Suma stabilita in valuta ce reprezinta prestatia angajatorului, nu constituie "diurna", ci parte din drepturile salariale, stabilite in valuta, conform legislatiei in vigoare.
Decizia civila nr.7918/R din 10.02.2009
Suma stabilita in valuta ce reprezinta prestatia angajatorului, nu constituie "diurna", prin excelenta indemnizatie zilnica necesara acoperirii cheltuielilor deplasarii, ci parte din drepturile salariale, stabilita in valuta, conform legislatiei in vigoare (HG nr. 127/1991), contractului colectiv de munca la nivelul ramurii constructii, pe anii 1997-1998, atestata ca atare si de contractul de munca inregistrat la Ministerul Muncii din Maroc.
Nu se poate sustine cu temei ca un contract valabil incheiat si atestat prin inscris nu produce efectele stipulate in cuprinsul sau, nefiind valid nici argumentul potrivit caruia intre parti nu pot exista doua contracte pentru aceeasi perioada, intrucat in speta, astfel cum s-a aratat, a existat un singur contract, in sens de "negotium", acesta fiind imbracat in mai multe forme juridice ("instrumentum"), ceea ce nu-i afecteaza unicitatea, de vreme ce clauzele sunt aceleasi pe fondul drepturilor si obligatiilor partilor.
Nici faptul verificarii de catre organismele de control din domeniul legislatiei muncii a contractului individual de munca si actului aditional la acesta nu constituie un argument pentru posibilitatea aplicarii de sporuri la "diurna", instanta avand posibilitatea, chiar obligatia de a face propriile aprecieri cu privire la vointa reala a partilor si natura juridica a prestatiilor partilor contractante, dincolo de sensul literal al termenilor folositi.
art. 9 alin. 1 din HG nr. 127/1991
Parata a fost obligata sa elibereze reclamantului adeverinta privind echivalentul in lei al drepturilor salariale in valuta de care a beneficiat in perioada detasarii la Filiala C Maroc: 23.01.1997-24.12.1998,
In considerente a retinut ca reclamantul a fost detasat, incepand cu data de 23.01.1997, la SC C SA, urmand sa-si desfasoare activitatea la o filiala din Maroc a SC C SA.
Din contractul de munca incheiat intre SC C SA si reclamant s-a stabilit ca durata detasarii sa fie de un an si s-a convenit posibilitatea prelungirii contractului prin acordul scris al partilor.
Prin contractul de munca incheiat intre reclamant si parata-societatea cesionara, s-a stabilit ca drepturile salariale aferente meseriei de mecanic explorator utilaje sunt: un salariu brut in tara de 300.000 lei plus sporul de vechime in munca; o diurna lunara de 550 USD.
Instanta a apreciat ca partile in mod gresit au prevazut in contract ca drepturile banesti stabilite in valuta reprezinta "diurna" cand, in realitate aceasta suma reprezinta salariul in valuta negociat de parti si pe care reclamantul l-a incasat in strainatate pentru urmatoarele considerente:
Prin esenta, "diurna" reprezinta o indemnizatie platita in perioada detasarii, zilnic, pentru acoperirea cheltuielilor de intretinere suplimentare.
Diurna este fixa, stabilita zilnic si face parte din cheltuielile de detasare care, alaturi de cheltuielile de transport si cazare, nu intra in notiunea de salariu.
Or, din contractul de munca incheiat intre parti rezulta ca suma de 550 USD a fost stabilita lunar si nu pentru o zi.
Mai mult, prin actul aditional la contractul sus-mentionat, partile au stabilit modificarea clauzei cuprinse in art. 3 din contract referitoare la salarizare, aratand ca: "la diurna de mai sus se pot acorda sporurile de conditii deosebit de grele de munca, aprobate de societate numai pentru perioadele efective de exercitare a atributiilor de serviciu".
Or, este cunoscut sa sporurile salariale se calculeaza la salariu, si nu la diurna, ce reprezinta, asa cum a mentionat anterior, o indemnizatie zilnica pentru cheltuielile de hrana si intretinere.
Legislatia in vigoare pe perioada cat reclamantul a fost detasat in Maroc art. 9 alin. 1 din HG nr. 127/1991, art. 104 alin.1 din CCM la nivelul ramurii constructii pe anii 1997- 1998 permitea negocierea salariului in valuta, precum si plata unei parti din salariu in tara, in lei. Ca regula generala, detasatul isi pastreaza pe durata detasarii drepturile salariale avute la angajatorul precedent ( potrivit dispozitiile art. 67 alin. 1 din Codul muncii anterior) insa, conform alin. 2 al art. 67, atunci cand detasarea se face la o munca pentru care este stabilit un salariu mai mare, persoana detasata are dreptul la acest salariu, in conditiile prevazute de lege, or, actele normative la care s-a facut referire anterior, permiteau negocierea unui salariu in valuta, cum s-a intamplat in speta.
