Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Fond-Contencios administrativ - contestatie decizie desfacere contract de munca Sentinta civila nr. 152 din data de 02.02.2009
pronunțată de Tribunalul Tulcea


Dosar nr. 897/88/2008

R O M A N I A

TRIBUNALUL TULCEA
SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
SENTINTA CIVILA NR.152
Sedinta publica din data de 2 februarie 2009 Prin cererea inregistrata la Tribunalul Tulcea sub nr.1941/88/2007 reclamantul ....... a formulat contestatie impotriva deciziei de desfacere a contractului de munca nr.241 din 26.07.2007 emisa de Regia Nationala a Padurilor - Romsilva - Directia Silvica Tulcea, solicitand anularea acesteia ca nelegala si netemeinica si reintegrarea in functia avuta anterior,cu obligarea la plata drepturilor salariale ce i se cuvin pana la reintegrarea efectiva, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea contestatiei, contestatorul a aratat ca a functionat in calitate de padurar al Directiei Silvice Tulcea din anul 1972 initial la Ocolul Silvic ......, iar din anul 2004 la Ocolul Silvic ....... avand in supraveghere Cantonul 9 Zaclau.
S-a mai aratat ca in perioada martie - aprilie 2007 s-a efectuat un control de fond la cantonul supravegheat de contestator, urmare careia i s-a desfacut contractul de munca motivat de faptul ca datorita gestionarii neglijente si efectuarii unei paze necorespunzatoare, in canton s-au produs 255 delicte silvice cu un volum de 202,972 m.c.
S-a invocat exceptia tardivitatii emiterii deciziei intrucat angajatorul a aplicat sanctiunea disciplinara peste termenul legal de 30de zile calendaristice calculate de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare.
S-a mai solicitat sa se constate ca decizia in discutie este lovita de nulitate absoluta motivat de faptul ca pretinsa fapta nu a fost descrisa in mod corespunzator angajatorul neprecizand in ce consta aceasta, facand referire generica la un nr.de 255 delicte silvice situatie in care se afla in imposibilitatea formularii apararii.
In masura in care angajatorul prin delicte silvice a avut in vedere taieri ilegale de arbori in cantonul supravegheat de contestator, acesta a solicitat sa se constate ca in legatura cu astfel de fapte, si-a indeplinit intocmai sarcinile de serviciu in perioada 2004 - 2007 in cadrul Ocolului Silvic ...... identificand autorii si intocmind un nr.de aprox.200 procese -verbale de contraventie.
Prin sentinta civila nr.2399 din 19 dec.2007, tribunalul a respins contestatia, ca nefondata.
Impotriva acestei sentinte civile a declarat recurs contestatorul ......., criticand-o sub aspectul legalitatii, intrucat prin contestatie a invocat exceptia tardivitatii emiterii deciziei nr.241/26.07.2007, exceptie pusa in discutia partilor la termenul de judecata din 6.12.2007, asupra careia instanta a omis a se pronunta, iar prin solutionarea cauzei pe fond la acel termen i-a fost incalcat dreptul la aparare.
Prin decizia civila nr.173/24 martie 2008 Curtea de Apel Constanta a admis recursul, a casat sentinta atacata si a trimis cauza spre rejudecare primei instante.
Pentru a se pronunta astfel, prima instanta a retinut ca, prin contestatia introdusa pe rolul Tribunalului Tulcea contestatorul ....... a invocat exceptia tardivitatii emiterii deciziei de desfacere a contractului de munca nr.241/26.07.2007, exceptie pusa in discutia contradictorie a partilor la termenul de judecata din 06.12.2007, asupra careia instanta a aomis a se pronunta, statuand la data de 19.12.2007 in sensul respingerii contestatiei ca nefondata.
Procedand in acest fel, instanta de fo9nd s-a pronuntat pe altceva decat ceea ce i s-a cerut la termenul de judecata din 06.12.2007, ceea ce echivaleaza cu necercetarea fondului dreptului, fiind totodata incalcat principiul contradictorialitatii cu privire la dezbaterile de la acea data asupra contestatiei formulate de ........
Dupa casare cu trimitere spre rejudecare, cauza a fost inregistrata la Tribunalul Tulcea sub nr.897/88/2008.
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri, proba cu martori si proba cu expertiza tehnica specialitatea silvicultura.
La termenul cand s-a judecat cauza, contestatorul prin avocat a aratat ca intelege sa nu mai solicite reintegrarea in munca, motivat de faptul ca, s-a pensionat.
Examinand cauza, instanta retine urmatoarele:
Referitor la exceptia tardivitatii emiterii deciziei contestate se constata ca ea este nefondata.
Prin decizia nr.241/26.07.2007 s-a procedat la desfacerea disciplinara a contractului individual de munca al contestatorului, padurar in cadrul Ocolului Silvic ..... in temeiul art.100 lit."g" din Contractul colectiv de munca coroborat cu dospoz.art.48 alin.2 lit.g din OG nr.59/2000 privind Statutul Personalului Silvic aprobata si modificata prin Legea nr.247/2001.
S-a mentionat in cuprinsul deciziei contestate ca masura disciplinara a fost aplicata ca urmare a constatarii unor delicte silvice in cantonul nr.9 Zaclau, aflat in paza si gestiunea contestatorului, respectiv un nr.de 255 delicte silvice cu un volum de 202,972 mc. si o valoare de 28.455,48 Ron.
Se mai constata ca prin raportul inregistrat la Directia Silvica ....... sub nr.360/22.02.2007 intocmit de tehnicianul silvic ......, fila 45 din dosar, au fost sesizate anumite nereguli privind gestionarea masei lemnoase din Cantonul padurarului ........
