Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Actiune in anulare dispozitie primar . Spor de dificultate pentru membrii consiliului de fond funciar . Legalitatea cererii Sentinta civila nr. 601 din data de 08.04.2013
pronunțată de Tribunalul Teleorman

Conform art II alin. 1) din Legea nr. 263/2006, sporul de dificultate de pana la 50% din salariile de incadrare se acorda pe o perioada determinata de un an , nefiind reglementata posibitatatea acordarii acestui spor pe toati perioada de functionare a comisiilor de fond funciar. Prin cererea de chemare in judecata inregistrata la Tribunalul Teleorman - Sectia Conflicte de Munca Asigurari Sociale si Contencios Administrativ Fiscal sub nr.468/87/2013 din 23.01.2013 reclamantul Prefectul Judetului Teleorman in contradictoriu cu paratii Primarul comunei Sirbeni, si altii, a solicitat pronuntarea unei hotarari prin care sa se dispuna anularea Dispozitiei nr.164/28.12.2012 emisa de Primarul comunei Sirbeni.
In motivare, reclamantul arata ca dispozitia a carei anulare o solicita este emisa cu incalcarea prevederilor legii nr.263/2006, art.II alin.1 si OUG nr.136/2006 - art.III. Prin aceste articole, legiuitorul a stabilit ca acordarea sporului de dificultate pentru implicarea si aplicarea legilor fondului funciar se face inlauntrul unor perioade determinate, respectiv inlauntrul perioadei cuprinsa intre 3 iulie 2006 - 3 iulie 2007 pentru persoanele prevazute la art.II alin.1 din Legea nr.263/20.06.2006 iar pentru persoanele prevazute la art.1 din OUG nr.136/2006, inlauntrul perioadei cuprinsa intre 28.12.2006 - 28.12.2007.
Reclamantul sustine ca perioada reglementata de art.II alin.1 din Legea nr.263/2006 republicata cu modificari si completari este cuprinsa intre 03.07.2006 - 03.07.2007, ceea ce presupune ca aceasta perioada se instituie pe doi ani bugetari diferiti si tocmai datorita acestui aspect legiuitorul a dispus ca stabilirea salariatilor care beneficiaza de sporul de dificultate sa se faca anual intrucat la stabilirea acestui drept se au in vedere fondurile alocate pentru plata salariilor, acest aspect rezultand in mod clar din expresia "in limita fondurilor alocate pentru plata salariatilor:"
Cele doua prevederi legale care reglementeaza perioada inlauntrul careia se acorda sporul de dificultate pentru implicarea in aplicarea prevederilor legilor fondului funciar sunt norme cu caracter temporar in sensul dispozitiilor art.55 alin.3 din legea nr.24/2000.
Prevederea din Legea nr.263/2006 conform careia "stabilirea salariatilor care beneficiaza de acest drept si cuantumul sporului ce se acorda se face anual de catre conducatorul institutiei, sustine reclamantul ca nu este de natura sa fie interpretata in sensul ca sporul se acorda an de an pe durata existentei comisiei de aplicare a legilor fondului funciar ca fiind vorba de 2 ani bugetari diferiti (03.07.2006 - 03.07.2007), stabilirea salariatilor se face pentru fiecare an in parte, dar cu respectarea termenului de acordare a sporului.
In conditiile in care perioada reglementata de legiuitor pentru acordarea sporului de dificultate pentru implementarea in aplicarea legilor fondului funciar a expirat, nu mai exista temei legal pentru a emite in prezent un act administrativ similar celui a carui anulare se solicita.
Reclamantul si-a intemeiat cererea de chemare in judecata pe dispozitiile legii nr.340/2004, Legea nr.554/2004; Legea nr.215/2001, Legea nr.263/2006, OUG nr.136/2006, Legea nr.24/2000, Legea nr.18/1991.
Au fost anexate cererii de chemare in judecata in xerocopie Dispozitia nr.164 din 28 decembrie 2012 emisa de primarul comunei Sirbeni si Ordin nr. 402 din 07.10.2012 emis de Prefectul judetului Teleorman.
La 11.03.2013 este primita la dosar Dispozitia nr.24 din 05 februarie 2013 emisa de Primarul comunei Sirbeni,dispozitie prin care revoca dispozitia contestata in aceasta cauza..
INSTANTA analizand actele si lucrarile dosarului si dispozitiile legale aplicabile in cauza de fata, constata si retine:
Prin Dispozitia nr. 164 din 28 decembrie 2012 Primarul comunei Sirbeni stabileste, incepand cu data acestei dispozitii, acordarea sporului de dificultate in procent de 40% din salariul de incadrare consilierului juridic si secretarului comunei Sirbeni..Pentru specialistul in cadastru general stabileste sporul lunar de dificultate de 20% din salariul lunar de incadrare. Retine emitentul actului administrativ ca acesia sunt salariati direct implicati in aplicarea legilor fondului funciar, membri in comisia locala de fond funciar Sirbeni, constituita in baza art. 12 din Legea nr.18/1991a fondului funciar republicata cu modificari si completari(art.1).
