Dosar nr.4132/327/2008
DECIZIA PENALA NR.48
Sedinta publica din 20 martie 2009
Referitor la recursul declarat de petentul ... impotriva sentintei penale nr. 1112 din 14.10.2008 a Judecatoriei Tulcea, tribunalul retine urmatoarele:
La data de 29.08.2008, s-a inregistrat pe rolul Judecatoriei Tulcea, cu nr. 4132/327/2008, plangerea petentului ... formulata impotriva ordonantei de clasare din data de 08.07.2008, pronuntata in cauza nr. 1834/P/2005 privind savarsirea de catre A.N. a infractiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin.1 lit. a Cod penal s-a dispus in temeiul disp. art. 262 C. proc. penala raportat la art.11 pct.1 lit. a, cu referire la art.10 alin. 1 lit. e si art. 51 din Cod penal clasarea cauzei privind savarsirea de catre A.N. a infractiunii prevazute de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a Cod penal in dauna petentului.
In motivarea plangerii, petentul a aratat, in esenta, ca ordonanta nu face decat sa se pronunte in favoarea celor vinovati de faptele penale sesizate de catre el si in baza celor constatate de politisti se claseaza cauza deoarece conform art. 11 alin. 1 lit. a cu referire la art. 10 lit. e din Codul de procedura penala, nu exista invinuit in cauza iar "cei care au actionat erau in eroare cu privire la imprejurarea ca bunurile apartin petentului", "avand in vedere convingerea ca sunt proprietatea societatii comerciale". De asemenea mai arata petentul ca se face referire directa la persoanele care au actionat in vederea valorificarii bunurilor, insa aceste nu sunt mentionate in dosarul cauzei si mai ales in ordonanta parchetului, in vederea citarii acestora.
Prin sentinta penala nr. 1112/14.10.2008, Judecatoria Tulcea a respins plangerea formulata de petentul ..., ca nefondata.
Pentru a pronunta aceasta solutie instanta de fond a retinut urmatoarele:
La data de 15.06.2005 a fost inceputa urmarirea penala "in rem" fata de A.N. pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 208 - 209 C.pen. intrucat, in perioada ianuarie - martie 2005, au fost sustrase din incinta Fermei a II-a a SC ... S.A. un tractor si o remorca in stare de functionare. Aceste bunuri respectiv un tractor U650 si remorca apartineau petentului ....
Prin ordonanta nr.1834/P/2005 din 17 iunie 2008 Parchetul de pe langa Judecatoria Tulcea a adoptat solutia de clasare a cauzei privind savarsirea de A.N. a infractiunii prevazute de art.208-209 C.pen. in dauna partii vatamate ....
La data de 30 iulie 2008, in termen legal, potrivit art.278 Cod procedura penala, petentul ... a formulat plangere impotriva acelei solutii, iar prin ordonanta primului procuror nr. 285/II/2/2008 din data de 06.08.2008 s-a dispus respingerea ca neintemeiata a plangerii impotriva ordonantei din data de 08.07.2008.
In cauza s-a dispus clasarea intrucat s-a constatat ca, din eroare aceste bunuri, alaturi de altele apartinand S.C. ... S.A., au fost valorificate la centrele de achizitie a fierului vechi.
A mai retinut prima instanta ca din actele premergatoare efectuate in cauza a reiesit ca, desi petentul folosea utilajele la lucrari in interesul sau, acestea stationau in permanenta la locul sau de munca. Dupa ce in anul 2002 petentul a plecat intr-o alta localitate, cu ocazia schimbarii locului de munca, tractorul si remorca care erau in stare de nefunctionare au ramas in incinta S.C. ...S.A., in camp langa locatia paznicului. Apoi, au fost descompletate iar noua conducere a S.C. ... S.A., a dispus ca toate utilajele agricole nefunctionale si defecte sa fie ridicate si valorificate ca fier vechi.
In aceasta situatie cei care au actionat erau in eroare cu privire la imprejurarea ca bunurile apartin petentului, avand convingerea ca sunt proprietatea societatii comerciale. Astfel ca ordonanta procurorului de clasare este legala si temeinica iar plangerea neintemeiata, motiv pentru care in temeiul disp. art.278 C.proc.pen. s-a dispus respingerea ca neintemeiata a plangerii impotriva ordonantei din data de 08.07.2008.
