Civil- anulare act

Sentinta civila nr. 4426 din data de 09.11.2011 pronunțată de Tribunalul Tulcea

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Tulcea la data de 02.10.2009, sub nr. ........, Manastirea ........, in contradictoriu cu Consiliul Local Tulcea, orasul Tulcea- prin primar, Primaria Municipiului Tulcea si Ministerul Sanatatii, a solicitat instantei ca prin hotarare judecatoreasca sa constate nulitatea absoluta a actului de donatie incheiat la data de 19 octombrie 1950 si a Procesului-verbal din data de 19 octombrie 1950, incheiate intre Consiliul Economic al Manastirii ........ si Comitetul Provizoriu Judetean al Raionului Tulcea, cu privire la imobilul compus din constructie si teren aferent in suprafata de 2 ha si 9440 mp.
In motivarea cererii s-a aratat ca Manastirea ........ a donat la data de 19 octombrie 1950, prin act de donatie catre Comitetul Provizoriu Judetean al Raionului Tulcea imobilul cladire si teren aferent in suprafata de 2 ha si 9440 mp, denumit ........, imobil situat in apropierea Manastirii si fiind proprietatea acesteia.
Arata reclamanta ca acest inscris trebuia sa imbrace forma oficiala prin autentificare, situatie juridica care nu a fost respectata si care atrage nulitatea actului de donatie.
In actul de donatie incheiat la data de 19 octombrie 1950 se precizeaza expres "Consiliul de comun acord cu parintele staret donam imobilul fostei ........ si terenul de sub el Ministerului Sanatatii Publice, cu scopul de a fi folosit ca Sanatoriu TBC".
In procesul verbal incheiat tot la data de 19 octombrie 1950 in baza caruia s-a intocmit actul de donatie se precizeaza "sa donam spre folosinta Ministerului Sanatatii ca Sanatoriu TBC ........ imobilul fostei ........ cu locul de imobil si dimprejurul imobilului in suprafata de 2 ha si 9400 mp cu conditiunea de a nu avea dreptul Comitetul Provizoriu sa-i schimbe destinatia pentru care a fost dat in folosinta, adica pentru Sanatoriul TBC ........".
Arata in continuare reclamanta ca actul de donatie- prin care s-a donat fostului Comitet Provizoriu Judetean al Raionului Tulcea imobilul denumit ........ sau Tabara ........ si terenul aferent - este lovit de nulitate absoluta ca urmare a nerespectarii formei autentice impusa pentru validitatea sa si pentru nerespectarea conditiei referitoare la pastrarea destinatiei de Sanatoriu TBC a imobilului donat.
In dovedirea actiunii s-a depus la dosar: actul de donatie incheiat la 19 octombrie 1950, procesul-verbal al Consiliului Economic al Manastirii ........ din 19 octombrie 1950, titlu de proprietate nr. 101.641 din 1 martie 1895, adresa nr. 4470/20 aprilie 1950 a Episcopiei Galatilor, adresa nr. 26086 din 21 iulie 1950 a Comitetului Provizoriu Judetean Tulcea si copie extras de pe borderoul populatiei, proprietatilor si exploatatiilor agricole din orasul Isaccea, sat Manastirea ........, plasa Macin, jud. Tulcea.
Paratul Consiliul Judetean Tulcea a depus intampinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii ca nefondata.
Prin intampinarea depusa de catre Primaria Tulcea se invoca exceptia lipsei calitatii procesuale pasive avand in vedere ca aceasta parata nu detine imobilul din litigiu iar pe fondul cauzei solicita respingerea actiunii ca nefondata.
Paratul Ministerul Sanatatii a depus intampinare prin care a invocat exceptia inadmisibilitatii si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive avand in vedere ca nu a detinut niciodata acest imobil iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii ca nefondata.
Judecatoria Tulcea a invocat din oficiu exceptia de necompetenta materiala a acestei instante in solutionarea cererii - constatand ca din Hotararea Consiliului Judetean Tulcea nr. 101/5 din 19.12.2008 rezulta ca valoarea imobilului in litigiu este de 1.309.555,56 lei - iar prin sentinta civila nr. 2677/27.09.2010 a admis exceptia si a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Tulcea.
La aceasta instanta, s-a format dosarul nr. 3707/88/2010, exceptia de necompetenta materiala in solutionarea actiunii fiind invocata si de aceasta instanta, care, prin sentinta civila nr. 8 din 05.01.2011 a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Tulcea si a constatat ivit conflictul negativ de competenta, inaintand dosarul Curtii de Apel Constanta pentru solutionarea conflictului.
