Decizie de sanctionare disciplinara. Stabilirea supraconsumului de motorina.
Supraconsumul de motorina, retinut in sarcina contestatorului prin decizia contestata, a fost raportat la un consum normat de combustibil, in conditiile in care Normele ICPTT/1977, care il prevedeau, nu mai sunt in vigoare, consumul normat fiind inlocuit, incepand cu luna noiembrie 2004, cu un calcul realizat conform inregistrarilor instalatiei ICL, care masoara atat cantitatea de motorina consumata de catre locomotiva, cat si nivelul motorinei existent la un moment dat in rezervor.
Decizie nr. 1951R din 27 Martie 2009
Prin sentinta civila nr.2244 din 11.06.2008, pronuntata de Tribunalul Teleorman a fost admisa contestatia formulata de contestatorul RG, in contradictoriu cu intimata Societatea Nationala de Transport Feroviar CFR Marfa SA si a fost anulata decizia de sanctionare nr.xxxx/10.01.2008, emisa de intimata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut ca, prin decizia de sanctionare, contestatorul incadrat in functia de mecanic este sanctionat cu suspendarea contractului individual de munca pe o perioada de 10 (zece) zile lucratoare.
S-a mai retinut in sarcina un consum pe M.D. de 486,1 kg motorina si o scadere a nivelului de motorina din rezervorul principal de 563 kg motorina, rezultand astfel un supraconsum de 76,9 kg motorina.
In drept, s-a retinut de catre intimata ca au fost incalcate prevederile instructiei de serviciu nr.201/2007 art.11 pct.c) privind obligatiile personalului de locomotiva de a utiliza corespunzator combustibilul si lubrefiantii folositi pentru remorcarea trenurilor, respectiv, pentru manevra si art.27 lit.b din Regulamentul Intern al CFR Marfa privind obligatia de a respecta disciplina muncii.
Apararile formulate de catre contestator in timpul cercetarii disciplinare au fost inlaturate de catre intimata, ca neintemeiate, deoarece nu sunt justificate in mod legal.
S-a contestat in cauza modalitatea de inregistrare a consumului de combustibil pentru locomotive, instalatie, care, sustine contestatorul, nu este omologata metrologic si care nu are efectuate modificari metrologice, situatie in care indica un consum oscilant in functie de denivelarile pe care le are calea ferata.
Perioada pe care s-a constatat un supraconsum de motorina in sarcina contestatorului, este 24/25.09.2007, orele 09,48 - 01,01, acest consum fiind de 76,9 kg motorina.
Instanta de fond a apreciat ca acest supraconsum de motorina, retinut in sarcina contestatorului de catre intimata, nu a fost raportat la un consum normat de combustibil; cu actele depuse intimata nefacand dovada cantitatii reale de combustibil care trebuia consumata de mecanicul de locomotiva in perioada verificata - 24/25.09.2007, orele 09,48 - 01,01.
De asemenea,s-a retinut ca intimata nu face dovada faptului ca mecanicul de locomotiva, contestatorul, a mai savarsit astfel de abateri, respectiv conducerea neeconomicoasa a trenului si la alte date, asa cum sustine, in actele care au stat la baza emiterii deciziei de sanctionare.
S-a constatat ca analiza consumurilor de combustibil pe perioade scurte nu caracterizeaza o evidenta concludenta a consumului de combustibil imputat contestatorului, in lipsa unei raportari la un consum normat.
Impotriva acestei hotarari, a declarat recurs, in termenul legal, intimata Societatea Nationala de Transport Feroviar CFR Marfa. In motivarea recursului, intemeiat in drept pe dispozitiile art.304 pct.8 si 9 C.pr.civ., recurenta a aratat, referitor la consumul normat de motorina, ca acesta era prevazut in Normele ICPTT/1977, norme care nu mai sunt in vigoare, fiind inlocuite cu instalatia ICL, care masoara atat cantitatea de motorina consumata de catre locomotiva, cat si nivelul motorinei existent la un moment dat in rezervor.
Astfel, conform diagramei la locomotiva DA 752 in data de 24.09.2007 la ora 09.48, cantitatea de motorina din rezervorul locomotivei este de 991 kg, potrivit cursorului nr.1, iar la ora 01.01 din data de 25.09.2007, cantitatea este de 428 kg, rezultand astfel o diferenta de 563 kg.
Intre cursoare se indica consumul efectiv de motorina al motorului Diesel (MD), care este de 486,1 kg.
Instalatia ICL indica atat consumul efectiv al locomotivei, in cazul de fata fiind vorba de 486,1 kg, cat si nivelul motorinei in rezervor la un moment dat, in speta atat la intrarea in tura 991 kg cat si la iesirea din tura 428 kg.
