... ... S.R.L. a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea contestatiei ca nefondata.
A invederat intimatul prin intampinare ca, in temeiul dispozitiilor art. 25 lit.d din Legea nr. 86/2006 a procedat la inventarierea bunurilor din patrimoniul debitoarei, iar in conformitate cu dispozitiile art. 116 alin. 3 a convocat Adunarea Creditorilor in data de 18.11.2010 pentru desemnarea unui evaluator si stabilirea onorariului acestuia. Astfel creditorii au hotarat desemnarea expertului evaluator Blidarus Constantin, pentru efectuarea raportului de evaluare a bunurilor. Procesul verbal incheiat cu aceasta ocazie a fost depus la dosarul cauzei potrivit dispozitiilor art. 14 alin.6 din Legea nr. 85/2006.
A mai aratat intimatul ca, urmare intocmirii raportului de evaluare, a suspus aprobarii creditorilor strategia de vanzare a bunurilor, care s-a hotarat a fi efectuata prin licitatie publica cu strigare.
Potrivit dispozitiilor art.25 lit.i, lichidatorul judiciar a procedat la organizarea de licitatii publice, efectuand in acest sens publicitate in ziarul Delta.
Astfel, la licitatia din data de 18.05.2011 au fost vandute la licitatie publica mai multe bunuri din patrimoniul debitoarei, printre care si terenul in suprafata de 6450 m.p. situat in intravilanul comunei Smardan, jud. Tulcea.
Procedura de vanzare a acestui teren, ca si a celorlalte bunuri din patrimoniul debitoarei avand aceeasi situatie juridica, a fost efectuata de lichidatorul judiciar cu respectarea intocmai a prevederilor Legii nr. 85/2006.
A mai aratat intimatul ca, necomunicarea intentiei de vanzare contestatoarei este lipsita de relevanta intrucat legea insolventei nu prevede o astfel de obligatie in sarcina lichidatorului, de altfel, nici nu avea cunostinta de faptul ca la data de 12.08.2010 contestatoarea a primit prin donatie cladirea denumita saivan de oi. Aceasta nici nu a depus la dosar oferta si nici nu s-a prezentat la licitatie.
A mai apreciat intimatul ca, contestatoarea nu are un drept de retentie asupra terenului debitoarei, pentru aceasta fiind necesar a se pronunta o hotarare judecatoreasca prin care sa i se confere in mod expres acest drept, atat timp cat terenul nu a facut obiectul vreunui contract incheiat de parti, acesta nefiind detinut cu vreun titlu.
Mai mult, arata intimatul ca, pentru maximizarea averii debitorului, lichidatorul judiciar avea obligatia de a face toate demersurile necesare in vederea valorificarii bunurilor la pretul de evaluare si cu celeritate.
Apreciaza intimatul ca prin respectarea intocmai a prevederilor legii speciale, care reglementeaza procedura de valorificare a bunurilor unei societati aflate in faliment, lichidatorul judiciar nu a adus nici o atingere vointei contestatoarei ce nu a fost manifestata.
S-au atasat intampinarii in copie inscrisuri: sentinta civila nr. 2606/22.10.2010, extras ziarul "Delta", anunt licitatie, raport de evaluare, adresa nr. 1569/19.05.2011.
Analizand contestatia formulata de ... ..., instanta retine urmatoarele:
Prin Sentinta civila nr. 2606 din 22 octombrie 2010 a Tribunalului Tulcea s-a dispus intrarea in procedura falimentului a S.C. ... ... S.R.L., parata in cauza, fiind desemnat in calitate de lichidator judiciar CONTINVEST INSOLVENTA I.P.U.R.L. Constanta.
In baza atributiilor specifice prevazute in legea insolventei, lichidatorul judiciar a procedat la vanzarea prin metoda licitatiei publice a mai multor bunuri din patrimoniul debitoarei) printre care si suprafata de 6450 m.p. teren, situata in intravilanul comunei Smardan, judet Tulcea, cu ocazia licitatiei organizate la data de 18.05.2011.
Ulterior acestei date, la 12 august 2011, contestatoarea ... ... a obtinut, in baza actului de donatie autentificat sub nr. ... din aceeasi data, la Biroul Notarului Public Mihai Petra, activul constructie - saivan de oi, situat in intravilanul comunei Smardan, judetul Tulcea, ridicat pe suprafata de 6489,22 m.p. apartinand S.C. ... ... S.R.L.
Prin urmare, contestatoarea nu poate invoca nerespectarea de catre lichidator a unui eventual drept de preemtiune la cumpararea suprafetei de teren in discutie, atata timp cat a dobandit proprietatea constructiei saivan, ulterior datei la care a fost adjudecata suprafata de teren apartinand debitoarei.
In ceea ce priveste nerespectarea disp. art. 117 si 118 din legea insolventei cu ocazia organizarii licitatiei, instanta retine ca lichidatorul judiciar a convocat adunarea creditorilor, in conformitate cu prevederile art. 117 alin. 3 din lege, in vederea studierii raportului de evaluare a bunurilor si a supus aprobarii acestora, strategia de vanzare a bunurilor.
Potrivit procesului-verbal intocmit la 12.05.2011 (fila 304 dosar de insolventa), in sedinta adunarii creditorilor s-a aprobat ca valorificarea bunurilor din patrimoniul debitoarei sa se faca individual, prin metoda licitatiei publice cu strigare, urmand ca anuntul de organizare a licitatiilor sa fie publicat intr-un ziar local precum si pe internet, in conditii de maxima publicitate.
In aceste conditii, suprafata de 6450 m.p. teren a fost vanduta cu ocazia licitatiei organizata la data de 18.05.2011, catre adjudecatarii Pana Ion si Marculescu Adrian, conform raportului de activitate al lichidatorului, aferent perioadei 29.04. - 12.08.2011 (fila 330).
Imprejurarea ca lichidatorul judiciar nu a comunicat catre contestatoarea ... ..., intentia sa de vanzare a terenului, este lipsita de relevanta, aceasta persoana neavand pe de o parte calitatea de creditor in procedura insolventei, iar pe de alta parte, nu a depus vreo oferta de cumparare si nici nu s-a prezentat la licitatie, cladirea denumita saivan de oi fiind dobandita de aceasta ulterior vanzarii la licitatie a terenului.
Prin urmare, fiind respectate dispozitiile legale referitoare la procedura de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. ... ... S.R.L., contestatia la executare formulata este neintemeiata.
3

Sursa: Portal.just.ro