Prin incheierea camerei de consiliu nr. 2/C din 24.01.2011 Curtea de Apel Constanta a constatat ca in cauza competenta de solutionare a litigiului revine Tribunalului Tulcea.
Avand in vedere dispozitiile incheierii din 24 ianuarie 2011 a Curtii de Apel Constanta dosarul s-a intors la Tribunalul Tulcea pentru judecata in fond.
Analizand cauza, instanta retine in esenta urmatoarele:
La data de 19 octombrie 1950 Manastirea ........ a donat catre Comitetul Provizoriu Judetean al Raionului Tulcea, imobilul cladire si teren aferent in suprafata de 2 ha si 9440 mp, denumit ........ sau .........
Acest lucru s-a intamplat datorita faptului ca incepand cu luna aprilie 1950 Comitetul Provizoriu Judetean Tulcea a solicitat Manastirii ........ si apoi Episcopiei Galatiului de care tinea administrativ Manastirea ........ la aceea data - sa-i cedeze cladirea din apropierea manastirii si folosita de catre manastire ca ........ si ........, in scopul infiintarii unui Sanatoriu TBC astfel ca la data de 19 octombrie 1950 s-a incheiat actul de donatie, potrivit cu care Consiliul Economic al Manastirii a hotarat sa doneze imobilul si terenul aferent cu scopul de a fi folosit ca Sanatoriu TBC.
Prin procesul verbal incheiat la aceeasi data, in baza caruia s-a incheiat actul de donatie, Consiliul Economic al Manastirii ........ precizeaza ca se doneaza spre folosinta Ministerului Sanatatii ca Sanatoriu TBC ........ imobilul fostei ........ si terenul aferent.
Prin adresa nr. 125 din 23 octombrie 1950 emisa de Episcopia Dunarii de Jos se precizeaza expres ca in procesul verbal se va specifica faptul ca localul se da Comitetului Provizoriu Raional Tulcea spre folosinta cu scopul de a servi ca Sanatoriu TBC; fara dreptul de a-i schimba destinatia (pagina 11 dosar fond).
Donatia este un contract solemn si cu titlu gratuit, prin care una din parti numita donator, cu intentie liberara isi micsoreaza patrimoniul sau cu un drept real sau de creanta, marind patrimoniul celeilalte parti numita donatar, cu acelasi drept fara a urmari sa primeasca ceva in timp.
Rezulta din cele mentionate mai sus ca ceea ce caracterizeaza donatia este trecerea unei valori dintr-un patrimoniu in altul fara echivalent cu intentia de a face o donatie ( animus donandi ). Aceasta intentie concretizata in incheierea contractului in forma si conditiile prevazute imperativ de lege, justifica marirea unui patrimoniu in detrimentul altuia, constituind cauza ei.
Potrivit art. 813 Cod civil toate donatiile se fac prin act autentic. Deci, contractul produce efecte juridice numai daca consimtamantul ambelor parti este manifestat in forma autentica. Nerespectarea acestei forme se sanctioneaza cu nulitatea absoluta a contractului.
Cerinta formei autentice a contractului de donatie este prevazuta in mod imperativ sub sanctiunea nulitatii absolute, deci ad validitatem.
In speta, actul de donatie nici macar nu este semnat de ambele parti si nu imbraca forma autentica, fiind astfel lovit de nulitate absoluta.
Din toate inscrisurile depuse la dosar rezulta lipsa vointei de a dona intentia de a face o donatie ( animus donandi ).
Totul a inceput din luna aprilie cand Comitetul Provizoriu Judetean al Raionului Tulcea a inceput sa faca presiuni, solicitand Manastirii si Episcopiei Galatiului, sa cedeze imobilul in vederea folosirii acestuia ca sanatoriu TBC.
Actul este revocabil si pentru faptul ca donatia este una cu sarcini, astfel cum rezulta din cuprinsul actului, fiind facuta cu un scop determinant, acela ca imobilul sa fie folosit ca Sanatoriu TBC.
Fata de aceste considerente va admite actiunea, va constata nulitatea actului de Donatie incheiat la 19 octombrie 1950 si a Procesului - Verbal din data de 19 octombrie 1950 si va dispune repunerea partilor in situatia anterioara incheierii actului.
Cu referire la exceptia invocata de catre parata Consiliul Judetean Tulcea instanta urmeaza a o respinge avand in vedere ca imobilul este inventariat la aceasta parata, deci este detinatoarea imobilul.
Vor fi admise exceptiile lipsei calitatii procesuale pasive a paratei Primaria orasului Tulcea si Ministerului Sanatatii avand in vedere faptul ca aceste parate nu au avut niciodata detentia acestui imobil.
Si exceptia inadmisibilitatii invocata de catre paratul Ministerul Sanatatii urmeaza a fi respinsa avand in vedere faptul ca reclamanta Manastirea ........ poate introduce in instanta o actiune prin care sa solicite constatarea nulitatii actului de donatie.

Sursa: Portal.just.ro