Supraconsumul de motorina se bazeaza pe diferenta dintre cantitatea de motorina aratata a fi prezenta in rezervor la un moment dat, la intrarea din tura si iesirea din tura, respectiv 563 si consumul efectiv al locomotivei inregistrat de catre instalatia ICL,| respectiv 486,1 rezultand un supraconsum de 76,9.
Referitor la un alt aspect retinut de catre instanta de fond si invocat de catre contestator, si anume acela ca instalatia de inregistrare a consumului de combustibil nu este omologata metrologic si nu are efectuate modificari metrologice, recurenta a precizat ca instalatia ICL este omologata, dupa cum reiese din Certificatul de Omologare Tehnica Feroviara, seria OT nr.383/2003, valabil pana la data de 01.07.2008 si Certificatul Aprobare de model nr.106/25.06.2007, emis de catre Biroul Roman de Metrologie Legala, valabil pana la data de 25.06.2012.
Diferenta aparenta de combustibil sau pretinsul consum oscilant nu are niciun suport probational tehnic si nu are corespondenta in inregistrarea grafica, a diagramei, deoarece softul (programul) instalatiei ICL este conceput de asemenea maniera incat realizeaza o mediere (o normalizare) intre varfurile maxime si minime ale indicatiilor displayului, inlaturand orice diferenta de nivel inregistrata de instalatia ICL ca urmare a deosebirilor dintre planeitatea si neplaneitatea caii ferate.
Citirea si interpretarea datelor culese si stocate in memoria instalatiei ICL se efectueaza in anumite conditii stricte, conform regulilor stabilite in Manualul de utilizare a ICL, iar cursorul care indica timpul se pozitioneaza cand motorul diesel (MD) este oprit, datele obtinute din instalatie fiind preluate pe suport informatic si prelucrate ulterior cu ajutorul unui program de calculator, tocmai pentru a inlatura eventualele erori care ar putea aparea.
De asemenea, recurenta a aratat ca mecanicii de locomotiva aveau obligatia sa prezinte conducerii Depoului o instiintare privind neregulile observate, insa contestatorul, desi pretinde ca a observat nereguli in functionarea instalatiei ICL, nu a intocmit niciun raport de eveniment, contrar obligatiilor de serviciu, avand in vedere prevederile art.9 (1) lit.i) din Instructia de serviciu nr.201/2007 privind obligatiile personalului de locomotiva, in care se arata ca trebuie "sa intocmeasca raport de eveniment in cazurile prevazute in reglementarile specifice in vigoare, precum si in toate situatiile in care este necesar sa aduca la cunostinta conducerii unitatii de tractiune problemele aparute in circulatia trenului".
Recurenta a depus la dosar copia raportului de expertiza tehnica extrajudiciara, efectuata intr-o speta similara, precum si copia deciziei de sanctionare nr.xxxxx/10.10.2007.
Examinand sentinta atacata, prin prisma criticilor invocate si tinand seama de dispozitiile art.3041 C.pr.civ., Curtea constata ca recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi aratate in continuare:
Instanta de fond retine in mod gresit ca supraconsumul de motorina, retinut in sarcina contestatorului prin decizia contestata, nu a fost raportat la un consum normat de combustibil, in conditiile in care Normele ICPTT/1977, care il prevedeau, nu mai sunt in vigoare, consumul normat fiind inlocuit, incepand cu luna noiembrie 2004, cu un calcul realizat conform inregistrarilor instalatiei ICL, care masoara atat cantitatea de motorina consumata de catre locomotiva, cat si nivelul motorinei existent la un moment dat in rezervor.
Asa cum rezulta din inscrisurile depuse la dosarul primei instante, respectiv Certificatul de Omologare Tehnica Feroviara, seria OT nr.383/2003, valabil pana la data de 01.07.2008, si Certificatul Aprobare de model nr.106/25.06.2007, emis de catre Biroul Roman de Metrologie Legala, valabil pana la data de 25.06.2012, instalatia ICL este omologata, sustinerile intimatului-contestator, privind neregulile observate in functionarea instalatiei ICL, fiind simple afirmatii, lipsite de orice suport probator.
De altfel, anterior aplicarii sanctiunii disciplinare, intimatul-contestator nu a incunostintat conducerea Depoului cu privire la eventualele neregulile observate, nu a intocmit niciun raport de eveniment, desi, potrivit regulamentului intern, raspunde de utilizarea corespunzatoare a combustibilului folosit pentru remorcarea trenurilor si pentru manevra.
In fine, Curtea are in vedere si imprejurarea ca intimatul a mai fost sanctionat disciplinar pentru utilizarea necorespunzatoare a combustibilului de locomotiva, respectiv pentru supraconsum de motorina, prin decizia nr.631/10.10.2007, fiind dovedit caracterul repetat al abaterilor disciplinare savarsite de acesta.
Drept consecinta, vazand si dispozitiile art.312 C.pr.civ., Curtea va admite recursul, va modifica in tot sentinta recurata si va respinge contestatia ca neintemeiata.