Cu aceeasi data a emiterii dispozitiei, primarul beneficiaza de un spor lunar de dificultate de 40% din salariul de incadrare iar viceprimarul comunei beneficiaza de un spor lunar de dificultate de 20% din salariul de incadrare fiind persoane implicate in mod direct in aplicarea legilor fondului funciar, membri in comisia de fond funciar Sirbeni constituita in baza art.12 din Legea nr.18/1991 a fondului funciar republicata cu modificari si completari(art.2).
Dispozitia contestata a fost emisa in temeiul art. II alin. din Legea nr. 263/2006 ,art.II din OUG nr. 136/2006- OUG nr 209/2005, Ordinul Prefectului judetului Teleorman nr.402/02 octombrie 2012, art.2 si art. 5 din Regulamentul privind procedura de constituire,atributiile si functionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor aprobat prin HG nr. 890/2005, art. 63 alin. 1 lit. d si art.5 lit.a din Legea nr. 215/2001, ,art.63 alin.1 lit.c si alin.4 lit.a din Legea nr.215/2001.
Art. II alin. 1 din Legea nr. 263/2006 prevede ca salariatii institutiilor publice implicati in mod direct in aplicarea legilor fondului funciar , membrii in comisiile constituite in baza art. 12 din Legea nr. 18/1991 republicata , cu modificari si completari ,beneficiaza de un spor lunar de dificultate de pana la 50 % din salariul lunar de incadrare pe o perioada de un an , de la data intrarii in vigoare a acestei legi.
OUG nr.136/2006 stabileste la art.II ca sporul de dificultate prevazut la art.I se asigura din bugetele administratiei publice centrale sau locale la nivelul carora sunt alese sau numite persoanele respective si se acorda pe o perioada de un an, calculata cu incepere de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.
Din continutul Legii nr.263/2006 pentru aplicarea OUG nr.209/2005 pentru modificarea si completarea unor acte normative in domeniul proprietatii, rezulta ca acest spor de dificultate de pana 50% din salariul de incadrare se acorda pe o perioada de un an de la data intrarii in vigoare a legii si numai in mod exceptional in perioada imediat urmatoare si nu sine die. Legea nr.330/2009 si a anexelor III si IV din aceasta , in nici unul din texte nu face vorbire expres despre sporul de dificultate acordat pentru aplicarea prevederilor Legii nr.18/1991. Altfel, ar insemna a se da o interpretare eronata dispozitiilor legiuitorului care a avut in vedere sa acorde celor indreptatiti in primul an de la aplicarea Legii nr.263/2006 un spor de dificultate de pana la 50% iar ulterior in perioada imediat urmatoare numai cand se justifica si pentru o activitate sustinuta.
Pe de alta parte dupa aproximativ 19 ani de la intrarea in vigoare a Legii fondului funciar si avand in vedere activitatea sporadica ce se desfasoara in prezent, acest spor de pana la jumatate din salariul de incadrare nu se mai justifica si nu incurajeaza procesul de finalizare a fondului funciar.
Stabilirea salariatilor care beneficiaza de acest drept si a cuantumului sporului ce se acorda , se face anual de catre conducatorul institutiei implicata in aplicarea dispozitiilor legale privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra proprietatii funciare , in limita fondurilor alocate pentru plata salariilor .
Comisia constituita in baza art. 12 din Legea nr. 18/1991 nu a fost desfiintata prin ordin al prefectului si cu privire la activitatea desfasurata de aceasta in indeplinirea atributiilor prevazute de H.G. nr. 890/2005 exista prezumtia ca desfasoara activitate permanent.
Totusi legiuitorul impune ca anual cuantumul sporului de dificultate acordat membrilor comisiei sa fie stabilit in functie de fondurile alocate pentru plata salariilor, precum si de nominalizarea salariatilor care beneficiaza de acest drept .
Aceste conditii au fost impuse de legiuitor tocmai pentru a determina o analiza a volumului de activitate al comisiei , anual , care sa justifice sau nu prelungirea pentru inca o perioada de un an a activitatii comisiei de fond funciar.
Din inscrisurile depuse la dosar rezulta ca stabilirea membrilor comisiei si acordarea sporului de dificultate lunar la salariul de baza se face din oficiu de la o perioada la alta , prin invocarea textelor de lege care contin reglementari cu caracter general privind infiintarea comisiei de fond funciar , fara o analiza efectiva a activitatii desfasurata de comisia de fond funciar , o analiza comparativa privind incarcatura activitatii acesteia prin raportare la perioada anterioara , prezentarea motivelor care sa determine atat cuantificarea sporului de dificultate cat si numarul membrilor comisiei de fond funciar, situatii care sa justifice incadrarea intr-un anumit procent a sporului acordat.
La 11.03.2013 paratul depune la dosar Dispozitia nr. 24/05 februarie 2013 prin care Primarul comunei Sirbeni revoca Dispozitia nr. 164/28 decembrie 2012 contestata in aceasta cauza. Instanta constata ca Dispozitia nr. 164/28 decembrie 2012 contestata in aceasta cauza a produs efecte de la data emiterii acesteia astfel ca institutia revocarii nu mai poate fi retinuta in cauza.
Fata de considerentele de fapt si de drept mai sus expuse , actiunea formulata de reclamant conform art. 3 si art.18 din Legea nr. 554 /2004 este intemeiata si urmeaza a fi admisa cu consecinta anularii Dispozitiei nr.164 din 28 decembrie 2012 emisa de Primarul comunei Sirbeni.

Sursa: Portal.just.ro