Dosar nr. 408/88/2009
60/2009 js LDP
R O M A N I A
TRIBUNALUL TULCEA
SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
SENTINTA CIVILA Nr. 496
Sedinta publica de la 20 Martie 2009
Completul compus din:
JUDECATOR-SINDIC:
JUDECATORUL SINDIC:
Asupra cauzei de fata:
Prin cererea adresata acestei instante la data de 02 martie 2009 si inregistrata sub nr. 408/88/2009 si la judecatorul sindic sub nr. 60/2009, debitoarea SC ........ S.R.L. TULCEA ,prin Cabinet Individual de Insolventa ........., desemnat prin Incheierea nr. 3254/06.12.2007 a judecatorului delegat la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Tulcea, a solicitat intrarea in faliment prin procedura simplificata.
In motivarea cererii, lichidatorul a aratat ca debitoarea datoreaza catre D.G.F.P. Tulcea suma de 3396 lei.
Lichidatorul isi intemeiaza cererea pe dispozitiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, potrivit carora "debitorul aflat in stare de insolventa este obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozitiilor prezentei legi, in termen de maximum 30 zile de la aparitia starii de insolventa".
Avand in vedere ca societatea nu si-a achitat datoriile catre bugetul de stat, lichidatorul a inteles sa solicite deschiderea procedurii insolventei in forma simplificata, in temeiul Legii 85/2006. De asemenea, lichidatorul a solicitat exceptarea de la desemnarea sa in calitate de lichidator al acestei societati.
In dovedirea cererii, au fost depuse, in copie, la dosar urmatoarele acte: incheierea nr. 3254/06.12.2007 a judecatorului delegat la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Tulcea, notificarile nr. 1707/06.03.2008, nr. 1708/06.03.2008, nr. 1730/03.04.2008, nr. 1792/02.06.2008, nr. 1878/16.10.2008, extras a cererii de chemare in judecata din 17.07.2008, adresa nr. 14508/05.11.2008 a D.G.F.P. Tulcea, bilant contabil incheiat la 31.12.2006.
Examinand cererea, in raport de probele administrate judecatorul sindic retine ca S.C. ............ S.R.L. TULCEA, jud. Tulcea a fost dizolvata, in temeiul art. 237 alin. (1) lit. (b) din Lg. 85/2006, prin Sentinta Civila nr. 1398/19.06.2008 a Tribunalului Tulcea.
Conform art. 271 din Lg. 31/1991, in cazul in care societatea aflata in lichidare este in stare de insolventa, lichidatorul este obligat sa ceara deschiderea procedurii insolventei.
Art. 3 alin. 1 pct. 1 din Lg. 85/2006 defineste insolventa ca fiind acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile.
Cum din inscrisurile aflate la dispozitia lichidatorului a rezultat ca societatea nu dispune de fonduri banesti pentru achitarea creantelor exigibile, aceasta se afla in stare de insolventa.
Asa fiind, avand in vedere cele prezentate judecatorul sindic, urmeaza a admite cererea lichidatorului Cabinet Individual de Insolventa ........... si va dispune intrarea societatii debitoare in procedura falimentului si va fi desemnat in calitate de lichidator Cabinet Individual de Insolventa .............. Babadag, jud. Tulcea, care va exercita atributiile prev.la art.24 si 25 din Lg.85/2006 si pe cele care ii vor fi stabilite de judecatorul sindic.
Urmeaza a stabili pentru lichidator o remuneratie fixa in cuantum de 1400 lei RON pentru activitatea premergatoare efectuarii lichidarii si o remuneratie in procent de 5 % din fondurile obtinute din lichidarea bunurilor din averea debitoarei precum si din recuperarea de creante.
In temeiul art.47 alin.4 din lege, se va constata incetarea de drept a dreptului de administrare al debitoarei, urmand a se dispune interzicerea instrainarilor de parti sociale sau de interes ori a actiunilor detinute de debitoare, de catre administratorii acesteia, fara acordul judecatorului sindic; obligarea debitorului sa puna la dispozitia lichidatorului toate informatiile cerute de acesta, precum si toate informatiile apreciate ca necesare cu privire la activitatea si averea sa, precum si lista cuprinzand platile si transferurile patrimoniale facute in cele 120 zile anterioare deschiderii procedurii; obligarea tuturor bancilor la care debitoarea are disponibil in conturi sa nu dispuna de acestea fara un ordin al lichidatorului; obligarea debitorului sa depuna la dosarul cauzei actele si informatiile prev.de art.28 alin.1.
Se va fixa termen pentru depunerea de catre lichidator a raportului asupra cauzelor si imprejurarilor care au condus la aparitia insolventei debitoarei prev.de art.59 alin.1 din lege la data de 08 mai 2009.
Fata de dispozitiile art.33 alin.7 raportat la art.108 si 109 din Lg.85/2006, se va dispune ca lichidatorul sa notifice conform codului de procedura civila intrarea in faliment tuturor creditorilor, debitoarei si Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Tulcea, pentru efectuarea mentiunii, notificare ce va cuprinde si urmatoarele termene: termenul limita pentru inregistrarea cererii de admitere a creantei asupra averii debitoarei la 08 mai 2009, termenul de verificare a creantelor intocmire, afisare si comunicare a tabelului preliminar de creante la 25 mai 2009, termenul de depunere a contestatiilor la data de 28 mai 2009, termenul de definitivare a tabelului consolidat creantelor la 08 iunie 2009, iar prima adunare a creditorilor va avea loc la data de 29 mai 2009, ora 11,00.