A mai constatat judecatorul fondului ca din declaratia petentului(fila 14-15-16 din dosarul de urmarire penala) rezulta ca a dat dovada de delasare, lasand "in grija" sefului de ferma, tractorul si remorca, parcata in incinta fermei nr.2, dar tot el arata ca seful de ferma s-a schimbat, la fel si paznicul, iar cei ce au venit ulterior ca sefi sau ca paznici, nu au cunoscut apartenenta celor doua utilaje, considerand pe buna dreptate ca ele apartine fermei 2 ....
Aceste aspecte sunt confirmate si de ... si ..., care arata ca toate utilajele, tractoare, remorci, descompletate, au fost predate la fier vechi, ca fiind ale fermei.
Un alt martor ..., arata ca tractorul apartinand petentului a fost abandonat, defect si dezmembrat, mai multi ani, iar in final ar fi fost vandut chiar de petent unui anume ..., iar din fosta ferma nu a mai ramas nimic, aceasta fiind parasita si ramasa fara paza.
Tot in sprijinul celor afirmate vine si declaratia lui ..., care a fost numit director economic al fermei, incepand cu anul 2004, si principala sa activitate a fost aceea de a scapa de tot ce inseamna fier vechi, din curtea fermei.
Impotriva acestei hotarari, in termen legal a decoarat recurs petentul ...
In motivarea recursului acesta a aratat ca persoanele care au actionat in vederea sustragerii bunurile sale trebuiau audiate in speta si cel putin citate in plangerea sustinuta la Judecatoria Tulcea si ca nu exista nici un fel de motivatie in sustinerile parchetului precum ca, "cei care au actionat erau in eroare cu privire la imprejurarea ca bunurile ar fi apartinut petentului" "avand convingerea ca sunt in proprietatea societatii comerciale" si considera ca aceste sustineri nu sunt de natura decat sa agraveze fenomenul infractional, autorii unor infractiuni atat de grave nefiind trasi la raspundere.
Analizand recursul prin prisma motivelor invocate, tribunalul constata ca acesta este fondat pentru urmatoarele considerente :
Astfel, se constata ca in mod gresit s-a dispus clasare cauzei pentru savarsirea de catre AN a faptei de furt in dauna petentului .....
Se retine ca nu poate fi dispusa solutia de clasare in temeiul art. 10 lit. e Cod pr. penala deoarece clasarea presupune prin ea insasi lipsa invinuitului sau inculpatului.
In situatia in care nu exista invinuit in cauza nu se poate aprecia ca autorul a savarsit o fapta in conditiile existentei unei cauze care inlatura caracterul penal al faptei respectiv eroarea de fapt.
Tribunalul mai retine ca ridicarea utilajelor apartinand petentului s-a facut din dispozitia noului director al S.C. ... S.A. ..., astfel incat se impunea cercetarea acestuia pentru infractiunea prevazuta de art. 25 Cod penal raportat la art.208 al. 1 - 209 al. 1 Cod penal.
Abia in urma acestor cercetari organele de urmarire penala vor putea constata daca acesta a actionat cu vinovatie ori s-a aflat in eroare de fapt cu privire la proprietarul bunurilor vandute la fier vechi.
Totodata se impune ca in cursul urmariri penale sa fie identificate si persoanele care au ridicat si au valorificat la centrul de fier vechi bunurile petentului.
Avand in vedere cele expuse, urmeaza sa fie admis recursul declarat de petentul ....
In consecinta, va fi casata in totalitate sentinta penala nr. 1112 din 14 octombrie 2008 a Judecatoriei Tulcea si rejudecand, va fi admisa plangerea.
Urmeaza ca in baza art. 2781 alin. 8 lit. b Cod pr. penala, sa fie desfiintata in totalitate ordonanta de clasare nr. 1834/P/2005 a Parchetului de pe langa Judecatoria Tulcea si trimisa cauza la procuror in vederea inceperii urmaririi penale fata de ... cu privire la savarsirea infractiunii prevazuta de art. 25 Cod penal raportat la art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a Cod penal.
plangerea impotriva ordonantei procurorului
Decizie nr. 48 din data de 20.03.2009
pronunțată de Tribunalul Tulcea
Sursa: Portal.just.ro