Urmare acestui raport s-a dispus efectuarea unui control partial, control care s-a desfasurat in perioada 26-28 febr.2007 si a relevat existenta unui nr.de 253 delicte silvice pentru care nu au fost prezentate documente justificative si care au fost evidentiate in carnetul de inventariere, intocmit la 26.02.2007 si 28.02.2008 insusit de contestator.
Acest fapt este adus la cunostinta conducerii Directiei Silvice ....... cu raportul nr.464/12.03.2007 inregistrat sub nr.1256/16.03.2007 la Directia Silvica ......
Tinand seama de constatarile cuprinse in raport, precum si de propunerile de sanctionare facute, respectiv desfacerea disciplinara a contractului de munca a contestatorului, s-a facut aplicarea dispoz.art.49 alin.2 din Statutul personalului silvic coroborat cu art.18 din Ordinul nr.247/2002, potrivit cu care "in cazul abaterilor disciplinare pentru care se propun sanctiuni mentionate la art.48 alin.(2) lit.d,f,g consiliul de disciplina analizeaza faptele savarsite in vederea adoptarii dintre sanctiunile respective, astfel ca documentatia a fost comunicata spre analiza, dezbatere si propunere Consiliului de disciplina.
Finalizarea actiunilor desfasurate de catre Consiliul de disciplina s-a concretizat in raportul nr.2917/27.06.2007 care a fost comunicat conducerii, astfel cum prevede art.50 alin.3 din Statutul personalului silvic si art.22 alin.4 din Ordinul nr.247/2002 pentru ca pe baza propunerii acestui organism sa se aplice sanctiunea (art.53 alin.1 lit.b).
Decizia contestata nu a fost emisa tardiv, intrucat au fost respectate termenele prevazute de art.268 din Codul muncii, cat si cele prevazute de Legea nr.188/1999.
Sanctiunea disciplinara nu a fost aplicata peste termenul de prescriptie a raspunderii disciplinare de 6 luni, deoarece de la inregistrarea raportului nr.1256/16.03.2007 si pana la emiterea deciziei au trecut mai putin de 6 luni. Totodata a fost respectat si termenul de 30 de zile privind aplicarea sanctiunii disciplinare prin emiterea deciziei in forma scrisa. Momentul inceperii curgerii termenului este cel al inregistrarii contestatiei formulate de ....... (nr.88/22.06.2007). Acest moment este in concordanta cu prevederea art.24 alin.1 din Ordinul nr.274/2002, in acelasi sens fiind si art.52 alin.2 din Statutul personalului silvic.
Chiar in ipoteza in care se considera ca moment al inceperii termenului data raportului Consiliului de disciplina nr.2917/27.06.2007 se poate concluziona ca decizia este emisa in termenul legal de 30 de zile.
Decizia contestata a fost emisa si cu respectarea dispoz.art.77 alin.5 din Legea 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, potrivit cu care sanctiunile disciplinare se aplica in termen de cel mult 1 an de la data sesizarii comisiei de disciplina cu privire la savarsirea abaterii disciplinare, dar nu mai tarziu de 2 ani de la data savarsirii abaterii disciplinare.
Ori, din probele administrate in cauza a rezultat ca data savarsirii debitelor retinute in sarcina contestatorului este perioada ianuarie - februarie 2007.
Este neintemeiata si sustinerea potrivit cu care decizia contestata este lovita de nulitate deoarece fapta imputata nu a fost descrisa concret, intrucat din considerentele deciziei rezulta care este fapta imputata, respectiv constatarea delictelor silvice in cantonul 9 Zaclau, aflat in paza si gestiunea contestatorului, respectiv un nr.de 255 delicte silvice cu un volum de 202,972 mc. si o valoare de 28.455,48 Ron.
Faptul ca in decizia contestata nu sunt aratate in extenso abaterile retinute in sarcina contestatorului nu este de natura sa duca la concluzia ca decizia ar fi lovita de nulitate, intrucat abaterile au fost detaliate in cuprinsul actelor care au stat la baza emiterii deciziei, iar contestatorul a luat cunostinta despre acestea, in timpul cercetarii prealabile, fiind audiat.
Din probele administrate in cauza a rezultat si existenta faptei retinute in sarcina contestatorului, acesta facandu-se vinovat de savarsirea abaterii disciplinare abatere de o gravitate deosebita cu consecinte din punct de vedere material.
In nota explicativa data de contestator in cursul efectuarii cercetarii prealabile, acesta a recunosc ut implicarea in producerea anumitor delicte ca si incercarea acestuia de a ascunde producerea prejudiciului.
Prin savarsirea faptelor retinute in sarcina sa, contestatorul nu si-a indeplinit principala atributie stabilita prin Regulamentul pentru paza padurii si fisa postului, respectiv paza cantonului al carui tutelar era.
Expertiza efectuata in cauza a constatat existenta unor taieri ilegale de arbore in perioada ianuarie - februarie 2007, care desi nu sunt in numarul retinut, prin decizia de sanctionare, aceasta expertiza a fost efectuata la 2 ani de la constatarea savarsirii delictelor, iar zona a fost inundabila si vegetatia a crescut.
Fata de toate aceste considerente, urmeaza a respinge exceptia tardivitatii emiterii deciziei contestate, ca nefondata.
Urmeaza a respinge exceptia de nulitate absoluta a deciziei contestate pentru nedescrierea abaterilor, ca nefondata.
Urmeaza a respinge contestatia ca nefondata.

Sursa: Portal.just.ro