In concluzie, instanta a apreciat ca intelegerea partilor a fost ca, pe perioada detasarii cuprinsa intre 23.01.1997-11.01.1999, reclamantul sa beneficieze de plata unui salariu in valuta de 550 USD, la care se adauga sporul de conditii deosebit de grele in munca platit in Maroc, si de plata unui salariu in lei, platit in tara, in suma bruta de 300.000 lei. Suma stabilita in valuta, de 550 USD lunar, nu are natura juridica a diurnei, ci a fost stabilita ca salariu si, in consecinta, refuzul paratei de a elibera reclamantului o adeverinta care sa contina drepturile salariale in valuta, de care a beneficiat in perioada 01.01.1997-24.12.1998, apare ca neintemeiata.
In considerarea dispozitiilor art. 40 alin. 2 lit. h) Codul muncii ce prevede ca angajatorul are obligatia sa elibereze la cerere, toate documentele ce atesta calitatea de salariat a solicitantului, instanta a obligat parata la eliberarea adeverintei in sensul sus-mentionat.
Impotriva sus-mentionatei hotarari, in termen legal a declarat recurs recurenta SC C SA, cu motivarea ca prin sentinta recurata, instanta de fond si-a depasit limitele procesuale cu care a fost investita, in sensul ca prin interpretarea gresita a notiunilor de "salariu" si "diurna", a modificat clauza contractuala privind art.3 lit. b) din contract referitor la "diurna in suma de 550 USD/lunar acordata pe durata detasarii".
Instanta de fond, prin sentinta recurata, a modificat unilateral si abuziv clauza privind "diurna" si printr-o constructie "sui generis", a transformat diurna in salariu (in valuta).
Fata de situatia prezentata, recurenta invoca inadmisibilitatea actiunii formulate de reclamantul-intimat.
Acordarea unor sporuri la diurna lunara, cu acordul de vointa al partilor contractante (prin actul aditional) se explica prin urmatoarele aspecte :la data incheierii contractului, diurna lunara a fost stabilita la 550 USD; pe parcursul derularii contractului si a activitatii in Maroc, datorita schimbarii conditiilor initiale (deprecierea monedei locale dirham in raport cu USD, cresterea preturilor pe plan local, etc.) de comun acord, partile au stabilit majorarea diurnei lunare .
Asa se explica ca diurna lunara de 550 USD acordata reclamantului in primele luni (august 1997 - ianuarie 1998) a fost majorata in urmatoarele luni de activitate, in functie de posibilitatile santierului, ajungandu-se la o diurna lunara de 727,10 USD (in luna martie 1998).
Diferenta nu reprezinta in nici un caz, "un spor la salariu", asa cum gresit interpreteaza instanta de fond, ci este o majorare a diurnei stabilita cu acordul de vointa al partilor.
Cercetand recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constat ca acesta este nefundat, fiind neintemeiat motivul de recurs privitor la inadmisibilitatea cererii prin care se cere modificare unei clauze contractuale dupa expirarea perioadei de valabilitate a contractului, cu consecinta nelegalitatii hotararii care procedeaza la modificarea, intrucat, pe de o parte, obiectul actiunii consta in atestarea unor imprejurari rezultate din contracte, iar pe de alta parte, calificand natura juridica a prestatiei angajatorului stabilite in valuta, prima instanta nu a modificat vreo clauza contractuala, ceea ce ar insemna schimbarea manifestarii de vointa exprimate de parti, in sens de "negotium".
Din aceasta perspectiva, in mod legal si temeinic a stabilit prima instanta ca suma stabilita in valuta ce reprezinta prestatia angajatorului, nu constituie "diurna", prin excelenta indemnizatie zilnica necesara acoperirii cheltuielilor deplasarii, ci parte din drepturile salariale, stabilita in valuta, conform legislatiei in vigoare (HG nr. 127/1991), contractului colectiv de munca la nivelul ramurii constructii, pe anii 1997-1998, atestata ca atare si de contractul de munca inregistrat la Ministerul Muncii din Maroc.
In fine, nu este real nici ca prima instanta ar fi tras concluzia ca majorarea "diurnei" este consecinta aplicarii unor sporuri la cea stabilita initial, ci a apreciat ca argumente distincte, pe de o parte, caracterul variabil, iar nu fix al "diurnei", pe de alta parte, ca "diurna", ca indemnizatie fixa afectata nevoilor deplasarii, nu este susceptibila de sporuri, astfel cum s-a prevazut in ceea ce priveste prestatia angajatorului stabilita in valuta conform actului aditional la contract, conducand la concluzia naturii de drept salarial a acestei prestatii. Nici faptul verificarii de catre organismele de control din domeniul legislatiei muncii a contractului individual de munca si actului aditional la acesta nu constituie un argument pentru posibilitatea aplicarii de sporuri la "diurna", instanta avand posibilitatea, chiar obligatia de a face propriile aprecieri cu privire la vointa reala a partilor si natura juridica a prestatiilor partilor contractante, dincolo de sensul literal al termenilor folositi.